Arta trivializarii la romani (III)

O analiza acida a vietii politice romanesti semnata de dr. Liviu Turcu. Un serial captivant, in exclusivitate, care spune verde-n fata de ce suntem noi spre coada garniturii civilizatiei universale. (...) Perceput de grupul de la Cotroceni ca intrat deja in "tabara premierului", o data cu numirea in consiliul de conducere al noului Institut pentru studierea crimelor comunismului, alegerea lui Ticu Dumitrescu in fruntea CNSAS echivala cu o garantie in transformarea faimoasei institutii intr-o parghie de trecere prin "foc si sabie" a grupului de interese reprezentat de presedintele Traian Basescu. O situatie evident socotita intolerabila pentru acesta din urma si ca atare se stie ce s-a intamplat. Inclusiv la nivelul spectacolului de sunet si lumina cu care a fost primit in regia activistilor societatii civile - cu ocazia prezentei la sedinta de la sediul CNSAS si care avea sa termine confruntarea intr-o oarece remiza cu titlu temporar pentru sase luni.

LA DISPOZITIA SERVICIILOR. Painea si cutitul au ramas asa cum se cuvine la dispozitia serviciilor (indeosebi SRI), care pot ingropa cu usurinta intr-un elan sincer CNSAS cu zeci de tone de maculatura de importanta periferica si punandu-i pe lucratorii destinatarilor in postura sa caute ani de zile acul in carul cu fan. Intre timp, seful SRI alfabetizeaza preventiv si persuasiv pe cale mediatica atat pe activistii societatii civile, cat si opinia publica in general despre faptul ca, datorita conditiilor obiective momentului decembrie 1989, o parte a arhivei si a fondului curent informativ de atunci a fost distrusa, iar circa 40%-50% din ceea ce a ramas intra sub incidenta protejarii securitatii nationale si a sensibilitatii serviciilor informative occidentale care, citez prin parafraza, nu sunt dornice sa descopere lucruri neplacute in ceea ce le priveste.

UN PIC DE ANALIZA. Nu intentionez sa intru in detaliile afirmatiei, intrucat mentionarea acesteia are doar scopul de a ilustra evolutia "ping-pongului" dintre grupurile de interese ce-i au drept exponenti pe premier si pe presedintele tarii. Ii sugerez oricum cu tot respectul sefului SRI sa solicite subordonatilor sai sa-i prezinte corespondenta dintre serviciile informative romanesti si omologii occidentali de la inceputul anilor ’90, aceasta fiind o perioada cand nu se afla in pozitia de a o cunoaste. Dupa care sa revada recentele declaratii pe subiect.

SESIZAREA OCAZIEI. In aceeasi perioada, un grup de interese ideologic neimplicat direct in disputa dintre presedinte si premier a inteles ca, profitand de competitia conflictuala a celor doua grupuri de interese politice, are oportunitatea de a realiza mai vechiul obiectiv de condamnare publica oficiala a regimului comunist ca tip de sistem. Coincidenta a facut ca in Parlamentul European sa fie lansata in aceeasi perioada o initiativa similara si deci in spiritul traditiei capitalizarii politice a factorului extern, grupul a inaintat prin istoricul Marius Oprea la Palatul Cotroceni propunerea crearii unei structuri institutionale dupa modelul Comisiei Wiesel - Iliescu (ce a avut drept obiect de studiu problema Holocaustului in Romania) menita sa pregateasca baza factuala necesara formularii unei declaratii politice la nivelul cel mai inalt. Presedintele a respins insa propunerea si, pentru a fi si mai clar in ceea ce priveste pozitia sa pe subiect, a declarat mass-media ca o atare condamnare oficiala nu-si are rostul in Romania, adaugand pe tonul si folosind limbajul deja cunoscut ca personal nici nu ar avea de ce sa se planga, intrucat nu a avut de suferit si a trait chiar bine.

"OFENSIVA". Drept urmare, Marius Oprea a reluat propunerea la Palatul Victoria, unde a fost imediat acceptata pentru a servi ca munitie de dezavuare politica a presedintelui Traian Basescu in fata unui important segment al electoratului roman. Ca o consecinta, a fost aprobata pe linie guvernamentala crearea Institutului pentru condamnarea crimelor comunismului (aceasta este formula utilizata de Marius Oprea ca director, dar ulterior denumirea a mai aparut si in alte forma) cu un consiliu de conducere constituit din personalitati ale societatii civile din tara si din strainatate. Institutul a fost asa cum se stie fundat pe o structura birocratica destul de generoasa si asigurata cu o prima finantare de la buget in valoare de 60 de miliarde de lei (vechi). Pentru observatorii avizati nu a trecut neobservat faptul ca statutul Institutului depasea cel putin la modul declarativ atributiile cercetarii academice, lasand deschisa portita ce a dat fiori de neliniste unora de a servi si drept canal de sesizare pentru organele parchetului.

