Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dr Tudorel Butoi, psiholog criminalist, a “intrat în mintea” lui Cristian Cioacă şi ne-a explicat, într-un interviu, mecanismele de gândire ale inculpatului. Din '75 şi până în 2001, Tudorel Butoi a anchetat 37.000 de oameni, 111 asasini şi 11 criminali în serie, “dezgropând” cadavre ascunse şi după 11 ani. După ce l-a analizat îndelung, despre Cristian Cioacă ne-a spus, în interviul de mai jos: “De aceea o să-l găsiţi atât de zâmbăreţ, fiindcă în realitate este atât de chinuit”
■ Jurnalul Naţional: În ce profil psihologic se încadrează Cristian Cioacă?
■ Dr Tudorel Butoi: În zona colerică, este excitabil şi impulsiv, un tip egocentric care raportează totul la propria persoană. Indivizii acestei categorii sunt incapabili de dialog şi de negociere. Îl văd pe Cristian Cioacă dominat de un acces de furie, de îngustarea câmpului de conştiinţă şi de absenţa pentru o clipă a capacităţii de reflecţie. Aşa că autocenzura de tip: “eu voi ucide acum un om” este absentă în negura stării lui de conştiinţă. Nu mai e nimic în mintea unui astfel de om în aceste momente. Lucrează doar afectivitatea şi emoţia, ceea ce avem cu toţii, dar controlăm. N-a fost crimă pasională, asta e doar scuza lui. În realitate, inculpatul este un individ dominat de componenta hedonistă achizitivă. Aici era vorba de bunuri materiale, Elodia voia divorţ. Era un dezastru pentru domnul Cioacă fiindcă pierdea casă, avere şi susţinere cu o soţie avocat. El e o structură pământeană, bio-instinctuală, trăieşte în lume prin simţuri. Altfel, este un nepoliţist. Pentru mine el rămâne principalul bănuit. Deci, încă bănuit! Chiar dacă este inculpat, eu rămân psiholog. Când o să fim în faţa unei sentinţe definitive după recurs şi de atac, atunci se schimbă situaţia.
■ Ce ascunde zâmbetul său despre care s-a tot vorbit?
■ Foarte multe. El nu e spontan, îi trebuie o perioadă de gândire înainte de a da un răspuns. De ce? Poate vrea să-şi potrivească răspunsurile. Și atunci când este în pană de răspuns, ne oferă un rânjet, o grimasă. De aceea o să-l găsiţi atât de zâmbăreţ, fiindcă în realitate el este atât de chinuit. Vedeţi, în matricea lui infracţională există fapta depozitată ca amintire. Și atunci, la întrebările sâcâitoare, el aflat în situaţia de a-şi contrazice matricea infracţională, nu poate da răspunsurile spontane pe care le are omul sincer. De aici zâmbetul lui chinuit, privitul aiurea, încordatul muşchilor maxilarului, evitatul privirii şi aruncatul la mişto a fel de fel de răspunsuri ilogice, de regulă: nu ştiu, nu cunosc.
■ De ce nu-şi poate recunoaşte fapta, dacă instanţa i-a demonstrat deja vinovăţia?
■ Fiindcă nu mai poate ieşi din blocajul negării pe care singur şi l-a creat. Poate nega o viaţă sau poate mărturisi la noapte. Aşteptarea mea ar fi ca pe ultima turnantă în căile de atac să-şi revadă strategia. Și dacă el este făptuitorul, atunci mărturisirea omorului, căinţa activă în sensul penal şi laic, este singura ieşire. Doar ele pot să-i mai salveze sufletul, pot repune în drepturi adevărul şi pot contribui la foarte multe lucruri, divulgând cadavrul.
■ Cum se face că Justiţia i-a decis vinovăţia chiar şi în absenţa cadavrului?
