Serviciul de Protecție și Pază (SPP), instituția care se ocupă, în principal, cu paza demnitarilor, a achiziționat, în penultima zi a anului 2022, o cantitate enormă de curent electric, pe care să o consume în perioada 1 ianuarie 2023, de la ora 0.00, până în data de 31 decembrie 2023, până la ora 24.00. Este vorba despre 3.530,87 MWh, din care 123,29 MWh curent de joasă tensiune și 3.407,572 MWh curent de medie tensiune. Ceea ce înseamnă un consum lunar de 292.239,2 KWh.
Informația este furnizată de un anunț de atribuire, publicat, zilele trecute, de SPP pe portalul SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), anunț potrivit căruia, în conformitate cu HG 395/2016, Serviciul de Protecție și Pază ia în considerare posibilitatea prelungirii contractului, prin act adițional, pentru maximum patru luni, „în limita resurselor financiare alocate cu această destinație sau încheierea unui nou contract”.
Pentru contractarea acestei cantități de curent electric, instituția condusă de generalul cu patru stele Lucian Pahonțu anunță, de asemenea, că era dispusă să achite un preț total de 5.314.832,32 de lei fără TVA, adică de 6.324.650,46 de lei cu tot cu TVA. Acest lucru ar fi însemnat facturi lunare de 527.054,2 lei (107.562,1 euro).
0,78 de lei per kWh
Achiziția s-a făcut prin negociere directă, fără publicarea prealabilă a vreunei invitații la o procedură concurențială de oferte în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar contractul, având numărul 3895, a fost atribuit companiei Hidroelectrica SA, la data de 30 decembrie 2022.
Prețul final la care SPP a achiziționat această cantitate de curent se ridică, potrivit aceluiași anunț de atribuire, la 2.313.591,8 lei fără TVA, iar cu tot cu TVA, tariful negociat ajunge la 2.753.174,2 lei, pentru cele 12 luni prevăzute în contract. Asta înseamnă un cost lunar plătit de SPP către Hidroelectrica de 229.431,2 lei (46.882,7 euro).
Împărțind cantitatea de 3.530.870 MWh, contractată de SPP, la prețul contractului, de 2.753,174,2 lei cu TVA, rezultă un tarif per kWh de 0,78 de lei. Asta, în condițiile în care Hidroelectrica prezenta, la aceeași dată de 30 decembrie 2022, un tabel cu tarifele percepute pentru perioada ianuarie – iunie 2023, de 0,68 de lei pentru un HWh, cu tot cu tariful de transport.
Fără licitație
Revenind la modalitatea în care a fost încheiat acest contract, Serviciul de Protecție și Pază motivează atribuirea fără publicarea prealabilă a unei invitații la o procedură concurențială de oferte prin faptul că nu a primit nicio ofertă la licitația deschisă pe care a organizat-o anterior.
Potrivit sursei citate, „contractul de furnizare a energiei electrice încheiat de SPP cu furnizorul Hidroelectrica și-a încetat valabilitatea la data de 31 decembrie 2022, prin ajungerea la termen”. „În scopul asigurării necesarului de energie electrică, începând cu data de 1 ianuarie 2023, autoritatea contractantă a demarat procedura de licitație deschisă, anulată administrativ deoarece nu s-a prezentat niciun ofertant. Potrivit prevederilor articolului 104, alineat 1 litera «c» din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, «autoritatea contractantă are dreptul să aplice procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuirea contractelor de achiziții publice de produse, dacă în cadrul unei proceduri de licitație deschisă sau restrânsă ori proceduri simplificate organizate pentru achiziția produselor, serviciilor sau lucrărilor respective nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau au fost depuse numai oferte/solicitări de participare neadecvate, cu condiția să nu modifice în mod substanțial condițiile inițiale ale achiziției și, la solicitarea Comisiei Europene, să fie transmis acesteia un raport”, se mai arată în nota de justificare întocmită de SPP.
Și Președinția a cumpărat electricitate, cu 50.000 de euro lunar
Nu doar SPP plătește, lunar, echivalentul unui apartament, pentru consumul de electricitate, în anul 2023. Într-o ediție precedentă, „Jurnalul” a dezvăluit că 980.000 de lei este suma pe care Administrația Prezidențială urmează să o plătească pentru furnizarea energiei electrice, timp de patru luni, în perioada 1 ianuarie – 3 aprilie 2023, conform unui anunț de atribuire publicat de Președinția României pe portalul oficial al achizițiilor publice. Ceea ce, lunar, înseamnă un cost de 50.000 de euro. Mai scump decât instituția care îl păzește pe președintele României.
Achiziția a fost făcută în ultimele zile ale anului 2022, prin atribuire directă, fiind invocată o extremă urgență care nu putea fi prevăzută. Prin comparație, pentru tot anul trecut, Administrația Prezidențială a plătit, pentru energia electrică, aproape 722.000 de lei.
Compania aleasă să livreze curent electric Administrației Prezidențiale, în condițiile descrise mai sus, este Electrica Furnizare SA, potrivit unui anunț publicat, de asemenea, pe portalul SEAP.