Aniversare: 15 ani de Jurnalul Naţional

ISTORIA UNEI PRIETENII CU CITITORII NOŞTRI
Jurnalul Naţional sărbătoreşte astăzi 15 ani de viaţă. La aniversare vă facem un dar, un album care cuprinde cîntece din lada de zestre a poporului român. Veţi găsi pe el şi hore, şi doine, şi bocete, şi balade, şi cîntece de dragoste, şi ritualuri.

Dragii noştri cititori,
Jurnalul Naţional împlineşte 15 ani de viaţă. Am avut viaţă frumoasă alături de voi, am crescut împreună cu voi şi, dacă ne pri­vim în ochi unii pe alţii, băgăm de seamă c-am şi îmbătrînit un pic împreună. Şi ne-am păstrat totuşi ştrengăria asta inconfundabilă şi nerepetabilă a vîrstei de 15 ani. Să nu luăm aşadar în calcul nici bruma de la tîmple, nici cutele din colţul ochilor, ci luminiţele din priviri.

Răsfoind colecţia ziarului, de cînd era el micuţ-micuţ şi pînă azi, cînd are vreo şapte ziare într-unul singur, realizăm şi noi cîte s-au schimbat în ţară şi în lume, în noi şi în jurul nostru de cînd am pornit la drum. În 15 ani, familia noastră a crescut fără încetare. Ne sărbătorim ziua de naştere şi, fiindcă ne şade bine să ne mai privim în oglindă, măcar la ceas aniversar, vă invităm pe voi, cititorii, mai vechi sau mai proaspeţi membri ai fa­miliei noastre, să ne spuneţi: Ce înseamnă pentru voi Jurnalul Naţional?

O puteţi face astfel:

Prin poştă – pe adresa Jurnalul Naţional, Piaţa Presei Libere nr. 1, intrarea D, etaj 8, Sector 1, Bucureşti;

Pe mail – pe adresa jurnalul15ani@jurnalul.ro.

Prin fax, la numărul 021.318.20.35.

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

Prin SMS, la numărul 0755151515.

Scrieţi-ne şi vă veţi citi!

De azi veţi privi ziarul favorit şi prin ochii noştri. Redactorii Jurnalului Naţional au ales să vă povestească des­pre ei înşişi şi despre voi, răspunzînd întrebării “Ce înseamnă Jurnalul Naţional pentru tine?”.

Jurnalul unui ziarist de Jurnal

Jurnalul Naţional e ca Fata Morgana. Îşi scutură părul des­pletit, îşi un­duieşte braţele şi-ţi dansează lasciv în lumina caldă a zilei. Te ade­me­neşte. Dintîi, acum 15 ani, mi-a făcut cu ochiul şi

mi-a fluturat sub gene paginile albe, netipărite încă. Mă îndemna să-l îmbrac în cuvintele mele, încă nescrise. Am urmat mirajul şi am fost martorul “genezei” sale. Mă simţeam ca un credincios pribeag care şi-a găsit Mecca. Cinci-şase ani am ucenicit, crezînd în el. I-am fost prieten, chiar.

În vechime, Platon se întreba: “Cînd aduni unu cu unu, care unu se adună cu celălalt, care unu devine doi?”. Au stat mulţi mate­maticieni în faţa unei asemenea întrebări, căci ei nu ştiau decît de mărimi comutative. Dar cînd prietenul întîlneşte prietenul, cine se adună cu cine, care prieten devine doi? Căci, în fond, eu am fost prietenul Jurnalului sau Jurnalul prietenul meu? După zece ani de sterpe rătăciri m-am întors la prieten. L-am găsit schimbat (mai crescuse, doar), însă dornic de a mai sta de vorbă. Azi, îmi risipesc gîndurile în paginile lui. Îngăduitor, mă lasă să-mi scriu Evanghelia sufletului. Căci Jurnalul e ca Fata Morgana. Şi, ca ziarist, mereu te îndrepţi spre o iluzorie oază.

• Paul Rogojinaru

Uzina de cuvinte!

Ne izolează! De prieteni, de fa­milie, de iubite, de vecinii de la bloc sau de colegii din liceu. Nu mai ai timp de nimic, ai ajuns să trăieşti într-o altă lume. Cînd alţii merg la me­ciuri să aplaude şi să scuipe se­min­ţe, tu alergi ca berbecul după declaraţii. Pentru ei, cei care scuipă seminţe. Cînd alţii schiază, tu trebuie să te opreşti după trei ture, să scoţi laptopul şi să te apuci de scris. Pentru ei, cei care schiază. Cînd Herăstrăul musteşte de lume, noi stăm cocoţaţi în Casa cu Scîntei. Şi scriem despre cei pe care îi vedem de sus. Trăim şi muncim într-o uzină de cuvinte, iar pe drumul către casă, în loc să te gîndeşti la cei dragi, îţi fuge mintea la ce vei face mîine la uzina de cuvinte.

