Proaspăt înființata firmă de pază a fiilor a doi foști ofițeri SRI din Târgu Jiu a încasat, la începutul acestei săptămâni, un contract din partea Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz SA, de peste 400.000 de euro. TMG Guard SRL este deținută de Alin Niculescu, în vârstă de 25 de ani, și de Victor Lucian Mecu, de 30 de ani, cei doi fiind copiii foștilor ofiţeri ai Direcției Județene de Informații Gorj, Victor Mecu și Alin Alexandru Niculescu. Primul dintre aceștia a fost trimis în judecată, în luna mai a acestui an, de către procurorii Parchetului Tribunalului Gorj, pentru evaziune fiscală. Acesta deține o altă firmă de pază, abonată la contracte cu instituțiile publice județene.
Societatea Națională de Gaze Naturale din România a contractat, potrivit unui anunț de atribuire publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), servicii de pază, servicii de investigație și siguranță pentru mai multe obiective ale companiei din judeţul Gorj. În acest sens, Romgaz a organizat, în data de 27 noiembrie, o licitație deschisă, la care s-au înscris cu oferte șase agenți economici, toate ofertele fiind considerate admisibile. Romgaz a pus la bătaie suma de 3.978.240 de lei fără TVA, pentru un contract cu o durată de doi ani, specificând ca și criteriu esenţial de atribuire a contractului prețul cel mai scăzut.
Din cele șase oferte primite, cea mai avantajoasă a fost, pare-se, cea depusă de către compania SC TMG Guard SRL, cu sediul în Târgu Jiu, care a cerut, în schimbul serviciilor prestate, un tarif de 1.567.680 de lei fără TVA, adică 1.865.539,2 lei cu TVA inclus (414.564,3 euro).
În ce constau serviciile contractate
Potrivit caietului de sarcini care a stat la baza derulării acestei licitații, SNG Romgaz SA a anunțat că dorește să achiziționeze servicii de asigurare a pazei și protecției obiectivelor, a bunurilor și valorilor existente în incinta acestora, să fie asigurată ordinea și liniștea în incinta obiectivelor încredințate și să fie asigurată integritatea personalului angajat al Romgaz care își desfăşoară activitatea la fiecare obiectiv în parte.
De asemenea, o altă condiție prevăzută în caietul de sarcini este aceea a asigurării autoturismelor necesare pentru patrulele mobile, având în vedere locațiile unde agenții de pază își vor desfășura activitatea, organizarea, planificarea, conducerea și garantarea activității de pază cu personalul propriu, dar și respectarea prevederilor legale a normelor de protecție a muncii, a prevenirii și stingerii incendiilor, precum și a normelor privind protecția mediului.
Concret, SC TMG Guard SRL va trebui să asigure, 24 de ore din 24, un post de pază la Secția Piscu, din localitatea Stejari, județul Gorj, și două patrulări auto, de minimum 100 de kilometri pe zi. De asemenea, serviciile contractate mai constau și în patrulări auto în zona Hurezani, județul Gorj, între Stația de Uscare Gaze și retur. Patrulările vor avea loc din oră în oră. Tot servicii de patrulare auto vor avea loc și în zona Grădiște, zona Roșia de Amaradia și zona Dobra, la fiecare obiectiv trebuind să fie parcurși, zilnic, câte 5 kilometri, din oră în oră.
Patrulele auto trebuie, potrivit aceleiași documentații, să folosească mașini dotate cu sisteme GPS, iar pentru confirmarea serviciilor de pază prestate, SC TMG Guard SRL este obligată să permită angajaţilor Romgaz accesul la această rețea GPS, în vederea achitării facturilor emise pentru prestarea acestor servicii.
A debutat pe piață în 2016
SC TMG Guard SRL Târgu Jiu a luat ființă, potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în data de 22 ianuarie 2016, sub denumirea de SC TG Guard SRL. Având ca principal obiect de activitate serviciile de protecție și gardă, compania a fost fondată de două persoane fizice din Târgu Jiu. Este vorba despre Alin Niculescu și de Victor Lucian Mecu. În data de 4 martie 2016, cei doi asociați se întrunesc şi decid schimbarea denumirii societății în SC TMG Guard SRL.
