x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cine l-a ucis pe jandarmul de la Sibiu?

Cine l-a ucis pe jandarmul de la Sibiu?

de Adriana Oprea-Popescu    |    10 Aug 2012   •   20:55
Cine l-a ucis pe jandarmul de la Sibiu?

La Consulatul Germaniei din Sibiu e Summer Fest, o sarbatoare care celebreaza vara. Motiv de petrecere. Curtea e plina de muzica si de haine scumpe ce socializeaza cu farfurii in maini. Intrarea e baricadata de SPP-isti. Peste drum, intr-o ghereta de termopan de 2/3 metri, jandarmul sta la masa si-si serveste pranzul, piept de pui cu orez. E singur, desi par doi. Din geam, de pe foaia A4 lipita cu scoci, mai priveste unul. Pe un colt al afisului e o banda indoliata.

Marius Paliuc avea 35 de ani si era subofiter la Jandarmerie. Pe 30 mai, intr-o miercuri, la 6:30 dimineata, o femeie ce trecea pe strada unde-i Consulatul l-a gasit cazut langa ghereta. Era plin de sange. Fusese injunghiat de patru ori in piept. Medicii de pe Salvare n-au mai putut decat sa constate decesul.

Moartea de la ora 5:00
Legistii au constatat ca victima decedase la ora 5:00 dimineata. Prezenta cinci leziuni produse prin injunghiere cu un cutit: cele patru, din zona toracelui, cu lezarea organelor interne, si inca una, superficiala, la bratul stang, semn ca jandarmul a fost atins de lama cutitului pe cand incerca sa se apere. Lungimea ranilor varia intre 3 si 7 cm. Numarul leziunilor, zona in care au fost produse (o zona vitala) si profunzimea lor acrediteaza ca mobil al crimei razbunarea. Desi, in primele momente, anchetatorii au luat in calcul si eventualitatea unui conflict spontan pe strada, in fata Consulatului, cercetarea la fata locului a eliminat definitiv aceasta ipoteza. Studierea urmelor de sange a demonstrat ca jandarmul a fost atacat inainte ca el sa apuce sa se ridice de pe scaun. Mai mult, luat prin surprindere, el a fost rasturnat la podea cu tot cu scaun inainte de a fi injunghiat. La cercetarea de la fata locului, care s-a facut la 2-3 ore de la comiterea crimei, politistii au constatat ca in ghereta inca se simtea un miros puternic de spray paralizant. Jandarmul insa nu apucase sa-l foloseasca pe al sau. Injunghiat de patru ori in piept, el a mai apucat sa se tarasca afara din ghereta, pentru a fi vazut si salvat. Din nefericire, a fost gasit cand nu se mai putea face nimic pentru el.

Urmele lasate de criminal
Cine ar fi avut interesul sa-l omoare pe Marius Paliuc? "A avut un accident in urma cu ceva timp si e posibil sa i se fi cerut despagubiri, care nu au fost achitate in intregime. Nu sunt elemente semnificative, dar nu este exclusa o posibila razbunare ca urmare a unor legaturi cu un grup de interlopi. O alta ipoteza este un conflict accidental. De asemenea, se ia in calcul o legatura cu o femeie casatorita', declara procurorul de caz, Ioan Botoc, a doua zi dupa crima. Astazi, dupa doua luni, toate aceste variante au cazut, una cate una.

Camerele de supraveghere de la Consulat au surprins, la data si ora comiterii faptei, o persoana in miscare in apropierea gheretei jandarmului. Fiind intuneric pe strada, imaginile erau neclare, insa prelucrarea lor, cu mijloace tehnice performante, i-a ajutat nesperat pe anchetatori: au acum un portret aproximativ al criminalului. Imaginea, desi aproximativa, ii poate ajuta la identificarea lui. Stiu ca e barbat: dupa trasaturi si... dupa urmele pe care le-a lasat, crezand ca nu vor fi descoperite niciodata, pe o strada alaturata. In fuga lui de locul faptei, criminalul a aruncat intr-un cos de gunoi o pereche de manusi si un spray paralizant. Al cui e chipul surprins de camerele video si ale cui sunt manusile gasite?