Am ajuns să trăim într-o altă lume şi să ne facem prieteni dintre oamenii despre care scriem, cu care am început să ne schimbăm hai­nele, să ne împrumutăm maşinile, să le f...m femeile. Băi, gata, totul pînă la femei!!! Să nu începem să filozofăm că ne ia dracu’ şi ne vine în minte o întrebare la care nu ştiu cine poate să ne răspundă: JURNALUL NAŢIONAL ÎNSEAMNĂ PENTRU FIECARE DINTRE NOI CEVA, DAR NU ŞTIM DACĂ NOI, LUCRĂTORII LA UZINA DE CUVINTE, ÎNSEMNĂM CEVA PENTRU JURNALUL NA­ŢIONAL.

• Sorin Anghel

Jurnalul – zece ani de provocări

5 iulie 1998. Proaspătă licenţiată în Jurnalism, băteam la porţile Jurnalului Naţional. Au trecut de atunci zece ani. Ce-au însemnat aceşti zece ani de Jurnalul pentru mine? O continuă provocare, care m-a făcut să uit că visul meu era să practic jurnalismul în radio, şi nicidecum în presa scrisă. Aţi putea spune că atunci cînd îţi doreşti cu adevărat ceva nu poţi să uiţi, nu poţi să amîni. Ei bine, eu am putut. De ce? Pentru că Jurnalul a fost în toţi aceşti ani în continuă schimbare. Au venit şi au plecat echipe care de fiecare dată îşi propuneau ţeluri ambiţioase. Să mă sperii, să plec în altă parte ar fi fost în primul rînd pentru mine un semn de laşitate. Îmi spuneam: “Ia să văd, pe asta pot s-o fac?”. Şi un deceniu m-am tot întrebat şi m-am tot provocat, timp care a trecut aproape pe nesimţite. Recunosc că sînt şi adepta stabilităţii, iar echipele cu care am colaborat m-au ajutat să rămîn. Mi-au creat acel mediu familial, acel confort psihic de care personal am nevoie pentru a putea lucra. Nu a fost uşor, nu este şi nici nu-mi fac iluzii că o să fie. Deci, ce va urma? Nu ştiu. S-ar putea să-mi îndeplinesc visul sau peste 10-15 ani să reproduc din nou aceste rînduri.

• Gabriela Antoniu

O mare sărată pudrată cu zahăr

Ştiu că eşti mereu într-o luptă neîncetată cu timpul, dar citeşte, te rog, şi rîndurile mele...

Ne-ai întrebat ce reprezintă Jurnalul Naţional pentru noi... http://www.youtube.com/watch?v=y3zydSp-2jo&feature=related – Ascultă şi vezi clipul ăsta (pentru 1 minut şi 50 de secunde) şi, dacă simţi ce am simţit eu în momentul în care am auzit un înger cîntînd, atunci ai să înţelegi ce reprezintă pentru mine ziarul ăsta, cu oamenii de aici cu tot.

Jurnalul este, fără nici un fel de îndoială, unul dintre cele mai importante capitole din viaţa mea. La Jurnalul, pentru Jurnalul şi cu Jurnalul s-a întîmplat o parte din momentele de maximă fericire din viaţa mea.

E vorba pur şi simplu despre sentimente care m-au învăluit, care m-au făcut să trăiesc, să zîmbesc în sinea mea ori să plîng (uneori) ca un copil. Sînt o sentimentală, vorbesc şi mă gîndesc la Jurnalul ca la un om, pentru că, de fapt, Jurnalul eşti tu – în primul rînd, este el, este ea, sîntem noi, noi toţi de aici, familia Jurnalului. Nu există loc sau moment al zilei în care să nu fiu cu Jurnalul în gînd. Nu e pate­tic ceea ce spun, este ceea ce simt eu. Şi, ca toţi ceilalţi, am şi eu dreptul să cred în ceea ce simt.

Chiar în acest moment uit şi nu vreau să mă gîndesc la neplăcerile, inerente, de care m-am împiedicat pe parcurs, pentru că esenţa stă doar în secvenţele memorabile pe care le-am păstrat de aici, de la Jurnalul. Jurnalul înseamnă pentru mine atîtea şi atîtea lucruri, înseamnă prietenii mei, înseamnă Ţuţu, dar sentimentul l-aş descrie simplu... TRåIESC! Şi, tu ştii cel mai bine, POVESTEA merge mai departe... merge mai departe cu noi toţi, într-o barcă, plutind pe o mare sărată uneori, amară pe alocuri, dar presărată şi cu zahăr pudră. Şi, ce e cel mai important, barca asta a noastră, în care vîslim cot la cot, a reuşit să alunece frumos şi să înfrunte orice val ce i-a stat în cale. De ce te-am rugat să o asculţi pe fetiţa asta cîntînd? Ca să înţelegi că inocenţa şi puritatea dintr-un copil m-au ajutat să-mi exprim adevăratele sentimente care ard acum în mine, în momentul în care stau pe un scaun, la birou, în faţa calculatorului, lîngă mulţi colegi de-ai mei, oameni de aici, de la Jurnalul.

