Conform ANI, aceste dispoziții semnate de Clotilde Armand au produs un folos material pentru ea însăși în cuantum de 18.710 lei. Concret, edilul Sectorului 1 ar fi încălcat, prin aceste acțiuni, mai multe articole din Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și combaterea corupției.
Legislația în vigoare prevede că prin conflict de interese se înțelege situația în care o persoană care exercită o demnitate sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi revin potrivit Constituției și altor acte normative. Iar principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților și funcțiilor publice sunt imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public. Conform legii, primarii, viceprimarii, primarul general și viceprimarii Capitalei sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său sau pentru rudele sale de gradul I. Iar actele emise cu încălcarea acestei obligații sunt nule de drept.
Venituri sporite cu 30%
Inspectorii de integritate arată există cinci dispoziții semnate de Clotilde Armand și reprezintă atât numirea propriei sale persoane în funcția de manager de proiect, cât și majorarea indemnizației pe care o încasează cu până la 30 la sută.
Sursa citată mai precizează că începând cu data de 18 februarie 2022, când a fost emisă dispoziția privind numirea managerului proiectului în discuție, Clotilde Armand exercită, simultan, atât funcția de primar al Sectorului 1, cât și funcția de manager de proiect, încălcând, din nou, legea, conform căreia funcțiile de primar și de viceprimar sunt incompatibile cu exercitarea oricăror altor funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau ONG-uri.
Riscă între 1 și 5 ani de închisoare
Odată constatate aceste fapte, ANI a decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Armand Clotilde Marie Brigitte a infracțiunii de folosire a funcției, pentru favorizarea unor persoane (…) întrucât, în perioada februarie – aprilie 2022, a semnat un număr de cinci dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine”.
Codul penal prevede că fapta funcționarului public care, în exercitarea activităților de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut pentru sine foloase de orice natură se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
Pe lângă procurori, Agenția Națională de Integritate a mai sesizat și prefectul Capitalei, cu privire la legalitatea actelor administrative semnate de Clotilde Armand, respectiv a dispoziției prin care aceasta s-a numit pe sine în funcția de manager de proiect, dar și a celorlalte patru dispoziții prin care și-a majorat veniturile.
Reacție sfidătoare a primăriței, pe Facebook
Reacția edilului Sectorului 1 la aceste informații devoalate de ANI nu a întârziat să apară. Clotilde Armand a scris pe contul său de socializare că nu se face vinovată de nimic din ceea ce spun inspectorii de integritate, deoarece „avem o confirmare de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care ne-a transmis că suntem eligibili. Înainte de a face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente ne-au transmis că totul este corect”.
„Știu că unul dintre membrii PNL Sector 1 a făcut plângere la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea. Nu avem nicio problemă ca Parchetul și Prefectul să verifice actele”, mai precizează Clotilde Armand.
Toni Greblă, prefectul Capitalei, a declarat, ieri, că primarul Sectorului 1 „se bucură de prezumția de nevinovăție”, iar mandatul de primar încetează odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești care certifică încălcarea regimului conflictului de interese.
„Jurnalul” a recitit declarațiile de avere și de interese pe care Clotilde Armand le-a depus, în data de 15 iunie 2022, după ce ANI susține că s-a numit pe ea însăși manager de proiect finanțat din fonduri europene. Rezultatul – Clotilde Armand nu a făcut nicio referire la această funcție sau la vreo remunerație încasată în această calitate.