x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Fondurile de vânătoare, ultima găină de aur a României

Fondurile de vânătoare, ultima găină de aur a României

de Monica Iordache Apostol    |    19 Apr 2011   •   19:40
Fondurile de vânătoare, ultima găină de aur a României

Capra neagră, ursul brun şi cerbul carpatin au devenit redute ale unei bătălii politice duse în Parlament prin intermediul unei legi care reglementează modalitatea de atribuire în administrare a fondurilor cinege­tice. Camera Deputaţilor a adoptat ieri, cu 254 de voturi pentru, două împotrivă şi patru abţineri, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2010 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, act normativ făcut minge de ping-pong între PDL şi PSD.

Istoria vânătorii în România se prezintă cam în felul următor: până în 2006, fondurile cinegetice erau atribuite din zece în zece ani, pentru administrare, asociaţiilor de vânători, grupate în tradiţionala  Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) şi Romsilva. În 2006, Gheorghe Flutur, pe atunci ministru liberal al Agriculturii, a modificat Legea vânătorii şi modul de atribuire a fondurilor de vânătoare, favorizând asociaţii nou-înfiinţate care nu făceau parte din AGVPS, ci aveau reguli proprii de funcţionare. În 2010, Ordonanţa 102, act normativ aflat pe ordinea de zi a Parlamentului şi negociat între Mi­nisterul Mediului şi AGVPS, permitea scoaterea la licitaţie a unei părţi a fondurilor de vânătoare, nemaifiind atribuite gestionarului tradiţional (AGVPS) decât într-o anumită proporţie. Elaborarea ordonanţei a avut puternice implicaţii politice, majoritatea politicienilor fiind vânători şi făcând parte din AGVPS, chiar cu funcţii de conducere. Astfel, Ordonanţa în forma iniţială a fost agreată de PDL, UDMR şi PSD. Numai că în momentul dezbaterii parlamentare din comisiile de specialitate PDL s-a sucit şi a forţat mărirea suprafeţelor care pot fi scoase la licitaţie. PSD şi PNL arată cu degetul spre pedelişti, acuzându-i că vor să favorizeze asociaţii care vor prăda fondurile cinegetice, asociaţii care au legătură directă cu partidul aflat la guvernare.

"Stricăm tot ce a fost bun. Ro­mâ­nia este o ţară cu vânat valoros, dar prin administrarea lui de asociaţii-fantomă vânatul se va distruge. Mulţi vor lua fonduri, vor rade vânatul şi apoi vor zice că nu mai au bani să plă­tească arenda", pledează deputatul PNL Gheorghe Gabor pentru păstrarea controlului AGVPS asupra fondurilor de vânătoare. 

Deputatul PSD Valeriu Zgonea acuză în mod direct interesele PDL. "Se câştigă foarte mulţi bani din turis­mul de vânătoare. Există un interes ex­traordinar de a pune mâna pe aceste terenuri pe care se poate practica vânătoarea sportivă. E ultima găină de aur a României, pentru că avem una dintre cele mai mari posesiuni în materie de fond de vânătoare. Asociaţiile noi au legătură directă cu li­deri PDL precum Falcă, Pinalti şi chiar cu deputatul Tinel Gheorghe. În acest moment, Ministerul Mediului în­târzie cu derularea celei de-a doua faze a licitaţiei, pentru că aşteaptă mo­dificarea Ordonanţei în Parlament aşa cum vrea PDL. Dar sunt in­conştienţi, pentru că în aprilie trebuie plătite taxele pentru terenuri, iar AGVPS dacă nu ştie dacă va mai fi gestionar nu le va mai plăti, te­re­nurile vor rămâne fără stăpân şi va intra oricine să braconeze", a declarat Zgonea pentru Jurnalul Naţional.

Vicepreşedintele Comisiei de agri­cultură din Camera Deputaţilor, Ke­lemen Atilla, a declarat pentru Jur­na­lul Naţional că amendamentul de­pus de PDL, care vizează o reducere şi mai drastică a fondurilor adminis­tra­te de AGVPS, a fost respins în co­mi­­sii, dar a justificat îndepărtarea Aso­­ciaţiei de la gestionarea fondu­ri­­lor de vânătoare prin dorinţa Minis­te­­rului Mediului "de a crea o compe­ti­­ţie mai mare" între asociaţiile de pr­o­fil.

Deputatul PDL Tinel Gheorghe e unul dintre autorii amendamentelor de­puse în Comisia de agricultură. "Amen­damentele mele schimbă fondul Ordonanţei, am vrut să corelăm drep­tul de proprietate asupra terenului cu dreptul de administrare a fon­du­lui cinegetic. Astfel, prin amendament, gestionarul consacrat este pro­prie­tarul terenului, nu AGVPS. Până acum, proprietarul unui teren cu fond de vânătoare era obligat să-l dea spre ad­ministrare către AGVPS, pentru că vânatul este bun naţional. Dar de ce să nu facă proprietarul ce vrea cu pro­prietatea lui, că poate nu mai vrea să vadă cum vin vânătorii şi-i calcă pă­durea? Astfel, am zis că proprie­ta­rul are dreptul să-şi creeze fond de vâ­nătoare pe 50% din suprafaţa te­re­nu­lui şi, dacă nu vrea, să-l scoată la li­ci­taţie. Nu s-a aprobat amendamentul, o să dăm drumul la ordonanţă şi o să facem proiect de lege în acest sens", previzionează Tinel Gheorghe. Deşi Opoziţia îl indică drept perso­naj direct interesat de obţinerea unui fond de vânătoare, deputatul PDL spu­ne că nu are nici un interes. "Eu am în colegiu Balta Ialomiţei. Sunt pro­prietari şi cu 300 de hectare de pă­dure şi m-au rugat să-i sprijin. Poa­te proprietarul pădurii vrea să facă picnic într-o duminică şi n-are voie pentru că AGVPS organizează o vâ­nă­toare. Cine vrea fond de vânătoare să-şi cumpere teren", conchide depu­ta­tul PDL.

Ieri, în plenul Camerei De­pu­ta­ţi­lor, vicepreşedintele Comisiei de agricultură, Kelemen Atilla, a pledat pentru adoptarea ordonanţei în forma elaborată de minister, spunând că va crea "egalitatea de şanse pentru toate categoriile de gestionari prevăzute de lege pentru exploatarea fondului cinegetic". Ordonanţa mai schimbă şi modul de calcul al tarifelor plătite de gestionari, introducând drept criteriu "potenţialul cinegetic al terenului", şi nu nivelul de recoltă, a mai ex­pli­cat Kelemen Atilla. În final, şi PSD s-a declarat mul­ţu­mit, deputa­tul Valeriu Zgonea spu­nând că ordonanţa reprezintă răul cel mai mic în gestionarea fondurilor cinegetice.

×