x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Declarațiile de avere și de interese gestionate de ANI, pe o nouă platformă implementată de un grup de afaceri apropiat UDMR

Declarațiile de avere și de interese gestionate de ANI, pe o nouă platformă implementată de un grup de afaceri apropiat UDMR

de Ion Alexandru    |    02 Noi 2021   •   07:00
Declarațiile de avere și de interese gestionate de ANI, pe o nouă platformă implementată de un grup de afaceri apropiat UDMR

În următorii trei ani, peste 6 milioane de declarații de avere și de interese, depuse, în formate clasice, la Agenția Națională de Integritate, urmează să fie urcate pe o nouă platformă integrată de analiză accelerată. În acest sens, ANI a contractat o companie din Cluj-Napoca, pentru a se ocupa de implementarea noilor sisteme, primind, pentru aceasta, aproape trei milioane de euro. Firma în cauză are, în prezent, acționariat mixt româno-maghiar, în sensul că unul dintre acționari este o companie înregistrată în România, dar care, la rândul ei, este deținută de două entități economice cu sediul la Budapesta. La înființarea ei, compania contractată de ANI l-a avut drept administrator pe unul dintre foștii secretari de stat în Ministerul Comunicațiilor și membru al UDMR, anchetat de DIICOT, trimis în judecată și condamnat definitiv în dosarul „Privatizărilor Strategice”. Același personaj apare printre fondatorii unei alte companii, alături de Peter Eckstein Kovacs, fost lider UDMR și fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.

 

Agenția Națională de Integritate (ANI) a contractat, la mijlocul lunii octombrie, fără licitație, servicii aferente unei platforme informatice, în valoare de peste 2,72 milioane de euro. Conform unui anunț de atribuire publicat de autoritatea contractantă pe portalul SICAP (Sistemul Informatic Centralizat al Achizițiilor Publice, este vorba despre implementarea unei platforme integrate de analiză accelerată, la care se adaugă servicii de integrare și un sistem informatic, inclusiv servicii de integrare a algoritmilor de tip „machine learning”.

Potrivi ANI, obiectivul acestei achiziții constă în creșterea capacității administrative a instituției, „în vederea optimizarii proceselor administrative de asigurare a respectării normelor în materie de integritate aferente proceselor electorale și depunerii anuale, precum și adoptarea unor măsuri de simplificare a furnizării serviciilor ANI, prin implementarea unor sisteme informatice inovative”.

În urma unei proceduri competitive de negociere, în data de 12 octombrie 20214, Agenția Națională de Integritate a încheiat contractul nr. 1996/2021 cu societatea clujeană SC Zipper Service SRL, pentru 11.200.064,08 lei fără TVA, respectiv de 13.328.076.2 lei cu TVA inclusă (2.720.000 de euro).

 

Firma selecționată, cu acționari în Capitala statului vecin

 

SC Zipper Services SRL Cluj-Napoca este o entitate controlată de doi operatori din Ungaria. Conform unei încheieri de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), compania în cauză apare cu doi asociați persoane juridice. Este vorba despre SC Tipo Offset SRL Cluj-Napoca, reprezentată de un anume Piricsi Alpar Alexandru, și de compania maghiară Any Biztonsagi Nyomda Nyrt, reprezentată de un anume Gabor Zsamboki, în calitate de director general.

SC Tipo Offset SRL, unul dintre cei doi acționari ai SC Zipper Services SRL (fostă SC Tipo Direct SRL), a purtat, de asemenea, în trecut, denumirea de SC Tipoholding SRL, iar, în cursul anului 2016, a fuzionat prin absorbție cu o altă companie, pe nume DBR. În prezent, acționarii Tipo Offset sunt companiile maghiare Dijbeszedo Holding Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag, cu 99,85% din acțiuni, și EPDB Nyomtatasi Kozpont Mukodo Reszvenytarsasag, cu 0,15% din acțiuni. Prima dintre acestea a achiziționat, anterior, pachetul de acțiuni la Tipoholding de la un anume Kerekes Gabor, lider UDMR, fost secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, trimis în judecată, în anul 2014, de DIICOT în dosarul privatizărilor strategice. În același an, Kerekes Gabor a fost reţinut în Germania, în baza unui mandat de arestare în lipsă emis de instanţele din România. 

