x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete STS avansează un general la gradul de milionar

STS avansează un general la gradul de milionar

de Ion Alexandru    |    19 Iun 2019   •   09:29
STS avansează un general la gradul de milionar
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Serviciile speciale se dotează, în anul electoral al alegerilor europarlamentare și al alegerilor prezidențiale. Serviciul de Telecomunicații Speciale, instituția care are un rol deosebit de important în organizarea scrutinurilor electorale, a decis să facă achiziții costisitoare, pentru a intra în posesia unor licențe de comunicații satelitare, pentru a se dota cu echipamente de transmisie video securizată sau pentru sisteme de stocare. Peste 6,6 milioane de euro a scos, cu acest prilej, STS din bugetul alocat pentru investiții, banii ajungând, printre alții, la compania controlată de fostul general SIE Teodor Ileș, Felix Telecom. Însă, un alt furnizor pentru Serviciul de Telecomunicații Speciale este o societate la care deține calitatea de acționar, dar care și conduce entitatea din funcția de director general, fostul manager de vânzări către sectorul public al SC Asesoft Internațional, controlată de Sebastian Ghiță.

 

La începutul lunii aprilie, Serviciul de Telecomunicații Speciale a anunțat că intenționează să aloce o jumătate de milion de euro pentru a achiziționa echipamente de transmisie video securizate. În acest sens, a lansat o procedură de selecție de oferte, având ca obiect achizița de camere video pe care urmează să le utilizele în scopuri de “securitate și siguranță națională”, capabile să asigure furnizarea de servicii de videoconferință sigure și protejate, prin integrare cu platforma video internă securizată administrată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Contractul a fost atribuit cu trei zile înaintea alegerilor eurparlamentare de anul acesta, respectiv pe 23 mai 2019, când compania declarată câștigătoare, SC Felix Telecom SRL, a încheiat cu STS o afacere în valoare de 2.353.429,9 lei cu TVA inclusă (500.729,8 euro).

Felix Telecom SRL este una dintre companiile abonate la cele mai importante contracte de profil cu instituțiile din domeniul siguranței naționale, derulând, în ultimii ani, sute de astfel de afaceri pe bani publici. Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, compania în cauză era deținută, potrivit unor documente emise în 11 februarie 2011, de către Teodor Ileș, cu 52% din capitalul social, și de soția acestuia, Doina Felicia Ileș, cu 48 la sută.

 

Teodor Ileș, ofițer acoperit al DIE în Elveția

Teodor Ileș, acționarul majoritar al Felix Telecom SA, este, în prezent, general în rezervă, după ce, în anii comunismului a fost ofițer CIE (Centrul de Informații Externe) implicat în operațiunile de Aport Valutar Special și a activat ca diplomat acoperit al Republicii Socialiste România în Elveția. Conform dezvăluirilor din presa centrală, Felix Telecom a luat ființă în aprilie 1992, fiind fondată de Bancorex, Felix Computers, Teleconstrucția SA, Telrad Telecommmunication & Electronic Industries LTD și Terra SA. Aceasta din urmă era o entitate prin care fosta Securitate derula tranzacții cu armament.

Unul dintre managerii Felix Telecom, pe nume Traian Mihu, a deținut, pe vremea lui Ceaușescu, funcția de director tehnic al ICE Felix, intreprinderea de comerț exterior care se ocupa cu producția de calculatoare. Terra SA, unul dintre fondatorii Felix Telecom, era controlată de către un anume Gheorghe Florin Caspruf, om de afaceri din domeniul IT care deține societatea Forte Company SRL, companie care a apărut și în celebrul dosar “Microsoft”. Gheorghe Florin Caspruf a împărțit, la un moment dat, capitalul social al SC Forte Company SRL cu administratorul Felix Telecom, Traian Mihu. Mai departe, Caspruf este unul dintre acționarii soietății elvețiene Trawe SA, cu sediul în Geneva, care a fost fondată în anul 1976 și care, conform unor surse, era folosită tot ca entitate de comerț exterior de către regimul comunist, mai ales că din această societate a făcut parte și Jenel Mate, nepotul lui Marin Ceaușescu, fratele lui Nicolae Ceaușescu.

