x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Arhivele Directiei a V-a a Securitatii au zacut in basculante

Arhivele Directiei a V-a a Securitatii au zacut in basculante

22 Mar 2005   •   00:00

Gral (r) Nicolae Spiroiu, fost ministru al Apararii, admite ca arhivele fostului Partid Comunist, administrate de militari, au fost "periate". Generalul de brigada (r) Ilie Stoleru povesteste peripetiile arhivei fostei Directii a V-a a Securitatii.

  • de PAULA MIHAILOV
  • SPECIAL
  • CHEF OFITERESC. Colonelul Ilie Stoleru, aflat in august 1982 in compania selecta a generalului Victor Athanasie Stanculescu
    Incercand sa deslusim soarta arhivelor Securitatii si ale Partidului Comunist Roman, am gasit in presa anilor ,90 un interviu cu colonelul Ilie Stoleru. Astfel, am aflat ca, cel putin in ceea ce priveste Arhiva Directiei a V-a a Securitatii, el este "punctul zero" de la care ar trebui sa pornim in cercetarea noastra. Dand curs invitatiei noastre de a ne povesti concret cum s-au petrecut lucrurile, iata ce am aflat.

    LA COMANDA. In 22 decembrie 1989, colonelul Ilie Stoleru facea parte din comandamentul Armatei I. De acolo primeste misiunea de verificare a unitatilor subordonate Ministerului Apararii Nationale dispuse la sediul Radio, Televiziune, Arhivele Statului, Piata Palatului si alte cateva locuri din Capitala. Dimineata lui 24 decembrie il gaseste in sediul Directiei a V-a a Securitatii Statului. Aceasta unitate militara, purtand numarul 0666, avea ca misiune asigurarea pazei si protectiei demnitarilor de partid si de stat, in special a cuplului Ceausescu. Valtoarea militara sinucigasa din acele zile de la sfarsitul anului 1989 nu a ocolit sediul Directiei, devastandu-l.

    IN SPATELE USILOR. Desi practic era ofiterul care coordona actiunile trupelor dislocate in piata din fata fostului Comitet Central, colonelul profita de busculada din sistem si de teama "teroristilor", isi smulge tresele de pe umeri. Pastrandu-si insa pistolul la brau, Stoleru coboara la subsolul cladirii, unde, spre surprinderea lui, gaseste nu patrioti securisti, ci cativa ziaristi de la diferite agentii straine de presa.

    Intr-un material publicat in 1998, colonelul de atunci Ilie Stoleru povesteste cum a gasit interiorul Directiei conduse pe atunci de generalul Marin Neagoe: "Localul era deteriorat de lovituri de tun si arma automata, avand urme de incendiu stins, pereti gauriti, geamuri sparte, usi stricate (unele fortate), mobilierul ravasit (in parte distrus), multe bunuri arse, aparatura electronica deteriorata, laboratorul chimic distrus. (...) Mai erau in buna stare arhiva, o parte din munitie si mijloacele chimice de lupta". Focul ce a distrus cladirea era consecinta duelului purtat cu o zi inainte in Piata Palatului. Incendiul a fost stins de pompieri, a caror interventie s-a soldat practic cu inundarea camerelor si holurilor. La subsol se aflau laboratorul chimic al Directiei, arhiva si depozitul de munitie: "In sediu, isi aminteste Stoleru, era apa pana la genunchi. Ce s-a intamplat? Dupa ce s-a tras acolo in prostie si a luat foc, la demisol, unde era ca in transee, pomperii au bagat apa pana au facut o "Venetie". Cand am intrat, am vazut ca inaintea noastra fusesera altii, care devastasera in primul rand frigiderele, din care nu mai ramasese nimic". O maniera "revolutionara" de rupere cu trecutul: foc, apa si jaf!

    CAMIOANE, DEPOZITE DE ARHIVE. Pe langa "niste substante toxice de lupta, niste grenade fumigene speciale" pe care le-a gasit in laborator, Stoleru a observat ca si dosarele Directiei scapasera nevatamate. Realizand importanta acestora, colonelul a decis de la sine putere sa le stranga si sa le scoata din cladire pentru a le salva din mainile eventualilor pradatori, nu putini pe strazile Bucurestiului. Dar a intervenit problema transportului: "Unde s-o duc? Nu aveam nici o masina, nu aveam nimic. Am gasit doua basculante parasite pe acolo si un microbuz. Gasisem vreo doi soferi, ca mai aveam pe langa tancuri si soferi, si masini".

