x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Gruparea de firme controlate de familia Cocoș, abonată la contractele cu spitalele, continuă să ia bani de la stat

Gruparea de firme controlate de familia Cocoș, abonată la contractele cu spitalele, continuă să ia bani de la stat

de Ion Alexandru    |    27 Ian 2022   •   07:05
Gruparea de firme controlate de familia Cocoș, abonată la contractele cu spitalele, continuă să ia bani de la stat

Pandemia de COVID-19 a reprezentat pentru mai mulți afaceriști o ocazie bună de a-și spori veniturile, prin încheierea cu statul a unor contacte privind livrarea de materiale de protecție.

 Însă metoda a fost uzitată de unele grupări încă de pe vremea regimului Băsescu, contractele acestora cu spitalele din domeniul public ridicându-se la peste 100 de milioane de euro. Trei companii controlate de sora lui Dorin Cocoș (fostul soț al Elenei Udrea), dar și de parteneri de afaceri ai acesteia, au încasat acești bani, până în 2012, de la spitalele de stat. Apoi, după ce presa a scos la lumină aceste afaceri, două dintre companii s-au retras, rămânând să continue doar una singură. Această firmă a livrat și livrează încă, începând cu anul 2020, materiale de protecție, măști, teste, combinezoane, halate și alte echipamente medicale pentru unitățile sanitare și nu numai din România. La unele contracte, această firmă apare pe lista atribuirilor făcute către cealaltă grupare, despre care Jurnalul a scris în ediția precedentă, controlată de protagoniștii dosarului UNIFARM. Mai mult, se pare că aceste grupări au un mod identic de acțiune, având în vedere faptul că, și una, și cealaltă au intrat, recent, în afaceri pe piața imobiliară. O companie, din cele trei care au făcut avere pe vremea lui Băsescu, controlată exclusiv de Anca Dinu, sora lui Dorin Cocoș, și-a schimbat, în toamna anului trecut, obiectul de activitate, devenind firmă de imobiliare.

 

SC Meditest Global 2002 SRL, SC Imuno Diagnostika SRL și SC Limas Group SRL sunt trei companii aflate în siajul familiei Cocoș, prin fosta cumnată a Elenei Udrea, care au spoliat bugetul spitalelor din România, în baza contractelor primite în perioada 2007-2012. Jurnalul a dezvăluit, în cadrul mai multor anchete care vizau activitatea acestor societăți, că firmele în cauză au primit, în perioada în care Traian Băsescu s-a aflat la Cotroceni, iar Elena Udrea conducea, practic, finanţele României, contracte de la spitale în valoare de 59 de milioane de euro. În schimbul acestor bani, firmele în cauză au livrat pentru unităţile spitaliceşti care le-au arvunit materiale sanitare, reactivi pentru laborator sau mănuşi chirurgicale.

Între 2007 și aprilie 2012, când guvernarea portocalie a părăsit puterea, Meditest Global 2002 SRL a încheiat nu mai puţin de 35 de contracte cu spitalele, în valoare de 35 de milioane de euro. A doua societate controlată de familia Dinu-Cocoş, SC Imuno Diagnostika SRL, primise, în aceeaşi perioadă, 14 contracte în valoare de 19 milioane de euro. Iar a treia companie a grupului, un paravan al familiei Dinu, Limas Group SRL, controlată un om de afaceri pe nume Marian Chiriac, derulase, la rândul ei, tot în perioada de referinţă, alte 34 de contracte cu spitalele din România, în valoare de 5 milioane de euro.

 

De la materiale pentru spitale, la afaceri imobiliare

 

Meditest Global 2002 SRL și Imuno Diagnostika SRL au ieșit din aceste afaceri, după ce guvernarea „portocalie” a căzut de la putere. Însă, recent, una dintre companii a revenit în forță, reprofilându-se. Este vorba despre SC Imuno Diagnostika SRL, care a luat ființă în 2009, fiind fondată de cumnatul lui Dorin Cocoș, Florin Gabriel Dinu, și de o anume Camelia Mihaela Irimescu. Societatea se ocupa cu comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice. În 2014, în companie mai intră un asociat, pe nume Lăcrămioara Claudia Militaru, pentru ca, la finalul aceluiași an, aceasta din urmă să rămână unicul asociat.

Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Afacerile au continuat şi după ce PDL a fost exclus de la guvernare. Astfel, am descoperit faptul că, în perioada aprilie 2012 – martie 2013, SC Imuno Diagnostika SRL a derulat încă opt contracte, în valoare de 87.085.982,4 lei cu TVA, adică 19.352.440,5 euro, peste cele 19 milioane de euro deja derulate în perioada anterioară. 

În aprilie 2016 însă este cooptată în firmă sora lui Dorin Cocoș, Anca Dinu, care, la scurt timp, preia toate părțile sociale ale companiei. La data de 22 noiembrie 2021, Anca Dinu convoacă prima adunare a asociaților, adică pe ea însăși, și dispune schimbarea obiectului de activitate al SC Imuno Diagnostika SRL în „închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”. De asemenea, ca obiecte secundare noi se declară, printre altele, construcția de drumuri și autostrăzi, construcția de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, construcția de proiecte integrate, lucrări de demolare, pregătirea terenului, foraj și sondaj pentru construcții. 