"Era puiul nostru'
Maria Avram Paliuc s-a lasat cu greu convinsa sa vorbeasca. Spune ca, de cand i-a fost ucis baiatul, se teme de oricine. Da’ cine, in afara de ea, ar putea sa mai povestesca despre Marius Paliuc? Colegul lui, intalnit la Consulat in ziua cu Summer-fest, il descrie ca fiind "bun, corect, linistit'. Un portret standard pentru cei plecati. "Nici nu l-au cunoscut bine!', sustine mama. "Marius n-a venit niciodata cu vreunul din colegii lui acasa'. Adica, nu-i erau nici apropiati, nici prieteni.
In 1995, la varsta de 19 ani, Marius a ramas orfan de tata. Mai avea un frate mai mic si doua surori. Dupa doi ani, mama lui s-a recasatorit. Mai tarziu, ceilalti frati s-au stabilit la casele lor, insa Marius a continuat sa locuiasca impreuna cu Maria Avram Paliuc si cu sotul ei, Mihai, intr-un apartament cu doua camere. "Era puiul nostru', spune ea. Avea, totusi, 35 de ani. Nu-si dorise sa se mute undeva singur, sa aibe spatiul lui? "Nu voia sa stea in chirie, el voia sa aibe direct casa lui', marturiseste mama. "Avea planuri cu Prima Casa... Si numai cu noi voia sa se mute. Mihai a fost prietenul copiilor mei'.

Desi locuiau in aceeasi casa, femeia spune ca nu stia foarte multe despre viata lui intima. De pilda, habar n-avea daca in ultima vreme Marius avea vreo prietena. "Venea de serviciu seara, pe la 8:00, intra repede, facea dus, se schimba si iesea pe usa. «Mami, vin imediat». Nici nu mai statea sa manance... Era foarte secretos, asta era firea lui. Daca-l intrebam ceva, imi spunea «Hai, tu, mama, de ce trebuie sa stii tu toate cele?»'. Stie insa ca Marius a avut, vreme de 7 ani, o prietena politista. Cand s-au cunoscut, ea avea o fetita de 5 ani. "Tarziu ne-a adus-o in casa', isi aminteste mama. "De un an si jumatate nu mai erau impreuna, dar el le ajuta in continuare, pentru fetita. Cand l-am intrebat de ce s-au despartit, mi-a spus «Mama, ea este prea geloasa, prea posesiva, nu pot sa intorc capul pe centru (n.r. – orasului). Decat asa nevasta, mai bine lipsa».'

A murit spovedit
A facut mai intai armata la jandarmi. Apoi s-a angajat ca inspector la Primarie. Maria Avram Paliuc spune ca nu stie exact ce facea, "lucra la cimitir'. In decembrie 2005, Marius Paliuc s-a angajat la Jandarmenie, iar anul trecut absolvise Facultatea de Drept si Administratie Publica.
La doua saptamani dupa ce el a fost ucis, mama a ridicat ultimul lui salariu, virat in cont – 1800 RON. Spune despre el ca era calculat, "i-a fost frica si 5 bani sa imprumute la banca. Nici 5 banuti n-a lasat datorie!'. Isi cheltuia banii pe haine, "dupa ce a murit, am gasit in camera lui stive de tricouri, nou-noute, toate culorile, numai de firma'. Si pe masina, un Volswagen Golf. Cand si l-a luat, mama si sotul ei l-au ajutat si ei, cu 1500 de euro. Ii placea sa-si tina "masina curata. Farmacie!'.

Pare ca e mult prea multa armonie in viata acestui tanar. Nu-l enerva nimic, nu se supara niciodata? "Cand era suparat, ridica un pic tonul', povesteste mama. "Iar Mihai ii spunea: «Marius, nu e voie sa ridici tonul la mama!»'. De patru luni, Marius se lasase de fumat. "I-am tot zis «mai, mama, nu mai fuma!» Si s-a lasat. Era spovedit, impartasit inainte de a muri. Un copil credincios, am gasit carti religioase in camera lui. E atat de curat copilul asta, incat nu putem gasi nimic in viata lui! Copilul e curat, cel care a facut asta e murdar!'