Asociatul Victor Lucian Mecu este fiul lui Victor Nicolae Mecu, fost ofițer al Direcției Județene de Informații Gorj a Serviciului Român de Informații. Mecu senior locuieşte la aceeași adresă cu Mecu junior. Victor Lucian Mecu și Victor Nicolae Mecu sunt asociați și în cadrul companiei SC Eurototal SRL, primul având 20 la sută din capitalul social, iar al doilea controlând 80 la sută din acțiuni. De asemenea, Alin Niculescu locuiește la aceeași adresă cu un anume Marian Alexandru Niculescu, de asemenea fost ofițer SRI în cadrul Direcției Județene de Informații Gorj, potrivit informațiilor publicate de presa locală.
Deși are mai puțin de doi ani de când a luat ființă, SC TMG Guard SRL are “lipici” la contractele instituţiilor publice sau ale companiilor de stat județene. Debutul pe această piață a avut loc în data de 1 august 2016, pentru un preț modic de 750 de lei fără TVA, primiți de la Direcția Regională a Finanţelor Publice, pentru prestarea unor servicii de monitorizare a sistemului de alarmare la efracție de la Autoritatea de Trezorerie și Contablitate Publică Gorj și Olt.
În 27 aprilie 2016, însă, firma fiilor celor doi ofițeri SRI a încheiat cu Complexul Energetic Oltenia SA un contract în valoare de 2.379.234 de lei fără TVA, pentru prestarea unor servicii de pază. În fapt, partea primită de SC TMG Guard SRL reprezintă doar un lot al acestui contract, în valoare de 10,6 milioane de lei fără TVA, restul loturilor fiind adjudecate de către SC Signovince SRL Târgu Jiu și SC Dialfa Security SRL Galați.
Ofiţerii de informații, lipici la contracte publice printr-o altă companie
SC TMG Guard SRL Gorj nu reprezintă decât o nouă firmă a familiilor celor doi foști angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Informații Gorj. Tot de la Registrul Comerțului am aflat că Nicolae Victor Mecu și Marian Alexandru Niculescu, părinții acționarilor firmei care a încheiat contractul cu Romgaz, au înființat, în data de 26 iulie 2009, compania SC Team TG Guard SRL, cu sediul în aceeași locație cu SC TMG Guard Gorj. Activitatea companiei era, la momentul fondării, de asemenea, aceea de prestare a serviciilor de investigații și protecție a bunurilor și persoanelor.
În anul 2009, asociații au schimbat denumirea firmei în SC Team Guard TG Pază și Protecție SRL, iar în 2010 au revenit la denumirea inițială. Presa locală a publicat faptul că la această companie a lucrat sau a colaborat și Alin Caragea, fostul director adjunct al Direcției Judeţene de Informații Gorj.
Firma seniorilor a derulat, de asemenea, contracte cu statul. În data de 5 martie 2013, SC Team TG Guard SRL a primit, fără licitație, de la Spitalul Județean de Urgență Petroșani, un contract, cu valabilitatea de o lună, în valoare de 37.316,24 lei fără TVA. Ulterior, același spital a atribuit, tot fără licitație, companiei respective, în data de 2 decembrie 2013, un al doilea contract, la aceeași valoare, tot pentru servicii de pază prestate pentru o lună. În final, SC Team Guard SRL a negociat direct cu Spitalul Județean de Urgență Petroșani un contract, pentru șapte luni de zile de prestare a servicfiilor de pază, în valoare de 158.373,36 de lei fără TVA. Ultima relație contractuală dintre SC Team TG Guard SRL cu unitatea spitalicească în cauză a fost parafată în data de 28 februarie 2014, tot prin negociere directă, și se referă la un contract pentru zece luni, în valoare de 174.657 de lei fără TVA.