 

Rețetă identică utilizată de cealaltă filieră a măștilor

 

Este aceeași rețetă pe care au utilizat-o și protagoniștii afacerilor cu măști și combinezoane din timpul pandemiei, care s-au reunit, la finalul anului trecut, în calitate de asociați în cadrul unei firme care se ocupă cu dezvoltarea imobiliară. Îi regăsim aici pe Robert Constantin Ionescu, avocat, fost viceprimar PDL al Capitalei și actual patron de firmă de securitate abonată la contracte cu statul (Akyle Security SRL), pe Simona Ciulavu, fosta consilieră a lui Ludovic Orban la Primăria Capitalei și la Ministerul Transporturilor, patroana companiei BSG Business Select SRL (cea din dosarul fostului director al UNIFARM, Adrian Ionel), precum și compania SC Best Achiziții SRL, controlată de fiul fostei PDL-iste Elena Mihaela Neagu, ex-directoarea Complexului Sportiv Olimpia, companie care, de asemenea, a derulat și încă derulează contracte cu statul pentru măști și combinezoane. 

 

 

A venit criza COVID, iar contractele cu spitalele au explodat pentru Limas Group

 

Cea de-a treia firmă a grupării, SC Limas Group SRL, este este strâns legată de afacerile imobiliare pe care Anca Dinu, sora lui Dorin Cocoş, le-a derulat împreună cu fraţii Ionel şi Nicolae Dumitru, zis Niro. În noiembrie 2007, Limas Group SRL, dar şi Marian Chiriac (patronul oficial al firmei), intră în acţionariatul unei firme controlate de familia lui Nicolae Dumitru, zis Niro, respectiv SC Zenith Business Group & Partners SRL, alături de SC Zenith Business Group, SC Imobiliare Dinamic Business SRL (controlată de un anume Marin Lixandru) şi SC Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SA (firma lui Dorin Cocoş şi a fostei consiliere în Consiliul General, pe vremea lui Băsescu, Mioara Radu). În 2008, Zenith Business Group iese din Zenith Business Group & Partners şi intră Ionel Dumitru, fratele lui Niro, cu un pachet de 40% din acţiuni, dar şi compania SC Meditest Global 2002 SRL, deţinută de Anca şi Florin Dinu (sora şi cumnatul lui Dorin Cocoş). Ulterior, Ionel Dumitru cesionează o parte din acţiuni către SC Central Residential Park SA, companie a grupului Niro care a construit două blocuri de lux în curtea IGPR, în șoseaua Ştefan cel Mare. În decembrie 2009, Limas Group SRL cesionează cele cinci procente pe care le mai deţinea la SC Zenith Business Group & Partners SRL către Anca Dinu. Din documentele depuse la Registrul Comerţului aferente acestei tranzacţii am aflat că sora lui Dorin Cocoş domicilia, în acte, într-un apartament din acelaşi bloc, situat în strada Grigore Moisil, nr. 4, unde îşi are sediul SC Limas Group SRL şi domiciliul fondatorul acestei firme, Neculai Chiriac. Interesant este că, în 2010, Limas Group reintră în acţionariatul SC Zeith Business Group & Partners SRL, redevenind partener de afaceri cu Anca Dinu, cu firma lui Cocoş (Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional) şi cu fratele lui Niro.

 

200 de afaceri în pandemie

 

Așa cum arătam mai sus, firma Limas Group SRL a rămas în afacerile cu statul, după ce celelalte două companii au ieșit din aceste combinații, primind, din mai 2012, până în martie 2016, nu mai puţin de 69 de contracte, în valoare totală de 64.109.436 de lei cu tot cu TVA, adică 14.363.439,1 euro.

Ei, bine, aflăm, studiind portalul SICAP (Sistemul Informatic Centralizat al Achizițiilor Publice), că societatea controlată de apropiatul și ex-partenerul de afaceri al Ancăi Dinu, Limas Group SRL, a încheiat, în perioada pandemiei de COVID-19, cu unitățile spitalicești, serviciile de ambulanță sau cu unități militare peste 200 de contracte vizând furnizarea de echipamente de protecție sanitară, măști simple sau măști FPP2, halate de protecție de unică folosință, viziere (inclusiv de unică folosință), mănuși, benzi indicatoare termice, role sterilizatoare pentru plasmă, combinezoane sau botoși de unică folosință. 

 

12 milioane de lei, numai în 2020

 

Numai în anul 2020, primul an al pandemiei, compania lui Marian Chiriac a primit, prin diverse proceduri de achiziții publice, contracte în valoare de 12 milioane de lei cu tot cu TVA. Printre entitățile publice care au comandat aceste produse regăsim Serviciul de Ambulanță Județean Iași, Spitalul de Ginecologie Brașov, Spitalul Municipal Turda, Ministerul Apărării Naționale prin UM 02558 Timișoara, Spitalul Municipal Câmpulung Muscel, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copiii „Sf. Maria” Iași, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Spitalul Județean Vâlcea, Institutul de Fonoaudiologie „Hociota”, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Spitalul Orășenesc Sinaia, Spitalul de Psihiatrie Săpoca, Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare, Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, MApN prin UM 02175 Constanța sau Spitalul Județean Satu Mare. 

Contractele au curs, în continuare, și pe parcursul anului 2021. La multe dintre aceste contracte, autoritățile contractante au ales să împartă atribuirea pe loturi. La multe dintre loturile care făceau parte din aceste contracte a participat și compania SC Best Achiziții SRL, controlată de fiul fostei directoare de la Complexul Sportiv Olimpia, Mihaela Elena Neagu, firmă care este asociată cu avocatul Robert Constantin Ionescu și cu fosta consilieră a lui Ludovic Orban, Simona Ciulavu, în propria lor firmă de imobiliare, înființată anul trecut, sub denumirea de SC Diamond Real Estate SRL.

×