Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriitorul Stelian Tanase sustine ca Legea Arhivelor este un bastion comunist care impiedica accesul la memorie.
|
|
|
 |
 |
TEMERAR. Stelian Tanase, un istoric care a "scormonit" arhivele comunismului pentru a descoperi adevaratele realitati |
Jurnalul National: De 15 ani de cand se vorbeste despre arhive tema este restransa la Arhivele Securitatii. Ca bun cunoscator al arhivelor comunismului cum explicati aceasta perceptie distorsionata a "arhivelor comunismului"?
Stelian Tanase: Dezbaterea publica s-a concentrat pe chestiunea dosarelor Securitatii, de fapt dosarele informatorilor. Lumea este interesata de acest subiect si de dosarele oamenilor politici pentru ca miza este mare. Sunt clanuri in competitie, scot cate un dosar, ajunge prin presa te miri pe ce cai. Eu lucrez in arhive incercand sa reconstitui anumite epoci, sa readuc in atentie unele personaje istorice. Chestiunea documentelor/dosarelor este mai larga si tine de toate arhivele istorice. Pentru mine sunt de maxim interes arhivele CC al PCR, arhivele comunismului.
Lucrul cu trecutul si paznicii lui
Pentru scrierea istoriei, desigur arhivele Partidului sunt mai relevante decat arhivele Securitatii. Exista insa aici un punct nevralgic al dezbaterii. Cat de mult vor indivizii unei societati care au reclamat schimbarea
sa-si aminteasca de trecut?
Acesta-i chestiunea de fond - daca oamenii de azi vor sa afle ceva despre trecut. Gradul de civilizatie al unei societati este dat de aceasta chestiune. Daca-si ignora trecutul, memoria, este o societate bolnava, ca sa nu zic moarta. Senzatia mea este ca, si dupa 1990, ca si inainte, s-a continuat practica de a ne taia de trecutul nostru, de a ne livra o fictiune, o fabulatie drept istorie...
Din pacate. Tulburarile de memorie in plan social - ca si cele din planul individual, de altfel - indica dezechilibre ale sistemului...
De felul cum tratam arhivele depind mai multe lucruri gingase decat credem. Daca extindem la chestiunea raportului societatii romanesti cu trecutul ei. Este esential sa ne "europenizam". Adica sa avem cu trecutul nostru o relatie normala, fireasca, fara frustrari, complexe. Sa depasim stadiul cand trecutul nostru era o enigma, un mare mister. Poate ca lucrurile asa s-au petrecut, poate s-au petrecut altfel... Sunt diferite versiuni, nu-i nici o drama. Societatea romaneasca nu se poate vindeca insa daca nu intra in posesia propriei sale memorii. Si daca nu este toleranta cu imaginea pe care diversi si-o fac despre trecutul nostru.
Pe aceasta tema a resemnificarii memoriei sunt dezbateri politice aprinse. Dupa ce memoria colectiva a fost profund alterata in anii comunismului prin imixtiunea politicului, iata ca in chestiunea arhivelor ca depozitare a memoriei sale, politicul intervine - as spune - tot intr-o maniera dura, cu rezonante dictatoriale...
Amestecul politicului in chestiunea arhivelor este masiv. Aceasta dezbatere a fost excesiv politizata din cauza intereselor mari care se leaga de aceste dosare in viata politica si economica. Ce faci daca se descopera ca un politician sau un mare om de afaceri este de fapt un fost ofiter acoperit si ca-si utilizeaza in dezvoltarea afacerilor lui conexiunile cu Securitatea comunista? Pe de alta parte, vedem ca societatea nu-si restrange interesul numai la aceste chestiuni - dosarul cui, cine a fost informator, cine a fost ofiter acoperit, cine este in Parlament. Problema unei societati si a memoriei ei este mult mai grava.
Zeci de gardieni din Squid Game, văzuți pe străzile din București. Imaginile au devenit virale pe internet
Citește pe Antena3.ro
Cine sunt paznicii accesului nostru la memoria colectiva?
Politizarea excesiva a acestei discutii si ideologizarea ei sunt duse pana la urma la o discutie periferica. De fapt, discutia este despre secolul XX romanesc. Este marea discutie. Cum s-au intamplat lucrurile intr-adevar, cum nu s-au intamplat. Una din chestiunile de care se lovesc istoricii este ca avem de a face cu multe fictiuni si mituri. Daca ne gandim la multe episoade din secolul XX care de fapt au avut cu totul alt continut, ne dam seama de toate dificultatile pe care le avem. Chiar in comunitatile profesionale... sa vii cu noi ipoteze, cu noi documente care rastoarna teoriile anterioare, e complicat pentru ca multi au ramas prizonierii vechilor clisee. ...
