x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Apele Române au patentat șezlongurile invizibile. Plajele rămase fără contract sunt exploatate ilegal, cu ajutorul autorităților

Apele Române au patentat șezlongurile invizibile. Plajele rămase fără contract sunt exploatate ilegal, cu ajutorul autorităților

de Diana Scarlat    |    24 Iul 2024   •   08:20
Apele Române au patentat șezlongurile invizibile. Plajele rămase fără contract sunt exploatate ilegal, cu ajutorul autorităților

Un caz de ocupare abuzivă a unor sectoare de plajă merge mai departe, după ce a fost semnalat de mai multe ori, către toate autoritățile de control. Apele Române au trimis o echipă care a stat o săptămână pentru verificarea plajelor din zona Olimp - 23 August, timp în care au stat strânse șezlongurile pe care se încasează bani fără a exista un contract cu Autoritatea. Cei care încasează bani ilegal, în respectiva zonă, au fost anunțați de seara despre controlul care urma să vină a doua zi, astfel încât au strâns tot ce era pe plajă, dar în ziua în care echipa de la ANAR a plecat, au fost așezate din nou pe nisip șezlongurile, umbrelele și baldachinele pentru care se percep bani de la turiști. Răspunsul pe care hotelierii l-au primit, în urma sesizărilor făcute, este halucinant: Apele Române îi asigură că acele șezlonguri nu există.

În această vară au fost sesizate mai multe probleme pe plajele de pe litoral, iar directorul regional de la Constanța, Hristu Uzun a fost demis, săptămâna trecută. Însă situația din teren arată că aceleași nereguli persistă și după demiterea directorului. Un exemplu cât se poate de elocvent este în zona Olimp - 23 August, unde hotelierul care a pierdut două sectoare de plajă, prin expirarea contractelor cu Apele Române, nu a reușit să obțină o prelungire, nici nu a putut participa la licitație, pentru că nu s-a mai făcut, iar de o lună a văzut cum altcineva administrează respectivele sectoare, neavând contract.

Din partea hotelului au fost transmise mai multe sesizări către Apele Române, inclusiv cu imagini foto și video, iar cu o săptămână în urmă s-a aflat că vine o echipă de control de la București. Cei care au acolo șezlonguri și baldachine amplasate ilegal au strâns tot, chiar cu o seară înainte de a veni echipa. Jurnalul a contactat ANAR, pentru a cere explicații în legătură cu această situație, iar răspunsul a fost că inspectorii știu cum să-și facă treaba pe teren și nu vor sta doar două zile, pentru a putea observa dacă într-adevăr sunt amplasate acele șezlonguri și se încasează banii pe ele ilegal.

După exact o săptămână, echipa ANAR a plecat și plaja a fost din nou amenajată, începând de luni dimineață. 

„Aspectele semnalate nu se confirmă”

În aceeași zi, hotelul Blaxy a primit și răspunsul oficial la toate adresele pe care le-a transmis către ANAR, în care Apele Române îi anunță că „aspectele semnalate nu au fost confirmate” - adică respectivele șezlonguri, umbrele, baldachine etc. sunt invizibile pentru inspectorii Autorității.

Angajații hotelului au filmat și au fotografiat tot ce se întâmplă pe plajă, punând imaginile pe Facebook și pe Instagram. Nici după aceste dovezi clare nu a existat o altă reacție a Apelor Române. Contactată din nou, pentru explicații, purtătoarea de cuvânt a Apelor Române a explicat, pentru Jurnalul, că s-a făcut tot ce se putea, a fost demis și directorul de la Constanța, iar pentru alte controale este nevoie de noi solicitări.

Inspectorii îi verifică doar pe cei cu autorizații

Hotelul Blaxy mai are un singur sector de plajă pe care îl administrează, fiind rezervat pentru oaspeții proprii și pentru baza nautică, dar de fiecare dată când s-au făcut controale, singurii care au fost verificați au fost ei, ca și cum nicio autoritate n-ar fi văzut ce se întâmplă pe restul plajei. Șezlongurile amplasate ilegal au fost invizibile și pentru celelalte autorități, inclusiv pentru ANAF.

Cât timp a fost în control echipa care a rămas o săptămână în zona Olimp - 23 August, mobilierul de plajă a fost strâns și depozitat tot pe nisip, dar nu a stârnit suspiciuni inspectorilor, deși Apele Române au primit sesizări în legătură cu locurile în care au fost așezate șezlongurile și umbrelele. Jurnalul a publicat de mai multe ori informațiile care au fost transmise și către ANAR, inclusiv fotografiile, astfel încât inspectorii ar fi putut, cel puțin, să verifice acele șezlonguri depozitate pe plajă. Cu toate acestea, singurul lucru care s-a întâmplat, în cele 7 zile de control, a fost să se constate că „aspectele semnalate nu se confirmă” - adică inspectorii n-au văzut nimic și au plecat, iar a doua zi s-a reluat activitatea, exact așa cum era de așteptat.

Apele Române nu au putut răspunde nici măcar la întrebarea: „De unde știau cei care exploatează ilegal plaja că va veni controlul a doua zi?”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×