x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Minune economică pe banii statului în familia Kovesi-Lascu

Minune economică pe banii statului în familia Kovesi-Lascu

de Ion Alexandru    |    14 Ian 2019   •   11:21
Minune economică pe banii statului în familia Kovesi-Lascu

Adriana Lascu, cumnata fostei şefe a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, lucrează, începând cu anul trecut, pentru una dintre companiile conectate la cele mai grele contracte ale Transgaz şi Romgaz SA. Asta, în condiţiile în care unul dintre directorii Transgaz este chiar soţul Adrianei Lascu, Sergiu Lascu, fratele lui Kovesi. Informaţia reiese din ultima declaraţie de avere pe care fratele fostei şefe a DNA a redactat-o, document publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate. Firma care îi plăteşte Adrianei Lascu venituri salariale, SC Sutech SRL, patronată de cunoscutul om de afaceri Gabriel Bucur, din Mediaş, a început să deruleze contracte cu Transgaz în 2017, ca o coincidenţă, în perioada în care soţia lui Sergiu Lascu a început să lucreze pentru această firmă. Până în prezent, SC Sutech SRL a încheiat cu această societate de stat contracte în valoare de aproximativ 27,4 milioane de lei. De altfel, firma lui Bucur a derulat, în ultimii 12 ani, contracte publice exclusiv cu Romgaz, de unde a încasat aproape 200 de milioane de lei.

 

Potrivit declaraţiei de avere depuse de Sergiu Marius Alin Lascu, fratele Laurei Codruţa Kovesi, pe portalul Agenţiei Naţionale de Integritate, în data de 22 mai 2018, cumnata fostei şefe anticorupţie, Adriana Lascu, încasează venituri salariale de la trei companii private. Este vorba despre SC Sutech SRL, SC Finance Expert SRL şi despre SC Central SA Mediaş, de unde, în ultimul an fiscal aferent perioadei la care face referire documentul citat, a realizat venituri în cuantum total de 144.249 de lei.

De asemenea, Adriana Lascu a mai realizat, în aceeaşi perioadă fiscală, venituri de 2.748 de lei ca persoană fizică autorizată, din prestarea unor activităţi de auditare, precum şi 160.314 lei dividende de la companiile M&A Audicont SRL, respectiv de la SC Finance Expert SRL Mediaş.

Sergiu Lascu a depus această declaraţie de avere în calitate de director delegat, în baza Deciziei nr. 952 din data de 5 decembrie 2014, al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale SNTG Transgaz Mediaş SA.

 

Peste 6 milioane de euro, contracte cu Transgaz

 

Ei bine, de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), aflăm că SC Sutech SRL Mediaş, compania care o plăteşte pe soţia directorului delegat al Transgaz SA Mediaş, Sergiu Lascu, este patronată de către omul de afaceri local Gabriel Bucur şi, ca o coincidenţă, din 2017, societatea face afaceri chiar cu Transgaz. Potrivit SEAP (Sistemul Electronic al Achiziţiilor Pubice), SC Sutech SRL s-a înscris, prima dată, la o licitaţie organizată de Transgaz SA, în vederea furnizării unei staţii mobile de comprimare-recuperare, echipată cu un grup de comprimare şi destinată interveneţiei în zona de situare a conductelor de transport a gazelor naturale ale Transgaz.

La acea licitaţie, s-au înscris nu mai puţin de şapte operatori economici, din care s-au calificat în etapa finală doar patru firme, pentru ca, în 20 iunie 2017, Transgaz SA Mediaş să atribuie contractul, pentru 6.160.628,81 lei cu TVA inclus, chiar societăţii SC Sutech SRL Mediaş.

La sfârşitul verii trecute, mai exact în 20 august 2018, compania lui Gabriel Bucur, la care lucrează Adriana Lascu, soţia directorului Lascu, de la Transgaz, primeşte de la Transgaz SA Mediaş un al doilea contract. Este vorba despre furnizarea de material tubular, fitinguri, robinete şi îmbinări electroizolante necesare pentru două proiecte ale societăţii de stat. Respectiv proiectul “Interconectarea sistemului naţional de transport cu sistemul internaţional şi reverse flow la Isaccea” şi proiectul “Interconectarea Staţiei de Comprimare Jupa la sistemul naţional de transport de gaze naturale”.

