Cioacă: “Tu zici de LCM-u, da? Ce s-a întâmplat? Deci, pune-te în locul meu, în momentul ăla”

Nu urmele din sângele Elodiei de prin casă, nu sacii găsiţi în râpă sau uniforma de poliţist ce are ADN-ul lui pe ea, nu mănuşile chirurgicale cu urmele minuscule ale pielii lui în ele, nu bijuteriile – oriunde s-ar afla ele – sau geanta Elodiei, nu telefoanele mobile şi nici cheia ei de la intrarea în casă, vândută cu tot cu yala veche, nu buletinul rămas la barou, nu declaraţiile de martor ale celor care au cunoscut-o pe Elodia, nu acestea sunt adevăratele probe.

Luate fiecare în parte, răsucite, contra-expertizate, re-evaluate, oricare dintre ele ar putea fi demontată. Sunt unii care au făcut deja asta, găsind, pentru fiecare argument, zeci de contra-argumente. Nu au însemnătate.

În astfel de cazuri, cea mai importantă probă este cel învinuit. O probă care umblă, mănâncă, râde, joacă fotbal şi vorbeşte la mobil. O probă vie. Una care trebuie să se privească în oglindă, măcar atunci când se bărbiereşte, care se uită în ochii copilului şi trăieşte cu propria conştiinţă.

Ca avocat, poţi să răstălmăceşti declaraţiile unui martor, poţi să invoci proceduri şi să distrugi o probă punând la îndoială calitatea de expert a celui căruia i-a trecut prin mână. Dar, oricât de priceput ai fi, ca avocat, poţi să modifici amintirile unui om? Poţi să-i ştergi din memorie o parte din viaţă? Poţi să vindeci de păcat un suflet? (“Cioacă - Diaboloc sau nevinovat”, Editura Jurnalul, 2008)

“De unde ştiu ei că am omorât-o?”
(Fragment din interviul care a fost realizat în 9 octombrie 2007 şi difuzat în emisiunea “Marius Tucă Show” din 18 şi 22 octombrie 2007)

Cristian Cioacă: (...) Îmi crează emoţii şi simplul fapt că mă întrebau dacă, de fapt îmi spuneau, că e o diferenţă între lovitura cauzatoare de moarte şi omorul calificat. Lucruri pe care eu nu le văd deocamdată, nu le... accept.
Reporter: Lovitura cauzatoare de moarte presupune un accident.
- Ştiu. Ştiu ce presupune.
- A, sunteţi poliţist.
- Ştiu ce presupune, da. Dar ăstea erau sub forma unei presiuni, creată de ei, adică “e mai bine să spui că ai lovit-o, s-a întâmplat aşa, decât să demonstrăm noi că ai omorât-o”. Da’ de unde ştiau ei că am omorât-o? De unde ştiu ei acu’ că eu am omorât-o? De unde? De la ce a plecat lucrul ăsta? Nu am lovit-o niciodată. Nu. Eu am fost omul care ceda. Ceda în discuţii. De ce să lovesc? Care era motivul?
(...)
- Cât credeţi că va mai dura povestea asta?
- Nu ştiu. Nu ştiu cât va mai dura (e trist, priveşte în gol).
- Mai puteţi?
- Deocamdată, mai pot. Şi încerc să mă orientez spre locul de muncă. În a face ceva. Să vedem acu’ dacă o să pot să fac şi la locul de muncă.
- Cu copilul ce o să faceţi?
- Copilul probabil o să rămână la părinţii mei...
- Presupunând că Elodia n-o să mai vină niciodată....
- Copilul probabil o să rămână la părinţii mei şi... Nu ştiu, o să vedem. Nu pot să vă spun nimic, pentru că nu ştiu ce va mai urma. Pentru mine, e un coşmar.

