Seria afacerilor pe bani publici dintre Primăria Municipiului Iaşi, condusă de Mihai Chirica, succesorul lui Gheorghe Nichita, și firma apropiată a actualului edil, SC Conest SA Iași, continuă. Un ultim contract încheiat între cele două entități a fost semnat săptămâna trecută, prilej cu care municipalitatea va mai scoate din „buzunar” 3.200.000 de euro pentru modernizarea unor străzi din oraș. Conest SA Iași este o companie de construcții, unde, înainte de a ajunge director în cadrul primăriei, actualul edil, Mihai Chirica, a lucrat ca inginer. Totodată, este societatea la care s-a mutat cu serviciul, în urmă cu câțiva ani, cea de-a treia soție a lui Chirica, fost inspector de specialitate la Direcția Proiecte Europene din cadrul Primăriei Iași. Din 2008 și până anul acesta, SC Conest SA Iași, controlată de omul de afaceri local Viorel Cozma, a primit, fie prin negociere directă, fie prin licitații, nu mai puţin de zece contracte, în valoare totală de peste 43 de milioane de euro.
În 21 august, anul curent, Primăria Municipiului Iași a finalizat procedurile de achiziție a unor lucrări aferente unui proiect iniţiat anul trecut, denumit „Modernizare străzi în Municipiul Iași”. Proiectul vizează modernizarea unor artere din oraș, cum ar fi Șoseaua Bârnoasa, Strada Smârdan, Bulevardul Primăverii, Strada I.C. Brătianu, Strada Pere Vancea, Strada Moșu sau Strada Ogorului.
Municipalitatea a decis să aloce acestui proiect o finanţare de 13.601.104 lei fără TVA și a organizat o licitație deschisă. Potrivit anunțului de atribuire postat de autoritatea contractantă în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP), au existat două oferte depuse, iar la licitația deschisă a fost aleasă oferta care a oferit prețul cel mai scăzut, de 12.072.482,99 lei fără TVA, respectiv cea depusă de constructorul local SC Conest SA Iași. Valoarea finală a contractului atribuit, cu tot cu TVA, se ridică, astfel, la 14.366.255 de lei, adică 3,2 milioane de euro.
Legăturile primarului cu firma de construcții
Conform CV-ului, actualul edil al Municipiului Iași, Mihai Chirica, are legături strânse cu societatea căreia primăria i-a atrbuit acest ultim contract. Astfel, din documentul amintit reiese faptul că, în perioada iunie – septembrie 1995, Mihai Chirica a lucrat ca cercetător științific în cadrul Stațiunii de Cercetare „Stejarul”, din Piatra-Neamț. Începând cu iunie 1996 și până în iunie 2002, acesta s-a transferat la SC Conest SA Iași, unde a activat ca inginer de construcții civile și industriale.
De la firma care, astăzi, câștigă contracte grase cu primăria, Mihai Chirica s-a angajat, începând cu luna noiembrie a anului 2002, exact în Primăria Municipiului Iași, în timpul mandatului lui Constantin Simirad. Și nu pe orice funcție, ci chiar pe cea de director general al Direcției Tehnice și de Investiții. Din același CV mai rezultă că, în această calitate, Mihai Chirica s-a ocupat, până în luna iunie a anului 2012, de coordonarea activității acestei direcții și de dezvoltarea infrastructurii urbane în Municipiul Iași. Adică exact de zona de interes a SC Conest SA în relația contractuală pe care a derulat-o cu Primăria Municipiului Iași.
O altă informație relevantă care se adaugă acestor întâmplări este aceea că un alt fost angajat al SC Conest SA Iași, Dumitru Tomorug, s-a transferat, la rândul său, în cadrul Serviciului de Proiecte Tehnice și de Investiții din cadrul Primăriei Iași.