Şi de această dată, din cele două companii care s-au înscris la licitaţie, oferta câştigătoare declarată de SNTGN Transgaz SA Mediaş s-a dovedit a fi cea depusă de SC Sutech SRL, care şi-a adjudecat un al doilea contract în valoare de 21.231.943,93 de lei cu TVA inclus. Până în present, compania în cauză a încheiat cu Transgaz afaceri de 27.392.572,74 de lei cu tot cu TVA (6.087.238,4 euro).

 

200 de milioane de lei de la Romgaz

Presa locală sibiană s-a ocupat, în ultmii ani, de societatea Sutech SRL, jurnaliştii scriind, la vremea respectivă, faptul că această firmă este administrată de însuşi patronul ei, adică de omul de afaceri Gabriel Bucur. Despre Bucur, aceiaşi jurnalişti scriu că este asociat într-o altă companie pe nume Tech Gaz SRL Mediaş, cu Lucian Bârsan, directorul Aprov SA Mediaş. Acesta din urmă ar fi, potrivit sursei citate, interfaţa afacerilor derulate cu directorii Romgaz, deoarece Bârsan este asociat, la rândul lui, în companiile Siromed Oil SRL Ploieşti şi în Nova As SRL Mediaş, cu fostul director de Dezvoltare al Centralei Romgaz, Constantin Manoliu.

Plecând de la aceste informaţii, descoperim faptul că, începând cu anul 2007, SC Sutech SRL Mediaş, compania la care, în prezent, este salariată cumnata Laurei Codruţa Kovesi, a derulat cu Romgaz SA nu mai puţin de 65 de contracte de lucrări sau furnizare de materiale, în valoare totală de 195.386.090,64 de lei cu TVA inclus.

 

Şi Adriana Lascu a derulat afaceri cu statul

Anul trecut, “Jurnalul” a dezvăluit, în exlusivitate, faptul că Adriana Lascu însăşi a derulat afaceri cu statul. Mai exact, compania ECO-SAL SA Mediaş, la care asociaţi sunt Municipiul Mediaş (cu 80,65% din acţiuni), oraşul Copşa Mică (cu 8,6% din acţiuni) şi oraşul Dumbrăveni (cu 10,75% din acţiuni), a decis, în data de 20 mai 2013, să fie numit în calitate de auditor financiar al societăţii, pentru exerciţiul financiar 1 iunie 2013 – 30 mai 2014, compania SC M & A Audicont SRL, adică firma Adrianei Lascu. Contractul a fost prelungit, succesiv, atât în 2014, pentru perioada 1 iunie 2014 – 30 mai 2015, cât şi în 30 mai 2015, pentru perioada 1 iunie 2015 - 30 mai 2016, dar şi la data de 4 mai 2016, pentru perioada 1 iunie 2016 – 30 mai 2017.

O altă companie publică locală, SC Piaţa Prim-Com SA (piaţa de legume-fructe din Mediaş), a decis, în data de 6 martie 2014, cu unanimitate de voturi, să aprobe în calitate de auditor financiar numirea aceleiaşi Adriana Lascu, pentru exerciţiul financiar al anului 2014. Numirea a fost, de asemenea, prelungită şi pentru anii 2015 şi 2016.

Adriana Lascu, cumnata fostului procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, a activat, în ultimii 16 ani, ca membru în comisiile de cenzori ale mai multor companii din Mediaş. În 2001, spre exemplu, împreună cu o anume Mihaela Frăţean a făcut parte din comisia de cenzori a SC Automecanica SA Mediaş. În 2002, alături de o altă apropiată, pe nume Angela Aneta Mateş, Adriana Lascu a fost numită în comisia de cenzori a SC Remat Mediaş SA, dar şi a SC Emailul SA Mediaş.

În 27 martie 2001, Adriana Lascu devine cenzor al companiei SC Dafora Services SA Mediaş, controlată de persoanele care se aflau, la vremea respectivă, şi în spatele Salconserv SA. Cumnata lui Kovesi a fost cenzor al acestei companii până în martie 2003, când a fost înlocuită cu Angela Aneta Mateş.

