Unul dintre experții de casă ai DNA, care a efectuat expertize controversate în cel puțin două dosare penale celebre, a fost angajat de una dintre companiile controlate de afaceristul Puiu Popoviciu pentru a evalua imobilele societății care a preluat, după Revoluţie”, spațiile comerciale ale fostei “Alimentara”. Este vorba despre evaluatorul Mihai Papasteri, cel care a întocmit pentru instituția condusă de Laura Codruța Kovesi, expertize judiciare în dosarele “Telepatia” și „Schimbul de terenuri dintre Gigi Becali și MApN”. Firma lui Papasteri este implicată inclusiv în supraevaluările despăgubirilor acordate de ANRP, în perioada guvernării Boc-Băsescu, iar unul dintre cei trei parteneri ai acestuia din respectiva societate a lucrat tot pentru DNA în celebrul dosar „Carpatica Asigurări”, unde liberalul Dan Radu Rușanu, deși ținut la „beci” timp de șase luni de zile, a fost, în cele din urmă, achitat definitiv. Papasteri a lucrat pentru DNA inclusiv în dosarul „Puiu Popoviciu – Băneasa Investments”, ocazie cu care a evaluat, la sume ridicole, prețul unui metru pătrat de teren care face obiectul anchetei în urma căreia Popoviciu a fost condamnat la șapte ani de închisoare.
„Jurnalul Național” a prezentat, în exclusivitate, săptămâna trecută, incredibila situație prin care bunurile unei companii controlate de Omar Hayssam au ajuns să fie căutate, inclusiv acasă la sirian, de Carmen Caracaș, expert care a șters din pix prejudiciul din Dosarul „Flota”. Astăzi, devoalăm faptul cum un alt evaluator de casă al procurorilor a ajuns să evalueze bunurile imobiliare ale firmelor controlate de Puiu Popoviciu și de apropiații acestuia.
Rapoarte de expertiză votate în unanimitate
Astfel, potrivit unui raport întocmit de compania SC Practic SA și înaintat, în data de 21 aprilie 2017, Bursei de Valori București, se precizează faptul că, în 20 aprilie a.c., AGA SC Practic SA s-a întrunit, cu prezența a 46,22% din totalul acționarilor, pentru a adopta mai multe hotărâri. Două dintre aceste hotărâri vizează ratificarea unor rapoarte de expertiză întocmite de către SC Tehnoconcept Expert SRL. Astfel, potrivit hotărârii nr. 7 din 20 aprilie 2017 a AGA SC Practic SA, a fost ratificat raportul de evaluare nr. 6497/2016 privind imobilizările corporale (clădiri și terenuri), în vederea înscrierii rezultatului în situațiile financiare la data de 31 decembrie 2016. Raportul, întocmit de SC Tehnoconcept Expert SRL, a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
O a doua hotărâre a AGA a SC Practic SA din ziua respectivă, având numărul 8, a ratificat alte cinci rapoarte de evaluare întocmite de aceeași firmă. Este vorba despre patru rapoarte care vizează clădiri cu utilizare nerezidențială din București și despre un al patrulea care vizează clădiri din Slănic Moldova. Și această hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”, zero „împotrivă” și zero „abțineri”.
Cine este evaluatorul
Înainte de a discuta despre beneficiarul acestor rapoarte de expertiză, vom analiza cine este societatea care le-a întocmit. Potrivit datelor furnizate de ONRC, SC Tehnoconcept SRL București, firmă înmatriculată în anul 1994, îi are ca asociați pe experții Gheorghe Vîță, Virgil Lauric, Ilie Marian Anton și celebrul Mihai Papasteri.
