x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cum au fost fentaţi anchetatorii în Dosarul „Microsoft”

Cum au fost fentaţi anchetatorii în Dosarul „Microsoft”

de Ion Alexandru    |    19 Feb 2016   •   12:49
Cum au fost fentaţi anchetatorii în Dosarul „Microsoft”
Sursa foto: ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Trimis în judecată în Dosarul „Microsoft”, fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a avut grijă să-şi pună toate afacerile la adăpost cu câteva luni înainte să înceapă urmărirea penală împotriva sa.

Din rechizitoriul procurorilor, întocmit în martie 2015, reiese că anchetatorii au instituit sechestre asigurătorii asupra bunurilor celorlalţi acuzaţi din acest dosar, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru „Niro” şi Gheorghe Ştefan „Pinalti”, chiar dacă şi acestea au fost la un nivel mult disproporţionat cu adevărata valoare a averii, pe care au avut grijă să o plaseze către alte persoane.

Gabriel Sandu, însă, nu a avut ce oferi spre a fi instituit un sechestru asigurător, pentru că, oficial, nu deţine niciun bun. Mai mult, cu patru luni înainte de declanşarea anchetei în dosarul „Microsoft”, fostul ministru PDL al Comunicaţiilor, care a recunoscut că a luat mită şi că a finanţat cu bani negri campania electorală din 2009 a PDL, a avut inspiraţia să treacă afacerile pe numele iubitei sale şi al unuia dintre cei doi fii.

Una dintre firmele plasate, astfel, paravanelor din familie a fost implicată, chiar în perioada în care Sandu ocupa funcţia de ministru, într-un scandal pentru neplata unor furnizori.

Fosta consilieră a lui Gabriel Sandu, la Cabinetul Ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, care îi este şi iubită fostului lider PDL Prahova, a preluat, cu două luni înainte de demararea cercetărilor în dosarul „Microsoft”, o parte din acţiunile firmei controlate de fostul ministru. O altă parte a acţiunilor a ajuns la fiul cel mic al acestuia.

Acuzat că a dat multe ţepe

Este vorba despre societatea Maximus Grup SRL Mizil, companie care are ca obiect de activitate construcţia de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, înfiinţată de Gabriel Sandu cu mult timp înainte să devină ministru. Iniţial, în 2007, acţionariatul firmei era deţinut de două alte companii controlate de Sandu – SC Albert THS SRL şi SC Camas SRL Sinaia. În 2007, Gabriel Sandu a cesionat, în calitate de unic asociat, toate acţiunile pe care le deţinea la SC Albert THS SRL către două „paravane”, pe nume Liviu Daniel Sava şi Călin Patriciu Panait.

Valoarea estimată a acţiunilor cesionate atunci de Gabriel Sandu se ridica la 150.000 de euro. La jumătatea lunii ianuarie a lui 2008, Maximus Grup SRL Mizil era deţinută de Albert TCH SRL şi de Liviu Daniel Sava. În 14 ianuarie, cei doi acţionari decid să cesioneze acţiunile către Gabriel Sandu, pentru care acesta a plătit suma de 200.000 de euro şi a devenit asociat unic.

În 2007, o companie de proiectări din Buşteni, pe nume Tedes Construct SRL, a încheiat cu firma Maximus Grup SRL un contract de proiectare pentru două imobile din Sinaia. După finalizarea proiectului, compania lui Sandu a refuzat să achite contravaloarea prestaţiilor, care se ridica la vremea aceea, la suma de 87.724 lei. Pentru a-şi recupera banii, proiectantul a fost nevoit să dea în judecată firma lui Gabriel Sandu, procesul derulându-se inclusiv în perioada în care acesta a ocupat funcţia de ministru al Comunicaţiilor.

Astfel, Tedes Construct a acţionat în judecată SC Maximus Grup SRL Mizil, la Judecătoria Sinaia, în data de 26 iunie 2008. În 9 decembrie 2008, cu două săptămâni înainte ca Gabriel Sandu să devină ministru în Cabinetul Boc, instanţa a admis cererea proiectantului şi a obligat debitorul să achite suma de 87.724 lei, reprezentând o factură înaintată încă din 4 martie 2008.