Teodor Ileș, patronul Felix Telecom, a fost avansat în gradul de general de brigadă al Serviciului de Informații Externe în anul 1999, prin decret al fostului președinte Emil Constantinescu, după care a intrat în “civilie” și în afaceri, conectându-și compania la țeava cu bani publici a serviciilor secrete, dar și a Ministerului Apărării Naționale.

 

Abonamente la servicii prin satelit de peste 2 milioane de lei

O altă afacere încheiat, anul acesta, de către Serviciul de Telecomunicații Speciale se referă la închirierea de spații de satelit. Concret, în 27 martie 2019, STS a anunțat că dorește să încheie un acord-cadru pentru prestări de servicii de comunicații prin satelit, mai exact de încheiere a unor abonamente lunare pe diferite rețele specifice. Concret, STS viza încheierea a 10-30 de abonamente lunare pentru servicii de comunicații prin satelit în rețeaua satelitară Thuraya, a 160-240 de abonamente lunare pentru servicii de comunicații prin satelit în rețeaua satelitară Iridium și a 4-6 abonamente lunare de comunicații prin satelit în rețeaua satelitară BGAN.

Ca și în cazul echipamentelor de transmisie video securiată achiziționate de la Felix Telecom, STS a ales ca această afacere să fie atribuită tot prin selecție de ofertă. Contractiul fiind încheiat, în data de 26 aprile 2019, având drept câștigătoare compania SC Rartel SA. Valoarea finală a contractului se ridică la 2.028.853.1 lei cu TVA (431.670,9 euro).

Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, SC Rartel SA este o companie pe acțuni cu capital mixt, româno-italienesc, din care face parte inclusiv o entitate a statului român. Este vorba despre Societatea Națională de Radiocomunicații, care deține 38,8 la sută din acțiuni.

Capitalul social al SC Rartel SA mai este deținut de Telespazio SPA Roma, cu 50,06 la sută, de Telespazio Magyarszag KFT Budapesta, cu 10 la sută, de telespazio Holding SRL, cu 1 la sută, și de persoana fizică Anca Mariana Dănilă, cu 0,14% din acțiuni.

 

Companie apropiată primarului din Iași, pe lista furnizorilor

O altă societate care a devenit, anul acesta, client al Serviciului de Telecomunicații Speciale este SC Mobilis SRL, cu sediul în Iași. Aceasta a participat la o procedură de negociere organizată de Servicul de Telecomunicații Speciale, arvunită încă în 2 aprilie, prin care urma să se achiziționeze, prin încheierea unui acord-cadru, echipamente de tip repetor de semnal RF-Terra. Inițial, STS împărțise contractul pe trei loturi, primul vizând repetoare Terra RF, al doilea vizând repetoare Terra optice, iar al treilea lot repetoare transceiver RF optice. Ultimul lot nu a mai fost atribuit, din simplul motiv că nicio companie nu a depus vreo ofertă.

La data de 2 mai, loturile 1 și 2 ale acestui acord-cadru, în valoare totală de 13.846.858,6 lei cu TVA inclusă (2.946.140,12 euro), au fost aribuite societății Mobilis SRL Iași. Societatea care i-a adjudecat contractul este deținută de două persoane fizice – Vasilică Lungu și Constantin Chirilă. Conform presei locale ieșene, Mobilis SRL este o companie apropiată actualului primar al municipiului Iași, Mihai Chirica.

 

Firma omului lui Sebastian Ghiță livrează STS dispozitive de stocare

Un al patrulea contract atribuit, anul acesta, de STS, scoate la lumină o reorientare a afacerilor pe care fostul deputat Sebastian Ghiță le-a derulat cu instituțiile de forță ale statului, inclusiv cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.