"CONTRAOFENSIVA". Grupul de interese de la Cotroceni, sesizand imediat eroarea de a fi respins prematur o initiativa cu potential electoral, a declansat imediat o actiune de "recuperare" a temei din mainile adversarului de la Palatul Victoria. Din acest moment, desfasurarea evenimentelor are conotatii ce amintesc din nou de tranzactiile mafiei italiene cu aroma de Caragiale. Dificultatile grupului de la Cotroceni veneau din faptul ca cei de la Palatul Victoria "recrutasera" deja in consiliul de conducere al noului Institut personalitati ale societatii civile socotite ca reprezentative si predictibile in acelasi timp. Cu unele dintre acestea, grupul prezidential se afla oricum in conflict deschis sau tacit. Problema era asadar pe cine puteau folosi drept surogat de incredere pentru o atare misiune delicata, in care tema condamnarii comunismului era doar un vehicul manipulativ in razboiul troian dintre presedinte si premier.

SOLUTIA. Intamplarea a facut ca cei de la Cotroceni sa observe aparitia in mass-media a unui editorial plasat ca material de serviciu in care se deplangea absenta politologului Vladimir Tismaneanu din consiliul de conducere al noului institut. Investigand ce s-a intamplat, cei de la Cotroceni aveau sa afle ca, in pofida presiunilor venite din partea unui mic grup de sustinatori ai lui Vladimir Tismaneanu din directia societatii civile de a fi acceptat ca membru al consiliului, cateva dintre personalitatile marcante care deja acceptasera pozitia au amenintat cu retragerea si au dat o explicatie publica a motivatiei. Cei in cauza, ca si majoritatea activistilor politici ai societatii civile nu l-au putut ierta pe Vladimir Tismaneanu pentru contributia capitala la spalarea biografiei si trecutului politic al presedintelui Ion Iliescu. Este momentul in care grupul de la Cotroceni si-a dat seama ca a gasit omul potrivit pentru reconfiscarea temei de la grupul advers al premierului.

DECIZIE RAPIDA. Cunoscand bine biografia si profilul psihologic, cei in cauza au realizat ca au gasit candidatul ideal sub aspectul controlului politic pentru ceea ce avea sa devina Comisia prezidentiala pentru studierea dictaturii comuniste. Pragmatic si nerabdator de a transa rapid in favoarea sa un meci cu alura internationala sub aspectul implicatiilor si care pentru moment parea deja pierdut, presedintele Traian Basescu a decis: sase luni pentru pregatirea unui document in baza caruia sa fie apoi formulata declaratia politica oficiala pe subiect. Ca perioada de timp alocata este absolut ridicola, sub as-pectul rigorii academice nu are nici o importanta nici pentru initiatori, nici pentru academicul presedinte al Comisiei.

LA LIMITA ABSURDULUI. Ca raportand in conditiile descrise pretentiile publice ale lui Vladimir Tismaneanu de a face din raportul final un moment istoric similar celui de la Nürnberg (celebrul proces organizat de aliati capilor nazisti) se frizeaza absurdul nu pare sa deranjeze inca pe nimeni in Romania de azi. Important este, potrivit declaratiei lui Vladimir Tismaneanu, ca prezentarea raportului sa coincida simbolic cu aniversarea alegerilor furate de comunisti in noiembrie 1946. Adica totul facut exact in stilul fostei sectii de propaganda a CC al PCR este de aceasta data drept cu semnul ideologic schimbat.

CONTEAZA APARENTELE. In plus, ceea ce se urmareste la Cotroceni este in primul rand impactul politic pozitiv in plan electoral pentru consum intern si international. Dupa care, vorba lui nenea Iancu: "Pupat toti piata «ndependentei»" si trecut la alte teme mai importante pe agenda politica a presedintelui. Nu fondul problemei conteaza, ci aparentele, iar, in formula preconizata, toti cei implicati ies cu avantaje certe. Sigur, mai putin romanii ca natie, dar asta evident nu conteaza… Din aceasta "susanea" de proportii, fiecare dintre participanti intentioneaza in realitate sa isi ia dupa modelul lumpenar partea sa de castig: grupul prezidential e asigurat ca tema nu e luata in serios nici macar la nivel formal, precum este prevazut in statutul noului Institut aprobat de premier; Vladimir Tismaneanu se delecteaza cu satisfactia spargerii "blocadei" la care a fost supus de societatea civila dupa episodul Ion Iliescu si neincluderea in consiliul de conducere al Institutului; mai mult, satisfactia este amplificata de acceptarea de catre Marius Oprea de a-i fi subordonat in postura de simplu membru al Comisiei prezidentiale. Si, parca dorind sa confirme personal descrierea caracterului si stilului de lucru facuta de analistul britanic Tom Gallagher in doua editoriale recente, Vladimir Tismaneanu nu a vrut sa piarda ocazia de a-si realiza "la schimb" un alt vechi obiectiv: obtinerea acordului guvernantilor de la Bucuresti pentru a-i finanta un centru de studii pentru problemele comunismului la Universitatea din Maryland, unde activeaza in prezent.

