Mogulul Păunescu – regele ingineriilor pe bani publici

Primul dosar de subminare a eco­no­mi­ei naţionale a fost deschis în 1997 pe numele lui Gheorghe Constantin Păunescu, devenit astăzi „mogulul" de presă preferat al lui Traian Bă­ses­cu. Dosarul era unul dintre cele ini­ţi­ate de procurorii români după fali­me­ntarea Bancorex.

„Banca mileniu­lui III", cum a fost publicitată la vremea respectivă, era deţinută de stat şi avea misiunea să sprijine comerţul exterior - de altfel, era abilitată să aco­pere garanţiile girate de Guvernul de la Bucureşti. Acesta a fost, de altfel, punctul vulnerabil al Bancorex. Firmele lui Gheorghe Constantin Păunescu au luat mai multe credite garantate de bancă. Aface­rile lui Gheor­ghe Constantin Pă­u­nescu (G.C.P.) urmează toate acelaşi fir roşu: statul a pierdut, iar, la schimb, afacerile „Fratelui" au crescut exponenţial.

Prima mare afacere a fostului an­ga­jat din Comerţul Exterior a fost achi­ziţionarea Hotelului Lido. În 1990, fără să existe o decizie a condu­cerii Fondului Proprietăţii de Stat, hotelul a fost trecut de trei funcţionari în patrimoniul Întreprinderii de Tu­rism Hoteluri şi Restaurante Bu­cu­reşti. Trei ani mai târziu, imobilul a fost adus ca aport în natură la socie­ta­tea constituită de fraţii Păunescu, Star Lido SA. Schema a funcţionat perfect pe mai departe, G.C.P. punând garanţie Hotelul Lido pentru un credit prin care a achiziţionat Hotelul Intercontinental. La acel moment, firmele lui G.C. Păunescu se înfruptau copios din banii Băncii Ro­mâne pentru Comerţ Exterior - BRCE, care va lua denumirea de Banco­rex, sub titlu de împrumuturi, dar care nu aveau nici un fel de acoperire în garanţii. Sume care nu au fost restituite niciodată de firmele creditate: General Consulting and Procurement SA, Compania Hotelieră Intercontinental România SA, Curierul Naţional SA şi Institutul Român de Investiţii SA.

Înainte de a-şi da duhul, Bancorex a făcut un gest suplimentar de bună­vo­i­nţă faţă de „Fratele" Păunescu: în noiembrie 1996, banca a semnat o convenţie-cadru de creditare cu 20,8 milioane de dolari a Dac Air, firma de transport aerian a lui G.C.P. Bancorex a vărsat 6,8 milioane de dolari. După debarcarea lui Răzvan Te­me­şan de la conducerea băncii, aceasta a denunţat convenţia, pe care a con­si­derat-o o operaţiune de „credi­ta­re ilicită, pe termen lung". Banca Na­ţi­o­nală a făcut un raport care a cons­ta­tat că, deşi valoarea unei ac­ţi­uni Dac Air era de doar 0,323 dolari la acel moment, Bancorex a conve­nit să plătească nu mai puţin de 10,40 do­­l­ari pentru fiecare titlu în parte. După o serie lungă de procese, BCR, care a absorbit Bancorexul după declararea falimentului, a fost obli­gată în 2004 să continue punerea în aplicare a respectivei convenţii-cadru.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a capitalizat Dac Air cu cele 14 mili­oa­ne de dolari - plus o dobândă de 1,6 milioane de dolari -, bani care trebuiau puşi la dispoziţia „Fratelui" ca urmare a acelei înţelegeri scrise. Însă Dac Air SA, prin decizii ale acţiona­rilor, a băgat banii în News Television SRL (care operează B1 TV), Spet Shipping SA (care admi­nistrează porturile dunărene de la Calafat la Bechet) şi în terenuri.

Gaura de 189 de milioane de dolari în Bancorex care i-a fost imputată până la această oră lui Păunescu a fost „acoperită" de Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB (actuala AVAS) prin vânzarea creanţei la sfârşitul anului 2002. Cesionarea acesteia s-a făcut la va­loarea de 20,5 mili­oane de dolari către un off-shore înregistrat în Lu­xemburg, RHIC Holdings SA. Societatea a fost înscrisă în Registrul Comerţului luxemburghez cu fix trei săptămâni înainte de a se prezenta la Bucureşti pentru a prelua creanţele Păunescu. Denumirea societăţii pare să imite acronimul CHIR, care identifică însă Compania Hotelieră Intercontinental România SA, plămânul afacerilor lui G.C.P.

