x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Defrişările masive din ograda poliţiei Alba. Văile Sebeşului şi Mirajului, paradisul drujbaşilor

Defrişările masive din ograda poliţiei Alba. Văile Sebeşului şi Mirajului, paradisul drujbaşilor

de Petru Zoltan    |    27 Noi 2014   •   20:52
Defrişările masive din ograda poliţiei Alba. Văile Sebeşului şi Mirajului, paradisul drujbaşilor

Tăierile ilegale ale pădurilor din Munţii Apuseni sunt protejate la cel mai înalt nivel de către poliţiştii care ar trebui să stopeze tăierile ilegale de pădure. Maşinile încărcate cu buşteni, fiind escortate de poliţişti în mai toate judeţele în care activitatea de bază o reprezintă tăierea masei lemnoase. În judeţul Alba, unul dintre adjuncţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba este comisarul şef de poliţie, Crişan Laurenţiu zis “Luţu” (foto), care nu este străin de afacerile cu lemn. Soacra sa, Iustina Curtean, care între timp a murit, a solicitat restituirea mai multor suprafeţe de pădure în baza legilor fondului funciar situate pe Valea Sebeşului, în zona Gotu şi în Valea Mirajului. Imediat după ce a fost pusă în posesia pădurii, familia comisarului şef “Luţu” a decis să exploateze toată suprafaţa de pădure, defrişând totul fără respectarea regimului silvic, susţin pădurarii din zonă. Aceştia susţin că, comisarul şef Crişan Laurenţiu a negociat vânzarea masei lemnoase cu Ardelean Todea, reprezentantul firmei Gardiam SRL, din Sibiu. Surse din cadrul poliţiei Alba susţin că din avansul primit pe lemn, comisarul şi-a fi cumpărat un Mercedes E Class, fără a-l mai interesa documentaţia necesară pentru a se putea exploata legal. “În perioada în care s-au defrişat parcelele respective, totul a fost supravegheat de subalternii săi, din cadrul serviciului pe silvicultură şi piscicultură. De asemenea toate controalele care se execută în judeţul Alba de reprezentanţi ai tuturor instituţiilor, începând de la ITM şi terminând cu IGPR, se fac sub strictă supraveghere, respectându-se întocmai recomandările transmise de acesta prin subalternii săi, care sunt asistenţi la controalele respective”, a declarat un poliţist care a vrut să-şi păstreze anonimatul de teama şefului său. Toate aceste aspecte sunt confirmate inclusiv de un şofer care a participat la transportul masei lemnoase: “Am cărat lemnul de pe Valea Sebeşului, din zona Gotu şi din Valea Mirajului, unde cu mare greu, cei care s-au ocupat de defrişarea suprafeţelor de pădure ale soacrei domnului Luţu au reuşit să-şi rezolve acte pentru aproximativ 15 – 20% din materialul exploatat.”

Întrebat care a fost motivul pentru care pădurea familiei a fost tăiată la ras, comisarul şef Crişan Laurenţiu a declarat că nu se ocupă el de pădure şi rudele soacrei sale: “Pădurea o gestionează fraţii ei, surorile ei, habar nu am, nu cunosc. Soacra mea a locuit în comuna Şugag. Nu ştiu ce pădure a primit. Cred că cineva vrea să mă discretizeze. Eu nu cunosc de hectare. Acum să dea explicaţii socrul meu. îmi cereţi mie nişte date pe care nu le cunosc”.

Avere de comisar
Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, comisarul şef, Crişan Laurenţiu deţine în Alba Iulia un teren de 675 mp, o vilă de 241 mp şi un apartament. Toate împreună cu soţia sa. În plus mai are o maşină Mercedes.

×