Arhiva ilegalistilor nu e data in studiu

Institutul de Istorie a Partidului detinea inainte de 1989 monopolul scrierii istoriei comunismului in Romania. Cercetatorii fotocopiau orice document credeau ca le este necesar, din orice arhiva din tara, cu exceptia celei a Securitatii.

ULTIMUL. Gheorghe Neacsu, ultimul director al Arhivei ISISP, care "raspundea" de istoria oficiala a partidului

Gratie accesului nelimitat la arhive, cercetatorii de la ISISP cunosteau bine istoria partidului. Insa in scopul falsificarii ei!

Inainte de 1989, cele mai multe dintre lucrarile care tratau "istoria" partidului - in fond, care o falsificau periodic, in functie de schimbarile de la nivel politic - au aparut sub egida Institutului de Studii Istorice si Social-Politice. Acesta era numele camuflat, si neutru, al fostului Institut de Istorie a Partidului din anii ’50.

INVARIABILUL MODEL SOVIETIC. Falsificarea istoriei in sensul dorit de comunisti a inceput in URSS in timpul lui Stalin. Intre 1928 si 1930, academicieni sovietici au redactat o istorie a razboiului civil in trei volume. In aceasta lucrare nu apare insa deloc mentionat numele lui Trotki, comisarul poporului pentru razboi, creatorul Armatei Rosii si principalul artizan al victoriei trupelor "rosii" bolsevice. Victoria in razboi apare ca opera a lui Lenin, ajutat de Stalin. Lenin murise la acea data si nu mai prezenta nici un pericol. In schimb, Trotki devenise unul dintre principalii opozanti ai "parintelui popoarelor" si cazuse in dizgratie la Kremlin. El a fost scos nu numai din viata politica, ci si din istorie.

SI VARIANTA ROMANEASCA. Nici la acest capitol, al scrierii istoriei, "democratia populara" din Romania nu a fost originala. In 1951 a fost creat Institutul de Istorie a Partidului, cu scopul declarat de a scrie istoria miscarii muncitoresti si a partidului comunist, in fapt cu falsificarea ei in sensul dorit de sovietici. Institutul era subordonat Sectiei de Agitatie si Propaganda a CC al PCR. Director din partea CC a fost Constantin Parvulescu, care a fost o vreme chiar membru in Biroul Politic, iar director adjunct - si adevaratul conducator al institutului - a fost Mihai Roller. Academicianul autodidact, fara nici un fel de studii de istorie, fusese impins sa se remarce inca din 1947 ca principal autor al manualului de Istorie a Romaniei, scris in spiritul "Cursului scurt de istorie a URSS".

Din 1961 si pana in 1989, functia de director al institutului a fost ocupata de Ion Popescu-Puturi, care a murit in 1993. Din 1966 s-a schimbat denumirea, Institutul de Istorie a Partidului devenind Institutul de Studii Istorice si Social-Politice (ISISP). A functionat in cladirea de pe Strada Ministerului numarul 2-4 (actuala Cristian Popisteanu), in aceeasi cladire unde ulterior si-a desfasurat activitatea si revista Magazin Istoric, aparuta in 1967.

Activitatea ISISP s-a pliat pe modificarile de optica survenite la nivelul conducerii partidului. Daca in anii ’50, unicul model acceptat era cel sovietic, in deceniile opt si mai ales noua, in epoca de maxima inflorire a cultului personalitatii lui Nicolae Ceausescu, modelele sunt cautate in trecutul propriu al poporului roman. Ceausescu se vedea coboratorul in linie directa al lui Burebista, Mircea cel Batran si Mihai Viteazul, iar ISISP lucreaza de aceasta data in directia indicata, falsificand de data aceasta istoria nu in spirit sovietic, ci nationalist.