Acest detaliu a venit în sprijinul suspiciunilor că Păunescu însuşi a gândit mecanismul astfel încât să-şi răscumpere la un preţ infim „păcatele" care au băgat în moar­te clinică „banca mileniului III". Firma luxemburgheză a intrat apoi acţionar în firmele lui Păunescu, care au îngenuncheat Bancorex în contul creanţei răscumpărate.

 

Aeroportul din Iaşi, în atenţia Păuneştilor
La sfârşitul lunii august, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, a anunţat că familia Păunescu, prin Centrul de Afaceri Bucureşti, este interesată de modernizarea şi de internaţionalizarea Aeroportului Iaşi. „Reprezentantul domnului Păunescu a cerut date despre aeroport, pentru că există un interes în privinţa concesionării acestuia", a susţinut Simirad într-o conferinţă de presă. Autorităţile ieşene iau în calcul realizarea unui parteneriat public-privat sau concesionarea activităţilor aeroportului pe o perioadă de 49 de ani. Pentru modernizarea aeroportului, investitorii trebuie să aloce un buget de aproximativ 200 de milioane de euro. „În discuţia cu reprezentantul domnului Păunescu am fost de acord ca în zonă să se con­struiască un hotel şi chiar un supermarket, astfel ca banii cheltuiţi să fie recuperaţi cât mai repede", a mai precizat Simirad.

 

G.C.P., între Il Calcio, Cosa Nostra, KGB şi comunişti
Cum spuneam, gaura de la Bancorex a fost preluată de firma luxemburgheză: RHIC Holdings SA.
Off-shore-ul din Luxemburg, cu un capital social de şase milioane de euro, este deţinut de două firme din Panama: International Business Services şi Global Services Overseas. Ambele firme au deţinut în mod egal firma Gesapar, înregistrată tot în Lu­xemburg. Gesapar deţinea peste 98% din clubul de fotbal italian Udinese, restul fiind deţinut de Giampaolo Pozzo, scria presa italiană, care se întreba cine sunt personajele misterioase din spatele celor două firme din Panama. Aceasta nu este singura legătură între G.C.P. şi italieni.

Paul Brener, un româno-italian născut la Focşani, se lăuda cu prietenia strânsă ce-l lega de Gheorghe Constantin Păunescu, Georgică, aşa cum îl alinta încă de pe vremea când cel din urmă lucra ca ataşat la Milano, în cadrul Comerţului Exterior. Paul Brener este personajul care a reuşit să creeze o legătură durabilă între afa­cerişti italieni şi Guvernul român. Brener şi-a deschis pe vremea lui Ceauşescu, după ce s-a întors din Italia, o mică afacere axată pe comerţ exterior. După 1989, Brener şi-a înfiinţat mai multe firme, încercând să facă afaceri inclusiv în domeniul bancar. În unele dintre firme, Bre­ner era asociat cu membri de frunte ai Cosa Nostra, mafia siciliană. De exemplu, unul dintre partenerii lui Brener a fost Giuseppe Mattina, locotenentul lui Pietro Aglieri, unul dintre secunzii şefului Cosa Nostra, Bernardo Provenzano, arestat în 2006 de autorităţile italiene după 40 de ani de căutări. Şi ceilalţi asociaţi ai lui Brener aveau legături prin alte personaje cu fostul lider Cosa Nostra, dar şi cu Partidul Comunist Italian.

Numele lui Păunescu mai apare legat şi de scandalul iscat în spatele achiziţiei Băncii Unirea de Banca Populară Română. Preşedintele Băncii Unirea fusese numit Alexei Voskoboi, mâna dreaptă a afaceristului rus, Arkadi Voski, prieten la cataramă cu G.C.P. Banca Unirea a fost acţionar al Digicom SA, controla­tă de Dorin Iacob, fost vice­pre­şe­din­te al BNR, fost consilier la Pre­şedinţie, al Guvernului. Atât Alexei Voskoboy, cât şi alţi şefi ai băncii au lucrat în KGB. Banca Unirea a devenit Nova Bank, căreia Banca Naţională a României i-a retras autorizaţia de funcţionare în 2006. Printre acţionarii Nova Bank apărea şi Iurie Cecan. Cecan ajunsese în timpul regimului comunist al lui Vladimir Voronin şeful CEC-ului din Republica Moldova, dar înainte de asta a avut o firmă împreună cu Corneliu Păltânea, fostul şef al SRI Prahova, condamnat pentru luare de mită şi cercetat în alte dosare, pentru infracţiuni de corupţie.