x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Discount de 9 bani, la lucrări de 4.000.000 de lei, la Casa Poporului!

Discount de 9 bani, la lucrări de 4.000.000 de lei, la Casa Poporului!

de Ion Alexandru    |    07 Iul 2022   •   07:50
Discount de 9 bani, la lucrări de 4.000.000 de lei, la Casa Poporului!

După ce, pe 19 mai 2022, Camera Deputaților a contractat o companie pe care a plătit-o cu 1,8 milioane de lei pentru a înlocui catargele pe care sunt arborate drapelele la Casa Poporului, instituția condusă de Marcel Ciolacu a încheiat, în urmă cu două zile, cu aceeași firmă, un alt contract, de data aceasta de aproximativ 4 milioane de lei, pentru a repara stâlpii de iluminat exterior de la Casa Poporului.

Afacerea pe care autoritatea contractantă a făcut-o cu acest prilej a fost o economie de… 9 bani față de suma maximă pe care Camera Deputaților a precizat că este dispusă să o cheltuie pe această investiție.

În data de 6 mai, Camera Deputaților publica pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț potrivit căruia intenționa să achiziționeze, fără licitație, prin procedură simplificată, lucrări de reparații la stâlpii de iluminat exterior de la Palatul Parlamentului. Din acest document, aflăm că sunt vizate trei zone unde să fie efectuate aceste lucrări.

Astfel, prima zonă este cea a intrării de la Izvor și vizează iluminarea în zona exterioară a corpurilor B2-A3-B4, iar lucrările se împart în iluminatul zonei parcajelor și iluminatul rampelor care leagă zona Izvor de platforma aflată la cota -9,00. A doua zonă este cea dintre Piața Constituției și Bulevardul Libertății, vizează corpurile B1-C2-C1-C3-B2, lucrările solicitate având legătură cu iluminatul zonei centrale a corpurilor „C” și cu iluminatul acceselor auto din Bulevardul Libertății, în zona corpului B1 și în zona corpului B2.

De asemenea, zona a treia este cea în care se găsește parcarea din Bulevardul 13 Septembrie, pentru care se solicită realizarea de lucrări de reparații ale stâlpilor de iluminat și se învecinează cu corpul B3, zona fiind delimitată de drumul de acces în intrarea din Calea 13 Septembrie, Cabina Poartă de pe Bulevardul 13 Septembrie și zona Catedralei Mântuirii Neamului.

O singură ofertă admisibilă

La procedura simplificată organizată pentru contractarea acestor lucrări s-au prezentat două entități economice, însă doar o ofertă a fost declarată admisibilă. Prețul maxim estimat de către Camera Deputaților pentru acest contract a fost de 3.305.120,35 de lei fără TVA, de la care urma să se negocieze, evident, în jos, conform criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”.

Ei bine, unica societate rămasă în cursă, SC Plastrom Construct Invest SRL, a făcut Camerei Deputaților un discount de… 9 bani, solicitând un preț final, fără TVA, de 3.305,120,24 de lei. Preț acceptat, motiv pentru care, la data de 5 iulie 2022, a fost încheiat între cele două părți contractul nr. 8/621/2022, în valoare de 3.933.093,1 lei cu TVA inclusă (802.672,1 euro).

Lucrările trebuie executate în 150 de zile

Achiziția acestor lucrări, în plină vacanță parlamentară, este justificată de către Camera Deputaților în cuprinsul caietului de sarcini care a stat la baza procedurii simplificate organizate în acest sens. Astfel, din acest document, aflăm că „este necesară reabilitarea stâlpilor de iluminat și a instalațiilor electrice aferente, respectiv tabloul electric de conexiuni al fiecărui stâlp, circuitele electrice de alimentare și corpurile de iluminat, pentru aducerea acestora la standardele arhitecturale inițiale și pentru asigurarea nivelului tehnic și estetic cerut de importanța imobilului Palatului Parlamentului.

Din documentația de atribuire, rezultă că trebuie reabilitați, în baza acestui contract, nu mai puțin de 129 de stâlpi de iluminat exterior, în toate cele trei zone vizate. Este vorba despre 36 de stâlpi cu un singur corp de iluminat, pe un singur braț, despre 87 de stâlpi cu două corpuri de iluminat, pe două brațe, de 5 stâlpi cu trei corpuri de iluminat, pe trei brațe, și de 21 de stâlpi cu patru corpuri de iluminat, pe patru brațe. 

Timpul de execuție a lucrărilor de reparație a acestor stâlpi, stabilit de Camera Deputaților, este de 150 de zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, potrivit documentelor citate.

Firma câștigătoare a mai primit, în luna mai, un contract referitor la catargele pe care sunt arborate drapelele

Compania contractată să execute aceste lucrări este una și aceeași care derulează, tot pentru Camera Deputaților, un alt proiect ambițios de refacere a „imagisticii” de la Palatul Parlamentului. Este vorba despre o afacere, parafată pe 18 mai 2022, în valoare de 1.800.000 de lei cu TVA, care vizează operațiunea de dare jos a catargelor pe care sunt arborate drapelele, acestea urmând a fi înlocuite cu unele mai moderne. 

„Jurnalul” a scris pe larg, la momentul atribuirii contractului, despre această achiziție. Arătam, atunci, că sporește și numărul catargelor, de la 120, la 201, iar unul dintre catarge, cu 12 metri înălțime, va fi montat într-un scuar din curtea intrării în Corpul C1 al Casei Poporului. SC Plastrom Construct Invest SRL, firma care și-a adjudecat și acest contract, a fost înființată, în anul 2005, avându-l unic asociat și administrator pe Sorin Vasile Cutuca. Obiectul de activitate al societății este construcția de clădiri sau părți ale acestora, de geniu civil.

Plastrom a derulat, în ultimii cinci ani, cu Camera Deputaților, încă trei contracte care, cu tot cu afacerea cu drapelele, ajung la valoarea totală de 28.530.394,3 lei cu TVA, toate fără licitație, prin procedură simplificată. Astfel, în 22 august 2018, a primit un contract de 5.142.666,1 lei cu TVA, pentru execuția de lucrări de refacere a hidroizolației la terasa corpurilor B2-A2-A4 de la Palatul Parlamentului.

Apoi, pe 12 decembrie 2019, compania a mai primit un contract de 9.310.304,1 lei cu TVA, pentru refacerea fațadei, inclusiv lucrări de consolidare aferente clădirii parcajului subteran la Palatul Parlamentului. La acest contract, au fost doi beneficiari - Camera Deputaților și SRI, prin UM 0929 București. Al treilea contract, în valoare de 12.277.424,1 lei cu TVA, a fost parafat la 26 mai 2021. Aici, Plastrom a lucrat cu o altă companie, Apolodor Demolări SA, pentru refacerea hidroizolației la terasa corpurilor A3-F-G de la Palatul Parlamentului.


 

×
Subiecte în articol: casa poporului