E un risc care tine de rezistenta la schimbare.
Dupa â89 a aparut o cantitate enorma de informatii, s-au deschis arhive, ( in alte tari, mai putin la noi). Paradoxal, dechiderea asta intalneste si reticenta istoricilor in recitirea trecutului. Este evident ca trebuie noi interpretari. E o adevarata fractura. Mai ales in ce priveste fostul bloc sovietic. Am vazut si puncte de vedere dupa care arhivele n-au scos nimic la iveala si ca imaginea ar fi ramas aceeasi. Nu este deloc asa.
Cetateni si politicieni
Dar interesul celor care le tezaurizeaza in scop de traficare? Sunt cazuri semnificative iar cei care le-au produs au ramas nepedepsiti, s-au ales doar cu foloasele...
Aceasta e partea urata, murdara a lucrurilor - cand cineva se serveste de o documentare ca sa-si ia revansa. Citesti un dosar sa aflii ca politicianul X colabora cu Securitatea. Era bine sa existe o lege care sa controleze o asemenea situatie de genul Legea accesului la dosare. Dar trebuia data inca din 1990 si intr-o forma mult mai radicala decat cea slaba care a fost votata in 1999. Or, vedem cum e folosita pentru santaj, pentru presiuni, pentru a tine pe cineva sub control. E pacat ca asta s-a intamplat in ultimii 15 ani. Acum, cand lumea aude de dosare stie doar de aceasta chestiune. Cercetatorii inteleg insa prin "dosare" mai curand alte lucruri.
Exista prin urmare blocaje din partea celor care nu doresc sa-si descopere trecutul dar si blocaje din partea comunitatii stiintifice - conservatoare sau comoda. Dar cetatenii implicati doar la nivelul cotidianului trecut cum se vor fi raportand la el?
Societatea are un comportament foarte ciudat fata de trecut. Putem sa constatam lucrul acesta in problemele enorme pe care lumea romaneasca le are in a se conecta dupa 50 de ani cu propria sa istorie. Unii sterg cu buretele istoria si spun ca nu-i intereseaza, nu-i trecutul lor. Pentru altii se pare ca orice adevar s-ar rosti, un sacrilegiu, o blasfemie. Trebuie sa explici de pilda faptul ca Dej in 1965 a fost condus pe ultimul drum de o populatie care plangea dupa el? Fara deschiderea arhivelor, lumea romaneasca nu poate fi conectata la propria ei istorie. Or, daca se pun piedici si societatea nu investeste nimic in acest efort, va ajunge ca batranul senil, care nu mai are memorie. Nu stie ce a facut ieri, nu stie cu cine sta de vorba. Aceasta va ramane starea societatii romanesti daca vrea sa continue ignorarea propriului trecut.
Am incercat cu ajutorul unor colegi de ziar o investigatie printre parlamentari cu privire la viitorul arhivelor comunismului. In mod paradoxal, nici unul dintre cei intrebati nu parea a avea habar ca in discutie sunt si alte documente decat dosarele datorate informatorilor Securitatii.
In zona arhivelor doua sunt interesele definite. Primul: ca oamenii incearca sa-si reconstituie proprietatea. Daca mergeti la arhive veti vedea ca multi cauta locuri de terenuri, case. Au procese si trebuie sa o reconstituie. Sunt un milion de procese numai pe proprietatea funciara. Practic un milion de oameni care ar avea nevoie de un document care sa probeze proprietatea. Alt interes este cu arhivele operative - diverse persoane si grupuri scotocesc pentru a cauta lucruri compromitatoare despre altii. Dar marea problema este interesul real al unei societati pentru trecut, pentru pastrarea patrimoniului, pentru a face ca acest trecut sa fie accesibil. In general arhivele sunt foarte inchise, foarte exclusiviste. Daca faci o cercetare cu o anumita tematica, cei care detin aceste arhive se uita la tine foarte urat, te resping.
"Proprietarii" secretelor
Ca niste proprietari in spatiul carora ai patruns ilicit?