În 2005, Adriana Lascu, Maria Duma şi Mihaela Doina Frăţean au fost alese cenzori ai companiei SC Tex-Med SA Mediaş. Aceste informaţii, care rezidă din documente publice oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, sunt extrem de importante, având în vedere relaţia dintre familia Laurei Codruţa Kovesi şi unele dintre persoanele menţionate.

Astfel, de la Registrul Comerţului aflăm că, în data de 14 martie 2003, ia fiinţă compania SC M & A Audicont SRL Mediaş, societate cu obiect de activitate contabilitatea, revizia contabilă şi consultanţa în domeniul fiscal. Din structura acţionariatului fac parte Marcel Emil Rus, Mihaela Dorina Frăţean, Angela Aneta Mateş şi Adriana Lascu. Adică, în afară de Rus, colegele din comisiile de cenzori în care a activat Adriana Lascu. La sfârşitul lunii iunie a anului 2010, Angela Aneta Mateş şi Mihaela Dorina Frăţean părăsesc structura acţionariatului firmei SC M & A Audicont SRL, iar, în data de 1 iulie 2013, Mihaela Frăţean revine în acţionariat, ocazie cu care societatea îşi extinde obiectul de activitate cu servicii de contractare pe baze temporare a personalului şi cu servicii de furnizare şi management al forţei de muncă.

 

Cum s-a împărţit averea procurorului Lascu

Revenind la ultima declaraţie de avere depusă de Sergiu Lascu în calitate de director delegat la SNTGN Transgaz SA Mediaş, aflăm din acest document că familia fostei procuroare-şefe a DNA a partajat, anul trecut, averea lăsată moştenire de tatăl Laurei Kovesi şi al lui Sergiu Lascu, fostul procuror Ioan Lascu. Se face vorbire aici că Sergiu Lascu a moştenit o cotă de 3/8 din masa succesorală, compusă din câte o jumătate din: o casă de locuit la Mediaş, 216 metri pătraţi de teren arabil şi grădină, un autoturism Audi din 2015, un autoturism Audi din 2008, 10.000 de euro, zece certificate de trezorerie cu valoarea de 100.000 de lei şi 47 de obligaţiuni cu valoarea de 47.000 de euro.

Sergiu Lascu notează faptul că respectiva cotă de 3/8 din masa succesorală a fost dobândită în urma unei proceduri succesorale în 2018 şi a fost înstrăinată, tot în anul 2018, către Ileana Lascu, mama lui Sergiu Lascu şi a Laurei Codruţa Kovesi, prin act de partaj voluntar. Singurul obiect păstrat de Sergiu este un autoturism Audi A4, fabricat în anul 2008, care se adaugă, astfel, la colecţia sa motorizată compusă dintr-un autoturism Volskwagen Passat fabricaţie 2000, un Audi A6 fabricaţie 2010, un Citroen C3 din 2006, preum şi două motociclete Honda, una fabricată în anul 2006, iar cealaltă în anul 1982.

În aceeaşi declaraţie de avere se mai specifică şi faptul că, în cursul anului 2007, Ioan şi Ileana Lascu i-au donat fratelui Laurei Codruţa Kovesi, cu contract, suma de 30.000 de euro.

Familia Sergiu şi Adriana Lascu mai deţin, în depozite bancare, sumele de 1.022.592 de lei, 30.917 euro şi 20.043 dolari SUA, investind totodată în fonduri private încă 114.012 lei. Sergiu Lasu încasează de la Transgaz SA Mediaş un salariu anual de 216.185 de lei, în care sunt incluse primele, tichetele de masă, diurnele şi alte beneficii.

 

În ultimul an şi jumătate, familia fratelui fostei şefe a DNA şi-a rotunjit veniturile cu un salariu în plus încasat de cumnata Laurei Kovesi de la compania privată Sutech SRL Mediaş, patronată de omul de afaceri Gabriel Bucur.

 

Sutech SRL Mediaş a primit, în 2017 şi 2018, de la Transgaz SA, unde este director Sergiu Lascu, fratele Laurei Kovesi, două contracte în valoare de 27,39 milioane de lei.

×
Subiecte în articol: Adriana Lascu