Foşti cetăţeni români ţin sus “războiul steagurilor”

Demnitari şi lideri politici ai Puterii de la Budapesta sunt născuţi în Ardeal şi au mâncat o pâine albă în România
Există sau nu probleme reale, asumate ca atare între România şi Ungaria? Dacă privim relaţiile dintre cele două ţări care îşi declară prietenie de peste 65 de ani şi aceasta este statuată prin tratate de bază şi întărite de alianţe politico-militare, nu avem îndoieli asupra trăiniciei acestor sentimente. Dar nu de puţine ori starea de fapt a acestei prietenii între aliaţi seamănă cu sintagma “afară-i vopsit gardul şi înăuntru-i leopardul”. Există doar o spoială de bune relaţii, vecinătatea reprezintă un motiv de gâlceavă, minoritatea maghiară numeroasă care trăieşte în România apropie cele două ţări sau le învrăjbeşte?

Răspunsurile simple sunt complicat de dat, verdictele au şi ele nuanţe şi faţete multiple, aşa încât discuţiile pe această temă au fost aprinse atât în perioada comunistă, cât şi în cea recentă. Exemplele de bună convieţuire le găsim în ambele “tabere”, cum la fel sunt şi multe teme de dezacord, de tensiune. Pedala pe care apasă unele instituţii pentru a predomina una sau alta dintre partituri a început să fie bine cunoscută – există o experienţă, un ciclu fix al apariţiei problemelor.

Agitatorii au stagii la Serviciile Secrete
Autorităţile de la Bucureşti ar trebui să fie “rodate” după decenii în care repertoriul Budapestei nu s-a schimbat în date esenţiale. Ca atare, ele au deja un “manual” de răspuns pentru a stăvili ofensiva care îmbracă tema primordială – drepturile minorităţii maghiare. După 1990, ţinta a devenit articolul 1 al Constituţiei României, care stabileşte caracterul de stat naţional şi, în consecinţă, nu admite “visul” autonomiei pe criterii etnice, asumate în programele unor formaţiuni politice sau civice maghiare.

Citind în această cheie declaraţiile şi acţiunile care lezează sentimentele naţionale româneşti, fie chiar încalcă legile noastre, orientarea ar fi mai simplă. “Busola” este influenţată însă nu doar de câmpurile magnetice definite de interesele clare ale celor două
ţări – membre în UE şi NATO, ci poate fi parazitată de grupuri de presiune cu exponenţi de opinie şi decizie la vârful unor instituţii ale statului ungar.

“Războiul steagurilor secuieşti” este doar cel mai recent episod al intonării partiturii radicale. El a pornit din interiorul comunităţii maghiare din HarCov şi a fost rapid preluat şi ridicat la nivel de problemă a guvernului de la Budapesta. Inflamarea s-a produs rapid, “agresiunea simbolică” ajungând să fie derulată sub steaguri fluturânde pe Parlamentul din Budapesta şi de alte instituţii din ţara vecină (în hărţi) şi prietenă (în acte).
Vocalizele de răspuns de la Bucureşti s-au făcut însă şi în acest caz fără a-i arăta foarte exact pe actorii care agită în Ungaria steagurile

Şeful Parlamentului, Laszlo Köver, apare ca un agitator de prim rang atunci când trebuie puse “paie pe foc”. Vizitele lui intempestive în România, implicarea în cazul înhumării litigioase a poetului fascist Nyiro Jozef şi recenta iniţiativă de a arbora steagul secuiesc pe clădirea Parlamentului din Budapesta îl suie într-un top al agitatorilor. Köver a condus în două mandate serviciile secrete ale Ungariei, aşa încât poziţia lui nu este doar o opţiune individuală. Ambasadorul de la Bucureşti care a primit sarcina (îndeplinită exemplar) are şi el bine clarificate atribuţiile, fiind rodat anterior în misiuni externe de presă, correspondent al oficiosului comunist la Washington. Secretarul de stat Szolt Nemeth are şi el stagii solide în relaţiile internaţ ionale, conducând anterior comisia de politică externă din Parlament şi având un rol important în definirea platformei partidului de guvernământ – FIDESZ.

“Ne-am născut lângă Carpaţi...”
Este semnificativ că în posture importante de decizie la Budapesta sau cu influenţă la Bruxelles se află foşti cetăţeni români de etnie maghiară sau care au rădăcini solide în România. Ministrul de Externe al Ungariei, Janos Martonyi, este născut la Cluj-Napoca. El este la al doilea mandat în Executivul de la Budapesta şi ştie foarte bine istoria comună. Or, din partea lui Martonyi am auzit aprobarea totală a acţiunilor ambasadorului, care sugera cum să fie modificată Constituţia României.

Szocs Geza, născut la Tg. Mureş, are o biografie şi mai interesantă. S-a şcolit la Cluj – în filozofie rusă şi maghiară –, apoi a fost expulzat din România în 1986, a trăit o perioadă în Elveţia, a condus Europa Liberă, biroul Budapesta, în perioada tulbure ’89-’90 şi reapare în România ca organizator al UDMR. Este senator la Bucureşti, vicepreşedinte al UDMR până în 1993, după care activează în Ungaria. În 2010 îl găsim secretar de stat la Cultură în Guvernul Victor Orban şi după demisie, din iunie 2012, este în echipa de consilieri a primului-ministru. Sfaturile lui sunt credem preţioase pentru orientarea lui Orban în relaţiile cu România. La Bruxelles se zbate pentru drepturile minorităţilor, ca
europarlamentar, Kinga Gal, născută la Cluj-Napoca, în 1970. La începutul anilor ’90 este şefa de cabinet a lui Marko Bela, iar primul soţ a fost Szilagyi Szolt, consilierul lui Tökes Laszlo şi fondator al Partidului Civic Maghiar, care cere autonomia Ţinutului Secuiesc. Kinga a fost şi vicepreşedintă la Oficiul pentru minorităţi la Budapesta.

Când ascultăm corul bine orchestrat al “suferinţei maghiarilor opresaţi în România” distingem vocile puternice ale soliştilor. Pe câţiva i-am prezentat în aceste rânduri. Ei ştiu să cânte bine şi româneşte.