Opoziția, în special prin vocile celor de la USR, acuză actuala putere că nu face nimic concret pentru tăierea acestor pensii speciale, riscând, astfel, ca România să piardă finanțări din PNRR de un miliard de euro. Guvernul încearcă să modifice legislația, pentru a găsi soluții în vederea impozitării cotei din aceste pensii care depășește valoarea pe contributivitate sau, în cazul magistraților, de a calcula viitoarele pensii de serviciu astfel încât să nu mai depășească salariul aflat în plată. În acest timp, unul dintre cei mai speciali pensionari de lux, sprijinit, la vremea lui, de grupările #rezist din politică și sistem, continuă să încaseze zeci de mii de lei pe lună, bani de care, așa cum rezultă din unele documente oficiale, nici măcar nu are nevoie. Este vorba despre fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, scos la pensie în anul 2019, deși făcea obiectul unei proceduri de revocare din funcție. Acesta continuă să-și doneze o parte importantă din pensia de lux pe care o încasează de la stat în favoarea fiicei sale, procuror la Parchetul Curții de Apel Cluj. Numai în primele cinci luni ale anului trecut, acesta i-a donat 150.000 de lei.
Deși Augustin Lazăr nu mai deține funcții publice din primăvara anului 2019, „plasamentele” financiare pe care le face, în calitatea sa de pensionar special de lux, pot fi urmărite de cei interesați, grație faptului că una dintre fiicele sale, Augusta Anca Lazăr, lucrează în sistemul judiciar, ca procuror în cadrul Parchetului Curții de Apel Cluj.
În calitatea de procuror, Augusta Anca Lazăr completează și depune anual declarații de avere și declarații de interese, acestea fiind publicate pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale Agenției Naționale de Integritate.
„Jurnalul” a studiat ultima declarație de avere publicată de Augusta Anca Lazăr, completată la data de 8 iunie 2022, din acest document rezultând informații mai mult decât interesante. Astfel, la rubrica „Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenționate față de valoarea de piață, din partea unor persoane, organizații, societăți comerciale, regii autonome, companii/ societăți sau instituții publice românești sau străine, inclusiv burse, credite, garanții, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare depășește 5.000 de euro”, fiica lui Augustin Lazăr arată că a primit donații consistente din partea părinților său pensionari.
Una dintre donații a avut loc la data de 23 ianuarie 2022, în valoare de 50.000 de lei. A doua donație a avut loc la data de 20 martie 2022, în valoare de 50.000 de lei, iar cea de-a treia donație a avut loc în data de 13 mai 2022, în valoare de 50.000 de lei.
150.000 de lei, în cinci luni
În total, se poate observa că suma totală a acestor trei donații, primite în cinci luni, se ridică la 150.000 de lei, iar donatorii sunt „părinții, din Alba Iulia”. Practic, până la data completării acestei declarații de avere, în anul 2019, Augusta Anca Lazăr a primit donații de câte 50.000 de lei, o dată la două luni, ceea ce ar putea însemna câte o donație de 25.000 de lei (peste 5.000 de euro) în fiecare lună.
Nu există nicio investiție majoră în această declarație de avere care să justifice aceste donații. Iar situația materială a fiicei lui Augustin Lazăr nu era deloc una precară. Din același document aflăm că, în ultimul an fiscal anterior completării lui, Augusta Anca Lazăr a realizat venituri în sumă totală de 205.542 de lei pe an, adică 17.121 de lei pe lună (3.500 de euro), a încasat un salariu anual de 172.435 de lei, ca procuror la Parchetul Curții de Apel Cluj, precum și restanțe salariale de 32 de lei, 24.257 de lei, respectiv 8.728 de lei.
Poveste identică, în 2020 și 2021
De altfel, nu este pentru prima dată când fiica lui Augustin Lazăr primește astfel de donații din partea părinților săi pensionari din Alba Iulia. Conform declarației de avere completate de Augusta Anca Lazăr în 2 iunie 2021, aceasta a primit alte două donații – una de 20.000 de lei, în data de 29 decembrie 2020, iar a doua, de 75.000 de lei, în 18 aprilie 2021.
De asemenea, în declarația de avere completată la data de 28 mai 2020, aceeași fiică a lui Augustin Lazăr menționează o altă donație, în valoare de 100.000 de lei, din aceeași sursă.
Revenind la ultima declarație de avere a Augustei Anca Lazăr, cea din 8 iunie 2022, mai aflăm că aceasta deținea, la momentul respectiv, în conturi și depozite bancare, nu mai puțin de 97.912 lei, 181.625 de euro și 1.658 de dolari SUA.
Iohannis l-a scos la pensie, deși făcea obiectul unei proceduri de revocare din funcție
Conform presei centrale, în toamna anului trecut, în România, existau 4.700 de foști magistrați care încasau pensii de serviciu (pensii speciale). Iar cuantumul mediu al unei astfel de pensii speciale era de peste 20.000 de lei pe lună.
