x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Problema Jandarmeriei: are bastoane „degradate moral”

Problema Jandarmeriei: are bastoane „degradate moral”

de Ion Alexandru    |    11 Sep 2023   •   07:40
Problema Jandarmeriei: are bastoane „degradate moral”
Sursa foto: Hepta

Trupele speciale de menținere a ordinii publice din cadrul Jandarmeriei Române urmează să fie dotate cu bastoane telescopice nou-nouțe, pentru care instituția din Băneasa a încheiat, luna trecută, un contract pe doi ani, în valoare de 2,54 de milioane de lei cu TVA. Furnizorul este o companie care are în structura acționariatului un fost ofițer de poliție, actual expert în relațiile româno-chineze, dar și pe președinta Femeilor de Afaceri Chineze din România. În motivarea achiziției, Jandarmeria arată că actualele bastoane aflate în dotarea instituției sunt „degradate atât moral, cât și fizic”. Firma care va livra aceste noi dotări a mai derulat cu Jandarmeria Română, în ultimii trei ani, contracte vizând furnizarea de căști, scuturi sau veste antiglonț.

Jandarmeria Română, prin Unitatea Militară 0260 București, a publicat, în 26 mai 2023, pe portalul Sistemului Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP) un anunț conform căruia intenționa să organizeze o licitație deschisă, în vederea încheierii unui acord-cadru pentru achiziția a 21.350 de bastoane extensibile, „necesare pentru executarea misiunilor specifice de către structurile operative din cadrul Jandarmeriei Române”.

Bugetul alocat inițial pentru această cumpărătură a fost stabilit la suma de 7.472.500 de lei fără TVA, iar, conform caietului de sarcini care a stat la baza acestei licitații organizate, UM 0960 București, entitatea care a făcut achiziția este Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române, adică structura specializată destinată asigurării, aprovizionării, depozitării și distribuirii bunurilor materiale, mentenanței armamentului și a tehnicii specifice.

La licitația deschisă organizată, Jandarmeria Română a primit, conform documentației de atribuire, nu mai puțin de cinci oferte admisibile. Însă, dintre toate, autoritatea contractantă a ales una singură cu care, la data de 16 august 2023, a încheiat acordul-cadru nr. 856772/2023, pentru un cost total negociat de 2.135.000 de lei fără TVA, respectiv 2.540.650 de lei cu TVA inclusă (518.500 de euro).

Furnizor cu acționariat interesant

Compania care și-a adjudecat acest contract este SC International Consultants and Business Company SRL, entitate juridică deținută, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), de trei persoane fizice. Este vorba despre Daniela Filip-Vali, din Voluntari, despre omul de afaceri Mihail Vornicov, și despre o anume Guo Jinnan, cetățean chinez, din Republica Populară Chineză, de loc din provincial Hei Long Jiang Sheng, dar care are, de asemenea, reședința în Voluntari, județul Ilfov.

Mihail Vornicov este fost maior de poliție și a condus Serviciul Străini și Probleme de Migrări din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Numele său apare și pe lista oamenilor din sistem care au luat credite de la Bancorex. Vornicov figurează cu un credit acordat de respectiva bancă falimentară, în iunie 1996, luat pentru o durată de cinci ani, în valoare de 2.700 de dolari (8 milioane de lei vechi, la acel moment). Potrivit CV-ului, Mihail Vornicov a obținut, în anul 2006, titlul de doctor în Drept Internațional Public, specializarea Drept Consular, dar menționează, totodată, că are 20 de ani experiență în relațiile româno-chineze, fiind șeful Departamentului de Relații cu Republica Populară Chineză din cadrul Uniunii Naționale a Patronatului Român.

De altfel, partenera de afaceri a lui Mihail Vornicov din compania care livrează Jandarmeriei Române bastoanele telescopice, Guo Jinnan, este președinta Femeilor de Afaceri Chineze din România.

Garanție de minimum doi ani pentru fiecare baston

Revenind la contractul încheiat de SC International Consultants and Business Company SRL cu Jandarmeria Română, aflăm, din documentația de atribuire, că bastonul extensibil care va intra în dotarea forțelor de jandarmi reprezintă „un mijloc de forță intermediară, destinat utilizării pe timpul executării misiunilor specifice de către structurile operative din cadrul Jandarmeriei Române, îndeosebi pentru aplicarea unor tehnici de imobilizare sau de conducere forțată, în condițiile legii”.

Jandarmeria susține că bastoanele utilizate în prezent de personalul unităților sunt degradate din punct de vedere fizic și moral și, totodată, numărul acestora nu asigură necesarul”.

Acordul-cadrul încheiat pe 16 august are o durată de doi ani, iar bastoanele extensibile cumpărate trebuie să fie fabricate în anul livrării sau în anul anterior, dar cu cel mult 12 luni înaintea datei livrării. S-a solicitat o garanție de minimum doi ani.

Fiecare baston extensibil livrat de firma adjudecătoare este compus din trei părți, două dintre ele restrângându-se în interiorul celei de-a treia, care constituie mânerul bastonului. Segmentele telescopice sunt confecționate din aliaj metalic rezistent la impact și la încovoiere și se pot extinde și retrage cu ajutorul unei singure mâini.

MApN și Poliția Română au apelat la aceeași companie, prin contracte de achiziții

Nu este pentru prima dată când Jandarmeria Română, prin Unitatea Militară 0260 București, încheie astfel de contracte cu SC International Consultants and Business Company SRL. În ultimii trei ani, „Jurnalul” a identificat șase astfel de afaceri, care, împreună, ajung la 16.548.288 de lei fără TVA, respectiv la 19.692.462,72 de lei cu TVA inclusă.

Astfel, pe lângă afacerea parafată anul acesta, în 1 iulie 2020, Jandarmeria a încheiat cu aceeași firmă un contract privind furnizarea a 3.300 de căști de protecție cu vizor pentru ordine publică, în valoare de 297.000 de lei fără TVA. Apoi, la data de 7 octombrie 2020, Jandarmeria a încheiat cu firma respectivă un contract de 626.658 de lei fără TVA pentru livrarea a 2.622 de scuturi de protecție pentru ordine publică. În 20 octombrie 2020, aceeași instituție a încheiat cu aceeași firmă un contract de 839.530 de lei pentru furnizarea a 2.269 de veste multifuncționale. Asta după ce, în 14 iunie 2021, a cumpărat scuturi de protecție antiglonț în valoare de 500.100 de lei fără TVA, iar, în 18 iunie 2021, a cumpărat căști antiglonț și veste antiglonț în valoare de 12.150.000 de lei fără TVA.

Și Ministerul Apărării Naționale are trei contracte încheiate cu SC International Consultants and Business Company SRL, în valoare totală de 2.145.320,1 lei cu TVA. Primul, din data de 24 martie 2021, în valoare de 467.910 lei fără TVA, a vizat cravate pentru elevi și studenți, ca articole de echipament din componența uniformei de gală, al doilea, din 27 aprilie 2020, în valoare de 982.680 de lei fără TVA, constând în cotiere și genunchiere, iar al treilea, din 28 aprilie 2023, constând în borsete pentru trusa individuală de prim ajutor, în valoare de 442.200 de lei fără TVA.

Și Poliția Română (IGPR) a încheiat cu aceeași societate, în 27 octombrie 2020, un contract de 1.808.800 de lei cu TVA, pentru livrarea a 12.000 de bastoane cu electroșocuri și a 9.000 de bastoane telescopice.

 

×