Iar lucrurile nu se opresc aici. Potrivit presei mondene, dar și a jurnaliștilor locali, Mihai Chirica, devenit, între 2012 și 2016, viceprimar al Municipiului Iași și mâna dreaptă a fostului edil Gheorghe Nichita, are o relație amoroasă veche de cinci ani cu o fostă salariată a Primăriei Iași, Popa Elena Cristina, care a lucrat ca inspector de specialitate în cadul Direcției Proiecte Europene. Ultima declarație de avere a acesteia, în calitatea sus-amintită, datează din anul 2013, după care, spun sursele citate, aceasta s-a transferat cu serviciul la SC Conest SA Iași.
În luna mai a acestui an, Mihai Chirica, ales primar al Iașiului la scrutinul din vara anului trecut, s-a căsătorit, la Târgu Neamț, cu fosta sa salariată.
Societatea, controlată de Viorel Cozma, nașul fostului deputat PDL, Petru Movilă
De altfel, potrivit presei locale, dar și centrale, Mihai Chirica și soția sa ar locui într-o vilă construită chiar de către SC Conest SA Iași, într-o zonă rezidenţială din Iași, într-un cartier unde locuiește și fostul primar Constantin Simirad. Jurnaliștii spun că, în 2002, aici l-a cunoscut Simirad pe actualul primar al Iașiului și i-a propus să vină și să lucreze în primărie. SC Conest SA este controlată de omul de afaceri local Viorel Cozma, care ar fi nimeni altul decât nașul de cununie al fostului deputat PDL, actual membru al Partidului Mișcarea Populară, Petru Movilă.
Contracte pe bandă rulantă, începând cu 2008, între Conest SA și Primăria Iași
„Jurnalul Național” a luat la mână toate contractele încheiate, începând cu anul 2008, între cele două entități. Timp de nouă ani, SC Conest SA Iași a primit de la Primăria Iași nu mai puțin de zece contracte, în valoare totală de 184.436.218,01 lei cu tot cu TVA, adică 43.113.709,88 de euro.
Astfel, în 30 decembrie 2009, prin negociere directă, compania de construcții a încheiat cu Primăria Iași un contract în valoare de 51.615,06 lei cu TVA pentru execuţia unor lucrări de canalizare pe o stradă. În 25 septembrie 2009, tot prin negociere directă, societatea a mai primit un contract în valoare de 5.901.436,42 lei cu TVA, pentru modernizarea și agrementarea circulației în zona Hala Centrală - Pasajul Subteran.
În 23 septembrie 2009, aceeași firmă a primit patru loturi dintr-un contract scos la licitație de Primăria Iași, vizând lucrări de proiectare și de execuţie a lucrărilor de reabilitare la blocuri în Municipiul Iași. Cu acest prilej, SC Conest SA Iași a mai încasat 1.627.260,74 lei cu TVA. În data de 15 decembrie 2009, firma în cauză a mai primit un contract, în valoare de 588.497,84 lei, pentru execuția unor lucrări de canalizare, iar în 12 martie 2010, firma a fost singurul agent economic care s-a înscris la licitația organizată de Primăria Iași pentru atribuirea contractului de lucrări de construcție a pasajului de la Hala Centrală. Valoarea contractului s-a ridicat la 12.032.399,4 lei cu TVA.
Contractele au continuat în 19 mai 2011, când Conest SA a mai fost selectată să reabiliteze termic un bloc din Bulevardul Carol I, pentru 289.293,24 lei cu TVA. În 5 septembrie 2011, aceeași societate a mai câștigat un contract, de 67.954.445,28 lei cu TVA, pentru execuția de lucrări finanțate din fonduri UE pentru construcția Pasajului Octav Bănuță.
Anul trecut, în 30 decembrie 2016, Primăria Iași a mai atribuit aceleiaşi firme un contract în valoare de 25.295.893,16 lei cu TVA, pentru reabilitarea rețelei de termoficare secundare din Iași, etapa a doua. În aceeași zi, SC Conest SA a primit și al doilea contract aferent aceluiași proiect, contract în valoare de 56.329.121.74 lei cu TVA inclus.