Vasile Blaga a devenit europarlamentar din partea României, pe listele PNL. Formaţiunea liberală s-a clasat pe primul loc la alegerile europarlamentare care au avut loc în data de 26 mai, după o campanie electorală în care principalul mesaj a fost anti-PSD. La doar patru zile după alegeri, compania de pază controlată de cuscra lui Vasile Blaga, Aurora Mariana Rudeanu, mama lui Ioan Andrei Rudeanu, a încheiat un contract pentru paza clădirilor din patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, condus, în calitate de preşedinte, de Mircea Flaviu Bobora, de la PSD. Muzeul însuşi este condus de un manager, pe nume Liliana Ţolaş, consilier judeţean din partea PSD, în legislatura 2012-2016, iar aceasta, împreună cu soţul său, Marin, sunt cu “ciuma roşie” de cel puţin 11 ani, soţii Ţolaş figurând pe listele oficiale de sponsori ai Partidului Social Democrat, încă din anul 2008. Iar relaţia familiei lui Vasile Blaga cu instituţiile “pesediste” ale statului a cunoscut o etapă interesantă în plină campanie electorală, când aceeaşi firmă patronată de cuscra europarlamentarului PNL a primit din partea CNAIR, deci de la Guvernul Dăncilă, un contract de aproape 7 milioane de lei, pentru paza a două autostrăzi din Ardeal.
Remarcat, în trecut, ca fiind omul-cheie al campaniilor electorale în care au fost implicaţi Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, Vasile Blaga a revenit în politica mare. Aflat pe poziţia a doua pe listele PNL pentru Parlamentul European, după vedeta lui Ludovic Orban, Rareş Bogdan, Vasile Blaga a obţinut un mandat la Bruxelles graţie unei campanii electorale extrem de virulente împotriva Partidului Social Democrat, a Guvernului Dăncilă şi a programului de guvernare proiectat de Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov.
Când, însă, nici nu se uscase bine cerneala pe documentul Biroului Electoral Central, care a validat rezultatele alegerilor, inclusiv mandatul de eurodeputat PNL al lui Vasile Blaga, cuscra acestuia a dat un “tun” chiar la o instituţie PSD-istă.
Astfel, conform unui anunţ de atribuire postat pe portalul SICAP, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, structură care activează în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, a atribuit un contract, prin selecţie de oferte cu procedură simplificată, pentru achiziţia de servicii de pază, monitorizare şi intervenţie la obiectivele instituţiei. Afacerea a fost parafată în data de 30 mai 2019, la patru zile după alegerile europarlamentare şi la trei zile după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost băgat la puşcărie, prilej cu care Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, în calitate de autoritate contractantă, a declarat câştigătoare oferta depusă de SC Axis Security SRL, patronată de Aurora Mariana Rudeanu, soacra lui Aghate Rudeanu, fiica lui Vasile Blaga.
Preţ de dumping
Un amănunt interesant cu privire la acest contract este preţul final pe care l-a solicitat firma de pază a familiei Blaga-Rudeanu. Mai exact, conform contractului nr. 62, încheiat la 30 mai 2019, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane va achita către compania Axis Security SRL suma de 586.003,22 lei cu TVA inclus, în condiţiile în care valoarea totală estimată, înainte de semnarea contractului, era de 941.451,84 de lei cu TVA. Iar valoarea sumei estimate se raporta la un cost total pe ora prestată pentru serviciile de pază ce urmau a fi achiziţionate, de 16,40 de lei fără TVA.
Din documentaţia de atribuire a contractului, aflăm că obiectivele pe care cuscra lui Vasile Blaga urmează să le păzească şi să le monitorizese sunt Castelul Bethlen Magna Curia din Deva şi clădirea administrativă, Expoziţia de istorie locală şi etnografie din Brad, Secţia de etnografie şi artă populară din Orăştie şi Secţia de arheologie Sarmizegetusa, inclusiv complexul de monumente aflate în situl Sarmizegetusa. Contractul este împărţit pe două tronsoane temporare, primul cuprins între 1 iunie 2019 – 31 decembrie 2019, iar al doilea între 1 ianuarie 2020 – 30 aprilie 2020.