Acesta din urmă este cunoscut publicului larg pentru întocmirea incredibilului raport de expertiză, însușit de DNA, care a stabilit prejudiciul de 60 de milioane de euro în Dosarul ICA, dosar cunoscut, de asemenea, și sub numele de „Telepatia”. Potrivit acestui expert, în 2003, valoarea clădirilor și a terenului ICA ar fi fost de 3,2 milioane de dolari. Pentru ca, î n a n u l 2008, același expert Mihai Papasteri să decidă că valoarea acelorași clădiri și a acelorași terenuri ajunsese să se ridice la 55 de milioane de euro. În plus, Papasteri a calculat că valoarea de exploatare a terenului și clădirilor, pentru 50 de ani, se ridică la alte 5 milioane de euro. Acest raport de expertiză a fost preluat de către specialistul DNA, Aurelia Nicolae, și introdus în rechizitoriu, la presiunile procurorului penal ex-DNA, Emilian Eva. Pentru ca, în baza acestei expertize, judecătoarea exclusă din magistratură, Camelia Bogdan, să pronunţe, în august 2014, sentințele de condamnare și confiscările halucinante în acest dosar.
Legăturile Practic SA - gruparea din Băneasa
Beneficiarul evaluărilor făcute, anul acesta, de către SC Tehnoconcept Expert SRL, firma lui Mihai Papasteri, se numește SC Practic SA și este o companie controlată, prin interpuși, de magnatul Puiu Popoviciu. Înființată în 1990 de către Primăria Generală a Municipiului București, societatea a preluat de la stat, în administrare, toate spațiile comerciale de la parterul blocurilor, folosite, în perioada comunistă, de “Alimentara”. La momentul înființării sale, Practic SA administra nu mai puţin de 196 de spații comerciale, dispuse la 61 de adrese, în suprafață totală de 31.884 metri pătrați.
În anul 2004, APAPS a scos la vânzare acțiunile Practic SA, pe care le-a vândut, cu 40.000 de euro, acestea fiind preluate de Mihai Bejenaru, omul lui Puiu Popoviciu, din afacerea Băneasa Investments, condamnat, la rândul lui, în acest dosar. În 2007, SC Practic SA a încheiat un parteneriat public-privat cu Administrația Piețelor Sector 2, pentru dezvoltarea unui proiect în Piața Obor.
Porivit unei încheieri de la Registrul Comerțului, în anul 2008, acționarii SC Practic SA erau generalul Zerlin Dimofte, tatăl afaceristului Radu Dimofte, partener de afaceri al lui Puiu Popoviciu, offshore-ul International Business & Trading Group LTD și Andrei Mihai Bejenaru, împreună cu alți acționari minoritari. Printre aceștia se regăsea, până în anul 2015, și mama octogenară a lui Puiu Popoviciu, Ligia Popoviciu. În 22 decembrie 2015, un offshore controlat de Radu Dimofte, Bladon Enterprise Limited, a achiziționat, în schimbul a 1.783.000 de euro, un număr de 15.635 de acțiuni deținute de Ligia Popoviciu la SC Practic SA. Împuternicit să reprezinte cumpărătorul în relația cu mama lui Puiu Popoviciu a fost desemnat același Andrei Mihai Bejenaru.
Și partenerii de afaceri au fost implicați în dosare controversate
Ceilalți doi acționari din SC Tehnoconcept Expert SRL, care nu figurează cu dosare penale asemenea partenerilor de afaceri Papasteri și Vîță, sunt, la rândul lor, implicați în afaceri controversate. Primul, pe nume Virgil Lauric, a fost în centrul atenției, în urmă cu 12 ani, când, în calitate de expert criminalist, a efectuat expertiza criminalistică în cazul decesului fostului membru al trupei “Compact”, Teo Peter, ucis într-un accident de circulație de către puşcașul marin american Christopher Van Goethem. Expertul Lauric a susținut atunci în raportul de expertiză întocmit că autoturismul americanului avea, la momentul imapctului cu taximetrul în care se afla Teo Peter, o viteză de doar 43 de kilometri la oră. Cu un an înainte, în 2004, tatăl unei adolescente în vârstă de 17 ani, ucisă, de asemenea, într-un accident rutier, l-a acuzat pe expertul Virgil Lauric că a ignorat probe importante de la dosar și că l-a găsit nevinovat pe șoferul ucigaș. Și atunci, Lauric a stabilit că viteza cu care se deplasa autoturismul implicat în accident a fost de 45 de kilometri la oră.