Hotărârea a fost executorie. Gabriel Sandu nu a vrut nici atunci să plătească, formulând o contestaţie la executare, depusă tot la Judecătoria Sinaia, pe care a pierdut-o. A formulat recurs, în 16 iunie 2009, la Tribunalul Prahova, pe care judecătorii l-au anulat, în 21 iulie 2009, pentru că ministrul nu l-a timbrat.

A scăpat de companii prin metoda „paravan”

Aşa cum am arătat mai sus, Gabriel Sandu a înstrăinat compania Albert THS SRL către doi apropiaţi şi a preluat, oficial, de la aceştia compania SC Maximus Grup SRL Mizil. În iulie 2014, cu mai puţin de trei luni înainte să fie pus sub acuzare în dosarul „Microsoft”, fostul ministru al Comuicaţiilor a demarat operaţiunea de ascundere a acţiunilor firmei.

În calitate de asociat unic, a convocat AGA şi a decis schimbarea numelui firmei din SC Maximus Grup SRL în SC Braegen SRL, după care a majorat capitalul social al societăţii cu suma de 184.000 de lei, primind încă doi asociaţi, cărora le-a cedat câte 0,1% din părţile sociale. Aceştia sunt Andreea Iulia Stoiciu şi Albert Theodor Sandu, iubita şi fiul fostului ministru al Comunicaţiilor.

De precizat este că Albert este fiul cel mic al lui Gabriel Sandu, născut în iunie 1994, în timp ce Andreea Iuia Stoiciu este doar cu 12 ani mai în vârstă, fiind născută în decembrie 1982. În data de 8 august 2014, cu două luni înainte de arestare, Gabriel Sandu convoacă o nouă Adunare Generală a Asociaţilor a companiei Braegen SRL (fostă Maximus Grup SRL), în care decide să cesioneze către iubita şi fiul său toate acţiunile şi să iasă din firmă.

Iubita i-a fost consilieră la Minister

Legăturile lui Gabriel Sandu cu iubita sa mai tânără cu 21 de ani, Andreea Iulia Stoiciu, nu s-au rezumat doar la chestiuni private. Mijlocul anului 2009 a prins-o pe aceasta în funcţia de consilier angajat la Cabinetul ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, fiind chiar în subordinea lui Gabriel Sandu. Înainte să lucreze pentru iubit, pe banii statului, Andreea Iulia Stoiciu a activat ca manager al companiei SC Fundament Finance SRL, dar şi ca expert parlamentar. Interesant este că Andreea Iulia Stoiciu nota atunci, în declaraţia de avere, faptul că deţine un apartament în Sinaia, pe care l-a achiziţionat în cursul anului 2008. În urma apariţiei în spaţiul public a acestor informaţii, Andreea Iulia Stoiciu a părăsit Ministerul Comunicaţiilor.

Denunţurile ar fi trebuit să dinamiteze fostul PDL

În timpul urmăririi penale, Gabriel Sandu, aflat în arest, a făcut mai multe denunţuri, recunoscând toate acuzaţiile. Acesta a povestit modul în care a primit banii, cum îi distribuia mai departe către conducerea fostului Partid Democrat Liberal şi, mai ales, către campaniile electorale din 2008 (cele locale şi generale), dar şi cea din 2009, când Traian Băsescu a candidat pentru un al doilea mandat la Cotroceni, sprijinit fiind de PDL.

„Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României”, le-a spus Gabriel Sandu procurorilor.

„Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru dar şi poziţia în conducerea centrală PDL. Mai precis, în cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat aceşti bani din fondurile personale, legale, şi le-am recuperat parţial în modalitatea expusă de Claudiu Florică, Dorin Cocoş şi Gheorge Ştefan. Practic, eu trebuia să particip la campania prezidenţială din 2009 cu patru milioane de euro”, a mai spus Gabriel Sandu.