Astfel, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane punea la bătaie, pentru paza obiectivului Castel Bethlen Magna Curia, suma totală de 263.712,8 lei fără TVA, pentru Expoziţia de istorie locală şi etnografie suma de 131.856 lei fără TVA, pentru Secţia de etnografie şi artă populară suma de 131.856 de lei fără TVA, iar pentru Secţia de arheologie Sarmizegetusa suma de 263.712 lei fără TVA. Preţul scos în urma negocierilor cu firma cuscrei lui Blaga a fost, astfel, înjumătăţit.
Banii vin de la… “ciuma roşie”
Autoritatea contractantă pentru care firma cuscrei europarlamentarului PNL, Vasile Blaga, va derula acest contract, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, se află pe lista instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean Hunedoara, acesta fiind şi entitatea care aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al muzeului. Consiliu Judeţean la conducerea căruia se află PSD-istul Mircea Flaviu Bobora. Adică inamicul politic declarat al partidului pe listele căruia Vasile Blaga a candidat cu doar câteva zile înainte de încheierea contractului.
Mai mult, managerul muzeului, Liliana Ţolaş, a deţinut, până în 2016, calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, fiind aleasă, de asemenea, pe listele PSD. Conform fişei postului, managerul muzeului are putere de decizie asupra modului în care este gestionat bugetul aprobat al acestei instituţii, inclusiv contractele de achiziţii publice încheiate cu firma familiei lui Vasile Blaga.
Nu doar managerul Liliana Ţolaş are legături directe cu PSD, ci şi soţul acesteia, Marin Ţolaş. Conform unui document existent în Monitorul Oficial al României, cu privire la cuantumul total al sumelor primite din finanţările private ale partidelor politice, în anul 2008, Marin Ţolaş a donat PSD, în datele de 7, 21 şi 19 noiembrie, suma totală de 12.000 de lei. În acelaşi timp, Liliana Ţolaş a donat, în datele de 4 şi 11 noiembrie 2008, tot către PSD, suma totală de 7.000 de lei.
Revenind la afacerile cuscrei lui Blaga, constatăm că este pentru prima dată când, sub această conducere “roşie” a Consiliului Judeţean Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane atribuie contracte companiei de pază Axis Security SRL.
“Jurnalul” a descoperit că, în 20 aprilie 2016, în timp ce Consiliul Judeţean Hunedoara era condus de liberalul Robert Mircea Ioan, SC Axis Security SRL a primit de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane un contract pentru asigurarea pazei, întins pe o durată de opt luni, în valoare de 490.705,6 lei fără TVA. Iar, în 28 noiembrie 2017, între cele două entităţi a mai fost parafat un contract similar, în valoare de 57.183,84 de lei fără TVA.
Contracte de la Guvernul Dăncilă, în plină campanie electorală
Axis Security SRL este o companie fondată în data de 25 ianuarie 2012, de către Aurora Mariana Rudeanu, mama lui Ioan Andrei Rudeanu, tânărul căsătorit cu Aghate Rudeanu (fostă Blaga), fiica proaspătului ales europarlamentar PNL, Vasile Blaga. Societatea în cauză are un nume aproape identic cu al alteia, SC Axis Corporate Security, aflată în insolvenţă şi pentru activitatea căreia ginerele lui Vasile Blaga a fost reţinut, cercetat, judecat şi condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru evaziune fiscală. Şi nu doar că numele este aproape identic, dar noua societate a preluat, practic, de la prima afacerile pe care le derula cu statul.