ARHIVA INSTITUTULUI. ISISP s-a achitat cu prisosinta de sarcina pentru care fusese creat. Sub egida institutului au aparut numeroase lucrari, ceea ce de altfel se si trasa ca sarcina de la partid. Prima data se discuta in Consiliul Stiintific al Institutului, dupa care planurile mergeau spre aprobare la Comitetul Central, de unde mai veneau "sugestii" si indicatii.

ISISP a acumultat in timp o arhiva pe baza careia scria istoria "oficiala" a partidului. Pana in 1961, arhiva continea in principal materiale propagandistice din istoria miscarii muncitoresti si a PCR: sute de ziare, fluturasi, brosuri si manifeste propagandistice, elaborate si editate de ilegalistii partidului. Pentru miscarea muncitoreasca veche socialista au existat documente programatice ca procese-verbale, programe, brosuri si presa pentru perioada cuprinsa intre sfarsitul secolului al XIX-lea si pana la 1918. Pentru perioada 1917-1921, documentele erau foarte putine si in general propagandistice. De exemplu, documente referitoare la vizita delegatiei socialistilor romani care a mers in Rusia sovietica pentru a se informa in legatura cu afilierea la Internationala a III-a se gaseau numai in copie in Arhiva ISISP, originalele fiind la Arhiva Istorica a Comitetului Central. Arhiva Institutului continea putine documente originale, detinand mai mult copii si fotocopii.

Dna Camelia Moraru, sef serviciu arhive contemporane de la Arhivele Nationale Istorice Centrale, ne-a confirmat ca Arhiva ISISP nu este o arhiva in sensul clasic, adica nu contine documente care sa reflecte activitatea respectivului institut, ci copii dupa documente referitoare la istoria partidului, ale caror originale se gaseau in alte arhive. Multe dintre aceste documente s-au intors astazi la Arhivele Nationale. Dupa prelucrarea arhivistica a tuturor fondurilor, cred specialistii ANIC, se vor afla in posesia unor documente in dublu si chiar in triplu exemplar, deoarece acelasi document a existat inainte de ’89 in mai multe locuri.

In decursul timpului, s-au preluat, sub forma de copii, documente referitoare la miscarea muncitoreasca din Arhiva Istorica a CC al PCR, de la Arhivele Statului, de la filialele judetene ale Arhivelor Statului, din Arhiva Ministerului Fortelor Armate, de la Arhiva Ministerului Afacerilor Externe. De la Arhiva MFA s-a luat mai greu, dar au primit cate ceva. In schimb, nu au luat niciodata nimic de la Arhiva Ministerului de Interne, din arhiva Securitatii adica, ne-a informat dl Gheorghe Neacsu, ultimul director al Arhivei ISISP. Cercetatorii institutului au plecat in strainatate, unde au identificat documente referitoare la istoria partidului. O astfel de vizita a avut loc in anul 1970, la Moscova. Pentru a fotocopia documentele de care avea nevoie, conducerea ISISP lua aprobare de la Sectia de Agitatie si Propaganda, careia ii era subordonat institutul, dupa care cercetatorii mergeau in arhive si cereau fondurile in care banuiau ca s-ar afla documente relevante pentru cercetarile lor, ne-a relatat dl Gheorghe Neacsu.

FONDURILE. In aceasta arhiva au existat 35 de fonduri tematice, continand aproximativ 3.800-4.000 de dosare. Exista un fond numit "Basarabia, Bucovina si Tinutul Herta". Un alt fond era cel in care se gaseau documente referitoare la lupta impotriva "revizionismului". Au fost stranse documente din toata tara. Pe baza documentatiei astfel obtinute, s-au scris 12 volume totalizand circa 800-1.000 de pagini, despre problemele teritoriale ale Romaniei, evident, in spiritul recomandat de Sectia de Propaganda a CC al PCR. Erau pentru uz intern, la care nu avea nimeni acces. Nu s-au publicat niciodata, acum sunt la ANIC.

