Una dintre companiile controlate de omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat definitiv la cinci ani şi jumătate de închisoare, cu executare, în dosarul “Carpatica”, a fost selectată, săptămâna trecută, de Primăria Municipiului Sibiu, pentru a efectua, în următorii trei ani, lucrări de reparaţii şi întreţinere a străzilor şi trotuarelor din oraş. Contractul, a cărui valoare se ridică la peste cinci milioane de euro, fără TVA, vizează lucrări care se întind, potrivit caietului de sarcini, pe o suprafaţă totală de aproape 1,2 milioane de metri pătraţi. SC Comtram SA Sibiu, compania controlată de Carabulea, în asociere cu o altă societate locală, şi-au adjudecat, astfel, prin procedură simplificată, un prim contract subsecvent, în valoare de 2,2 milioane de lei fără TVA. Comtram SA a derulat, începând cu anul 2009, contracte cu instituţiile locale şi centrale, în valoare de peste 30 de milioane de euro.
Iniţiată încă de la jumătatea lunii aprilie a acestui an, de către Primăria Sibiu, investiţia în lucrări de întreţinere şi reparaţii a suprafeţelor carosabile, a trotuarelor, înlocuirea bordurilor degradate şi executarea de lucrări specifice a fost contractată în data de 18 august, după ce municipalitatea a atribuit primul contract subsecvent al acestui acord-cadru.
Este vorba despre o primă parte dintr-un contract în valoare de 21.927.800 de lei, fără TVA, care se va întinde pe trei ani, pentru care au depus oferte trei companii de construcţii de drumuri. În final, municipalitatea a decis să ia în calcul ofertele SC Comtram SA şi Terra Building SRL, ambele din Sibiu. Pentru întregul proiect, firma controlată de Ilie Carabulea a ofertat 21.113.191.6 lei fără TVA, în timp ce SC Terra Building SRL a ofertat 19.609.188,6 lei fără TVA.
1,15 milioane de metri pătraţi de lucrări
Potrivit Caietului de Sarcini, aprobat de actualul primar al Sibiului, Astrid Cora Fodor, contractul atribuit se referă la achiziţia de lucrări de reparaţii şi întreţinere pe străzile din localitate, pe o perioadă de 36 de luni, Aceste lucrări se împart în trei categorii. Prima se referă la reparaţii cu caracter de urgenţă şi vizează intervenţii pentru astuparea gropilor izolate,apărute pe carosabil sau trotuare, precum şi în cazul cedării capacelor de canal sau a gurilor de scurgere a apelor.
O a doua categorie de lucrări vizează intervenţii pentru remedierea defecţiunilor care afectează cel mult 500 mp din carosabil sau de trotuare, în aceeaşi zonă, în timp ce categoria reparaţiilor de amploare contractate se referă la remedierea defecţiunilor care afectează mai mult de 500 mp de carosabil sau trotuare, în aceeaşi zonă.
Din acelaşi document care a însoţit procedura de atribuire a acestui contract rezultă că Primăria Sibiu preconizează că, în următorii trei ani, firma lui Ilie Carabuea va avea mult de lucru. Peste 21.000 de metri pătraţi de gropi va avea de izolat asocierea dintre SC Comtram SA Sibiu şi SC Terra Building SRL Sibiu. Alţi 280.000 de metri pătraţi de strat de asfalt de uzură urmează să fie forate şi evacuate, iar alţi 15.000 de metri pătraţi de strucrură a carosabilului vor trebui reparaţi.
La aceste suprafeţe se adaugă reparaţii ce urmează a fi efectuate la covorul asfaltic, estimate la 260.000 mp, alţi 15.000 mp vor fi afectaţi de lucrări pentru refacerea stratului pe bază din piatră, iar alţi 30.000 mp de fisuri de asfalt vor fi colmataţi. Aproximativ 170.000 mp de trotuare vot suferi reparaţii de suprafaţă şi vor fi înlocuiţi aproximativ 69.000 mp de borduri, aferente părţii carsabile şi a intrărilor pe propriătăţile private. Alţi 33.900 mp de pavaj şi piatră cubică vor fi montaţi, inclusiv în anumite parcări, iar lucrărările de reparaţie a suprafeţelor din pământ sau balast însumează alţi 241.050 metri pătraţi. În fine, refacerea suprafeţelor afectate de lucrări de branşare sau racordare la utilităţi mai acoperă alţi 17.000 de metri pătraţi. În total, se estimează că aceste lucrări de întreţinere şi reparaţii contractate vor afecta, în următorii trei ani, o suprafaţă a oraşului Sibiu de 1.151.950 de metri pătraţi.
