x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Fostul șef al CCR, Augustin Zegrean, trimite sudori în Irlanda, căpșunari în Olanda și TIR-iști în Germania

Fostul șef al CCR, Augustin Zegrean, trimite sudori în Irlanda, căpșunari în Olanda și TIR-iști în Germania

de Ion Alexandru    |    01 Noi 2017   •   08:35
Fostul șef al CCR, Augustin Zegrean, trimite sudori în Irlanda, căpșunari în Olanda și TIR-iști în Germania
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, omul care l-a salvat, în 2012, pe Traian Băsescu, de rezultatul referendumului de demitere al acestuia din scaunul de la Cotroceni, a intrat puternic în afaceri, la Bistrița. La sfârșitul anului trecut, Zegrean și-a deschis o firmă de plasare a forței de muncă, axată, în special, pe recrutare de personal pentru job-uri în străinătate, împreună cu soția unui avocat, membru al PNL, filiala locală. Și asta nu este tot în legătură cu activitatea de pensionar de lux desfășurată de fostul șef al CCR. Augustin Zegrean este și patron de casă de avocatură. Tot la Bistrița, casă de avocatură fondată împreună cu soțul asociatei sale din firma de plasare a forței de muncă, George Gaftone. În CV-ul postat pe site-ul acestei societăți de avocatură, Augustin Zegrean nu pomenește nimic despre calitatea sa anterioară de șef al instanței de contencios constituţional. Afacerile pe care le patronează Zegrean la Bistrița îi vor aduce acestuia venituri care se adaugă celor trei pensii cumulate pe care le încasează, în valoare de 18.000 de lei pe lună.

„Jurnalul Național” a descoperit care sunt noile îndeletniciri ale lui Augustin Zegrean, de când și-a terminat mandatul de la CCR. Astfel, am aflat că salvatorul lui Traian Băsescu, din vara anului 2012, a devenit patron. Conform extrasului unei încheieri de la ONRC, a fost înfiinţată societatea comercială SC Get a Job International SRL.

Firma are, potrivit acestui document, un capital social subscris și vărsat în cuantum de 200 de lei, împărțit în 20 de părți sociale a câte zece lei fiecare, iar obiectul de activitate este acela al agențiilor de plasare a forței de muncă. Fondatorii SC Get a Job International SRL sunt Diana Gaftone, domiciliată în comuna Florești, județul Cluj, și Augustin Teodor Zegrean, cu domiciliul în Municipiul Bistrița, acesta din urmă fiind nimeni altul decât fostul președinte al Curții Constituționale a României. Potrivit acelorași date, compania este administrată de asociata lui Zegrean, Diana Gaftone, despre care există date că, până anul trecut, când s-a căsătorit, avea numele de familie Gânscă.

Ce servicii oferă firma fostului președinte CCR

Compania are și pagină de internet și pe rețelele de socializare. De aici, am aflat că SC Get a Job International SRL se recomandă a fi o agenție de plasare a forței de muncă ce  propune clienților oferirea de servicii de cel mai înalt standard, având la bază “valorile în care noi (cei care dețin compania – n.red.) credem”. Așa cum precizam mai sus, societatea lui Zegrean se ocupă cu plasarea de forță de muncă, atât în România, cât și în străinătate. Compania oferă consultanță cu privire la codițiile legale de “penetrare a pieței muncii” în România și în străinătate, prin stabilirea cadrului legal de angajare și a condiţiilor de colaborare cu angajatorii, intermediază contractul de muncă, astfel încât acesta să fie întocmit legal, atât în țară, cât și în străinătate, sprijină candidații în vederea identificării unor oportunități de cazare și de transport în străinătate și asigură pregătirea formelor legale pentru obținerea permiselor de muncă.

