"Armata a avut grija de noi, cu exceptia lui Badalan"

Gabriela Dima a fost in decembrie 1989 unul dintre manifestantii care au iesit pe strazile Aradului impotriva regimului. Acolo a stat fata in fata cu militarii trimisi sa faca ordine in oras. Conform marturiei sale, cel mai zelos dintre ei era maiorul Eugen Badalan. Gabriela Dima a fost impresionata de modul in care ofiterul se manifesta: "Am mai vazut barbati colerici, dar Badalan ii intrecea de departe". Va redam mai jos marturia ei despre acele zile.

NEAGRESIUNE. In decembrie ’89, militarii nu au pus in pericol viata civililor care protestau fata de regimul comunist

Au trecut 15 ani... parca a trecut o vesnicie. Incerc sa-mi pun amintirile de acord si sa redau cam ce s-a intamplat in acele zile si cum l-am cunoscut eu pe mr. Eugen Badalan (actualul gen. Badalan, seful SMG al Armatei) in 1989, pe cand era emisarul gen. Nicolae Schiopu, comandantul Diviziei din Oradea. De asemenea, incerc sa o fac fara partinire si fara patima. In fond, eu nu am fost decat un trecator, unul de pe strada, care s-a alaturat demonstrantilor. Si mai cred ca am o datorie morala fata de cei care nu mai sunt...

INCEPUTUL. Pe 21 decembrie 1989, la intrarea in schimb, muncitorii de la Orologerie refuza sa inceapa munca. Conducerea, cum s-a intamplat si in alte parti, sudeaza portile intreprinderii. Furia oamenilor aproape ca le disloca, si la 8:10-8:15, coloana de demonstranti, condusa de Onofrei Danila, a carui fiica, Dana, era studenta la Timisoara si de la care nu mai avea vesti de mai bine de o saptamana, ajunge la Piata UTA. Daca este sa gasim un promotor al ideii de libertate in acele zile la Arad, acesta a fost Danila Onofrei, faptul ca nu mai stia nimic de fiica sa l-a facut sa mobilizeze oamenii. Intreprinderea UTA era la 100 de metri in spatele parcului. O parte din demonstranti s-a dus acolo scandand lozinci "Nu ne este frica", "Nu suntem huligani", "Pentru Timisoara" sau "Ieri in Timisoara, azi in toata tara". Faptul ca la Timisoara magazinele din centrul orasului fusesera vandalizate atunci cand demonstrantii au ajuns in Piata Operei, dar mai ales felul cum au fost tratate aceste evenimente de presa centrala si televiziunea din acele zile imprimasera in subconstientul oamenilor ideea ca toti cei de la conducere ii socoteau huligani, si de aici apelurile repetate "Nu spargeti", "Nu rupeti", "Nu distrugeti", dar si repetarea obsesiva a sloganului ca "Nu suntem huligani". In scurt timp, si muncitoarele de la UTA se vor alatura celor de la Orologerie. Vor urma apoi cei de la Combinatul de Mobila, de la Vagoane si incet, incet ceea ce pornise ca o demonstratie de 100 de oameni, pana in Piata Republicii, la Consiliu, va deveni o masa compacta de oameni, peste 10.000 de persoane.

ASA L-AM CUNOSCUT. Cand s-a ajuns in Piata Primariei, armata era deja acolo. Cladirea era inconjurata de un cordon de militari si de camioanele care ii adusesera aici. Dinspre Teatru venea o alta coloana. Paralel cu ea, camioane militare si TAB-uri, care in scurt timp vor disparea din localitate. Am inteles ca acest lucru s-a facut la ordinul mr. Dumitru Marcu, comandantul Garnizoanei Arad. Oamenii s-au oprit la intrarea in piata. Atunci m-am alaturat lor. Brusc, demonstrantii au pornit spre mijlocul pietei. Interesant a fost ca nimeni nu a tinut cont de cordonul de militari, dar nici nu s-a apropiat nimeni intr-atat incat sa fie nevoie de interventia acestora. A ajuns in fata si actorul Valentin Voicila, care, dupa Onofrei Danila, a fost cel de-al doilea pion, ca sa spun asa, in a mobiliza si a dirija oamenii. Dar au mai fost si Mircea Crisan, si Traian Dima, si controversatul Constantin Gurila, Claudiu Chis, Maria Popa, Titus Grosan, Gavrila Nemes, Ramona Pencea, Olimpia Bordea, Traian Timar, Alexandru Oancea, Marin Costescu, dr. Mircea Serban, Ioan Trifa, Adrian Ghender, Mihai Ruja, Valeriu Precup, Dorel Popa, viitorul primar al Aradului, Victor Braica, Don Pencea, Liviu Gargar, Geza Gruber s.a.

