x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete „Bomba” Colterm ticăie sub scaunul lui Fritz

„Bomba” Colterm ticăie sub scaunul lui Fritz

de Dragos Bota    |    28 Ian 2025   •   08:20
„Bomba” Colterm ticăie sub scaunul lui Fritz

Administrației useriste din Timișoara încep să-i explodeze în față rezultatele incompetenței și ale abuzurilor comise în ultimii ani. Dominic Fritz a fost primul după Nicolae Ceaușescu care i-a lăsat pe timișoreni fără căldură și apă caldă. Ba mai mult, societatea de termoficare Colterm a încasat cele mai mari amenzi din istoria orașului - aproape 36 de milioane de euro.

Prima amendă-șoc

Autoritatea Fondului de Mediu a amendat de două ori compania de termoficare pentru neachiziționarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Scandalul a început în 2021, imediat după instalarea noii administrații Fritz, când problema banilor pentru achiziționarea acestor certificate a fost amânată, deși exista pregătit un proiect prin care acestea urmau să fie cumpărate, ca și în anii anteriori, de la Oradea, în rate. 

A fost convocată chiar adunarea generală a acționarilor de la Colterm SA, în 25 martie 2021, subiectul achiziționării certificatelor de CO2 era pe ordinea de zi. Directorul general interimar al Colterm de atunci, Petre Nenu, a susținut că „noi am făcut tot ce trebuia, inclusiv am trimis către CA pentru aceste certificate. Da, trebuiesc achiziționate 270.000 până la sfârșitul lunii aprilie, de certificate CO2”. Imediat a intervenit viceprimarul USR Ruben Lațcău care a punctat că „avem discuții pentru aceste certificate. Sunt 270.000 care trebuie cumpărate. Un pachet de 100.000 la un cost de 2 euro, un pachet de 100.000 la un cost de 4 euro și restul, probabil, vor fi achiziționate de pe bursă și suntem un pic mai avansați decât am fost anul trecut când această achiziție s-a făcut, din câte știu eu, pe ultima sută de metri, în ultima săptămână, din nou cu niște garanții municipale”. 

Lațcău a promis că o să fie convocată o altă AGA, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Administrația Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis către Colterm decizia de impunere privind obligațiile de plată apărute în cazul certificatelor aferente emisiilor de CO2 în valoare de 106.893.467 lei.

Insolvență cu premeditare

Amenda istorică primită de Colterm SA nu a speriat administrația condusă de Dominic Fritz. Între timp, conducerea primăriei a primit ok-ul pentru o hotărâre de consiliu local prin care se aprobau bani pentru angajarea unei firme de avocatură care să se se ocupe de „securizarea patrimoniului Colterm și aducerea lui în patrimoniul municipiului Timișoara acolo unde este cazul, precum și continuarea serviciului public de furnizare a agentului termic și analizarea bugetului orașului raportat la datoriile companiei de termoficare”.

Câștigătoare a fost desemnată firma româno-austriacă Schoenherr și Asociații, care a avut oferta cea mai mare  - 1.060.500 lei fără TVA, dar a primit punctajul cel mai mare.

Scrisoarea de angajament a fost emisă de Schoenherr și Asociații în data de 25 mai 2021 și semnată chiar de primarul Dominic Fritz. În document s-a stabilit ca firma de avocatură să se ocupe de „asistență juridică și de reprezentare în procedura de insolvență ce ar putea fi deschisă împotriva Colterm SA”, deși acest lucru nu a fost aprobat de consilierii locali ca obiectiv și nu se vorbea nimic despre insolvență. 

După aproape cinci luni, în18 octombrie 2021, primarul Dominic Fritz a anunțat decizia consiliului de administrație de la Colterm SA de a depune cerere de insolvență a companie de termoficare. Surpriza a fost că pe rolul Tribunalului Timiș există deja înregistrată o altă cerere de insolvență a Colterm depusă, în 29 septembrie, de firma Axo Util SRL. Ulterior, Tribunalul Timiș a decis deschiderea procedurii de insolvență în acest prim dosar.

Bunuri scoase ilegal de sub sechestrul ANAF

Înainte de a cere insolvența Colterm, administrația Fritz a pus la cale o operațiune cu iz penal care a vizat bunuri ale Colterm care erau sub sechestrul ANAF pentru datoriile companiei. Consiliul Local Timișoara a adoptat, în 5 octombrie 2021, o hotărâre prin care s-a aprobat încheierea unui nou contract de delegare a gestiunii serviciului de termoficare. În anexa 5 a contractului se prevede, la articolul 2, că în urma încetării contractului de concesiune din 2004, Colterm va preda Primăriei Timișoara „bunurile menționate în lista reprezentând Anexa nr.1 la prezentul act adițional” care „sunt preluate fără plată în proprietatea publică sau privată a concedentului (municipiul Timișoara, n.a.) potrivit contractului de concesiune  și evidențiate ca atare”.

Oficiul Juridic de la Colterm a trimis un document prin care îi avertiza atât pe cei din Primăria Timișoara, cât și firma de avocatură că „la data semnării actelor adiționale menționate mai sus, sunt înființate sechestre asigurătorii de către ANAF (instituite la data 08.10.2021) asupra bunurilor care fac parte din SACET, astfel încât predarea/preluarea acestora se va putea efectua doar cu înștiințarea/acordul prealabil al ANAF”. Nu a contat nimic pentru administrația USR, care a trecut în patrimoniul primăriei bunurile Colterm. Viceprimarul Ruben Lațcău a susținut la momentul respectiv că totul este legal – „Faptul că în Colterm nu au respectat legea acum cinci ani, șase ani, trei ani, doi ani și au făcut tot felul de investiții fictive, așa-zise investiții, asta nu e o chestiune pe care eu pot să o justific”.

