x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Parchetul antimafia și-a tras sediu cu 13 etaje și 9 bucătării. Surpriză: ce „menajeră” a angajat?

Parchetul antimafia și-a tras sediu cu 13 etaje și 9 bucătării. Surpriză: ce „menajeră” a angajat?

de Ion Alexandru    |    19 Apr 2023   •   08:15
Parchetul antimafia și-a tras sediu cu 13 etaje și 9 bucătării. Surpriză: ce „menajeră” a angajat?

Noul sediu al DIICOT, din centrul Bucureștiului, are două subsoluri, mezanin, 13 etaje și o terasă și cuprinde, pe lângă spațiile de lucru și holurile de acces, și nouă bucătării complet utilate.

 Toate aceste spații fac obiectul unui contract de servicii de curățenie, încheiat de parchetul anti-Mafia, în 12 aprilie, cu o companie din Tulcea deținută de un fost lider al tinerilor liberali și ex-consilier local găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate. Valoarea contractului atribuit de DIICOT acestei firme se ridică la aproape 100.000 de euro, iar printre serviciile ce urmează a fi prestate se numără și spălarea blaturilor din cele nouă bucătării, curățarea frigiderelor și a cuptoarelor cu microunde, dar și golirea de reziduuri a aparatelor de cafea.

 

În data de 3 martie 2023, Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a publicat pe portalul SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț prin care și-a făcut cunoscută intenția de a contracta servicii de curățenie pentru noul sediu central al parchetului anti-Mafia, din București. Este vorba despre o clădire amplasată pe strada Sfânta Vineri, având 13 etaje, două subsoluri, mezanin și terasă, clădire care cuprinde și… nouă bucătării utilate. 

Mai exact, în această clădire există 144 de birouri mochetate și dotate cu mobilier specific activității (cu suprafața totală de 4.024,73 metri pătrați), 30 de grupuri sanitare cu 64 de toalete din porțelan, 24 de pisoare din porțelan, 65 de lavoare din porțelan, 65 de oglinzi sanitare, cu 294 de metri pătrați de podea acoperită cu gresie și 807 metri pătrați de pereți acoperiți cu faianță. Cele nouă bucătării despre care aminteam mai sus au 78 de metri pătrați de pardoseală acoperită cu gresie, cuprind nouă chiuvete cu picurător și sunt dotate cu aparatură electrocasnică. La toate acestea se adaugă 1.038 de metri pătrați de holuri mochetate, 122 metri pătrați de scări din gresie, două săli de așteptare și două săli de curs, precum și o suprafață vitrată de 1.389 metri pătrați. La subsol există spații de depozitare și garaje, clădirea are 42 de balcoane și o terasă de 331 de metri pătrați.

 

Se pune accentul pe cafele și scrumiere

 

Potrivit sursei citate, în această clădire își desfășoară activitatea 250 de persoane, la care se adaugă un trafic mediu zilnic de 20 de persoane. Sediul DIICOT este racordat la utilități și pune la dispoziție toate facilitățile necesare efectuării activității de curățenie.

Caietul de sarcini, care a stat la baza achiziției și care este aprobat de către Oana Daniela Pâțu, în calitate de procuror-șef adjunct al DIICOT, prevede trei tipuri de servicii. Prima este curățenia zilnică, aici intrând măturatul, curățatul, spălatul podelelor, șters praful. O cerință specială este cea referitoare la „ștergerea blaturilor din bucătării, a frigiderelor, a cuptoarelor cu microunde și întreținerea sumară a aparatelor de făcut cafea (golit recipient reziduuri și umplut tanc cu apă)” sau la „golirea și spălarea scrumierelor din locurile special amenajate”.

A doua este curățenia generală lunară, iar a treia este curățenia trimestrială. Mai există și o a patra cerință, cea a curățeniei ocazionale, cu ocazia întâlnirilor de protocol sau a acțiunilor în procesul de cercetare penală.

 

Procedură simplificată

 

Pentru toate aceste operațiuni, DIICOT a pus la bătaie un buget total estimat inițial la 678.000 de lei fără TVA, respectiv la 806.820 de lei cu TVA inclusă (164.657,1 euro), organizând, în vederea atribuirii contractului o procedură simplificată de selecție de oferte. Șapte companii de profil s-au arătat interesate să presteze aceste servicii, însă numai șase au depus oferte considerate admisibile de către autoritatea contractantă. Un al șaptelea operator a fost descalificat deoarece a depus o ofertă inacceptabilă.

Afacerea s-a parafat în data de 12 aprilie 2023, când DIICOt a încheiat cu SC Cip Avantaj SRL contractul nr. 65/2023, în valoare finală de 392.646.08 lei fără TVA, respectiv de 467.248.8 lei cu tot cu TVA (95.356,9 euro).

Interesant este faptul că această companie a primit pentru a doua oară un contract de la DIICOT, pentru servicii de curățenie care vizează același sediu. Anterior, SC Cip Avantaj SRL a încheiat cu parchetul anti-Mafia un contract în valoare de 328.833,6 lei cu TVA inclusă, parafat în data de 8 iulie 2022.

 

 

Conflict de interese generat de afacerile părinților cu Primăria Tulcea

 

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), SC Cip Avantaj SRL este o firmă din Tulcea, deținută de Ciprian Pericleanu-Grigore, un fost lider al PNL local. Acesta a deținut chiar funcții publice, până în noiembrie 2012, când ANI a constatat încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Ciprian Pericleanu-Grigore, la acea vreme consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Tulcea, întrucât, pe perioada exercitării mandatului de consilier local, SC Periclestar SRL, societate în cadrul căreia părinții acestuia dețineau calitatea de asociați și administratori, a încheiat nu mai puțin de cinci contracte de execuție de lucrări cu Consiliul Local al Municipiului Tulcea. Valoarea acestor cinci contracte s-a ridicat la 2.424.630,86 de lei, adică aproximativ 534.059,66 de euro, fiind, astfel, încălcate prevederile Legii nr. 161/2003.

Ciprian Pericleanu-Grigore a îndeplinit funcția de consilier local între 1 iunie 2008 și 27 ianuarie 2011, iar tatăl său, Ion Pericleanu-Grigore, avea, încă din anul 1996, calitatea de asociat și administrator al SC Periclestar SRL, societatea care a derulat cu Consiliul Local Tulcea cele cinci contracte. Mama fostului consilier, Maria Pericleanu-Grigore, îndeplinea, conform ANI, încă din anul 1998, calitatea de asociat în cadrul aceleiași companii. 

Ciprian Pericleanu-Grigore a deținut, în 2010, calitatea de membru al birourilor permanente ale PNL Municipiul Tulcea și de la nivel județean, fiind și președinte al Tinerilor Liberali din Tulcea. 

Presa constănțeană a dezvăluit că, după ce liberalul a părăsit administrația publică locală, a devenit președintele Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Radiocomunicații Radionav Constanța, perioadă în care firma sa, SC Cip Avantaj SRL, a încheiat mai multe contracte cu AFPP, ASFS, DSV și alte instituții din Tulcea. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: diicot sediu antimafia