Însă compania lui Augustin Zegrean susţine că oferă și servicii de Outplacement. Mai exact, dacă o companie demarează procesul de restructurare, SC Get a Job International SRL Bistrița facilitează, conform site-ului acestei firme, procesul de tranziție a personalului care urmează să părăsească serviciul și ajută la orientarea disponibilizaților către alte organizații cu activități din același domeniu.

Un amănunt extrem de hazliu pe care l-am descoperit atunci când am studiat actul de înființare al societăţii de plasare a forței de muncă deținute de fostul președinte al Curții Constituționale a fost numele srăzii unde se găsește sediul acestei companii. SC Get a Job International SRL funcționează într-un imobil situat, ca o coincidență, pe strada Gheorghe Pop de Băsești, din Municipiul Bistrița. Comentariie sunt de prisos.

S-a axat în special pe plasare de muncă în străinătate

Din activitatea concretă a firmei lui Zegrean, aflăm că societatea patronată de fostul președinte al Curții Constituționale a selectat, anul acesta, mai multe rânduri de muncitori pentru a pleca la muncă în străinătate. Spre exemplu, în februarie anul acesta, SC Get a Job International SRL a anunțat recrutarea de personal pentru îngrijire la domiciliu a unor bătrâni în Marea Britanie. Personalul căutat era format atât din femei, cât și din bărbați, vorbitori ai limbii engleze la nivel mediu conversațional, și care să deţină permis de conducere auto. Salariul promis era cuprins între 1.300 și 2.000 de lire sterline lunar.

Chiar în luna octombrie, SC Get a Job International SRL a mai publicat un anunţ privind recrutarea unor sudori pentru Irlanda de Nord, cu contracte pe perioadă nedeterminată. Angajatorul care a apelat la serviciile firmei lui Augustin Zegrean preciza că oferă inclusiv cazare și suport pentru obținerea permiselor de muncă și deschiderea de conturi bancare, dar evident, contra cost.

Alte anunțuri publicate, din ianuarie și până în prezent, cu oferte de muncă ale aceleiași firme de recrutare din Bistrița se referă la muncitori constructori pentru Franța, personal pentru curățenie în Bistrița, șoferi de TIR pentru Germania (salariu de 2.000 de euro pe lună), rectificatori, strungari și lăcătuși-mecanici pentru Bistrița, culegători de căpșuni pentru Olanda, îngrijtori la domiciliu pentru Austria sau dulgheri pentru Cluj-Napoca sau Anglia.

Asociata lui Zegrean, soție a unui liberal din Bistrița

Revenind la acționarii SC Get a Job International SRL Bistrița, aflăm că partenera de afaceri a lui Augustin Zegrean, care și administrează societatea, Diana Gaftone, s-a căsătorit, anul trecut, cu avocatul bistrițean George Gaftone. Acesta este, potrivit presei locale, fiul unui fost colonel, pe nume Ioan Gaftone, și al Floarei Gaftone, secretar al Primăriei Municipiului Bistrița.

Tot din presa locală aflăm că seniorii Gaftone sunt sau au fost membri ai Partidului Social Democrat. Însă fiul lor, George, a ales cealaltă tabără politică. În 2014, imediat după ruperea USL, George Gaftone a devenit membru al Biroului Politic Municipal al Partidului Național Liberal – organizaţia Bistrița. Tot atunci, Gaftone junior a început un adevărat război împotriva aripii Tăriceanu, care s-a desprins din PNL, și a fondat, la vremea respectivă, Partidul Liberal Reformator, devenit, astăzi, Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).

A fondat, în 2017, și o casă de avocatură

Un alt amănunt spectaculos legat de activitatea post CCR a lui Augustin Zegrean este acela că fostul președinte al instanţei de contencios constituțional nu a devenit doar patron de firmă de plasare a forței de muncă, ci și patron de… casă de avocatură. Astfel, anul trecut, Augustin Zegrean a fondat Societatea Civilă de Avocați Zegrean, Gaftone și Asociații, care își are sediul în același imobil ca și SC Get a Job International SRL, în strada Gheorghe Pop de Băsești, din Municipiul Bistrița. Numele casei de avocatură ne-a atras atenția nu doar prin existența în denumire a numelui lui Zegrean, cât mai ales a numelui asociatului Gaftone. Care este, așa cum era evident, avocatul George Gaftone, soțul asociatei lui Augustin Zegrean din firma de plasare a forței de muncă.