Ulterior, în 2023, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, pe 31 ianuarie, o plângere penală care vizează societatea Colterm SA și Primăria Timișoara pentru sustragerea de sub sechestru a unor bunuri în valoare de aproape 40 de milioane de lei. 

Amendă cu repetiție

În 18 mai 2022, Colterm SA a primit, din nou, de la Autoritatea Fondului de Mediu o „bucurie” – a fost anunțată că are de plătit 71.862.221 lei, adică peste 14,6 milioane de euro pentru neachiziționarea certificatelor de CO2, aferente anului trecut până la intrarea în insolvență a companiei. După intrarea în această procedură, administratorul judiciar a achiziționat certificatele, chiar dacă administrația condusă de Dominic Fritz a refuzat să asigure fondurile pentru cumpărarea certificatelor. Pentru perioada până la intrarea în insolvență, useriștii în frunte cu primarul au susținut că nu este treaba municipalității să asigure bani, chiar dacă era vorba despre o companie 100% a Timișoarei. 

Curtea de Conturi, raport devastator

Un control al Curții de Conturi a scos la iveală faptul că existau soluții pentru salvarea patrimoniului societății de termoficare, dar au fost ignorate de administrația Fritz. „În data de 31 decembrie 2020, societatea locală de termoficare transmite electronic pe adresa de contact a municipalității (primariatm@primariatm.ro) un mail având ca subiect „preluare active funcționale”, având atașată adresa nr. 25895/31.12.2020.  În cuprinsul adresei nr. 25895/31.12.2020, se solicită conducerii executive a Municipiului Timișoara să formuleze o „adresă (scrisoare de intenție) în atenția Ministerului Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de administrare a marilor contribuabili – prin care să vă exprimați intenția de a prelua în domeniul public al unității administrativ – teritoriale a activelor funcționale ale Colterm SA în considerarea valorii de interes local al acestor servicii”, se arăta în raport. 

Altfel spus, ANAF prelua bunurile de la Colterm SA în contul datoriilor, iar, ulterior, prin hotărâre de guvern, bunurile ajunse în proprietatea statului român erau trecute în proprietatea publică a municipiului Timișoara. În cazul intrării în insolvență, Primăria Timișoara rămânea cu toată infrastructura. În timpul controlului, însă, cei de la Curtea de Conturi au constatat că  „reprezentanții municipalității nu au putut pune la dispoziția auditorilor acte și documente care să dovedească demersurile efectuate în acest sens. Menționăm că asemenea demersuri nu au fost puse la dispoziția auditorilor publici externi ca fiind făcute sau că ar fi făcut obiectul vreunei hotărâri AGA a Colterm și/sau a Consiliului Local a municipiului Timișoara”. 

Prin lipsa de reacție a Primăriei Timișoara și ignorarea acestei soluții legale „a fost afectată buna gestiune economico-financiară a bugetului și a patrimoniului Municipiului Timișoara” .

Și în privința neachiziționării certificatelor lucrurile au fost clarificate – „organele de conducere ale Colterm SA știau și puteau să achiziționeze certificatele CO2 necesare, au ales însă, fără explicație, să nu facă acest lucru. (..) administrația municipiului Timișoara era și este obligată să asigure veniturile necesare acoperirii secțiunii de funcționare”.
Curtea de Conturi a constatat faptul că administrația condusă de Dominic Fritz a decontat  firmei de avocatură Schönherr și Asociații sume de bani fără justificare pentru servicii care nu erau cuprinse în contractul semnat, inclusiv pentru redactarea de răspunsuri pentru jurnaliști la cereri trimise Primăriei Timișoara. Auditorii au constatat că „au fost recepționate și acceptate la decontare servicii juridice fără documente justificative, doar pe baza celor înscrise în rapoartele de activitate întocmite de către societatea de avocatură” fără a se face niciun fel de verificare asupra realității celor consemnate în respectivele acte.

Administrația Fritz a încercat să saboteze controlul pe acest subiect, auditorii consemnând că auditul s-a desfășurat cu dificultate pentru că nu s-au pus la dispoziție actele solicitate încă din luna mai referitoare la deconturi și actele întocmite de firma de avocatură, ci doar în ultima zi a auditului a fost trimis un CD cu date, iar Dominic Fritz a refuzat să răspundă la întrebările Curții de Conturi.

Instanțele confirmă acuzațiile

Administrația Fritz a contestat în instanță raportul Curții de Conturi. Atât Tribunalul Timiș, cât și Curtea de Apel Timișoara au respins acțiunile ca nefondate. În sentința definitivă a CAT se arată că „s-a constatat că autoritățile administrației publice locale deliberative și executive nu au luat măsuri de remediere a abaterilor constatate în ceea ce privește asigurarea controlului asupra activității desfășurate de Colterm SA, care sa fie exercitat în scopul asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică la nivelul municipiului Timișoara, în condițiile legii, nefiind depuse la dosar înscrisuri care să infirme constatările auditorilor”. De asemenea, au fost confirmate absolut toate constatările auditorilor, inclusiv cele legate de necesitatea sesizării procurorilor. 

„Se impune sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la neluarea de către Adunarea Generală a Asociaților a Colterm SA Timișoara,  a măsurilor de evitare a sancționării societății de către Administrația Fondului de Mediu cu contravaloarea penalității de 178.725.554 lei, aceasta constituind un factor determinant care a condus și la declanșarea stării de insolvență”. 

Raport Curtea de Conturi

×
Subiecte în articol: colterm fritz amenzi insolventa sechestru