Primăria Municipiului Iași a parafat, luna aceasta, un contract în valoare de aproximativ un milion de lei, cumpărând 75 de aparate de fitness în aer liber, ce vor putea fi utilizate în parcurile orașului. Firma care a fost desemnată să câștige acest contract a fost și singura a cărei ofertă depusă a fost declarată admisibilă și care este abonată la contractele pe bani publici scoase la mezat de către instituția condusă de către edilul liberal Mihai Chirica, cel puțin începând cu anul 2020. Prin această afacere, Primăria Iași pare să urmeze același drum cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, la conducerea căreia se află liberalul Emil Boc, și care, de ani buni, contractează de la o anumită companie aparate de joacă și aparate de fitness. Și Clujul a făcut recent o nouă astfel de achiziție.
Afacerea a fost antamată încă din data de 25 septembrie 2025, când Primăria Municipiului Iași, condusă de edilul PNL Mihai Chirica, a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare prin intermediul căruia a făcut cunoscut faptul că intenționa să facă o achiziție de echipamente fitness outdoor.
Conform anunțului citat, este vorba despre faptul că dotarea spațiilor de joacă cu echipamente de fitness outdoor destinate adolescenților „reprezintă o măsură esențială pentru încurajarea unui stil de viață activ și sănătos în rândul tinerilor din municipiul Iași, prin promovarea sănătății și prevenirea sedentarismului, crearea unui cadru modern, sigur și atractiv pentru activități fizice, stimularea interesului adolescenților pentru mișcare într-un mediu prietenos și controlat”.
Bugetul inițial alocat pentru această afacere s-a ridicat la 1.239.000 de lei fără TVA, respectiv la 1.499.190 de lei cu TVA inclusă (305.857,14 lei), cu finanțare de la bugetul local, iar în vederea atribuirii contractului, a fost organizată o licitație deschisă.
La această procedură, au fost primite patru oferte, din care una a fost declarată inacceptabilă, alte două au fost descalificate ca neconforme, iar una singură a fost catalogată drept admisibilă. În acest context, la data de 12 martie 2026, Primăria Municipiului Iași a încheiat cu SC CNC Romcenter SRL contractul nr. 33307/2026, la un preț final negociat de 777.900 de lei fără TVA, respectiv de 841.259 de lei cu tot cu TVA (192.093,7 euro).
Se exersează spatele, abdomenul, săriturile și mersul
Din caietul de sarcini care a stat la baza acestei achiziții publice, aflăm că este vorba despre 11 tipuri de echipamente fitness outdoor care urmează să intre în dotarea Primăriei Municipiului Iași, dar, în total, este vorba despre 75 de echipamente constând, în general, în ansambluri de stâlpi verticali din lemn lamelar, interconectați cu bare metalice pentru diverse exerciții fizice, inclusiv bănci destinate exercițiilor pentru musculatura spatelui și musculatura abdomenului.
La acestea, se adaugă platforme rotunde modulare, bănci pentru execuția de sărituri pe loc, precum și echipamente formate din coloane conectate, care să permită exersarea mersului.
Conform documentației de atribuire, echipamentele achiziționate trebuie să fie noi, realizate cu suprastructură din lemn lamelar, tratat împotriva mucegaiului, a ciupercilor și a dăunătorilor naturali, precum și împotriva degradării fizico-chimice cu soluții netoxice impregnate sub peliculă.
De asemenea, se specifică faptul că echipamentele trebuie să fie livrate și montate în termen de șase luni de la încheierea contractului și că urmează să fie puse în funcțiune în mai multe locații din parcurile municipiului Iași.
Furnizorul, contracte pe bandă rulantă cu Primăria Iași
Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), compania SC CNC Romcenter SRL, cea care și-a adjudecat acest contract, are sediul în București și este controlată, în calitate de unic asociat, de un anume Daniel Frîncu. Firma a fost înființată în data de 4 mai 2017, având ca obiect de activitate fabricarea de construcții metalice și de părți componente ale construcțiilor metalice.
Compania a fost fondată de către un anume Daniel Ionel Drulă, din județul Gorj, care, la 21 decembrie 2023, i-a cedat acțiunile lui Frîncu.
SC CNC Romcenter SRL nu se află la primul contract încheiat cu primăria condusă de edilul PNL Mihai Chirica. În baza de date a SEAP există, începând cu anul 2020, nu mai puțin de șase afaceri la care a participat și această firmă, a căror valoare se ridică, în total, la 25.327.305,9 lei cu tot cu TVA.
Astfel, unul dintre contracte a fost încheiat la 11 noiembrie 202-, a avut valoarea de 534.072 de lei cu TVA și a vizat furnizarea a 100 de stâlpi ornamentali de iluminat cu două brațe echipate cu corpuri de iluminat. Anterior, la 1 iunie 2021, a mai fost parafat un contract în valoare de 2.231/634 de lei cu TVA, având ca obiect furnizarea de dotări aferente proiectului „Oaza de verdeață din cartierul nostru”.
Un alt contract, parafat la 19 august 2024, în valoare de 14.917.047,1 lei cu TVA, a avut în vedere furnizarea și montarea de mobilier și materiale didactice pentru dotarea sălilor de clasă ale unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Iași. În 14 iunie 2024, s-a mai semnat un contract, în valoare de 4.690.869,6 lei cu tot cu TVA, care a vizat furnizarea de bunuri și de dotări aferente proiectului „Reabilitarea și modernizarea zonei de agrement C.A. Rosetti.
Anul trecut, în 9 septembrie 2025, s-a parafat alt contract, în valoare de 1.658.379,2 lei cu TVA, pentru furnizarea de mobilier pentru dotarea laboratoarelor de biologie și pentru atelierele de practică. Iar cel mai recent contract a fost încheiat la 30 decembrie 2025, a avut valoarea de 354.046 lei cu TVA, și a constat în achiziția a 14 copertine pentru persoane în stațiile de autobuz.
De precizat este că SC CNC Romcenter SRL, primea, în anul 2020, contracte de la Administrația Străzilor București contracte privind furnizarea de stâlpișori antiparcare.
Recordul în ceea ce privește astfel de achiziții îl deține Primăria Cluj-Napoca
Primăria lui Mihai Chirica pare, prin încheierea acestei afaceri, să pornească pe drumul „bătătorit” deja de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. „Jurnalul” a dezvăluit că, printr-o succesiune incredibilă, primăria condusă de Emil Boc a încheiat, anul acesta, un nou contract, dintr-o serie nesfârșită, ce are ca obiect achiziția de aparate și echipamente de fitness în aer liber.
Afacerea a fost adjudecată, ca de altfel toate celelalte de acest gen din trecut, de către aceeași companie comercială. Afacerea a fost atribuită la data de 25 februarie, conține 24 de loturi și costă bugetul local încă aproape 400.000 de euro. Din 2010, neîntrerupt, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a cumpărat de la această societate comercială cu care a încheiat, luna trecută, acest contract aparate de fitness, aparate de joacă, bănci și coșuri de gunoi în valoare de peste 83 de milioane de lei.
Numai anul trecut, compania Dupex SRL a primit de la municipalitate trei contracte având ca obiect furnizarea de piese de schimb pentru aparatele de joacă de pe raza orașului, pentru procurarea, livrarea și montarea a 60 de stații de autobuz și pentru livrarea de bănci pentru spațiile de joacă, pentru spațiile verzi și pentru zonele de agrement din municipiu.


