x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Fosta soţie a lui Puiu Popoviciu, prime de 300.000 de lei pentru salariaţii de la Casa Doina

Fosta soţie a lui Puiu Popoviciu, prime de 300.000 de lei pentru salariaţii de la Casa Doina

de Ion Alexandru    |    21 Sep 2018   •   12:27
Fosta soţie a lui Puiu Popoviciu, prime de 300.000 de lei pentru salariaţii de la Casa Doina

În timp ce magnatul Puiu Popoviciu, condamnat la şapte ani de închisoare, s-a refugiat la Londra şi începe să-şi lichideze afacerile din România, care merg prost, business-urile gestionate de fosta soţie a acestuia, la Bucureşti, par a merge excelent. Doina Dincă (fostă Popoviciu) a decis, împreună cu asociatul său Radu Dimofte, un apropiat al lui Popoviciu, să constituie în contul SC Casa Doina SRL, care deţine celebrul restaurant cu acelaşi nume, cu sediul în Şoseaua Kiseleff, un fond de premiere pentru salariaţi de nu mai puţin de 326.000 de lei. Şi asta, numai pentru anul în curs. Mai mult, de anul acesta compania care deţine restaurantul şi-a schimbat administratorul, în funcţie fiind numit unul dintre acţionarii brandului Lacoste România, Giorgios Repidonis.

Afacerea din domeniul restaurantelor, pe care o deţine, în Bucureşti, fosta soţie a magnatului Puiu Popoviciu, Doina Nadia Dincă, fiica cea mică a fostului demnitar comunist Ion Dincă, merge atât de bine, încât directorul şi salariaţii Restaurantului Casa Doina beneficiază din partea patronatului de un fond de premiere de aproximativ 70.000 de euro.

Acest lucru este dezvăluit de ultima încheiere de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), cu privire la SC Casa Doina SRL, care notifică faptul că, în data de 7 mai 2018, Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) s-a întrunit pentru a supune la vot mai mute puncte de pe ordinea de zi referitoare la situaţiile financiare ale companiei pe anul 2017. Cei doi asociaţi ai firmei, care deţin compania cu câte 50 de procente fiecare, sunt Doina Nadia Dincă, care a fost căsătorită, până în 2012, cu Puiu Popoviciu, şi care în prezent este domiciliată la New York, Statele Unite ale Americii, precum şi partenerul de afaceri al aceluiaşi Puiu Popoviciu, Radu Dimofte, care domiciliază în Monte Carlo. Cei doi acţionari au fost reprezentaţi la şedinţa AGA despre care vorbim de câte un reprezentant. Pentru Doina Dincă a fost prezent un anume Alexandru Ioan Massaci, iar Radu Dimofte a fost reprezentat de Lucian Hoanca.

Întrunirea s-a soldat cu aprobarea, în unanimitate, potrivit documentelor oficiale, a raportului administratorului unic al SC Casa Doina SRL privind exerciţiul financiar al anului 2017, a situaţiilor financiare anuale ale firmei (bilanţul prescurtat, contul de profit etc.), dar şi descărcarea de gestiune a administratorului unic al companiei, pentru exerciţiul financiar aferent anului 2017.

Dividende şi fondul de premiere

Însă cele mai spectaculoase puncte aprobate de pe ordinea de zi se referă la bani. Mulţi. Astfel, AGA a aprobat distribuirea rezultatului curent şi raportat al societăţii, în sumă totală de 2.788.770 de lei, aferent exerciţiului financiar al anului 2017, urmare a propunerii administratorului privind distribuirea profitului curent şi reportat la data de 31 decembrie 2017, precum şi acoperirea pierderii din anii precedenţi. În acest sens, suma de 484.213 lei urma a fi distribuită sub formă de dividende către asociaţi, iar suma de 2.304.557 de lei urma a fi repartizată la rezultatul reportat. Dividendele trebuiau încasate de Doina Nadia Dincă şi de Radu Dimofte în trei tranşe, una la finalul lunii iunie 2018, alta la finalul lunii august 2018 şi ultima, la finalul lunii septembrie a anului curent, “potrivit capacităţii de plată”.

Doina Dincă şi Radu Dimofte, prin mandatari, au aprobat, însă, şi o propunere de constituire a unui fond de premiere, în vederea acordării de prime de merit personalului angajat al restaurantului, inclusiv directorului general. Acest fond de premiere se ridică la suma de 326.026 de lei, în baza Referatului aferent anului 2017, întocmit de managementul societăţii. 120.651 de lei urmează să fie repartizaţi către salariaţi, iar 205.375 lei vor fi încasaţi de directorul general.

