x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete SRI are succes uluitor în afaceri. Firma Serviciului s-a ocupat până și de climatizarea Gărzii de Coastă

SRI are succes uluitor în afaceri. Firma Serviciului s-a ocupat până și de climatizarea Gărzii de Coastă

de Ion Alexandru    |    19 Mai 2023   •   00:05
SRI are succes uluitor în afaceri. Firma Serviciului s-a ocupat până și de climatizarea Gărzii de Coastă

Compania oficială a Serviciului Român de Informații, RASIROM RA, figurează în baza de date a portalului achizițiilor publice cu peste 50 de contracte încheiate cu instituții ale statului român, în ultimii patru ani și jumătate.

În majoritatea acestor contracte, Regia a fost angajată individual, însă, în cazul unui contract anume, au participat încă două companii (private). Valoarea afacerilor derulate astfel se ridică la aproape 54 de milioane de euro. Cel mai fidel client al firmei SRI este Compania Națională de Aeroporturi București. Însă, chiar și SRI, prin trei structuri subordonate, derulează contracte de achiziție publică, încheiate prin licitație sau proceduri simplificate, cu propria firmă. MAI, MAE, Camera Deputaților, BNR sunt și ele pe lista clienților RASIROM.

Regia Autonomă RASIROM este o structură aflată în coordonarea Serviciului Român de Informații. Compania SRI a fost înființată prin HG 60/1995, act normativ care a fost modificat și completat succesiv prin HG 363/1999, prin HG 549/2003, respectiv prin HG 793/2003 și se ocupă cu proiectarea și realizarea unor sisteme integrate de securitate. RASIROM funcționează sub coordonarea Serviciului Român de Informații, ca integrator de soluții de securitate fizică și informatică, cu securitatea cibernetică și fizică a structurilor critice naționale și europene, precum și cu asigurarea  obiectivelor naționale de interes strategic. Bugetul Regiei Autonome RASIROM este parte a bugetului anual al Serviciului Român de Informații.

Sub această prezentare, aflăm, de pe portalul SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), că, în perioada 2018 – 2023, RASIROM a derulat contracte cu statul în valoare de 264.035.347,23 de lei cu TVA, adică aproape 54 de milioane de euro.

Conform bilanțului contabil, pe anul 2022, RASIROM a înregistrat o cifră de afaceri netă de 288.221.650 de lei, a realizat venituri totale de 306.742.150 de lei, din care a cheltuit 293.330.478 de lei și a încheiat anul cu un profit de 13.411.672 de lei. 

 

Cel mai important client, Compania Națională de Aeroporturi București

 

Cele mai numeroase contracte identificate au fost atribuite de către Compania Națională de Aeroporturi București. Este vorba despre zece astfel de contracte, ultimul dintre ele fiind parafat la data de 28 aprilie 2023. CNAB a publicat pe SEAP, în data de 26 februarie 2023, un anunț privind organizarea unei licitații deschise în vederea achiziției de servicii de întreținere (inspecții periodice și revizii tehnice periodice) și reparații pentru sistemul asociat supravegherii video. Este vorba despre subsistemul de monitorizare de televiziune cu circuit închis, despre subsistemul de analiză video inteligentă, despre subsistemul de recunoaștere facială, despre subsistemul de recunoaștere a numerelor de înmatriculare și despre subsistemul de comunicații de date amplasate în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă București.

Este vorba despre un contract pe patru ani, pentru care Compania Națională de Aeroporturi București a pus la bătaie un buget estimat la 3.040.000 de euro fără TVA. La licitația organizată, au fost primite două oferte, fiind aleasă cea a Regiei Autonome RASIROM – firma oficială a SRI, care a făcut un discount de 999.36 de euro față de suma inițială estimată a fi cheltuită.

Valoarea finală a contractului în cauză se ridică la 3.616.410,76 de euro cu tot cu TVA, adică la 17.846.987,1 lei cu TVA.

 

Afacerile încep din 2019

 

Relația de afaceri a CNAB cu RASIROM este una veche de cel puțin patru ani. În 1 noiembrie 2019, compania a încheiat cu firma SRI un contract de 476.000 de euro cu TVA, pentru furnizarea unor porți de acces unisens cu toate accesoriile aferente, la Aeroportul Otopeni.