Al treilea co-asociat din SC Tehnoconcept Expert SRL, pe nume Ilie Marian Anton, a lucrat – ce să vezi? – și el pentru Direcția Națională Anticorupție. Înr-un dosar, de asemenea, celebru. Este vorba despre dosarul „Carpatica Asig”, în care liberalul Dan Radu Rușanu, deși arestat preventiv pentru șase luni de zile, a fost, în cele din urmă, achitat definitiv. Anton a efectuat, pentru DNA, evaluarea autoturismului Audi A8, pe care conducerea Carpatica i l-a vândut, la un preț subevaluat, lui Marian Mîrzac, pentru ca acesta din urmă, în calitatea de membru neexecutiv al ASF, să acționeze în favoarea companiei de asigurări deţinută de Ilie Carabulea.
Din furnizor de expertize, inculpat la DNA
Mihai Papasteri se adaugă listei lungi de personaje care, deși a lucrat pentru DNA în afaceri controversate, a ajuns, în cele din urmă, să fie „devorat” de către procurorii anticorupție. În data de 16 februarie 2017, Direcția Națională Anticorupție l-a pus sub acuzare pe Mihai Papasteri pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu. Culmea, în dosar este urmărit penal pentru aceeași infracțiune și unul dintre co-asociații lui Papasteri din SC Tehnoconcept Expert SRL, Gheorghe Vîță. Cei doi, împreună cu un alt expert evaluator, pe nume Emil Nuțiu, sunt acuzați că, în calitate de evaluatori desemnați de Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP, au supraevaluat cu suma de 78.411.820 de lei trei suprafețe de teren, de 10,77 hectare, din Bistrița, sumă pe care au propus-o spre despăgubire în favoarea a doi cumpărători de drepturi litigioase. Aceștia sunt afaceristul Mihai Rotaru (trimis în judecată în alt dosar ANRP) și o anume Diana Le Bomin.
A lucrat pentru procurori în mai multe dosare controversate
Mihai Papasteri, acționar în firma care a evaluat imobilele societății Practic SA, este un client vechi al DNA. Dar și al instituțiilor conduse, în urmă cu câțiva ani, de către guvernarea „portocalie” a lui Traian Băsescu.
În relația contractuală pe care a derulat-o cu DNA, Mihai Papasteri a întocmit un raport de expertiză care, în cele din urmă, a condus la condamnarea la închisoare cu executare a omului de afaceri Gigi Becali și a fostului ministru al Apărării Naționale, Victor Babiuc, într-un alt dosar controversat instrumentat de DNA, având numele de „Schimbul de terenuri cu MApN”.
Pe persoană fizică, însă, Mihai Papasteri a lucrat pentru DNA și în dosarul terenurilor Băneasa Investments, în care Puiu Popoviciu, dar și Mihai Andrei Bejenaru au fost condamnați, în urmă cu două luni, la închisoare cu executare. Aflat pe masa Curții de Apel București, dosarul a „beneficiat” de mai multe expertize de evaluare a celor 224 de hectare de teren din nordul Capitalei. O astfel de expertiză, care a evaluat în minus prețul unui metru pătrat, a fost respinsă de magistrați, în 2015, întrucât raportul de expertiză, la care a contribuit și Mihai Papasteri, nu conținea și motivația coeficientului negativ.
Compania lui Mihai Papasteri, SC Tehnoconcept Expert SRL, a fost implicată și în supraevaluările întocmite pentru dosarele ANRP, în perioada ianaurie-decembrie 2010, dar a beneficiat și de unele contracte publice puse la dispoziţie de Nuclearelectrica.