■ Nu-i o premieră. În justiţia română există şase astfel de cazuri în care nu s-au găsit cadavrele. Pe unul dintre ele l-am investigat eu însumi. Au fost crime cu secţionarea cadavrelor, diseminarea lor pachete-pachete, care apoi au fost aruncate în nişte afluenţi ai Begăi, ai Mureşului şi în Someş. Au recunoscut fapta cu toţii şi au primit 18 – 20 de ani. Pe Instanţă nu o interesează găsirea cadavrului. Ea judecă infracţiunea de omor, care nu trebuie să fie neapărat urmată sau concomitentă cu descoperirea cadavrului. Există doar cutuma noastră de a avea la omor cadavrul. În acest caz probatoriul a fost îndestulător pentru ca instanţa să decidă că Elodia în dimineaţa fatală nu a mai ieşit pe picioarele ei din cameră. A fost un lux de probe, pete de sânge multe, inclusiv cele sub forma “aspectului de bidinea”.
■ Ce înseamnă “aspectul de bidinea” când vorbim de pete de sânge?
■ Înseamnă că, o dată victima lovită de o mână care plesneşte sângele şi apoi mâna se ridică să lovească a doua oară, ea se ridică la peste un metru 80 şi ceva şi sar pe pereţi stropi minusculi sub efectul de bidinea. Ăştia au fost stropii micuţi despre care unele televiziuni vorbeau că sunt stropii de sânge ai Elodiei provocate de nişte ţânţari. Și s-a mai găsit sânge pe tocul pistolului, pe uniforma din râpă şi în portbagaj. N-am cum să am sângele Elodiei în traseul schimbătorului de viteze, acolo unde a fost găsit! Decât dacă mâna care-l manevrează e plin de sângele ei. Plus, petele de sânge de sub parchet, cele dintre plinta de la parchet şi marginea peretelui de la baie. Apoi, mânjituri de sânge cu apă şi dârele rămase de la un mop care încearcă să facă curat în această baie de o mână neîndemânatică, grăbită şi panicată – mâna autorului, se găsesc sub maşina de spălat şi sub dulapul de la baie.
■ Cum comentaţi condamnarea de 22 de ani?
■ Cred că de la o lovitură cauzatoare de moarte, juridic s-ar încadra la 10 ani, mai mult sau mai puţin. Ar fi făcut şase ani de pârnaie dacă el mărturisea această faptă din primele momente. Acum ar fi fost liber. Dar nu ne aflăm în Evul Mediu să putem obliga făptuitorul să ne mărturisească pentru a obţine regina probelor: recunoaşterea. Elodia va apărea atunci când Cioacă va dori. Dacă el îşi recunoaşte fapta, o regretă şi îşi oferă toată energia pentru clarificare aspectelor neelucidate încă, atunci este posibil să ajungă la ceea ce se cheamă nu intenţie, ci lovitură cauzatoare de moarte. Dar asta se demonstrează pe cadavru, înseamnă că trebuie să-l scoată de unde e.
■ A greşit undeva Poliţia în cazul Elodia?
■ Păi cel mai modest anchetator de la Criminalistică din generaţia mea ar fi rezolvat cazul în primele 24 de ore. Pentru că Cristian Cioacă ar fi fost adus de la Braşov în faţa unui anchetator din altă instituţie, sub mandatul dispus de procuror pentru dispariţie de persoană cu suspiciuni de omor. Și imediat după testul poligraf pe care oricum l-a picat, ajungea la interogatoriu. Nu să se facă ancheta tot acasă, la Braşov, unde a răspuns la un chestionar de anchetă administrativă pe care i l-au administrat colegii lui la sugestia comandatului, ca să răspundă la suspiciunile de dispariţie a Elodiei. Cum adică, noi doi, colegi, care ieşim la şpriţ împreună, ne cercetăm între noi? Ia să-l fi pus pe tren şi să-l fi adus la Rahova, în Bucureşti, şi să fi fost confruntat cu anchetatori de meserie de la Omoruri, alţii decât cei pe care-i cunoştea el acolo, la Braşov. Serviciul Poliţiei Capitalei de Investigaţii Judiciare a Omorurilor nu şi-a permis niciodată în 37 de ani să facă o asemenea imprudenţă.
■ Ce poate ajunge într-un final un om care refuză până la capăt să-şi recunoască fapta?