    Solutia imediata a fost incarcarea arhivei in basculantele murdare de mortar inghetat, peste care ofiterul si soldatii au pus niste foi de cort si folii de celofan. Nici cei care au participat la scoaterea dosarelor si nici cei carora li s-a ordonat sa le pazeasca nu cunosteau semnificatia sau importanta lor. Din 24 pana pe 26 decembrie, basculantele cu dosare au stat in fata CC a Uniunii Tineretului Comunist. Decizia pastrarii lor "pe loc repaus" i-a apartinut tot lui Stoleru, care nu a vrut sa o miste fara a primi ordinele ce se cuveneau intr-o asemenea situatie: "Dupa ce le-am luat si le-am pus sub paza, in fata CC a UTC, am tot dat telefoane (fac o paranteza, am avut un comandant, generalul Voinea, Dumnezeu sa-l ierte, un fricos, care statea in birou) sa intreb: "Ce fac, domnule, ca am astea aici?". "Asteapta!" si am asteptat pana pe 26 decembrie. (...) "Domnule, sunteti inconstienti? Dupa 24 de ore, doua nopti la rand, si ziua, domnule general, trimiteti pe cineva". Am impresia ca erau inconstienti, ce, niste dosare, ce daca erau de la Directia a V-a! Eu mi-am dat seama de gravitate. (...) Si ma gandeam ca s-ar zgaria pe ochi, cum se spune popular, serviciile de spionaj daca stiau ei ce se afla in masinile astea".

    LA GRAMADA. Dupa cateva zile, ordinul mult asteptat a venit: "Abia la ora 10:00 sau 11:00, pe 26 (decembrie - n.r.), au venit niste masini speciale, adica niste camioane mari de la Batalionul de Cercetare in Adancime (al Armatei I, n.r.), cum se chema atunci. Au venit camioanele, au incarcat, le-am mai dat si o cutie cu munitie, cu grenade, am facut si un inventar. La arhiva, nu aveam cum sa fac inventar. Am raportat ca au plecat, am primit confirmarea de la seful de Stat Major al Armatei, colonelul Buliga. Acum este general, la pensie. (...) Cei care au ridicat-o au fost ofiteri, daca nu ma insel chiar un maior. Nu i-am mai luat numele. Ce s-a intamplat dupa aceea cu arhiva, Dumnezeu stie".

    Pana la Dumnezeu, te mananca sfintii! Colonelul Stoleru isi incheie misiunea pe 3 ianuarie 1990. La doar o luna dupa aceea este scos la pensie fara explicatii sau justificari. Curios lucru, daca ne aducem aminte cati dintre vechii ofiteri au fost reactivati in acele zile de criza. Cel mai cunoscut exemplu este cel al generalului Nicolae Militaru, ajuns primul-ministru postdecembrist al Apararii din adjunctul ministrului Industriilor. S-a considerat, probabil, ca Stoleru a vazut si a aflat prea multe in timpul dintre fuga si moartea lui Ceausescu.

    Acum este la pensie si a ales sa isi dedice timpul liber veteranilor de razboi, indeplinind functia de presedinte al filialei Sector 3 "Matei Basarab" a Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi. Totusi, meritele sale militare i-au fost recunoscute in 2001, cand a fost avansat la gradul de general de brigada.

    UN GAVROCHE RATAT SI DECORAT
    Primii peste care a dat colonelul Ilie Stoleru (foto), comandantul Armatei I-a, in laboratorul chimic al Directiei a V-a de paza si protectie a demnitarilor au fost reporterii. Unii de la BBC, altii de la Reuters. Toti erau "inarmati" cu camere video. Pe baza vechiului ordin nr. 23 al ministrului Apararii Nationale, ofiterii nu aveau voie sa stea de vorba cu strainii. Colonelul Stoleru, desi recunoaste ca ordinul era "o tampenie", s-a conformat si nu le-a spus gazetarilor ca el era comandantul! Singurul lui regret este ca nu a incalcat ordinul: "Imi pare extrem de rau (ca nu a stat de vorba cu ei, n.r.) ca ieseam ca Gavroche, pe toate paginile". La 15 ani dupa evenimente, Stoleru iese totusi in presa, dar acum este general, pe pieptul caruia lucesc decoratiile de veteran.

    LA CHEIE
    Arhiva Directiei a V-a nu a fost singura "legatura" pe care a avut-o colonelul Stoleru cu Securitatea. Pe 28 sau 29 decembrie 1989, dupa propriile marturisiri, ofiterul si-a mai asumat o sarcina: "L-am trimis pe capitanul Stegaru, pe care-l aveam in subordine ca locotenent major, si i-am ordonat: "Ia toate cheile de la Securitatea Bucuresti". Caci nu mai era nimeni acolo. Si mi-a adus o punga cu chei de la fisete. Punga i-am dat-o primului sef al Inspectoratului Bucuresti, generalul Moldoveanu, chemat din rezerva. I l-am dat pe 2 sau 3 ianuarie 1990. Si cu asta, am terminat misiunea". El a terminat, dar altii au inceput munca la fisetele unde se aflau "dosarele in lucru" ale celor urmariti de Securitate in decembrie 1989.

    Istoria comunismului (23 martie 2005)
    ×