În 27 martie 2019, STS a scos la “mezat” un contract care viza furnizarea unui sistem de stocare și a unor dispozitive de stocare cu acces direct. Atribuirea a fost, și de această dată, bazată pe o cerere de oferte. În 17 mai 2019, câștigătoare a fost declarată societatea Nova Tech Integrated Solutions SRL, care a pus, cu acest prilej, mâna pe un contract în valoare de 1.946,528,3 lei cu TVA inclusă (414.155 de euro).

De la Oficiul Național al Registrului Comerțului aflăm că SC Nova Tech Integrated Solutions SRL a fost înființată în anul 2015, avându-i drept fondatori pe Răzvan Iulian Băicoianu, cu 5% din acțiuni, și pe Liviu Mircea Uruc, cu 95% din capitalul social.

La doar câteva luni de la înființare, acționariatul societății se modifică, prin cooptarea de noi parteri, în persoanele lui Iustinian Cornel Timofte, Andrei Cruceru și Giorgiana Bordușanu.  Pentru ca, anul trecut, acționarii SC Nova Tech Integrated Solutions SRL să fie împărțit între Giorgiana Bordușanu, Marus Ionuț Marinescu și Andrei Cruceru, acesta din urmă având și funcția de director general.

Andrei Cruceru a deținut, în trecut, funcția de director de vânzări către sectorul public (adică instituțiile statului) al celebrei companii poieștene SC Asesoft International, controlată de fostul deputat PSD și membru al comisiei parlamentare de control a activității SRI, Sebastian Ghiță.

Georgiana Bordușanu a deținut, la rândul ei, funcia de manager al Asesoft International SA, în perioada decembrie 2012 - septembrie 2015. De altfel, și unul dinte fondatorii companiei, Liviu Mircea Uruc este un apropiat al lui Sebastian Ghiță, care mai deține acțiuni și la Affichange România, care activează în industria outdoor. Celălalt fondator al Nova Tech Integrated Solutions SRL, Răzvan Iulian Băicoianu, deține acțiuni la două companii din Prahova – SC Acces RB All Solutions și SC Switch Netlan Communication SRL.

 

Mașini de teren de 2,3 milioane de euro

Iar lucrurile nu se opresc aici în ceea ce privește achizițiile făcute, de la începutul acestui an, de către Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pe lângă dotările specifice în sectorul de securitate și IT, descrise mai sus, STS și-a cumpărat și mașini. În 2 aprilie 2019, instituția în cauză a anunțat că va organiza o licitație deschisă pentru achiziția de autoturisme pentru parcul auto propriu, “necesare pentru înlocuirea vehiculelor vechi și pentru completarea deficitului auto”.

Contractul a fost împărțit pe două loturi, unul pentru achiziția unor autoturisme de teren, iar al doilea pentru achiziția unor autoutilitare de teren, iar, la data de  31 mai 2019, ambele loturi au fost atribuite către Renault Commercial Roumanie, pentru un preț de 768.000 de euro fără TVA, respectiv de 820.300 de euro fără TVA, la care se adaugă un contract subsecvent, încheiat la aceeași dată, în valoare de 353.648 de euro fără TVA. În total, STS va plăti pentru aceste autovehicule suma de 10.861.315,2 lei cu TVA inclusă (2.310.918,12 euro).

Toate cele cinci achiziții făcute, în 2019, de către Serviciul de Telecomunicații Speciale au scos din bugetul instituției, până în prezent, suma de 31.369.985,1 lei cu TVA (6.603.613,94 de euro).

 

Peste 31,3 milioane de euro a cheltuit Serviciul de Telecomunicații Speciale, în ultimele trei luni, pentru achiziția de sisteme de stocare, servicii satelitare, camera video securizate și autoturisme de teren

Printre firmele care au încheiat aceste contracte, atribuite în urma unor selecții de oferte, se numără Felix Telecom SRL, controlată de generalul SIE în rezervă Teodor Ileș, dar și Nova tech Integrated Solutions SRL, unde asociat și director este Andrei Cruceru, ex-director de vânzări la Asesoft International

 

×