In noaptea aceea, nici nu trebuia sa fie in post. Tura lui incepea, in mod normal, miercuri dimineata. Marti dupa-amiaza era la niste prieteni, ii ajuta la zugravit, cand a primit un telefon de la un coleg care l-a rugat sa faca schimb de tura. "A venit acasa, sa se schimbe', isi aminteste Maria Avram Paliuc. "Mi-a zis doar «Mama, sunt de serviciu». Si s-a dus'.

La orele 22:00 a intrat in tura, la ora 7:00 urma sa plece acasa. La ora 5:00 a fost omorat. "Am doua intrebari', spune mama. "CINE? si DE CE? El n-ar fi lasat pe nimeni sa intre peste el in post. Imi povestea ca le zicea «Mie imi pastrati perimetrul de juma de metru. Nu va apropiati de ghereta!»'.

Si totusi, cineva, inarmat cu un cutit, s-a apropiat de el. Cel mai probabil, un cunoscut, atacul fulgerator surprinzand victima, care n-a mai putut riposta.
Dupa ce l-au ingropat pe Marius, Maria Avram Paliuc si sotul ei au fost chemati la politie, pentru declaratii. "Mihai a fost considerat suspect', marturiseste ea. "L-au intrebat, l-au pus la detectorul de minciuni.. El e foarte timid, emotiv. Insa toti din familie i-am ridicat moralul!'.
CINE si DE CE? E de ajuns raspunsul la prima intrebare pentru a-l afla pe al doilea. Iar raspunsul va veni curand, o data cu rezultatul expertizelor genetice.

N-avem reactivi. Avem criminali in libertate
Expertizele genetice, atat de necesare in activitatea politiei judiciare, sunt efectuate la Institutul de Criminalistica al IGPR. Teoretic. Practic, ele nu mai sunt efectuate deloc, de aproape jumatate de an, din lipsa de reactivi. Substantele de laborator sunt achizitionate, periodic, prin licitatie publica. Stocuri limitate, pentru ca reactivii au termen de valabilitate si folosirea unor kit-uri expirate duce la rateuri gen "laba de urs de la Aeroportul Otopeni'. De la inceputul acestui an insa, Politia Romana n-a mai avut fonduri pentru reactivi. Zeci de cazuri, a caror rezolvare sta in stabilirea si compararea unor profile genetice, stau in asteptare. Multe crime... Printre ele, si cazul de la Sibiu. Anchetatorii au prelevat de pe obiectele gasite urme biologice, deci ar avea profilul criminalului. Pe care-l pot compara cu ADN-ul suspectilor. Anchetatorii asteapta rezultatul de doua luni. Si stiu ca asteapta degeaba. Abia in urma cu cateva zile au fost alocate niste fonduri si-a inceput procedura achizitiei prin licitatie publica. Care dureaza... Si, oricum, solutia de acum e una pentru o perioada limitata de timp.

O alta varianta, la care nu se recurge, tot din lipsa banilor, e trimiterea probelor la Laboratorul de genetica al INML. Aceste analize, INML-ul le face insa contra-cost. In cazul de la Sibiu au fost facute, recent, demersuri, pentru ca Parchetul sa gaseasca resursele financiare si sa acopere aceste costuri. Celelalte cazuri raman insa suspendate in aer. Si fiecare zi irosita ingreuneaza munca politistilor. Iar un criminal neprins este unul incurajat sa recidiveze!




2. (foto mama)
Maria Avram Paliuc, mama lui Marius, spune ca pe 26 iunie el ar fi trebuit sa plece in vizita la sora lui, care e stabilita in Spania. Era nerabdator, isi cumparase din luna mai biletele de avion, dus-intors.

×