 

Fostul administrator, condamnat în dosarul „Privatizărilor strategice”

 

Potrivit procurorilor DIICOT, care au instrumentat acest dosar, spionul bulgar Stamen Stancev şi afaceristul Vadim Benyatov Don îl aveau pe Kerekes Gabor drept punte de comunicare cu această formaţiune politică, fiind folosit ca un agent de legătură. În ianuarie 2016, Kerekes Gabor a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la o pedeapsă de trei ani închisoare. Concret, în 2010, Kerekes Gabor, care era acționar la Tipoholding SRL și-a vândut acțiunile către  Dijbeszedo Holding Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag. Asta, în condițiile în care, la finalul lunii martie a anului 2009, același Kerekes Gabor a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de Codruţ Şereş, Zsolt Nagy, Mircea Călin Flore, Michal Susak şi Mustafa Oral. Din ancheta procurorilor rezultă că, în perioada 30 mai 2005 – 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

 

 

Legături de business cu un fost consilier prezidențial

 

Kerekes Gabor a fost implicat, de asemenea, într-o afacere media denumită SC Eureka Media SRL, deţinută, printre alţii, de Peter Eckstein Kovacs, cu un procent de 1,5% din acţiuni. Informația reiese chiar din încheierea prin care societatea Eureka Media a fost înființată și înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în anul 2006.

Reamintim că Peter Eckstein Kovacs a avut funcţia de consilier prezidenţial, când la Palatul Cotroceni se afla Traian Băsescu. Iar, în legislatura trecută, PNL și UDMR l-au propus pe acesta pentru funcția de Avocat al Poporului. Un alt asociat al lui Kerekes Gabor este celebrul afacerist clujean Zoltan Arpad Paszkany, un apropiat al lui Emil Boc.

 

 

Contractul se întinde pe o durată de 34 de luni. Proiectul vizează documentele depuse în perioada electorală, dar și cele întocmite anual

 

Revenind la contractul încheiat de Agenția Națională de Integritate cu SC Zipper Services SRL, aflăm, din documentația de atribuire, că acesta urmărește două obiective specifice. Primul se referă la optimizarea și simplificarea proceselor operaționale de asigurare a respectării normelor în materie de integritate la nivelul ANI prin digitalizarea fluxurilor de lucru din cadrul instituției.

A doua se referă la îmbunătățirea abilităților și cunostințelor personalului ANI pentru înțelegerea abordarii pe procese și implementarea măsurilor de simplificare implementate prin proiect, precum și pentru utilizarea sistemelor informatice dezvoltate prin proiect. Sunt avute în vedere formarea, instruirea, evaluarea, testarea și certificarea competențelor dobândite pentru 79 de persoane din cadrul grupului-țintă, în ceea ce privește susținerea măsurilor implementate prin proiect.

În cadrul acestui contract, urmează să fie implementată platforma integrată, care va furniza și analiză avansată, serviciile de integrare a unui sistem informatic și serviciile de implementare a algoritmilor de tip „machine learning”. Mai concret, este vizată inventarierea și analiza proceselor, a compartimentelor responsabile în asigurarea fluxului de lucru, a legislației utilizate pentru furnizarea serviciilor și a procedurilor, instrumentelor de lucru, strict din perspectiva serviciilor gestionate de Agenția Națională de Integritate, pentru asigurarea respectării normelor în materie de integritate în organizarea proceselor electorale. 

Pe de altă parte, un alt obiectiv este definirea în detaliu a cerințelor aferente adoptării noului cadru procedural și informațional (mai exact infrastructura IT necesară), în vederea implementării măsurilor de simplificare, pentru „reducerea poverii administrative pentru beneficiari”.

Potrivit documentației, „platforma de raportare și analiză avansată se va integra cu sistemul informatic al ANI, compus din Portal intern/extern, Arhiva electronică, Înrolare declaranți și Procesare fluxuri, și va asigura îmbunătățirea permanentă și în timp real la fiecare nivel a activității de zi cu zi a instituției. Totodată, prin proiect se va retrodigitaliza un număr de aproximativ 6.000.000 de declarații de avere și de declarații de interese aflate în arhiva clasică și cu valoare operațională prezentă, pentru a facilita rezolvarea cererilor beneficiarilor  în mod operativ. 

Durata acestui proiect este de 34 de luni calendaristice. Iar valoarea inițială pe care Agenția Națională de Integritate a anunțat-o la momentul la care a făcut cunoscută intenția achiziției acestor servicii era de 14.948.841.03 lei.

×