■ După ce iese din închisoare le va spune tuturor că a făcut puşcărie degeaba. Credeţi că sunt debusolaţi, că sar de pe şine? Nu. Pe cei care plâng cu mucii la nas de remuşcare îi găsim în poveştile lui Dostoievski. Eu n-am prea întâlnit aşa ceva în activitatea mea de psiholog criminalist decât rar. Ba am cercetat infracţiuni pornite din cvasi-maladie, în care nişte chinezi meticuloşi au ucis şi apoi au tranşat cadavrul în baie - partea osoasă într-o parte, partea cărnoasă în alta şi la urmă au trecut-o prin maşina de tocat carne. Am întâlnit foarte mulţi criminali de tip hedonist şi achizitiv, gen Cioacă, şi care după crime şi-au văzut de viaţa lor, de şpriţuri şi de amante, fără pic de regret. Și aveau impresia că-mi povesteasc despre faptele altora, ca într-un film, atât de detaşaţi erau. Ei sunt nişte plănuitori, văd întregul film al diseminării cadavrului şi al ascunderii.
În realitate, Elodia este un caz banal, care la final va deveni un caz-şcoală. Asta şi fiindcă va implica la adâncă cugetare şi la abţinere de la o serie de nenorociri a unor ticăloşi care-şi închipuie că ucigând şi ascunzând bine cadavrul vor scăpa de pedeapsa legii. Și pentru orice om cu mintea întreagă, oricât ne-am strădui, nu putem să facem acest caz mai spectaculos decât este.
■ În întreaga dumneavoastră carieră de psiholog criminalist aţi mai întâlnit ”o altă Elodia” – un caz asemănător?
■ Da, foarte multe. Dar eu am să vă spun doar o poveste întâmplată prin anii '80. Amanţii care trăiau în concubinaj sunt surprinşi în casă de soţia legitimă, chiar în timpul actului sexual. Imediat începe scandalul, totul fără martori. Amanţii o ucid împreună pe soţie, dar trec câteva luni până când mama victimei sesizează Poliţia: “Fata mea a fost la mine, dar n-a mai ajuns acasă”. Deci atenţie, putea să i se întâmple ceva pe drum că n-avem martorii revenirii ei acasă, caz foarte complicat. Dar nici acasă nu este prezentă. „Fata noastră nu mai e deloc!”.
Și atunci am plecat de la ipoteze şi am realizat un cerc de persoane bănuite, printre care şi cei doi amanţi.
Persoana vizată ca principal bănuit a fost soţul fiindcă din culegerea datelor au apărut elemente ca: relaţiile extraconjugale, consumul de alcool, problema jocurilor de noroc, violenţa. Și aşa s-a emis ipoteza ca soţia să-l fi surprins cu amanta. Apoi, în preocupările soţului a apărut şi problema sustragerilor de materiale de construcţie de pe şantierul unde lucra şi aşa s-a organizat flagrant cu martori, cu tot, iar el a ajuns la puşcărie. Ei bine, în închisoare, în urma unui joc operativ legendar, el este determinat să trimită un bilet către concubina lui de afară, cu următorul mesaj: “Mariana, mut-o de unde ştii”. Deci am aflat că Mariana ştie unde e cadavrul şi că trebuie să-l mute. Fiindcă în jocul acesta operativ se creease informaţia care a ajuns şi la deţinut cum că în zona locuinţei sale Poliţia a demarat săpături. Și de teamă, el a trimis acest mesaj.
Unde credeţi că o puseseră? Lângă casă, unde nu se aştepta nimeni: luaseră plasa de gard dintre doi stâlpi, o întinseseră pe longitudinal şi îngropaseră moarta în lungimea gardului, după care au pus plasa la loc. Deci avem gard şi lângă el, tufe de păpădie, cioburi de oală. Cui i-ar fi venit în gând să sape tocmai sub gard? Au gândit într-un singur creier o soluţie diabolică. Un an şi opt luni a stat moarta acolo. Apoi Dumnezeu le-a dat piatră de poticnire, adică pe anchetatori. Nimic nu poate fi ascuns, iar crima perfectă nu există.
Citește pe Antena3.ro