Apoi, în 22 aprilie 2020, a fost încheiat un contract de servicii de întreținere și reparații destinate echipamentelor și instalațiilor electrice din cadrul sistemului de balizaj de pe Aeroportul Internațional București – Băneasa. Valoarea contractului, cu o durată de patru ani, este de 3.360.521,92 euro cu TVA. După care, pe 29 aprilie 2020, CNAB a mai încheiat cu RASIROM un contract de 88.214,6 lei cu TVA, pentru servicii de întreținere a sistemului automat de control acces și Radio Frequency Identification de pe Aeroportul Henry Coandă.

În 6 iulie 2020, se semnează un nou contract, de 346.289,04 euro cu TVA, pentru servicii de întreținere și reparații pentru sistemul de sonorizare (adresare publică) de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Iar, la 15 iulie, RASIROM primește încă un contract, în valoare de 468.674,3 euro cu TVA, pentru proiectarea, execuția lucrărilor și service aferente dispozitivelor de blocare a trecerii în forță a autovehiculelor la Aeroportul Otopeni.

 

14,7 milioane de euro

 

Lucrurile nu s-au oprit aici. În 9 decembrie 2021, CNAB atribuie firmei SRI un nou contract, de 5.345.128,7 euro cu TVA, pentru „up-grade Data center”, constând în up-grade rețea de date, echipamente de rețea wireless, echipamente Data Center și echipamente pentru securitate informatică. În 20 mai 2022, mai sunt contractate, în aceeași manieră, servicii de întreținere și reparații la sistemul de control acces al persoanelor bazat pe tehnologia biometrică și turnicheți în punctele de control de la Henri Coandă. Valoarea – 934.619,14 euro cu TVA.

În data de 19 august 2022, Compania Națională de Aeroporturi București atribuie RASIROM un alt contract, de 22.760,6 euro cu TVA, pentru servicii de întreținere a sistemului de control acces. Iar în 13 septembrie 2022 se semnează ultimul contract publicat pe SEAP, în valoare de 809.890,7 lei cu TVA, care are ca obiect proiectarea și execuția unui sistem de parcare la Aeroportul București – Băneasa.

În total, valoarea acestor contracte încheiate de RASIROM cu Compania Națională de Aeroporturi București se ridică la 72.363.755 de lei cu TVA, adică la 14.768.113,3 euro.

 

Serviciul Român de Informații își dă singur contracte, prin licitație sau fără

 

RASIROM a derulat, în această perioadă, contracte grase chiar cu SRI, deci cu unicul său acționar. Și nu oricum, ci prin proceduri de achiziții publice pe care structurile SRI le-a derulat, prin platforma SEAP, pe care RASIROM le-a adjudecat.

Una dintre instituțiile subordonate SRI care a atribuit contracte companiei oficiale a SRI este Institutul pentru Tehnologii Avansate. Între 7 martie 2019 și 24 noiembrie 2022, ITA a încheiat cu RASIROM 12 contracte în valoare totală de 7.694.875,04 lei cu TVA (1.570.382,7 euro). Contractele au vizat furnizarea de software, furnizarea de circuite integrate, furnizarea unui invertor, furnizarea de echipamente video, furnizarea de arii pentru porți logice. Camere video de supraveghere și licențe.

Cele mai grele contracte primite de RASIROM sunt, însă, cele încheiate chiar cu „Centrala” SRI. Este vorba despre Unitatea Militară 0929 București, care a atribuit firmei SRI trei contracte, a căror valoare ajunge la 159.256.310,31 lei cu TVA, aducă 32.501,286,8 euro.

Cea mai mare parte a acestor contracte, în valoare de 159.020.892,64 de lei cu TVA, este aferentă unui acord-cadru încheiat în data de 15 iunie 2022, cu un grup de entități din care face parte și RASIROM, alături de Vodafone România și Datanet, pentru furnizarea unui sistem interoperabil de centre regionale de intervenție multirisc.

