Banii vor fi distribuiți în urma unui contract de achiziții publice, având ca obiect „servicii de instruire”, de la SRI către… SRI. Mai exact către Regia Autonomă Rasirom RA, firma oficială a Serviciului Român de Informații.
Achiziția a fost făcută de celebra UM 0929 București, aceeași care, într-un document oficial, prezentat recent de „Jurnalul”, preciza că întâmpină dificultăți din ce în ce mai acute pentru gestionarea datelor colectate în vederea identificării „în timp util a informațiilor relevante pentru prevenirea materializării amenințărilor și infracțiunilor”. Afirmația se regăsește în caietul de sarcini care a stat la baza unei achiziții în valoare de peste 300.000 de euro, pe care SRI a făcut-o la finalul lunii aprilie, constând într-un sistem informatic hibrid, finanțat prin Fondul de Securitate Internă, pe care îl va utiliza pentru implementarea proiectului „calcul de înaltă performanță în investigațiile de prevenire și de combatere a terorismului”.
Ei, bine, această afacere a fost doar debutul implementării proiectului respectiv, deoarece, în data de 10 mai 2022, UM 0929 București a mai parafat un contract, în valoare de 137.148,5 lei cu TVA inclusă, pentru „servicii de instruire” care au legătură cu exact același proiect.
Ce vor învăța agenții secreți
Este vorba despre cursuri „Fundamentals of Parallelism in Intel Architecture”, despre o platformă de cursuri on-line „Plural sau echivalent”, despre un curs „Fundamentals of Accelerated Computing with CUDA Python”, despre cursuri „Bundle 4 – Computer Version I, II și Deep Learning with Python”, despre un curs „Text Analytics Python”, și despre un curs „Advanced Adobe Photoshop Techniques for Forensic Professionals”, potrivit caietului de sarcini care a stat la baza acestei achiziții publice.
Un alt lot care viza cursuri „Infosec Skills Applied Cryptography and Training” a fost anulat de SRI, pe cale administrativă.
Rasirom, singurul ofertant interesat de această afacere
Autoritatea contractantă a organizat o procedură simplificată de selecție de oferte, însă la care s-a prezentat o singură entitate. Este vorba despre Regia Autonomă Rasirom, cea care a și fost desemnată să predea aceste cursuri. Problema e că Regia Autonomă Rasirom este o structură aflată în coordonarea Serviciului Român de Informații. Compania SRI a fost înființată prin HG 60/1995, act normativ care a fost modificat și completat succesiv prin HG 363/1999, prin HG 549/2003, respectiv prin HG 793/2003, și se ocupă cu proiectarea și realizarea unor sisteme integrate de securitate.
Rasirom funcționează sub coordonarea Serviciului Român de Informații, ca integrator de soluții de securitate fizică și informatică, cu securitatea cibernetică și fizică a structurilor critice naționale și europene, precum și cu asigurarea obiectivelor naționale de interes strategic. Bugetul Regiei Autonome Rasirom este parte a bugetului anual al Serviciului Român de Informații.
300.000 de euro, pentru un sistem informatic hibrid, în cadrul aceluiași proiect
Reamintim că pe data de 29 aprilie 2022, SRI, prin UM 0929 București, a contractat, pentru Institutul de Tehnologii Avansate, un sistemului cluster hibrid, care să asigure consolidarea și dezvoltarea capabilităților tehnice de procesare și analiză a datelor, în vederea îmbunătățirii răspunsului și a vitezei de reacție în ceea ce privește prevenirea și combaterea terorismului, prevenirea și combaterea radicalizării și recrutării teroriștilor, precum și a criminalității transfrontaliere. Contractul a fost adjudecat de SC Logic Computer SRL, pentru suma de 1.484.431 de lei cu TVA inclusă (302.945,1 euro).
Serviciul Român de Informații preciza că, în prezent, „posibilitățile de accesare a datelor de interes vehiculate între grupările teroriste sau extremiste sunt limitate în raport cu volumul estimat al acestora. Astfel, este necesară asigurarea unor soluții adecvate de accesare a conținutului vehiculat, în vederea procesării datelor, a obținerii unor produse informaționale pentru susținerea activităților de prevenire și combatere a terorismului, a radicalizării și recrutării teroriștilor și a combaterii criminalității transfrontaliere”. Nu în ultimul rând, SRI mai admitea că „volumul de creștere a datelor colectate cu privire la potențialele activități teroriste sau de criminalitate transfrontalieră fac din ce în ce mai dificilă identificarea în timp util a informațiilor relevante pentru prevenirea materializării amenințărilor și a infracțiunilor”.