“Am avut momente când am urât-o”
(Fragment din interviul realizat în 28 august 2008, cel botezat de mass-media “interviul din pădure”)

Reporter: Copilul mai întreabă de mamă?
Cristian Cioacă: Nu.
- Nu?
- Nu.
- De când a încetat să întrebe?
- De (pauză)... foarte mult timp. Cam de la începutul anului.
- Aha. Şi atunci când întreba, ce-i spuneai?
- Mami e plecată şi că... o să revină (zâmbeşte ironic).
- Nu întreba când?
- Nu. Nu. Nu. Nu.
- Am înţeles... El ce face acuma, cum e?
- El merge în continuare şi el. Amândoi mergem în continuare cu... ne vedem, ne vedem amândoi de viaţa noastră pe care o avem. Din septembrie va merge la cămin... Are pauze când stă cu bunicii, perioade când stă cu bunicii şi, în continuare ne vedem de problemele noastre (zâmbeşte trist).
- Am înţeles. Crezi că dacă mâine, să spunem, mama lui s-ar întoarce acasă, ar mai recunoaşte-o, ar avea vreun şoc?
- Nu pot să vă spun lucrul ăsta. Dacă el nu m-a mai întrebat de ea, deja a uitat-o.
- Crezi că a uitat-o?
- Da.
- Da’ tu i-ai mai arătat fotografii cu ea?
- Nu. Nu. Nu.
- N-ai încercat să...
- Nu. Nu. Nu.
- Adică să menţii amintirea vie în viaţa... (Cristian Cioacă dă din cap în semn de negare)
- Nu. N-am încercat să-i menţin amintirea. N-am încercat nici să-i spun lucruri negative referitor la ea.
- Foarte bine.
- Viaţa merge înainte exact aşa cum o trăim fiecare din noi. Ne trezim dimineaţa…
- Dar pozele cu ea le-ai ascuns de el?
- Pozele le-am strâns toate, şi cu ea şi cu mine, şi el deocamdată nu mai vede poze decât cu el. Dacă le vede şi p-ăstea.
- Am înţeles. Nu ştiu, e într-un fel greu pentru el, că era bine să ţină minte chipul mamei, în ideea că, mă rog, ea se întoarce peste o lună, două, doi ani..., deci el să ştie...
- Era bine să ţină minte, dar dacă nu se întoarce (pauză lungă)? Ce să ţină minte?
(...)
- Ai urât-o?
- Am avut momente când am urât-o (zâmbeşte)... Dar am trecut peste.
- E dureros pentru un bărbat...
- E dureros pentru oricine. Şi pentru o femeie e dureros să constate că îi sunt înşelate aşteptările. Pentru că atunci când faci pasul într-o căsnicie, te aştepţi ca şi celălat să fie corect.
(...)
- Adică, ce crezi că trebuia făcut şi el (n.r. – procurorul de caz, Marius Iacob) n-a făcut?
- Deci, eventual, în ziua în care a început urmărirea penală şi în care a propus reţinerea mea, când a ieşit şi pe canalele de televiziune, pe posturile de televiziune şi a spus că: “avem indicii temeinice că în noaptea de...” am segmentat cadavrul şi l-am împrăştiat pe Rucăr-Bran...
- Asta te-a deranjat foarte tare?
- Da. Pentru că putea să fie mai rezervat. Aici a dovedit că nu e profesionist.
- Bine, treaba cu segmentarea scotea din tine un criminal odios...
- Nu. Un profesionist spunea “este cercetat în legătură cu dispariţia soţiei sale”.
- Un profesionist spunea “dispariţia în împrejurări suspecte”.
- “În legătură cu dispariţia”, pentru că împrejurările, dacă erau sau nu suspecte...