O altă structură a SRI care a derulat contracte cu aceeași regie autonomă este UM 0418 București. Aici, regăsim patru contracte, în valoare totală de 3.219.025,8 lei cu TVA (656.944,04 euro), constând în extinderea unui sistem de telefonie IP, într-un terminal integrat de videoconferință, în sisteme de securitate și carduri de acces, precum și în 30 de stații de lucru All-In-One. 

În total entitățile SRI au derulat cu compania oficială a SRI (direct sau în parteneriat cu alte societăți) contracte în valoare totală de 170.170.211,15 lei cu TVA (34.728.614,52 de euro).

 

Și MAI „cotizează”.  RASIROM s-a ocupat până și de climatizarea Gărzii de Coastă

 

SRI nu este singura structură de forță a statului român care derulează afaceri cu RASIROM. O altă structură este Ministerul Afacerilor Interne, care are nu mai puțin de trei unități subordonate care a plătit bani firmei SRI. Valoarea totală a acestor contracte se ridică la 12.036.765,2 lei cu TVA (2.456.482,7 euro).

Prima structură este Direcția Generală Anticorupție (DGA), care, la 9 ianuarie 2019, a atribuit RASIROM un contract de 26.525,9 lei cu TVA pentru zece seturi de camere cu microfon dissimulate pentru înregistrări audio-video.

A doua structură este Inspectoratul General al Poliției Române, cu trei contracte, în valoare de 3.907.064,3 lei cu TVA, parafate între 27 noiembrie 2020 și 21 noiembrie 2021, vizând servicii de mentenanță pentru un ansamblu format din trei subsisteme integrate de tehnică operativă și furnizarea unei infrastructuri suport pentru rețeaua securizată SIENA.

Cel mai spectaculos contract, pe direcția MAI încheiat cu firma SRI a fost parafat la 19 august 2022 de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). Este vorba despre un contract care vizează „modernizarea sistemului de comunicații, electroalimentare și climatizare la nivelul Gărzii de Coastă”.

 

Alți beneficiari: Parlamentul României, MAE, BNR și Rezervele de Stat

 

Una dintre cele mai importante instituții ale statului, Camera Deputaților, nu a face nici ea excepție de la contracte încheiate cu compania oficială a Serviciului Român de Informații. Numai între 24 octombrie 20198 și 29 noiembrie 2022, Camera inferioară a Parlamentului, care administrează întregul Palat al Parlamentului a atribuit RASIROM nouă contracte, în valoare de 4.406.564,24 lei cu TVA (900.000 de euro) pentru un înregistrator video cu licență, servicii de revizii și reparații la sistemul de supraveghere video, licențe pentru camerele video de supraveghere, 45 de switch-uri, revizii și reparații la sistemul de detecție și semnalizare la incendii, echipamente de stocare de date, precum și pentru un sistem de detecție perimetrală.

Alte cinci contracte, în valoare de 3.444.322,4 lei cu TVA (702.922,9 euro), au fost atribuite, în perioada 8 octombrie 2018 – 9 august 2022, companiei SRI de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Aceste contracte au avut ca obiect furnizarea de echipamente pentru protecția informațiilor naționale și ale UE, servicii de organizare a unei reuniuni, achiziția de echipamente software și hardware, echipamente de supraveghere perimetrală și control acces au un sistem de gestionare a cheilor.

Pe lista contractorilor RASIROM mai găsim și Administrația Națională Rezervele de Stat pentru Probleme Speciale, cu un contract încheiat la data de 24 septembrie 2018, în valoare de 212.388,04 lei cu TVA, vizând achiziția unui sistem informatic.

În luna martie a anului curent, mai exact pe 13 martie 2023, Banca Națională a României a atribuit firmei oficiale a SRI un contract în valoare de 1.401.321,2 lei cu TVA pentru echipamente necesare controlului bagajelor cu raze X la sediul central și la Sucursala Regională Timiș.

Conform SEAP, de-a lungul timpului, au mai existat și alte entități ale statului român care au contractat RASIROM. Printre acestea regăsim ANCOM, ASF, Primăria Municipiului Sibiu, Nuclearelectrica, Ministerul Finanțelor sau chiar RA-APPS.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: furnizor bunuri firma SRI afaceri stat