Conform unor surse din sistem, fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, ar fi încasat, la acel moment, o pensie specială lunară de 41.000 de lei.
Reamintim că Secția de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii i-a aprobat lui Augustin Lazăr, la data de 18 aprilie 2019, cererea de pensionare, în condițiile în care fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție făcea, la acel moment, obiectul unei proceduri de revocare din funcție, procedură declanșată de ex-ministrul Justiției, Tudorel Toader. Dosarul și cererea de revocare erau deja pe masa președintelui României, Klaus Werner Iohannis.
Această cerere de revocare a fost înaintată în contextul în care au apărut în spațiul public documente oficiale din care rezulta faptul că Augustin Lazăr a exercitat, în perioada anilor ’80, calitatea de șef al Comisiei de liberări condiționate de la Penitenciarul de maximă siguranță Aiud, locație în care erau încarcerați deținuții politici care se opuneau regimului comunist.
Mai mult, în această activitate, Augustin Lazăr a acceptat să semneze rapoarte, care erau înaintate Securității, cu privire la activitatea prestată la Penitenciarul Aiud.
În loc să-l dea afară din funcție, așa cum i-a solicitat ministrul Tudorel Toader, președintele României, Klaus Iohannis, a ignorat cererea de revocare și a semnat, la data de 19 aprilie 2019, decretul prin care l-a scos la pensie pe Augustin Lazăr. La acel moment, conform unor surse bine informate, pensia fostului procuror general al României era în jurul sumei de 32.000 de lei pe lună.
În 2019, familia Lazăr a încasat, de la stat, peste 830.000 de lei
„Jurnalul” a mai dezvăluit despre obiceiul lui Augustin Lazăr de a-și dona veniturile de la stat în favoarea fiicelor sale, încă de pe vremea când se afla în activitate. Conform ultimei declarații de avere pe care Lazăr a completat-o, în 2 mai 2019, la ieșirea din sistem, acesta a încasat, în ultimul an fiscal anterior, venituri totale de 569.582 de lei pe an, adică 47.465,2 lei pe lună.
Ca procuror general al României, Augustin Lazăr a încasat un salariu anual în cuantum de 331.019 lei, la care se adaugă 150.000 de lei pe an, reprezentând indemnizația de membru de drept în Consiliul Superior al Magistraturii. Apoi, a mai realizat venituri anuale de 74.973 de lei pe an din activități didactice prestate la Universitatea 1 Decembrie 1989 din Alba Iulia, precum și 12.739 de lei pe an, reprezentând restanțe salariale de la Parchetul Curții de Apel Alba Iulia.
Soția lui Augustin Lazăr, fost judecător, a câștigat, în aceeași perioadă, suma de 261.922 de lei pe an, din care 260.820 de lei pe an din pensia de fost magistrat și 1.102 lei pe an din restanțe salariale de la Curtea de Apel Alba Iulia. În total, cei doi pensionari Lazăr, din Alba Iulia, realizau venituri, în anul fiscal anterior anului 2019, de 831.504 lei pe an (15.400 de euro pe lună).
Din declarațiile de avere anterioare completate de Augustin Lazăr aflăm că, în anul 2018, acesta i-a donat celeilalte fiice ale sale, Iulia Roșian, suma de 120.000 de lei. În 2017, i-a donat aceleiași fiice suma de 386.244 de lei. Tot către Iulia Roșian a mai plecat, în anul 2016, o donație de 360.000 de lei. În anul 2012, Augustin Lazăr i-a donat Augustei Anca Lazăr suma de 30.000 de euro.
Pensiile speciale, subiect de război politic și jalon în PNRR
„Taica Lazăr”, porecla sub care fostul procuror general al României era „adulat” în sistem, este cel mai elocvent exemplu al faptului că, atunci când pensia specială de la stat este mare, încasatorul ei nu prea are ce face cu ea și o donează. Iar acest obicei pare să întărească revolta din societatea românească referitoare la pensiile speciale. Situația acestor pensii de serviciu primite de magistrați este dezbătută, în aceste zile, în zona politică. Guvernul trebuie să amendeze urgent legislația, deoarece, altfel, România riscă să piardă finanțări de un miliard de euro din fondurile PNRR.
Executivul are în intenție să treacă pensiile speciale sub regimul contributivității și „sustenabilității”, însă trebuie ca aceste modificări să treacă și de Curtea Constituțională. Se ia în calcul supraimpozitarea cu 15 la sută a părții din pensie care nu respectă principiul contributivității, dar și eliminarea posibilității ca membrii CSM, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ ori procurorii-șefi ai DNA și DIICOT să beneficieze de pensie specială dacă au doar un singur mandat în aceste funcții. Mai mult, se vizează ca orice pensie specială să nu poată depăși valoarea salariului brut aflat în plată.