Client constant al Primăriei Sibiu
Nu este pentru prima dată când SC Comtram SA Sibiu se ocupă de străzile şi trotuarele din municipiul Sibiu, Din 6 iulie 2015 şi până în 31 iulie 2017, compania controlată de Ilie Carabulea a mai primit de la municipalitate trei contracte de acelaşi fel.
Astfel, în 6 iulie 2015, SC Comtram SA a fost declarantă câştigătoare a unui contract vizând lucrări de întreţinere şi reparaţii pe străzile Valea Aurie, Sibiel, Agarbiciu, Daliei, Crăiţelor şi Codru Drăguşanu, pentru care a încasat 3.105.518,99 lei fără TVA. În 24 mai 2017, aceeaşi companie a mai primit de la Primăria Municipiului Sibiu un contract în valoare de 951.124,52 lei fără TVA, pentru lucrări de reparaţii capitale a Aleii Fraţii Buzeşti. În 31 mai 2017, un alt contract, în valoare de 1.144.217,69 lei fără TVA a fost atribuit aceleiaşi firme, pentru efectuarea de lucrări de modernizare a Străzii Ogorului.
Conform caietului de sarcini, lucrările vizează o suprafaţă totală de peste 1,15 kilometri pătraţi
Cotram SA, contracte pe bandă rulantă cu instituţiile statului
Comtram SA este una dintre cele 20 de companii controlate de afaceristul Ilie Carabulea, cunsiderat ca fiind unui dintre apropiaţii tatălui Laurei Codrua Kovesi, fostul procuror, Ioan Lascu. Carabulea controlează copania Atlassib, Atlassib Hotels, Banca Comercială Carpatica, Carpatica Asig, Casa de Presă SRL, Editura Tribuna SRL, Transmix SA, Sitex Dumbrava Sam Tipo Trib SRL, Atlantic Travels SRL sau Trans Car SRL.
Comtram SA nu a derulat contracte pe bani publici doar cu Primăria Municipiului Sibiu, ci şi cu Consiliul Judeţean Sibiu. În perioada 14 septembrie 2009 - 14 octombrie 2011, compania lui Carabulea a primit de la această instituţie nu mai puţin de 12 contracte, în valoare de 49.355.915,42 lei fără TVA.
O altă instituţie care a acordat contracte pe bandă rulantă aceleiaşi societăţi este Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fosta CNANDR), care, în perioada 15 noiembrie 2013 - 16 octombrie 2015, a atribuit SC Comtram SA şapte contracte care vizau livrarea de material antiderapant, pentru Direcţiile de Drumuri şi poduri Sibiu şi Braşov, refacerea de covoare asfaltice şi întreţinerea pe timp de iarnă a drumurilor, în valoare totală de 27.161.916,4 lei fără TVA.
Şi E-On Gaz a încheiat, în 25 februarie 2013, cu firma lui Carabulea, un contract în valoare de 335.000 de lei fără TVA, pentru lucrări de refacere a carosabilului şi a spaţiilor verzi, în municipiul Sibiu. Alte instituţii care au apelat la serviciile SC Comtram SA sunt Compania de Apă şi Canal SA Sibiu, Oraşul Cisnădie, Municipiul Mediaş şi alte trei primării din judeţ.
În timp ce contractele cu statul ale firmei merg “brici”, Carabulea a primit, anul acesta, a doua condamnare definitivă, în Dosarul “Carpatica Asig”
Condamnat definitiv la cinci ani şi jumătate de puşcărie
Ilie Carabulea a fost condamnat, în iulie 2017, la o pedeapsă de cinci ani şi şase luni de închisoare, în dosarul “Carpatica Asig”. DNA l-a trimis în judecată pe Carabulea, în aprilie 2014, în calitate de “persoană care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări şi care l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA, în perioada 16.05.2012 - 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor". În acest dosar, fostul preşedinte al ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost achitat definitiv, după ce fusese acuzat de abuz în serviciu.
Ilie Carabulea a mai fost condamnat, în 2012, la un an şi jumăte de închisoare, pentru dare de mită şi trafic de infuenţă, beneficiind de o liberare condiţionată.
Peste 30 de milioane de euro este valoarea contractelor pe care firma lui Carabulea le-a încheiat, în ultimii opt ani, cu Primăria Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu sau CNADNR.