Ei chiar cred ca sunt proprietarii acestor arhive si mai cred - ca inainte de 1989 - ca trecutul este un secret. Iar ei sunt depozitarii, paznicii acestui secret. Tu esti un fel de venetic, esti unul care te afli in profan fata de el, care traieste in sacru, e un initiat, detinatorul unor mari secrete. Cum sa-ti dea tie sa te uiti pe niste pagini? Nu trebuie sa le citesti pentru ca ai ameninta presupusa siguranta nationala. Daca v-as povesti cate drumuri am facut la Arhiva Nationala numai anul trecut! As putea sa scriu o epopee. Si nu numai la Arhivele Nationale.
Observ ca 12 km de arhiva urmeaza a fi mutata de la SRI la CNSAS...
Puterea este dintotdeauna obsedata ca oamenii sa nu aiba acces la arhive, indiferent de culoarea ideologica.
Un monopol asupra informatiei inseamna implicit un monopol asupra puterii.
Este un instinct, este o mentalitate.
S-a spus mereu ca accesul la astfel de dosare ar provoca un razboi civil. Dvs. care v-ati lecturat propriul dosar intocmit de Securitate inainte de 1989 gasiti indreptatit argumentul?
Nu. Nu s-ar fi intamplat nimic. Doua reactii contradictorii am avut fata de propriul meu dosar: durerea de a descoperi printre prieteni, colaboratori ai Securitatii, printre care si cel mai bun prieten al meu din perioada aceea, dar si mi-a venit sa rad. Toata acea mobilizare a Securitatii era de un comic enorm. Iti venea sa razi! Apoi stilul extraordinar al acestor rapoarte! Literatura - acea expresivitatea involuntara, de care vorbea Camil Petrescu. Incepand cu agramatismele cele mai violente si pana la obsesii si lucruri fabuloase.
Un alterego produs de Securitate
O insiruire de lucruri murdare. Cum ati reactionat la ele?
Experienta a fost ca dupa ce am invatat sa citesc documente despre altii, sa citesc dosare care se refereau la mine. E un soc, va asigur. Esti tu insuti, si nu esti, e trecutul tau, sunt prietenii tai, conversatiile pe care le-ai purtat inregistrate si transcrise fara sa stii. Te percepi ca pe un tert, esti un tert. Dupa ce-ai citit dosarul de supraveghere al lui Nicu Steinhard in procesul Noica-Pillat, rapoarte despre Constantin Noica sau Alexandru Paleologu, la un moment dat ajungi sa citesti si despre tine. Pentru ca Securitatea a avut in fiecare epoca o atentie concentrata pe lumea intelectuala. Situatie destul de stranie: sa citesti despre tine ca esti obiectivul "Stefan". Sa citesti extraordinara descoperire a Securitatii ca aveam o punga albastra de plastic in mana sau camasa in carouri. Sau ca luam tramvaiul 6. Sunt dosare pline de mizerii, pline de lucruri absolut insignifiante...
Ce cautau, de fapt?
Vanau cu lupa o propozitie impotriva lui Ceausescu sau sa afle cand te intalnesti cu straini sau daca iti apare o carte in Occident, una din cartile care-mi fusese interzisa de cenzura. Este un munte de gunoi, un munte de inventii. Crezi ca acolo este arhiva, istorie, si ca securistii, delatorii raporteaza numai ce se intampla. Nu! E foarte multa fictiune.
La intalnirea cu alterego-ul din dosare cum percepeti aceasta lume?
Exista o mare masinarie pusa in opera de bolsevici ca sa confectioneze nimicuri, neadevaruri. Ce groaza aveau ca o sa-si piarda puterea! Ce fanatism morbid era in acesti oameni care puteau sa construiasca asemenea institutii sa cheltuiasca fonduri enorme ca sa asculte un telefon sau sa urmareasca oameni pe strada! Este o obsesie extraordinar de puternica. Sa stai sa pazesti dupa gard cine iti intra in casa. Si asta se intampla la scara intregii societati. Eu eram un om obisnuit. Trebuie sa fii bolnav ca sa construiesti un asemenea sistem de supraveghere la asemenea scara. Erau tare, bolnavi...
Pentru astfel de boli se plateau...
Au platit cu doua gloante la Targoviste. A fost revansa unei societati strivite zeci de ani. A fost si o ceremonie a tapului ispasitor. Este si un episod suprarealist din istoria Romaniei, despre care, iata, si astazi stim foarte putine. Asteptam arhivele sa se deschida, sa vedem exact ce, de ce si cum s-a intamplat.