Firma în cauză a debutat, în aprilie 2009, cu un contract de 789,8 lei fără TVA, pus la dispoziţie de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, în vederea asigurării unui serviciu de transport al numerarului pentru sucursala din Gorj. Ultimul contract al SC Team TG Guard SRL evidențiat a fost atribuit, prin licitație, în data de 17 mai 2016, de către Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului SA, care a contractat de la compania foștilor ofiţeri SRI servicii de pază a bunurilor, obiectivelor și valorilor de la Mina Petrila, în valoare de 410.065,2 lei fără TVA.
Subcontractori pentru ginerele lui Blaga și soțul Cristinei Spătar
Team TG Guard SRL a lucrat nu doar ca principal contractor pentru companiile de stat, ci și ca subcontractor pentru alți câștigători ai licitațiilor. Unul dintre contractele pentru care a fost subcontractată compania respectivă a fost atribuit, în anul 2011, de către Compania Națională Loteria Română societății de pază bucureștene Shelter Security SRL, controlată de omul de afaceri Alin Ionescu, soțul cântăreței Cristina Spătar. Alin Ionescu a fost pus sub acuzare de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru evaziune fiscală de 10 milioane de lei.
Team TG Guard SRL mai figurează ca subcontractant al unui contract de servicii de pază la Minele Petrila și Paroșeni atribuit celebrei firme de pază SC Axis Corporate Security, azi aflată în insolvență, deținută de către ginerele lui Vasile Blaga, Ioan Andrei Rudeanu. Și acesta din urmă a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de evaziune fiscală.
Mecu senior, acuzat de Parchet de evaziune fiscală
Numele lui Victor Nicolae Mecu, tatăl unuia dintre cei doi acționari de la compania contractată de Romgaz, a intrat în atenția opiniei publice, după ce, anul acesta, în 31 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au finalizat o anchetă în care fostul ofiţer SRI a fost pus sub acuzare pentru evaziune fiscală în formă continuată. Este vorba despre achiziția, de către compania sa de pază, a 28 de facturi fiscale false de la niște cetăţeni de etnie romă din Strehaia, pe care le-a introdus în contabilitatea SC Team TG Guard SRL. Prejudiciul calculat de anchetatori se ridică la suma de 70.000 de euro.
Potrivit actului de acuzare, “inculpatul Mecu Victor Nicolae, în calitate de administrator al SC Team Guard SRL Târgu Jiu, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 01.01.2011 – 31.12.2012, a dispus înregistrarea în evidența contabilă a unui număr de 28 facturi fiscale emise în numele SC Ginardo Miningo SRL Strehaia, SC Reiloc Comerț SRL Strehaia, SC Andicomert AAN SRL Drobeta-Turnu Severin, SC Katuk SRL Drobeta-Turnu Severin, SC Euroconstrucția Holding SRL Craiova, SC Gil Company SRL Strehaia și SC Gil Met BN Const SRL Greci, ce nu au la bază operațiuni reale, reprezentând achiziții costume pază, amenajare sediu, deratizare etc., în sumă totală de 1.010.987 lei și cauzând astfel bugetului general consolidat al statului un prejudiciu în sumă totală de 326.054,94 lei (72.225,53 euro) reprezentând TVA în cuantum de 195.632,6 lei și impozit pe profit în cuantum de 130.422,34 lei, la care se adaugă accesorii în sumă totală de 168.899 lei (37.413,39 euro) din care dobânzi în cuantum de 119.989 lei și penalități de întârziere în cuantum de 48.910 lei”.
SC TMG Guard SRL a fost înființată la începutul anului trecut și, la doar câteva luni distanță, a intrat în “pânie”, pe piaţa contractelor finanţate din bani publici. Cel mai mare contract a fost primit de la Complexul Energetic Oltenia - 2,3 milioane de lei.
Compania părinților celor doi acționari se ocupă tot cu servicii de pază și a fost, la rândul ei, contractată de instituții publice. Printre clienţi, se află Spitalul Judeţean Petroșani și Societatea de Închideri Mine Valea Jiului SA.