Situația devenise mai mult decât urgentă, arată reprezentanții ANI, astfel încât a decis să cheltuie aproape o jumătate de milion de euro, pentru a angaja o companie care să lege și să arhiveze computerizat această arhivă de documente. Iar compania selectată, Zipper Services SRL, din Cluj, este controlată de o entitate cu sediul la Budapesta. În istoricul acestei companii îl găsim pe un anume Kerekes Gabor, fost secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, condamnat, în 2015, la patru ani de închisoare, într-un dosar celebru în care au fost implicați doi miniștri.
La finalul anului trecut, Agenția Națională de Integritate făcea cunoscut faptul că dorește să contracteze, cât mai rapid cu putință, servicii de legătorie, servicii de arhivare computerizată și servicii pentru implementarea unui sistem informatic al documentelor, pentru a-și putea gestiona fondul arhivistic de documente, actual și viitor.
Toate aceste servicii urmau să fie prestate la sediul Agenției Naționale de Integritate, din Bulevardul Lascăr Catargiu, nr. 15, din Sectorul 1 al Capitalei, timp de 24 de luni.
Acord-cadru și fonduri bugetare
Pentru această achiziție, ANI preciza că intenționează să încheie un acord-cadru, motiv pentru care a scos acest contract la licitație, punând la bătaie fonduri bugetare în cuantum de 1.993.358,45 de lei fără TVA.
Conform documentației de atribuire, autoritatea contractantă a specificat că principalul criteriu care urma să stea la baza încheierii contractului era cel mai bun raport calitate-preț, în sensul că prețul ofertei cântărea 40% din baza de selecție, iar propunerea tehnică, reprezentând „demonstrarea unei metodologii adecvate de prestare a serviciilor contractate”, cântărea 60 la sută din decizia ce urma a fi luată.
Economie de 40.000 de lei
Procedura de achiziție s-a finalizat, conform unui anunț de atribuire publicat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pe portalul SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), în data de 8 aprilie 2022. La licitația organizată au fost depuse două oferte, dintre care una a fost descalificată, ca fiind neconformă.
Singura ofertă considerată admisibilă a fost și cea declarată câștigătoare, cu care autoritatea contractantă a și parafat acordul-cadru nr. 8690/2012. Este vorba despre compania, cu sediul în Cluj-Napoca, SC Zipper Services SRL, iar valoarea negociată a acordului-cadru se ridică la 1.953.193,5 lei fără TVA, cu 40.345,95 lei mai scăzută decât cheltuiala estimată de către ANI, la momentul când a scos la licitație acest contract. Cu tot cu TVA, valoarea contractului încheiat în 8 aprilie, pentru serviciile solicitate, se ridică la 2.324.300,3 lei, adică la 474.347 de euro.
Kerekes Gabor, implicat în compania care a deținut Zipper, condamnat la 4 ani de ÎCCJ
Potrivit unei încheieri de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), din data de 31 ianuarie 2022, compania SC Zipper Services SRL, cea care și-a adjudecat contractul cu Agenția Națională de Integritate, are, în prezent, doi acționari. Este vorba despre societatea Any Biztonsagi Nyomda NYRT, cu sediul în Ungaria, la Budapesta, care controlează 60 la sută din capitalul social, și despre cetățeanul român Doru Ioan Vîjîianu, care deține 40 de procente din beneficiile și pierderile societății.
Consiliul de Administrație al SC Zipper Services SRL este alcătuit din Doru Ioan Vîjîianu, Karaka Tamas și Pfalzgraf Balasz, conform sursei citate anterior.
SC Zipper Services SRL a înghițit de la statul român toate contractele privind tipărirea rovinietelor, începând cu anul 2003, de când a apărut acest mijloc de plată a utilizării drumurilor publice din România.
Istoric interesant al structurii acționariatului
Doru Ioan Vîjîianu a intrat ca acționar în această societate în data de 27 decembrie 2021, când entitatea maghiară, care era unicul asociat al SC Zipper Services SRL, reprezentată de un anume Gabor Zsamboky, în calitate de director general, a decis cesionarea pachetului de 40 la sută din părțile sociale de către cetățeanul român.
Anterior acestor operațiuni, compania clujeană avusese doi acționari persoane juridice. Este vorba despre aceeași Any Biztonsagi Nyomda NYRT și despre societatea SC Tipo Offset SRL, din Cluj-Napoca, ambele cu câte un pachet de 50 la sută.
Până în anul 2016, forma Zippo Services SRL era deținută de Any Biztonsagi Nyomda NYRT, împreună cu SC Tipoholding SRL. Această din urmă societate a fuzionat cu Tipo Offset SRL.
Dosar cu greutate
Din istoricul SC Tipoholding SRL, aflăm că societatea a fost controlată, până în anul 2010, de un anume Kerekes Gabor (FOTO), fost secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și ex-vicepreședinte al UDMR. Acesta și-a cesionat acțiunile deținute în cadrul companiei către entitatea maghiară Dijbeszedo Holding Zartkoruen Mukodo Reszvenyuarsasag, în condițiile în care, cu un an înainte, fusese trimis în judecată de către procurorii DIICOT.
Kerekes Gabor a fost pus sub acuzare și judecat în celebrul dosar în care au fost anchetați foștii miniștri Codruț Șereș și Zsolt Nagy, dosar care i-a vizat și pe Vadim Benyatov și Stamen Stancev. Gabor a primit, în anul 2015, o condamnare definitivă în acest dosar, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, de patru ani de închisoare. Presa menționa, la momentul respectiv, că fostul secretar de stat plecase din România, stabilindu-se în Ungaria.
ANI se justifică: Dacă nu achiziționăm urgent serviciile, se blochează activitatea
Revenind la contractul pe care ANI l-a încheiat luna aceasta, caietul de sarcini care a stat la baza procedurii de achiziție descrie o situație absolut incredibilă la nivelul acestei instituții. În acest document se arată că serviciile de arhivare fizică, conform Legii nr. 16/1996 privind prelucrarea fondului arhivistic istoric și arhiva computerizată nu au fost asigurate „atât din lipsa de echipamente profesionale, cât și din lipsă de personal calificat”.
Astfel, spune ANI, „în vederea respectării legii, ținând cont și de contextul existent cu privire la riscul răspândirii virusului Sars-Cov-2 (caietul de sarcini fusese redactat înainte de ridicarea stării de alertă - n.red.), este absolut necesară achiziția, în regim de urgență, a acestor servicii, pentru documentele produse de departamentele ANI”.
Instituția în cauză menționează că documentele nu au mai fost arhivate din lipsă de personal, „fapt ce a condus la ocuparea totală a spațiului subsolului instituției, cât și a camerelor destinate arhivării”. „Neasigurarea acestor servicii va duce la blocarea activității interne instituționale inter-departamentale, precum și a bunei desfășurări a activității de control administrativ pe are ANI o are conform legii”, se mai arată în document.
Obiectivul central al achiziției constă în legarea, arhivarea computerizată a fondului arhivistic și în servicii de implementare a unui sistem informatic al documentelor, prin gestionarea fondului arhivistic deținut de ANI. Este vorba despre alte documente interne decât declarațiile de avere și de interese, se arată în caietul de sarcini, care sunt înmagazinate în subsolul clădirii.