„Ştiind că nu dispun de această sumă, Cocoş şi Ştefan, persoane interesate în derularea în continuare a contractului de licenţiere Microsoft, mi-au propus să închei contractul în condiţiile impuse de ei cu firma susţinută de Florică şi, în contrapartidă, ei să plătească la partid două milioane de euro şi să contribuie la campania prezidenţială cu alte două milioane de euro. Chiar şi în aceste condiţii, din totalul cheltuielilor efectuate de mine pentru campania electorală, pe care le estimez la 5 milioane de euro, am recuperat doar 2,7 milioane de euro”, a afirmat fostul ministru al Comunicaţiilor. Niciuna dintre aceste sume nu se regăsește în veniturile oficiale ale lui Sandu şi nu există informaţii că procurorii au intenţiona să ia măsuri pentru a le recupera.

DNA nu a avut pe ce să-i pună sechestru lui Gabriel Sandu

La sfârşitul lunii octombrie 2014, DNA a început urmărirea penală şi a dispus reţinerea fostului ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a afaceriştilor Dorin Cocoş şi Nicolae Dumiru, zis „Niro”, dar şi a fostului primar al Municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”, pentru o fraudă de zeci de milioane de euro în afacerea licenţelor Microsoft, achiziţionate de către stat, prin intermediul Ministerului Comunicațiilor şi Tehnologiei Informaţiei. La sfârşitul lunii martie a anului trecut, dosarul a fost trimis în instanță, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, anchetatorii au specificat faptul că s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor, mai puţin a lui Gabriel Sandu. De ce? Simplu: deoarece fostul ministru al Comunicaţiilor nu deţine absolut niciun bun pe numele său. Din ultima declaraţie de avere, depusă în septembrie 2010, ca ministru, reiese că Gabriel Sandu nu deţine niciun imobil, niciun teren şi niciun autoturism. Nu deţine nici conturi bancare, nici obiecte de valoare sau de cult. Singura „avere” a fostului ministru era salariul primit de la minister, un credit bancar de 80.000 de euro acordat de BRD şi acţiuni în fosta firmă înainte de a fi arestat.

Lunga listă de acuzaţii

Conform procurorilor, în anul 2009, în baza unei înţelegeri, Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Dorin Cocoş au primit de la Dinu Pescariu şi Claudiu Florică suma de 15,7 milioane de euro, pentru ca fostul ministru al Comunicaţiilor să asigure adjudecarea celebrului contract de licenţiere Microsoft. Dorin Cocoş ar fi păstrat pentru el suma de 9 milioane de euro, în timp ce Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, ar fi primit patru milioane de euro, iar ministrul în funcţie de atunci, Gabriel Sandu, suma de 2,7 milioane de euro.

Ulterior, Sandu a mai cerut 2,2 milioane de euro pentru a asigura promovarea unei hotărâri de Guvern, pentru a face demersuri în vederea obţinerii bugetului necesar şi pentru a facilita firmelor lui Claudiu Florică încheierea contractului pentru licenţele Microsoft. Suma în cauză a fost transferată în contul offshore-ului ESSIM PARTNERS LTD, pe care Gabriel Sandu o controla prin intermediul unui paravan. Plata s-a făcut în baza unor contracte de consultanţă ce atestau în fals operaţiuni comerciale.

De asemenea, tot în anul 2009, perioadă în care exercita funcția de primar al Municipiului Piatra-Neamț şi vice-preşedinte al PDL Gheorghe Ştefan, în baza înțelegerii prealabile cu Dorin Cocoş, a pretins şi primit de la Florică şi Pescariu suma de 3.996.360 euro pentru a-şi exercita influența asupra lui Gabriel Sandu, în scopul de a asigura firmelor susținute de denunțători adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009. Sumele de bani au fost transferate în contul firmei DD LAND OIL CORPORATE LTD, aparținând unei persoane din cercul relațional al lui Gheorghe Ştefan şi care a acceptat tranzacționarea acestei sume prin contul firmei sale.
 

×