2012 a fost declarat 'Anul Caragiale'. Se implinesc 100 de ani de la disparitia marelui dramaturg roman Ion Luca Caragiale si 160 de ani de la nasterea sa. In fiecare zi, in Jurnalul National, veti gasi o vorba de-a lui Nenea Iancu.
1907 din primavara pana’n toamna (fragment)
(...) Asa se recruteaza oligarchia care stapaneste tara romaneasca. Nu este o oligarchie macar statornica, de traditie istorica, de bravura, de obligatiuni morale, de nobilitate ori de merite; este o oligarchie mutabila, de perpetua premeneala, accesibila oricui prin nemereala, prin loterie, prin aventura. Indrazneala multa, lipsa de orce scrupuluri, renuntare la demnitate personala, la onoarea familiei, infamie chiar, daca trebue, si putintel noroc – si cariera stralucita e gata. Asa se face concurenta; asa se parvine; asa se intra in rangurile nobiliare ale oligarchiei romane. Astfel dar, niciun salt social dela o generatie la alta, oricat de enorm, nu este exclus.
Dintr’un fiu de tarcovnic ese un barbat de Stat care umple lumea cu personalitatea sa marcanta; dintr’un fiu de familie istorica, mari boeri pana eri, ese un escroc, care moare victima vitiului, cand a scapat de puscarie, gratie interventiei rudelor influente; dintr’un copil de carciumaras, un avocat ilustru, care, in cativa ani, din sarac lipit, ajunge milionar; dintr’un fiu al unui ministru remarcabil, un mititel agitator, trepadus electoral, la solda unui ambitios politic deja ajuns la culme, fost odinioara fecior in casa la casa raposatului ministru.
Asta, in tara romaneasca, se numeste cu tot seriosul sistema democratica... fii oligarchia asta, semiculta sau, in cel mai bun caz fals-culta, pe cat de incapabila de productie utila or de gandire, pe atat de lacoma la castiguri si onoruri, isi aroga puterea intreaga a Statului: cu o cruda si revoltatoare neobrazare, ea tagaduieste taranilor (imensei mase, supusa si cuminte producatoare a avutiei nationale), sub pretextul ignorantei si lipsei lor de maturitate politica, orce drept de amestec, fie macar pur consultativ, la carmuirea intereselor lor, la dirijarea destinelor lor. Impartita in doua bande, ce se numesc cu pretentie 'istorice' – liberal si conservator, – bande mai nesocotite decat niste semintii barbare in trecere, fara respect de lege, fara mila de omenire, fara frica de Dumnezeu, – aceasta oligarchie legifereaza, administreaza, calca astazi legile pe care le-a facut eri, preface maine legile facute azi, ca poimaine sa le calce si pe acelea, fara spirit de continuitate si fara alta sistema decat numai impacarea momentana a exclusivelor ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizatiuni numite aci democratice.
Se ’ntelege dela sine ca tot ce spunem si aci priveste generalitatea; fireste, intre politicienii romani si in randurile profesiunilor liberale, se gasesc si multi oameni de inima, de caracter si de isprava; ei vad si deplang, ca si noi, raul patriei; dar, perduti in multimea celor rai n’au puterea sa rastoarne blestemata sistema, in care sunt tinuti captivi, cu zalogirea intereselor lor vitale...
Iata ce se petrece d’asupra; ceea ce se petrece de-desubt am spus, si lumea uimita asista la prapastiosul faliment al oligarchiei de stransura din Romania, la catastrofa care era inevitabila. Care ar fi leacul la aceste adanci rele?... (...)