Anul Caragiale 2012

2012 a fost declarat 'Anul Caragiale'. Se implinesc 100 de ani de la disparitia marelui dramaturg roman Ion Luca Caragiale si 160 de ani de la nasterea sa. In fiecare zi, in Jurnalul National, veti gasi o vorba de-a lui Nenea Iancu.

1907 din primavara pana’n toamna (fragment)
(...) Asa se recruteaza oligar­chia care stapaneste tara ro­ma­neasca. Nu este o oligarchie macar statornica, de traditie istorica, de bravura, de obligatiuni morale, de nobilitate ori de merite; este o oli­gar­chie mutabila, de perpetua pre­meneala, accesibila oricui prin ne­mereala, prin loterie, prin aventura. Indrazneala multa, lipsa de orce scrupuluri, renuntare la demnitate personala, la onoarea fami­liei, infamie chiar, daca trebue, si pu­tintel noroc – si cariera stra­lu­ci­ta e gata. Asa se face concurenta; asa se parvine; asa se intra in rangurile nobiliare ale oligarchiei romane. Astfel dar, niciun salt social dela o generatie la alta, oricat de enorm, nu este exclus.

Dintr’un fiu de tarcovnic ese un barbat de Stat care umple lumea cu personalitatea sa marcanta; dintr’un fiu de familie istorica, mari boeri pana eri, ese un escroc, care moare victima vitiului, cand a scapat de puscarie, gratie interventiei rudelor influente; dintr’un copil de carciumaras, un avocat ilustru, care, in cativa ani, din sarac lipit, ajunge milionar; dintr’un fiu al unui ministru remarcabil, un mititel agitator, trepadus electoral, la solda unui ambitios politic deja ajuns la culme, fost odinioara fecior in casa la casa raposatului ministru.

Asta, in tara romaneasca, se numeste cu tot seriosul sistema democratica... fii oligarchia asta, semiculta sau, in cel mai bun caz fals-culta, pe cat de incapabila de productie utila or de gandire, pe atat de lacoma la castiguri si onoruri, isi aroga puterea intreaga a Statului: cu o cruda si re­vol­ta­toare neobrazare, ea tagaduieste taranilor (imensei mase, supusa si cuminte producatoare a avutiei nationale), sub pretextul igno­ran­tei si lipsei lor de maturitate po­li­tica, orce drept de amestec, fie macar pur consultativ, la car­mui­rea intereselor lor, la dirijarea destinelor lor. Impartita in doua ban­de, ce se numesc cu pretentie 'is­to­rice' – liberal si conservator, – ban­de mai nesocotite decat niste se­mintii barbare in trecere, fara res­pect de lege, fara mila de ome­nire, fara frica de Dumnezeu, – aceas­ta oligarchie legifereaza, ad­mi­nistreaza, calca astazi legile pe care le-a facut eri, preface maine legile facute azi, ca poi­maine sa le calce si pe acelea, fara spirit de continuitate si fara alta sistema decat numai impacarea momentana a exclusivelor ei interese, pentru perpetuarea sacrei or­ga­ni­zatiuni numite aci democratice.

Se ’ntelege dela sine ca tot ce spunem si aci priveste generalitatea; fireste, intre politicienii romani si in randurile profesiunilor liberale, se gasesc si multi oameni de inima, de caracter si de isprava; ei vad si deplang, ca si noi, raul patriei; dar, perduti in multimea celor rai n’au puterea sa rastoarne blestemata sistema, in care sunt tinuti captivi, cu zalogirea intereselor lor vitale...
Iata ce se petrece d’asupra; ceea ce se petrece de-desubt am spus, si lumea uimita asista la pra­pastiosul faliment al oligarchiei de stransura din Ro­mania, la catastrofa care era ine­vitabila. Care ar fi leacul la aceste adanci rele?... (...)