I-a şters telefonul din agendă
- (...) Viaţa asta ne oferă multe surprize. În data de 18 iulie (n.r. - 2008) am primit un mesaj, la ora 15 şi 14 minute, în care, mi se spunea că, bine sub formă de repoş, “am părăsit domiciliul conjugal, Kiki”, semnul întrebării. “Am părăsit domiciliul conjugal”, şi bineînţeles după care urmează: “de ce nu spui şi cum” (râde), şi “unde m-ai dus?”
- De la cine l-ai primit?
- De la... numărul de telefon de Zapp al Elodiei (n.r. – aflat în posesia reporterului). (...)
- Ţi-ai dat seama din prima că e ea?
- Am.. Numărul de telefon îl uitasem şi am sunat-o pe sora mea ca să îmi confirme că ăsta chiar e numărul ăla de telefon. Problema e că vine pe... abonamentul care...
- Păi, stai un pic, stai. Stop joc.
- Da.
- Tu nu aveai telefoanele Elodiei în agendă?
- Le-am avut (ironic).
- Şi?
- Şi le-am şters (tot ironic)!
- De ce?
- De nervi (râde sarcastic)!
- Nu! Deci soţia ta trăieşte, apariţia ei te-ar scoate pe tine din toată povestea asta în care eşti băgat până în gât...
- Da...
- ... şi tu-i ştergi numerele de telefon mobil din agendă?
- Da! Da’ eu le mai ţin minte.
- Eu aş fi sunat-o zilnic.
- Da’ eu îl mai ţin minte! Eu le mai ţin minte, numerele de telefon.
- Şi o sunai?
- De sunat, n-am mai sunat aşa des cum am sunat la început... pentru că, într-o perioadă de timp, toate erau închise.
- Păi, şi dacă le ţineai minte, de ce a fost nevoie să o suni pe sora ta?
- Ca să-mi confirme!
- Aha.
- Ca să îmi confirme. Să mă lămuresc că nu sunt tâmpit (râde)...
(...)
- Am înţeles. Bun. Deci, îţi trimite acest SMS, tu-l primeşti...
- Păi, îl primesc, că n-am ce să fac.
- Şi reacţia ta este care?
- Reacţia mea este să anunţ avocatul că am un semn.
(...)
- Asta pe tine te incriminează.
- De ce?
- Pentru că nu ai avut nicio reacţie.
- De ce n-am avut nicio reacţie?
- Păi, tu ştii de ce n-ai avut nicio reacţie.
- În ziua în care le-am primit, m-am dus la avocat.
- Foarte grav.
- De ce?
- Pentru că un om nevinovat, acuzat pe nedrept..
- Aşa...
- ...de uciderea soţiei sale,...
- Aşa...
- ...atunci cînd primeşte un semn de viaţă de la ea, are o reacţie sănătoasă şi normală. Să o sune şi să-i spună: “vino acasă!”
- (dă din mînă)... Nu mi s-a răspuns.
- Nu ai sunat în ziua aia! Iar eu am dovada că nu ai sunat!
- (ridică din umeri) Pentru că a sunat avocatul. Pentru că m-am dus să mă consult cu el, să vedem ce fac.
- De ce?
- Pentru că... Pentru că asta am considerat eu că trebuie să fac atunci.
- Unde e Elodia?
- Nu ştiu (râde). De unde să ştiu eu unde e Elodia?