Număr mediu de salariaţi – 56

Din datele furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, SC Casa Doina SRL a înregistrat, în anul fiscal 2017, o  cifră de afaceri de 9.070.249 de lei şi a realizat venituri totale de 9.127.945 de lei. Cheltuielile efectuate anul trecut s-au ridicat la 7.295.398 de lei, societatea înregistrând un profit net de 1.758.968 de lei. Din aceeaşi sursă, aflăm că firma care deţine restaurantul Casa Doina are un număr de 56 de salariaţi.

Deşi activitatea companiei pe anul trecut a fost una mai mult decât productivă, la şedinţa AGA de anul acesta, acţionarii SC Casa Doina SRL au fost nevoiţi să ia act de renunţarea lui Ovidiu Iuliu Marian la mandatul de administrator unic al firmei, începând cu data de 1 iunie. De la aceeaşi dată, în funcţia de administrator a fost numit Repidonis Giorgios Vassilios, cu o remuneraţie netă lunară în sumă de 2.250 de lei. Acesta este unul dintre acţionarii brandului Lacoste în România, care s-a asociat, în anul 2011 cu compania elveţiană Nestle, pentru deschiderea mai multor cafenele în Bucureşti.

Doina Dincă a cumpărat 50% din Casa Doina chiar înainte să divorţeze

După un mariaj de 30 de ani, soţii Doina şi Puiu Popoviciu au divorţat în 2012. Fosta soţie a magnatului domiciliază, în prezent, în Statele Unite ale Americii, având rezidenţa la New York. În 2011, Doina Popoviciu a depus, la Judecătoria Sectorului 1, o cerere de divorţ, cauza fiind însă suspendată. În data de 24 septembrie 2012, însă, certificatul de divorţ numărul 8696/2012, emis de notarul public Magda­lena Ivănică, de la Biroul Notarial „Fidelis”, a statuat definitiv desfacerea căsătoriei magnatului Popoviciu de fiica cea mică a lui Ion Dincă „Te leagă”.

Deşi divorţată şi plecată din România, Doina Nadia Dincă nu a renunţat la afacerile pe care le controlează în România. Ea deţine un pachet de acţiuni la Galeriile Artmark SRL, însă fosta soţie a lui Puiu Popo­viciu a înfiinţat, în anul 2012, împreună cu Ileana Mihaela Şerban şi cu Constantin Cîlţea, ambii cu domiciliul în Italia, firma SC Affari & Succeso SRL, care se ocupă cu importul şi exportul de ceasuri şi bijuterii.

În 2012, chiar înainte de ofici­alizarea divorţului, mama lui Puiu Popoviciu, Ligia Popoviciu, i-a cesionat Doinei Dincă o jumătate din acţiunile SC Casa Doina SRL, care deţine în propri­etate celebrul restaurant Casa Doina, cu sediul pe Şoseaua Kiseleff, din apropierea sediului Guvernului României. Soacra a primit de la fosta noră, cu acest prilej, suma de 440.000 de lei. Celălalt acţionar al SC Casa Doina SRL era, şi atunci, omul de afaceri Radu Dimofte, vechi partener de busi­ness al lui Puiu Popoviciu. Doina Dincă nu poate înstrăina acţiu­nile de la Casa Doina decât după ce respectă dreptul de preempţiune al fiicei sale, Doina Gabriela Popoviciu, care are întâietate de a le cumpăra.

“Jurnalul” a dezvăluit, luna aceasta, că una dintre companiile controlate de omul de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare în dosarul terenurilor din Băneasa aparţinând Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti şi refugiat de mai bine de un an la Londra, a fost închisă. Este vorba despre o societate care activează în domeniul imobiliar, controlată de Puiu Popoviciu prin intermediul mamei sale, Ligia, şi printr-un offshore cipriot, care deţinea în proprietate importante imobile şi terenuri, printre care şi celebrele Vile 23 şi 24 din Snagov. De altfel, toate companiile care fac parte din acest grup imobiliar au înregistrat pierderi, începând cu anul 2016, când omul de afaceri a fost condamnat, pe fond, de către Curtea de Apel Bucureşti.

Din fondul de premiere de 326.026 de lei, aprobat de acţionarii SC Casa Doina SRL, doar 120.651 de lei sunt destinaţi angajaţilor de rând. 205.375 de lei este suma cu care va fi premiat directorul restaurantului, conform referatului întocmit chiar de el.

 

×