Legea arhivelor defavorizeaza cetateanul
Ce-ar trebui facut?
Este absolut nefiresc ce se intampla la Bucuresti. Cred ca trebuie schimbata legea. Este o lege proasta Legea arhivelor. Da mari privilegii celui care detine fondurile si nimic celui care ar vrea sa le cerceteze. Trebuie facuta o lege in favoarea publicului, creat un mecanism in care omul obisnuit, contribuabilul, fie ca isi cauta un act de proprietate, fie ca este un istoric, sa aiba acces nestingherit la arhive. Deocamdata legea este facuta la nivelul comunist, securist, inchis. Legea vede arhiva ca un buncar unde niste mari initiati trebuie sa le apere impotriva curiozitatii publicului. Arhivele trebuie deschise, deocamdata sunt in acest buncar in care pare ca se ascunde ceva misterios... Se inventeaza tot felul de obstacole pentru ca sa nu mai ajungi la ce te intereseaza in trecutul nostru comun.
Cum ar putea fi facuta o noua Lege a arhivelor?
Primul amendament pe care l-as face, si asta se poate face inclusiv printr-o ordonanta de urgenta, este ca arhivele comunismului sa fie deschise 100% incepand de maine. Din acel moment, arhivarii sa aiba obligatia ca in fata cererii unui student, doctorand, scriitor etc. sa dea acele documente. Toate dosarele sa se desecretizeze. Sa fim limpezi - pana in 22 decembrie 1989! Acolo sunt niste bastioane comuniste care nu ne lasa sa aflam ce ni s-a intamplat. Deocamdata sub pretextul celor 30 de ani, ni se ascunde istoria Romaniei. Care istorie, cand comunismul, mi se pare a fost rasturnat printr-o revolutie?
Suntem codasi intre celelalte foste tari comuniste si in aceasta privinta...
In alte tari deja exista acest lucru. Arhivele comunismului sunt 100% libere. Eu am cerut prin posta la diverse arhive materiale care ne privesc, care in Romania sunt inaccesibile. La Holocaust Memorial Museum am cercetat documente, la care nu aveam acces in Romania. Culmea aceste documente proveneau chiar din arhive romanesti. Alt exemplu. Am scris unor arhive, cerandu-le documente; le-am primit prin posta. De exemplu dosarul facut de Politia franceza lui Lenin, care a trait la Paris intre 1909-1911. Asa ceva e de neimaginat la Bucuresti. Dar asta inseamna acces liber. In Romania este un mare secret ce s-a intamplat in regimul Ceausescu. Incapatanarea de a refuza deschiderea arhivelor mi se pare, din partea tuturor, absolut prosteasca.
|
CERCETATORII SI COSTURILE MUNCII LOR
| ||
|
|
ARHIVARII
|
|
Exista o mentalitate ca acesti oameni pazesc mari secrete ale Romaniei si ca nu trebuie ca altii care vin din afara sa aiba acces la ele. Este mult mai complicat sa obtii astazi un fond de arhiva decat sa scrii cartea ca atare. Alergi doi, trei, cinci ani pentru un document. Trebuie sa ai foarte mult timp, tenacitate. Intr-o arhiva este o complicitate masiva - sa te respinga, sa-ti pierzi rabdarea, sa n-ai timp sa revii. Incearca sa te faca sa renunti - aceasta e a celor care detin arhive publice in Romania. Prima data esti primit cu amabilitate, apoi sub diferite pretexte tehnice, administrative esti refuzat. De pilda ca nu este o masina care sa-ti aduca dosarele de la fond la sala de lectura, ca n-au hartie sa le coperteze, ca a fost o inundatie, ca se muta dintr-o camera in alta... Arhivarii au invatat si repeta aceleasi scenarii. Refuzul lor este instinctiv, legat de mentalitatea lor. Nu stiu ce gasesti in arhive dar e mai bine sa nu citesti arhivele... Intervine si tactica de monopol din comunism. Sunt istorici care au acces pentru ca sunt prieteni cu depozitarii. Sau prin retele universitare se cunosc bine. Exista o competitie pentru exclusivitate. Sunt istorici care s-au invatat ca doar ei au dreptul sa cerceteze si numai ei au acces la anumite fonduri.
|