Printre aceste fonduri erau "Istoria miscarii muncitoresti", "Istoria PCR", "Marea rascoala din 1907", "Al doilea razboi mondial", "Evenimentele de la 23 august 1944". De exemplu, pentru fondul 1907, am preluat de la Arhiva Istorica a CC fondul 1907, am luat originalele, vreo 65-70 de dosare. Sunt si acestea la ANIC. Pe baza lor s-au editat volumele de documente referitoare la rascoala, precum si o monografie. Asta pentru ca una dintre principalele directii de cercetare de care s-a ocupat institutul era "alianta clasei muncitoare cu taranimea muncitoare", idee care convenea propagandei de partid. De asemenea, a existat o colectie de 900 de microfilme. Unul dintre ele avea 1.200 de cadre si se referea la relatiile cu Cominternul. In total, au fost circa 900 de microfilme, unul dintre ele avea 1.200 de cadre si continea fotografii referitoare la relatiile cu Cominternul. Ultimul director al arhivei ISISP ne-a spus ca fondul de microfilme se gaseste in prezent la ANIC. Un fond special era acela de "Amintiri si memorii" (aparut din 1953 - n.n.). Initial, erau amintiri ale ilegalistilor, fie sub forma de manuscris, fie inregistrate pe benzi de magnetofon. Dupa, s-a ajuns si la activisti ai Partidului National Taranesc, Partidului National Liberal si alte partide. Documentele si marturiile legate de alte partide se gaseau in fondul "Viata politica romaneasca", acesta avand o denumire mai neutra, pentru a nu starni suspiciuni.

MONOPOLUL ISISP. Teoretic, de istoria contemporana, in general, si de istoria partidului, in special, se puteau ocupa si alti cercetatori decat cei ai institutului. Dar numai teoretic. Practic, desi documentele pe baza carora scriau cei de la ISISP se gaseau si in alte arhive, alti cercetatori nu aveau acces la ele. Nu era interzis, dar daca nu aveai documente, nu aveai cum sa scrii istorie contemporana. Din acest motiv, cercetatori din alte institute, cum au fost cei de la Institutul "Nicolae Iorga", s-au ocupat de istoria medie si moderna.

DUPA 1990. Institutul de Studii Istorice si Social-Politice a fost desfiintat prin Hotararea de Guvern numarul 136 din 12 februarie 1990. Motivul invocat a fost "necesitatea inlaturarii paralelismelor in cercetarea istorica si social-politica". Conform acestei hotarari, fondul de carte constand in 90.000 de volume si 17.500 de publicatii a trecut la Biblioteca Centrala Universitara. Arhiva cu documente istorice a trecut la Biblioteca Academiei Romane, iar laboratoarele special amenajate pentru conservare, reconditionare, foto, xerox, legatorie, cu aparatura aferenta au trecut tot la Academia Romana, cu titlu provizoriu. Ultimul director este de parere ca arhiva institutiei nu a avut de suferit de pe urma evenimentelor din decembrie 1989, ea pastrandu-se intr-o stare foarte buna. La transportul ei din Strada Ministerului la Academie au mai avut de suferit benzile cu inregistrari, deoarece transportul s-a facut cu soldati, iar acestia au fost neglijenti si chiar au mai sustras o parte din ele. Cand au scris insa, au facut-o cum le-a cerut partidul. Prin urmare, fondul lor documentar, nepus inca in circuit, este cum nu se poate mai necesar pentru studiul stiintific. Adica apolitic.

Multe dintre lucrarile produse de ISISP inainte de 1989 sunt astazi disponibile studentilor, cercetatorilor sau pur si simplu pasionatilor de istorie. Sunt scrise in limba de lemn specifica perioadei comuniste, faptele sunt prezentate tendentios, dintr-un singur unghi de vedere. Insa, dand la o parte cliseele si formulele propagandistice inevitabile, ramane o realitate: unele dintre acele carti, de exemplu cele care trateaza perioada interbelica, erau realmente bine documentate. Din pacate, e foarte posibil ca, avand acces nelimitat la arhive, cercetatorii de la ISISP sa fi stiut inainte de 1989 mai multe decat stim noi in 2005 despre unele momente din istoria PCR!