Apropo, ştii ce-mi spun oamenii atunci cînd află că lucrez la Jurnalul Naţional? “Ce mai face Tucă?” “Bine, le spun eu, pe la redacţie”...

• Roxana I. Ancuţa

Un bătrîn tot mai tînăr

Sinceră să fiu, aseară l-am auzit prin uşa biroului în şedinţă pe Ma­rius spunînd: “Măi, aţi scris ce înseamnă Jurnalul pentru voi? Că aştept părerile!”.

Desigur că nu se referea şi la mine, eu fiind doar secretara care nu am scris nici măcar o literă în acest ziar. Dar m-am întrebat şi eu ce înseamnă acest ziar pentru mine? Şi mi-am răspuns foarte simplu şi uşor. Înseamnă în primul rînd Marius Tucă, acela care a pus tot în 15 ani în paginile acestui ziar. Mai bine zis şi-a pus sufletul pe hîrtia acestui ziar. Şi dacă cineva nu ştie ce înseamnă asta să încerce să răsfoiască miile de numere apărute pînă acum şi sînt sigură că va regăsi în paginile lor cuvinte ce descriu fapte, stări, sentimente, evenimente, momente speciale, va descoperi viaţa cu bune şi cu rele, cu iubire şi ură pentru aproape, cu mondenităţi şi războaie politice, cu aniversări şi pierderi ale unor oameni dragi nouă, tuturor, va descoperi că din munca de zi cu zi a echipei a ieşit mereu cîte un nou proiect, o nouă idee ce au fost puse în practică şi azi se regăsesc în suplimente, CD-uri de colecţie, cărţi speciale, ediţii de colecţie deosebit de atrăgătoare. Va descoperi dorinţa cititorilor de a lua de la tarabă acest ziar, Jurnalul Naţional, care, deşi a “îmbătrînit”, e tot tînăr prin ceea ce exprimă şi prin faptul că şi azi, la 15 ani, e tot numărul unu.

Ei da, o să spuneţi că astea sînt vorbe, vorbe. Da, dar şi ziarul e tot din vorbe şi aceste vorbe ne fac viaţa. Iubesc Jurnalul Naţional pentru că am stat alături de el 13 ani şi îl cunosc foarte bine cu bune şi cu rele, el face parte din mine şi mi-ar plăcea să cred că şi eu fac parte din el.

Şi nu pot să închei fără a le mulţumi şi eu celor care îl fac zi de zi pentru tine, cititorule de Jurnal. La mulţi ani, dragă Jurnalule!

• Mirela Leşeanu

E modul meu de viaţă

Un exerciţiu de cultură organizaţională este acest text despre ce înseamnă Jurnalul Naţional pentru fiecare dintre noi. Numai că, din punctul meu de vedere, Jurnalul nu este o organizaţie. Nu se rezumă la un loc unde ne întîlnim pentru a stabili noi şi noi recorduri de productivitate şi creaţie în serie. Este modul meu de viaţă. Din care Jurnalul face parte. Nu mă simt angajatul prins între obligaţiile de serviciu. Sînt printre norocoşii pentru care locul de muncă face el parte din viaţa mea. Iar dacă locul de muncă este Jurnalul, comentariile nu se merită.

• Doru Cobuz

Familia mea

Pentru mine, Jurnalul Naţional înseamnă o casă, pentru că-mi petrec mai mult timp aici decît acasă, înseamnă o familie, pentru că îl văd mai des ca pe cei apropiaţi. Înseamnă fitness pentru tot alergatul între conferinţe, dar mai presus de toate înseamnă satisfacţia din sinea mea cînd ediţia se închide, totul e în regulă şi abia aştepţi să te bagi în pat la ora 1 din noapte.

• Daniel Ionaşcu

Am devenit mai bun

Bună ziua. Costin Anghel. Redactor. În departamentul Ediţiilor de Co­lec­ţie ale Jurnalului Naţional. Scriu Ediţii pentru voi, pentru cititori. Eu co­lec­ţionez zile de muncă... în cel mai bun ziar din România. De vreo patru ani şi cîteva luni am devenit redactor al Jurnalului. Patru ani de neuitat. Cu bune şi cu rele. Ani în care am învăţat că întotdeauna despre oameni se mai pot scrie lucruri minunate. Pentru că oamenii fascinanţi continuă să existe şi noi ne-am făcut o datorie de suflet. Vrem să vă facem cunoştinţă cu ei. Eu personal, prin intermediul Ediţiilor de Colecţie. Muncind pentru voi, am învăţat pentru mine. Am devenit mai bun, am descoperit un mod de viaţă. Cu fiecare Ediţie de Colecţie ne perfecţionăm. Construim idei, schimbăm percepţii şi invadăm universuri de idei. Jurnalul Naţional este mediul perfect pentru o astfel de muncă. Stai şi te întrebi: dacă acum sîntem atît de buni... oare unde vom ajunge?

• Costin Anghel