“LCM-u, da? Pune-te în locul meu, în momentul ăla”
(...)
- Tu ai stat un pic, să ieşi din încrâncenarea asta a ta, că mergi înainte aşa….
- Care încrâncenare?
- Nu ştiu, ţi-ai fixat o ţintă şi mergi.
- Nu. Nu mi-am fixat nicio ţintă.
- Te-ai oprit un pic din drum...
- Când?
- ...să faci o reevaluare, aşa, a faptelor?
- Nu.
- E momentul!
- Nu.
- Ba da!
- Ba nu!
(...)
- Deci te-ai enervat, ai impins-o...
- Nu...
- Iar ea s-a lovit la cap.
- Nu mai merge pe aşa ceva, că n-am impins-o, Adriana.
- Vrei să-ţi spun şi unde?
- Unde s-a lovit, Adriana? Ia zi. Ziii!
- Pentru că am localizat toate picăturile alea de sânge din casă.
- Unde? Unde? Ia, că mă faci curios.
- În partea ei de pat s-a lovit.
- Nu s-a lovit Adriana de nicio parte de pat.
- ...de noptiera ei, din fier forjat şi sticlă.
- Nici atât, Adriana! Nici atât Adriana! Nici atât!
- Asta se întâmplă, e o greşeală.
- Nu. Nu...
- Se întâmplă.
- Nu. N-am făcut aşa ceva! N-am împins-o, nu i-am dat o palmă, da? Niciodată nu i-am făcut aşa ceva.
- Da’ ce i-ai făcut?
- Nimic! Nimic!
(...)
- Băi, Adriana, stai aşa să... Tu zici de LCM-u, da? Ce s-a întâmplat? Deci, pune-te în locul meu, în momentul ăla. (...) Aşa, şi? În continuare.
- Te-ai trezit cu...
- Da’ de unde, de unde-s picăturile? Ia spune.
- Te-ai speriat.
- De unde-s picăturile? Demonstrează-mi tu de unde apar picături la..., nu la 1,80, stai că 1,80 (n.r. - metri) am eu. La 2 metri şi ceva înălţime.
- Nu ştiu ce-ai făcut cu ea, frate, în baie (el râde). Că ai făcut ceva în baie.
- (îşi pune mâna stângă în cap) Aşa... Ce-am făcut cu ea în baie?
- Ceva ai făcut tu în baie...
- Ce-am făcut, Adriana, când apar picături la dracu’ (arată cu mâna în sus)?
- Nu ştiu, erai murdar de sânge pe mâini, ai luat perdeaua de la duş, pentru că aia e schimbată, şi de la tine de pe mână e picătura de la 1,80...
(...)
- Aşa, bun. Deci, ea a murit... (îl pufneşte râsul) Tu, murdar de sânge, ai luat perdeaua – picătura la 1,80.
- Aşa... Nu e la 1,80, ţi-am spus, e la 2 şi... (arată cu mâna în sus)
- La 2 şi... Exact lângă ţeava de la perdea.
- Deci, trebuie să întinzi mâna.
- Exact lângă ţeavă e.
- Exact. Exact.
- Şi te-ai gândit “măi, ce fac ?”.
- Aşa.
- Cu ea.
- Aşa, ia zi.
- Vrei să ştii varianta mea?
- Zi. Hai zi, că d’aia suntem aici, să aud variante (râde nervos).
- Unii susţin că tu ai fi transportat-o exact în noaptea aia (dă din cap).
- Unde?
- Eu cred că...
- Unde, Adriana?
- ...nu te riscai să-ţi laşi copilul singur în casă (n.r.- se uită fix la reporter). Aşa cred eu.
- Aşa.
- Şi că-n noaptea aia doar ai dus-o în portbagaj.
- Aşa.
- Şi-ai transportat-o după.
- Aşa. Unde am transportat-o? Când am transportat-o, Adriana, după?
- Vrei să-ţi mai spun varianta mea?
- Aşa... Zi-mi varianta ta.
- Ei au căutat aiurea în Braşov.
- Aşa.
- Pentru că ea nu e în Braşov.
- Da’ unde e, măi Adriana? Păi, o fi în Dubai.
- N-ai zburat cu avionul până-n Dubai, n-are cum să fie în Dubai.
- Nu (râde)? Deci, Adriana, tu reţine că aştia au mişcările mele pe telefoane peste tot pe unde am fost.
- Reţine că au mişcările tale pe telefon numai când vorbeşti tu la telefon.
- Nu, Adriana, pentru că semnalul poate fi urmărit. Din releu în releu când trece.
- Da..., mai mult sau mai puţin.
- Au fost interesaţi să vadă pe unde am fost eu, Adriana. Au fost interesaţi.
- Păi, pe undeva, pe traseul ăla e...
- (râde) Mă rog...
- Dar nu în Braşov.
- Mă rog... Asta e, vezi, asta e bine, fiecare are, poa’ să-şi emită varianta lui, să creadă ce vrea, da? Alţii dezbat problema asta de două sute..., de peste şapte luni de zile, în fiecare seară.
- Şi varianta ta?
- Varianta mea? E aia pe care am susţinut-o de atunci. Ce s-a întâmplat.
- Că a ieşit pe uşă.
- Ce s-a întâmplat.
- Da e scurtă, măi. E o propoziţie, atât. Tu nu dezvolţi varianta asta, asta e problema.
- Aşa... Adică? Adică ce?
- Păi, nu dezvolţi.
- Ce să dezvolt?
- “A plecat pe uşă şi s-a dus”.
- Da!
- Unde?
- De unde să ştiu, Adriana! De unde să ştiu, pentru că dacă, dacă eram bărbatul ăla care să stea să... lăsam copilul singur în casă şi ieşeam după ea să mă uit. Da’ nu numai în ziua aia!
- Nu-ţi lăsai copilul singur, deci eu am dreptate!

