Animalele şi Crăciunul

de Carmen Anghel | 21 Dec 2012 • 17:59

Nu există legendă despre Naşterea Lui Iisus în care să nu apară şi animale. Sunt de două feluri: animale care au ajutat-o pe Maica Sfântă şi pe Pruncul său şi, cele rele, care nu au ştiut să paticipe la această clipă minunată. Primele au fost binecuvântate, celelalte au primit pedepse. Atât în legendele româneşti cât şi în cele de pe alte meleaguri regăsim această situaţie.

“Primul animal căruia i s-a atribuit un rol în povestea Naşterii a fost umilul măgar care, conform legendei, a purtat-o pe Maria spre Bethleem şi apoi L-a vegheat pe Prunc în iesle. Se crede că, potrivit profeţiilor mesianice din Isaia 1:13 şi Avacum 3:2, măgarul şi boul au îngenuncheat în faţa Copilului nou-născut.(...)”.

Există multe legende. “Despre barză, spre exemplu, se spune că şi-a smuls pene şi fulgi pentru a căptuşi ieslea; din acest motiv pasărea a ajuns să fie asociată pretutindeni în lume cu nou-născuţii. Şi măcăleandrul a vrut să-I ţină de cald micului Iisus şi, încercând să înteţească focul fluturându-şi aripile, s-a ars, astfel explicăndu-se pieptul lui roşu.(...) Privighetoarea, care i-a cântat Pruncului pentru a adormi, a fost răsplătită cu un glas sublim. Cea mai tânâră dintre cămilele pe care au sosit Magii ar fi gemut, zice-se, de oboseală, iar Pruncul Iisus ar fi hărăzit-o cu nemurire şi cu plăcuta misiune dea duce daruri copiilor în unele reiguni din Orientul Mijlociu. Din colindul aflăm cum a ajutat fiecare animal la binele micului Iisus şi al părinţilor săi. Între timp, în Ierusalim, regele Irod află despre Naşterea lui Mesia, dar declară că nu crede una ca asta decât dacă pasărea pe care se pregătea s-o mănânce o să cânte de trei ori. Un vechi colind englezesc povesteşte cum cocoşul, înveşmântat iar în pene, a revenit la viaţă şi a început să cânte.(...).”

Ajunul Crăciunului este un moment magic, în care animalele dobândesc puteri magice, în amintirea naşterii Lui Iisus.

“Una dintre cele mai răspândite legende susţine că, la miezul nopţii, animalele din grajd cad în genunchi în faţa ieslei, aşa cum putem citi în poemul din 1915 al lui Thomas Hardy, “The Oxen”(“Boul”), amintind de Bătrânul Crăciun din Newfoundland: Şi despre căprioarele din pădure se spune că îngenunchează şi îşi ridică privirea spre cer; (…)”

În alte locuri din lume se spune că în seara de Ajun, albinele zumzăie Psalmul 100, însă numai cei cu inima curată le pot auzi. Alţii susţin că în această noapte animalele primesc darul vorbirii. Conform altor credinţe, singurul animal care doarme în noaptea de Ajun este şarpele. Dintr-o piesă din seria misterelor medievale franceze aflăm cum vorbesc animale de la fermă în latină: cocoşul cântă ), vaca întreabă Ubi (). Polonezii afirmă că, dacă un om fără păcate le vorbeşte animalelor în Ajun, ele îi răspund cu glas omenesc. În alte ţări, însă, se zice că aduce ghinion să încerci să tragi cu urechea la ele: pentru cei mult prea curioşi, pedeapsa va fi moartea înainte de a se împlini anul.(...)”

Renii sunt nelipsiţi astăzi din filmele despre Crăciun. Nici nu ştii ce a fost mai întâi : Moşul sau renul? Cercetările au scos la iveală următoarele: ”Astăzi reprezentând o parte integrantă a imaginii lui Moş Crăciun, mai cu seamă în varianta sa americană, Santa Claus, renii au apărut pentru prima dată în 1821, în The Children's Friend: A New Year's Present, to Little Ones From Five to Twelve – o carte americană cu desene în culori înfăţişându-l pe într-o sanie trasă de un ren.
(din “Enciclopedia Crăciunului/ Gerry Bowler/ editura Nemira)

Legende româneşti

Naşterea Pruncului Iisus este frumos cântată în colindele româneşti. Animalele au şi aici rolul lor. În culegerea “Legendele Maicii Domnului” a lui Simion Florea Marian, întâlnim mai multe variante ale acţiunii animalelor în noaptea de Ajun.

“Luară-se Maica Sfântă,/ Luară-se şi se duse/Prin ţările-ntraurite,/De oameni nepovestite,/La grădina plopilor,/Acolo să odihneacă/Şi pe Fiul său să nască./Dar n-a putut s-odihnească/Pe Fiul său ca să nască/De vâjâitul crengilor,/De sunetul frunzelor./şi ea că s-o supărat,/Plopii că i-o blestemat,/ Şi din gur-o cuvântat:? Fire-aţi, plopi, voi blestemaţi,/Frunzele să n-abă stare,/Crengile-umbră şi răcoare!/Luară-se Maica Sfântă şi se duse mai departe,/Prin ţările aurite,/ De oameni nepovestite,/La ocolul cailor,/Acolo să poposească/Şi pe Fiul său să nască./Dar n-o putut s-odihnească,/Şi pe Fiul său să nască (...)// La ocolul boilor,/Boilor blajinilor,/Acolo să poposească/ Şi pe Fiul său să nască./Acolo c-o poposit,/Bine că s-o odihnit/Pe fân moale şi uscat/ Şi-a născut mare-mpărat,/ pe la toţi de bucurie/Şi nouă de veselie/Întru mulţi ani să ne fie,/Christoase slavă Ţie!” sau

“Au mers ei, de-au obosit;/Şi sălaş nu şi-au găsit./Aflând un grajd de cai,/Au vrut să intre la ei./Dar să între n-au putut,/
Căci cu cozile i-au bătut,/Cu gura tare-au rânchezat,/Cu picioarele-au aruncat,/Ca să lovească pe Cel nevinovat,/Atunci Maica Domnului/Foarte rău s-a supărat/ Şi pe cai i-a blestemat(...)Atunci s-au dus de-au intrat/Într-un grajd mic, desfundat,/În care trei vite-au aflat,/(...)Unde apoi a născut/Pe Fiul ei mult iubit,/Pe pruncul ei mult dorit,/Pe Mesia Cel vestit,(...) Îngerii au cântat,/Grajdul s-a luminat,/Cerul s-a deschis,/Stelele s-au aprins,/Lumea s-a înspăimântat,/Apoi boii din sălaş,/Din sfântul locaş,/ I-a binecuvântat/Şi i-a lăudat,/Daruri multe că le-a dat.(...)”