Înalta Curte, cu urechile căscate la populaţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis lunar 300 de mandate de interceptare pe siguranţa naţională: “Numărul propunerilor admise având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în cazul indiciilor de ameninţări contra siguranţei naţionale este de 3.602 în anul 2012 şi 2.197 până la data de 8 august 2013”, informează publicaţia electronică Lumea Justiţiei. Ca atare, ea trage concluzia că “siguranţa naţională a României este serios pusă în pericol. Cel puţin asta reiese dacă avem în vedere numărul de mandate de interceptare emise, în fiecare an, în baza unor indicii privind ameninţări la adresa siguranţei naţionale”. În realitate însă, aşa cum bine se ştie, a devenit o practică deja ca multe din dosarele instrumentate de procurori să se susţină aproape în exclusivitate pe interceptări realizate în baza unor mandate pe siguranţa naţională. An de an, mii de astfel de mandate sunt emise de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit unui răspuns acordat Lumeajustitiei.ro de instanţa supremă, în mai puţin de doi ani, Înalta Curte a emis aproape 6.000 de mandate de interceptare în baza unor indicii privind ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
Mai exact, în 2012, ICCJ a emis 3.602 de mandate pe siguranţa naţională, iar în primele şapte luni ale anului 2013 numărul acestora a fost de 2.197. Un simplu calcul ne arată că anul trecut au fost emise cam 300 de astfel de mandate pe lună, media păstrându-se şi pentru anul 2013.

Cifrele care arată un “fenomen”, care derivă din marile pericole la adresa României, sunt atestate de  Înalta Curte: “Numărul propunerilor admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în cazul indiciilor de ameninţări contra siguranţei naţionale este de 3.602 în anul 2012 şi 2.197 până la data de 8 august 2013”.

Ameninţările la adresa siguranţei naţionale a României sunt menţionate în Legea 51/1991. Printre acestea regăsim, acţiuni care vizează suprimarea independenţei şi indivizibilităţii statului român, provocarea de război sau înlesnirea ocupaţiei militare, trădarea ori actele teroriste.
Acestea sunt explicit stipulate în articolul 3 din Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României

Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele:
a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;
b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte;
c) trădarea prin ajutarea inamicului;
d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;
e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora;
f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale;
g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale;
h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;
i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte;
j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace;
k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol siguranţa naţională;
l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a) - k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii”.

Numărul interceptărilor cerute de procurori  şi avizate de judecătorii de la diferite instanţe este însă de ordinul zecilor de mii. Situaţia prezentată de Lumea Justiţiei se referea doar la cererile pe mandat  de siguranţă naţională, dar “urechile” investigatorilor sunt făcute pâlnie către populaţie. În 2007, potrivit unor statistici, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (CNIC) a pus în aplicare 10.272 acte de autorizare, respectiv 15.414 posturi telefonice. În 2008 autorizările de interceptări au crescut cu 20% iar în 2009 cu alte 13 procente. Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a opinat în repetate rânduri că în România interceptările au devenit “un sport naţional”, iar ele sunt în majoritatea cazurilor singurele probe ale procurorilor. În plus, România este singura ţară condamnată la CEDO pentru interceptarea ilegală a telefoanelor. SRI a pierdut şi în procesul  intentat de Dinu Patriciu pentru interceptarea ilegală a telefoanelor.