“Eu drumul ăsta l-am ales”
(...)
- Nu o să spui niciodată adevărul?
- De ce?
(...)
- Hai să mergem mai departe, Adriana. Aşa..., am pus-o în portbagaj.
- Da.
- Aşa, şi? Ce-am făcut cu ea?
- Ai aruncat-o!
- Unde dracu’ am aruncat-o, băi frate?
- În apă ai aruncat-o.
- Unde băi, apă, mă, mînca-v-aş! Băi!
- Tu nu eşti om care să sape. Ştii foarte bine.
- Băi... (râde)
- Nu te văd dând cu sapa. Deci de săpat, n-ai săpat.
- Băi, oameni buni...!
- Într-o apă...
- Unde mă, apă?
- Nu ştiu, “s-o ia apa!” (n.r. – e o expresie des folosită de el)
- Apa cui? Apa... sâmbetei, care?
- Dacă ai fi fost deştept, ai fi aruncat-o într-o apă curgatoare. Da’ n-ai ştiut asta.
- Şi? În ce apă am aruncat-o?
- Nu ştiu, da’ o să aflu.
(...)
- Eu zic să te gândeşti. Gândeşte-te foarte bine şi alege drumul cel mai bun pentru tine, dar şi pentru copilul tău.
- Da, Adriana.
- Nu o ţine ca Ion cu fluieru’ înainte.
- Nu.
- Nu fi căpos.
- Nu, da’ eu drumul ăsta l-am ales. (…)

Ieri, 18 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă pentru săvârşirea infracţiunilor de lovituri cauzatoare de moarte (LCM) şi profanare de cadavre.
_______________________________

Minuta condamnării lui Cioacă
Minuta deciziei Curţii de Apel Piteşti: “Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, de părţile civile Ghinescu Emilia, Ghinescu Robert Constantin, de partea civilă minoră Cioacă P. (n.r. – anonimizarea ne aparţine), prin curatorul special şi de inculpatul Cioacă Constantin Cristian, împotriva sentinţei penale nr.675 din data de 02 iulie 2013, a Tribunalului Argeş. Desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare în pedepsele componente, cu înlăturarea sporului, şi înlătură condamnarea inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 174 (n.r. - omor) rap.la art. 175 alin.1 lit.c) (n.r. – omor calificat) Cod penal anterior şi de art. 319 (n.r. – profanarea de morminte) Cod penal anterior.
Face aplicarea art. 5 din Noul Cod penal şi, în baza art. 386 alin.1 din Noul Cod de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor astfel:
- din infracţiunea prevăzută de art. 174 rap.la art. 175 alin.1 lit.c) Cod penal anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 195 (lovituri cauzatoare de moarte) rap.la art. 199 alin.1 (n.r. – fapta a fost săvârşită asupra unui membru al familiei, ceea ce majorează pedeapsa cu o pătrime) Noul Cod penal;
- din infracţiunea prevăzută de art. 319 Cod penal anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 383 alin.1 (n.r. – profanarea de cadavre) Noul Cod penal.
În baza art. 195 rap.la art. 199 alin.1 Noul Cod penal condamnă pe inculpatul Cioacă Constantin Cristian, la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a), b), d), e), f) şi h) din Noul Cod penal.
În baza art. 383 alin.1 Noul Cod penal condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare. În baza art. 39 Noul Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a), b), d), e), f) şi h) din Noul Cod penal, la care se adaugă un spor de 8 luni, în total 15 ani şi 8 luni închisoare, în condiţiile art. 60 din Noul Cod penal, şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a), b), d), e), f) şi h) din Noul Cod penal.
În baza art. 65 Noul Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsa accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a), b), d), e), f) şi h) din Noul Cod penal. Majorează despăgubirile civile reprezentând daune morale acordate părţilor civile, astfel: - de la 100.000 euro la 150.000 euro pentru partea civilă Ghinescu Emilia;
- de la 50.000 euro la 100.000 euro pentru partea civilă Ghinescu Robert – Constantin.
Majorează despăgubirile civile reprezentând daune morale acordate părţii civile Cioacă P. de la 100.000 euro la 130.000 euro şi stabileşte ca prestaţia periodică lunară acordată acesteia să fie achitată de inculpat până la împlinirea de către partea civilă a vârstei majoratului, iar după această dată până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Deduce în continuare detenţia preventivă de la data de 02.07.2013 până la data de 14.02.2014, inclusiv. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului Ghimiş Mihai, curator special al minorului Cioacă P., în cuantum de 200 lei, precum şi cheltuielile efectuate de acesta în sumă de 198,70 lei se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.”