PREDATA LA ANIC

"Arhiva a fost preluata in 2001 de Arhivele Nationale (ANIC). Eu am predat-o intr-o stare foarte buna, cu inventarul general si cu inventarele tematice, pe fonduri, cu ce contine fiecare fond. Si fototecile, si microfilmele, si benzile. Ele trebuie introduse in fondurile deja existente la ANIC, nu se poate sa fie «arhiva in arhiva.»" - Gheorghe Neacsu, ultimul director al Arhivei ISISP

"ISTORICI"

Primul director al Institutului de Istorie a Partidului, Constantin Parvulescu, a studiat la Universitatea Comunista de la Moscova si era de profesie ajustor mecanic. S-a distins insa in activitatea revolutionara din anii ilegalitatii, atat in tara, cat mai ales in strainatate, unde a actionat din ordinul Moscovei. Mihail Roller nu avea nici el studii de specialitate, fiind probabil numit academician pe baza cunostintelor dobandite ca "autodidact". Gheorghe Vasilichi, care i-a succedat ca director adjunct al institutului, absolvise patru clase elementare si era de meserie tinichigiu. Cel mai longeviv director al institutului, rezistand in functie din 1961 si pana la caderea regimului comunist, a fost Ion Popescu-Puturi. Ilegalist ca si predecesorii sai, studiase ceva mai mult decat ei, dar nici el nu avea pregatire de istoric. Absolvise sase clase de liceu si se declara de profesie ziarist, meserie pe care o practicase si in anii ilegalitatii ca redactor la revista Reporter.

FALSURI

In 1986, Ion Popescu-Puturi si-a publicat conceptiile istorice intr-un volum de autor, "Pe teme de istorie". Intr-unul dintre capitolele acestuia scrie despre Burebista in asa fel, incat referirile la regele dac seamana pana la identitate cu cele la Nicolae Ceausescu. Citam din lucrare: "Printre numerosii conducatori ai poporului nostru, care, prin calitatile sale exceptionale, i-au asigurat de-a lungul mileniilor inflorirea si afirmarea in randul popoarelor lunii, se numara ilustrul rege Burebista in secolul I i.e.n. A fost una dintre cele mai luminoase si dintre cele mai mari personalitati ale antichitatii si, pe buna dreptate, capitolul de istorie care a stat sub semnul personalitatii sale poate fi numit secolul lui Burebista. Opera sa de capetenie si care reprezinta partea cea mai valoroasa din multiplele sale infaptuiri istorice este faurirea statului dac centralizat si independent, moment de cea mai mare insemnatate in istoria poporului roman, scut de aparare, cadrul politico-organizatoric necesar asigurarii infloririi economice si spirituale a patriei".

"PENTRU UZ INTERN"

Nu numai istoria partidului a fost permanent rescrisa in timpul regimului comunist. Si unele momente din istoria Romaniei erau considerate subiecte tabu. Despre ele nu se scria si nu erau amintite in discursurile oficiale. Inaccesibile marelui public, aceste subiecte erau totusi aduse in atentia membrilor ierarhiei de partid. Pentru ei erau elaborate volume speciale, tehnoredactate si multiplicate in serviciul tehnologic al Institutului de Studii Istorice si Social-Politice. Numarul exemplarelor era, evident, foarte redus. La sfarsitul unui astfel de volum se scria "Multiplicat in… exemplare, numerotate de la... la". Probabil ca, in majoritatea cazurilor, exemplarul cu numarul 1 mergea in biblioteca lui Nicolae Ceausescu. Asemenea lucrari, destinate "obrazurilor stiute", au aparut, de exemplu, in seria intitulata "Documente privind evolutia situatiei politico-teritoriale a provinciilor istorice romanesti".