Societatea de avocatură a fostului șef al Curții Constituționale are, așadar, doi fondatori, pe Augustin Zegrean și pe George Gaftone, și un avocat colaborator, în persoana lui Ciprian Ureche.

Pe site-ul casei de avocatură, Augustin Zegrean şi-a publicat un curriculum vitae din care lipsește, culmea, calitatea precedentă a acestuia de președinte al Curţii Constituționale. El consemnează, acolo, că, din anul 1988, a devenit avocat în cadrul Baroului Bistrița, specializat în drept civil, în drept constituțional, în drept comercial și în insolvență. Mai consemnează faptul că, din 2007, a devenit arbitru la Curtea de Abitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrii a României.

Partenerul său, George Gaftone, este membru al Baroului Bistrița Năsăud din anul 2011 și, începând cu 2016, a devenit avocat partener și membru fondator al SCA Zegrean, Gaftone și Asociații.

Zegrean: trei pensii, om de afaceri și apropitar

Augustin Zegrean are, așadar, alura unui prosper om de afaceri care a lucrat în ultimele două decenii la stat. Și, din aceste afaceri, va câștiga, cel mai probabil bani frumoși, bani care se adaugă veniturilor îndestulătoare pe care fostul președinte al CCR le încasează din pensii. Din trei pensii cumulate.

Presa a dezvăluit, anul trecut, că Augustin Zegrean este beneficiarul unei pensii de handicap, în valoare de 10.700 de lei lunar. La aceasta, anul trecut, se mai adaugă o pensie de aproximativ 3.000 de lei lunar, generată de legea specială care reglementează pensiile parlamentarilor, pentru care Augustin Zegrean și-a depus dosarul anul trecut. Asta, deoarece, între anul 1990 și 1992, Zegrean a ocupat un post de senator în Senatul României, iar în perioada 2000-2004 a fost ales deputat pe listele fostei Alianțe D.A. – PNL-PD. La aceste venituri din pensii cumulate se adaugă și pensia pe care o încasează în calitate de fost judecător al Curții Constituționale, astfel încât veniturile totale lunare ale pensionarului Augustin Zegrean au fost estimate, anul trecut, la 18.000 de lei.

În ultima declarație de avere depusă în calitate de președinte al CCR, în iulie anul trecut, Augustin Zegrean preciza că a încasat, în perioada fiscală 2015-2016, venituri din pensii în valoare de 136.912 lei, iar salariul de la CCR încasat până  în iulie 2016 a fost de 282.684 de lei. La acești bani, se adaugă și dividende anuale de 27.271 lei de la SC RAAL SA Bistrița, și două chirii, în valoare totală de 12.300 de lei, încasate de la o persoană juridică din Bistrița și de la o firmă din Iași.

Zegrean are două apartamente (la Bistrița și Cluj-Napoca), o casă de vacanță, patru terenuri intravilane și extravilane, două auturisme Ford și economii bancare de 600.000 de lei, 24.000 de dolari și 44.200 de euro.

Pensionarul de lux Augustin Zegrean a devenit patron de firmă de recrutare a forței de mucă și fondator, alături de un membru PNL, al unei case de avocatură cu sediul la Bistriţa, pe strada… Gheorghe Pop de Băsești

18.000 de lei încasează din cele trei pensii salvatorul lui Băsescu, la referendumul din 2012. Una de handicap, a doua ca fost parlamentar, iar ultima în calitatea de judecător al Curţii Constituționale a României

×
Subiecte în articol: augustin zegrean