MARTOR. Gabriela Dima, unul dintre manifestantii aradeni

AVEM ORDIN SA TRAGEM! Odata piata plina, oamenii au inceput sa scandeze lozinici. Am vazut cum printre militari se starneste rumoarea. Au strans randurile, dar comandatii, plantati din metru in metru, nu au avut nici o reactie. Unul singur incepuse sa se agite, alerga de colo, colo, dadea ordine, apoi se intorcea spre multime si arata ceva. Era mr. Eugen Badalan. Curios a fost ca, desi cred ca ar fi vrut, nu indraznea sa se apropie de demonstranti. Intre timp, cineva a adus o scara de zugrav si Valentin Voicila a urcat pe ea. A aparut si o portavoce. De acolo, de pe acea scara, Valentin vorbea oamenilor. La un moment dat, cativa ofiteri, unii imi fusesera colegi de promotie, s-au apropiat de noi, care eram grupati in jurul scarii pe care era urcat Valentin. "Indiferent ce vi se va spune, nu raspundeti la provocari!" - mesajul era clar pentru mine una, cel putin. L-am vazut si pe mr. Ioan Micu, nu stiu daca nu si pe mr. Ioan Memetea. Mr. Ioan Micu era la acea vreme loctiitorul comandantului Garnizoanei Arad. M-a salutat din priviri, apoi si-a intors capul spre cladirea primariei. De doua ori. Mi-am dat seama ca ne spune ceva. Si chiar ne spunea. Primaria era plina nu doar de militari, dar si de cei de la USLA. Badalan se dadea de ceasul mortii ca nu stia ce vorbesc ofiterii cu noi, dar el nu avea curajul sa se apropie. Am mai vazut barbati colerici, dar Badalan ii intrecea de departe. Posibil sa fi fost si stresul situatiei. Cert este ca inainte sa se departeze de noi, ofiterii ne-au spus: "Avem ordin sa tragem daca va apropiati mai mult!", "Poate sunt si sotiile voastre intre noi!" - am auzit-o pe Olimpia Bordea, o asistenta de la Maternitate. "Ramaneti unde sunteti, nu inaintati, avem ordin sa tragem!"

NU VA APROPIATI! Oamenii au inceput sa scandeze "Armata e cu noi! Armata e cu noi!". Cred ca acest lucru l-a descumpanit putin pe dl Badalan, deoarece se retrasese in spatele unui camion si discuta cu ofiterii din dispozitiv. Noi am zis "Ma, o fi bine!", numai ca de la Bucuresti vestile nu erau deloc imbucuratoare. Cuplul Ceausescu nici prin cap nu avea sa cedeze. Mi-am zis ca numai o minune poate infaptui asta. Dl Badalan insa avea alte ganduri pentru noi, cei din piata. Se pare insa ca ofiterii tineri au refuzat sa se mai supuna ordinelor agresive date de Badalan. Lucru care avea sa imi fie confirmat mai tarziu. Desi ordinul a fost sa ne aresteze, nici unul nu a facut vreun gest in acest sens. Dimpotriva, mr. Niculaie Diaconescu, de la Lipova, s-a apro-piat de noi si ne-a spus: "Sub nici o forma sa nu va apropiati de camioane. Badalan a dat ordin sa fiti arestati. Va va atrage unul cate unul dupa camion si va va salta!". Din acea clipa, singura noastra grija a fost sa nu ii dam apa la moara lui Badalan. Si nu i-am dat, de vreme ce va povestesc toate acestea. Tot ce mai pot spune este ca pana pe 22 decembrie 1989, ora 13:10, la Arad nu s-a tras decat acea rafala in aer si nu a murit nimeni si ca Armata a avut grija de noi, exceptandu-l, desigur, pe mr. Badalan. Poate ca Dumnezeu a tinut cu noi sau poate noi am fost mai calmi, nu stiu. Oricum, desi cred ca ar fi vrut, mr. Badalan nu a putut reitera la Arad tragedia de la Timisoara. Dupa fuga cuplului Ceausescu, in cea mai lunga noapte de dupa, Aradul si-a dat si el tributul - 19 morti si 38 de raniti.

ARMATA E CU NOI!

"La scurt timp dupa plecarea ofiterilor printre oameni, au inceput sa circule manifeste si foi volante care indemnau la calm, luciditate, ordine si... speranta. Erau facute de angajatii de la Centrul Teritorial de Calcul, care nu s-au sfiit sa infrunte regimul, va dati seama cum i-or fi ras CI-stului in nas?! Pe foile volante era imprimata Proclamatia Frontului Democratic Roman de la Timisoara, proclamatie care a fost adoptata imediat si de catre demonstrantii din Arad. O asemenea foaie a ajuns si in mainile domnului Badalan. Cred ca a vazut rosu in fata ochilor, altfel nu-mi explic ce l-a putut determina sa-i convoace rapid pe comandantii din subordine, acolo sub ochii nostri. Nu stiu ce s-a discutat, dar stiu ca Voicila a avut o singura remarca: "Fratilor, cred ca e de rau!". Era in jur de 11:00, cand o rafala de automat a secerat parca pe deasupra noastra. Fiind spatiu deschis, asa am receptat-o, desi focul fusese tras de undeva de pe Str. Closca sau Str. Crisan, nu mai stiu. Tin minte doar ca masa aceea compacta de suflete care umplea piata s-a rupt in doua si oamenii au luat-o la fuga, unii spre Teatru, altii spre Biserica Rosie. Totul s-a petrecut foarte repede, dar ce clipe!? Ramasesem o mana de oameni fata in fata cu armata. Dar numai cateva clipe. Ceva imi spunea ca nu se va apropia nimeni de noi. Badalan a avut o reactie de recul, s-a dat un pas inapoi, surprins parca si a ordonat ceva unor militari. Acestia s-au intors spre noi, cred ca le ordonase sa ne ridice, dar... pentru a nu stiu cata oara in dimineata acea am spus "Dumnezeu este cu noi!", pentru ca in clipa imediat urmatoare demonstrantii au revenit in piata vuind si ne-au inconjurat. Ni s-a spus apoi ca "Armata e cu noi!"".