Un exempu recent al acestui mod de lucru s-a concretizat chiar în plină campanie electorală când Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, societate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, al Guvernului PSD, a încheiat cu SC Axis Security SRL un contract în valoare de 6.887.649,6 lei cu TVA inclus, pentru asigurarea pazei patrimoniului şi patrularea pe autostrada Sebeş-Turda şi pe autostrada Transilvania. Primul lot, în valoare de 2.885.018,4 lei fără TVA, a fost atribuit firmei cuscrei lui Vasile Blaga în data de 14 martie 2019, după care, la 26 martie, a fost încheiat un contract subsecvent, în valoare de 828.696 de lei fără TVA. Pentru al doilea lot, a fost încheiat, la data de 19 aprilie 2019, un contract în valoare de 1.543.512 lei fără TVA, după care, în aceeaşi zi, a fost încheiat un contract subsecvent, în valoare de 530.714,4 lei fără TVA.
“Ginerică” Rudeanu, business-uri pe bandă rulantă cu Compania de Drumuri
SC Axis Corporate Security SRL, firma aflată în insolvenţă şi patronată de fiul Aurorei Mariana Rudeanu, Ioan Andrei Rudeanu, a derulat, în perioada 2009-2014, foarte multe contracte cu autorităţile statului. Culmea, din acţionariatul acestei firme face parte şi Mariana Rudeanu, potrivit Registrului Comerţului. Axis Corporate Security a primit, în data de 4 ianuarie 2009, la scurt timp după instalarea la guvernare a lui Emil Boc, de la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, un contract în valoare de 700.000 de euro cu TVA, în asociere cu NEI Guard, pentru servicii de pază. Patronul NEI Guard, denunţătorul lui Rudeanu la Parchetul Curţii de Apel, a declarat că, după câştigarea licitaţiei, NEI s-a retras din asociere. Ulterior, Axis Corporate Security SRL a devenit un abonat fidel al banului public, în perioada 2009-2014, în special la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara. În total, firma ginerelui, cuscrei şi fiicei lui Vasile Blaga a încheiat cu această instituţie şase contracte în valoare de 2,07 milioane de euro. Interesant în cazul lui Ioan Andrei Rudeanu este faptul că multe dintre business-uri au fost parafate după plecarea de la guvernare şi din administraţiile locale a partidului condus de socrul Vasile Blaga, PDL. Grăitoare, în acest sens, sunt contractele încheiate de Axis Corporate Security SRL cu Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului SA, trei la număr, în valoare totală de 2.164.151,06 euro. La data de 1 iulie 2013, Primăria Sectorului 3 Bucureşti a anunţat rezultatul unei licitaţii deschise în vederea contractării de servicii de pază, monitorizare şi intervenţie rapidă pentru bunurile, obiectele şi valorile pe care le administrează. În total, au fost declarate câştigătoare cinci firme de pază, printre care şi Axis Corporate Security, iar valoarea contractului s-a ridicat la 11.613.608,53 euro. O altă primărie care a apelat la serviciile firmei controlate de familia Rudeanu este cea a municipiului Oradea. La data de 28 mai 2012, în perioada alegerilor locale, instituţia a oferit firmei Axis Corporate Security un contract în valoare de 230.000 de euro pentru servicii specifice. În data de 9 aprilie 2013, CNADNR a anunţat rezultatul a cinci licitaţii deschise, în vederea contractării de servicii de pază a patrimoniului prin patrulare şi posturi fixe pe autostrăzile A2 Bucureşti-Constanţa şi A1 Bucureşti-Piteşti. Toate aceste licitaţii au fost atribuite asocierii formate din firmele SC G4S Secure Solutions SRL şi SC Axis Corporate Security SRL, valoarea totală a acestora ridicându-se la 4.345.241,56 euro.
586.003,22 lei cu TVA este suma pe care compania de pază a cuscrei lui Vasile Blaga a primit-o de la o instituţie controlată de PSD Hunedoara, la patru zile după alegerile europarlamentare.
În campania electorală, Axis Security a mai primit, de la compania guvernamentală de drumuri, un contract de 6.887.649,6 lei cu TVA, pentru a păzi două tronsoane ale autostrăzilor Sebeş-Turda şi Transilvania.