COMPROMISURI. Acest quid-pro-quo (adica in traducere damboviteana "o mana spala pe alta") prevede cel putin ca proiect alocarea de la bugetul Institutului Cultural condus de Horia Roman Patapievici a sumei intiale de minimum 100.000 de dolari, urmata apoi anual de alte transe financiare. Ca in spiritul celei mai pure reciprocitati dambovitene in mod surprinzator Horia Roman Patapievici a "acceptat" sa devina membru al comisiei prezidentiale este desigur o simpla intamplare. Mai grav sub aspectul credibilitatii morale si intelectuale este modul in care Horia Roman Patapievici a acceptat sa devina participant la "susaneaua" Comisiei prezidentiale. In plus, respectatul intelectual ar trebui sa mediteze mai serios la cele intamplate cu ocazia recentei sale deplasari in Statele Unite. Si nu in cele din urma ar trebui sa mai raspunda la o intrebare: cand deja exista la prestigioasa Universitate Georgetown din Washington catedra "Ion Ratiu" al carei obiect de activitate este cultura si civilizatia romaneasca, de ce mai este nevoie de un centru de studii finantat de la bugetul statului roman la Universitatea din Maryland, aflata la o distanta geografica de mai putin de 15-20 de mile? Poate doar ca revansa la esecul lui Vladimir Tismaneanu de a obtine postul de la catedra mentionata de la Georgetown University? Si asta se intampla in conditiile in care centre si catedre universitare americane cu traditie si experienta in diseminarea limbii si culturii romanesti se afla in situatia de a fi desfiintate din lipsa minimei finantari a Bucurestilor.

RETRAGERI. Dificultatile responsabililor oficiali si neoficali ai comisiei prezidentiale de a coopta alaturi de Tismaneanu personalitati de calibru national au fost destule. Desi facuta public prematur si cu tam-tam, participarea unor personalitati-simbol in lupta impotriva regimului comunist precum Paul Goma, Doina Cornea, Mircea Raceanu si Florin Constantiniu nu s-a confirmat in realitate. Pentru unii explicatiile pot fi de ordin personal, pentru altii insa, precum Mircea Raceanu, sunt de principiu. Componenta finala a Comisiei prezidentiale a fost facuta publica zilele acestea.

DEZARMANT. Nimeni nu trebuie sa fie surprins daca membrii viitoarei comisii prezidentiale se vor regasi mai degraba in agendele telefonice personale ale grupului de interese de la Cotroceni si ale lui Vladimir Tismaneanu decat pe listele celor care au suferit si luptat in linia intai impotriva regimului comunist. Si nici nu ar putea fi altfel. Ar fi prea riscant ca intreaga actiune sa scape de sub control si sa devieze in cine stie ce directie nedorita, inclusiv a unei confruntari chiar cu membrii "nucleului dur" din cadrul grupului de interese al caror exponent este insusi presedintele Traian Basescu. In acest caz, evaluarea comunismului a fost si trebuie sa ramana un simplu vehicul politic cu destinatie precisa si fara nici o legatura cu subiectul propriu-zis. Adica un episod efemer in competitia conflictuala dintre grupurile de interese aflate la putere. Daca in alte domenii, clasa politica si elita intelectuala din Romania au serioase restante in planul indeplinirii responsabilitatilor istorice fata de propriul popor, trebuie recunoscut ca in domeniul manipularii si capacitatii de a perverti si de a arunca in derizoriu teme in baza carora alte natii isi fauresc la modul serios destinul, cei in cauza au atins "culmi" de neinvidiat. De aici si titlul randurilor de mai sus: arta trivializarii la romani!

CV-UL AUTORULUI

Liviu Turcu s-a nascut la 12 iulie 1948, la Galati. 1970: Absolvent al Facultatii de Sociologie din Bucuresti. 1970 1976: Cercetator stiintific la Institutul de Studii si Cercetari pentru Prognoza Economica si asistent la Universitatea din Bucuresti. Doctorat in filozofie, in 1977, la aceeasi universitate. 1976-1989: a functionat in cadrul Serviciului de Informatii Externe (DIE, ulterior CIE) din cadrul Departamentului Securitatii Statului, unde a ocupat functii de raspundere, printre care si cea de sef al serviciului operativ SUA/Canada si Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria si Elvetia. Dupa stabilirea in SUA, unde a cerut azil politic, a dat interviuri si a publicat analize pe tema regimului comunist in mass-media occidentale printre care BBC, Vocea Americii, CBC (Canada), TV5 (Franta), Europa Libera, L’Europe (Italia), The Washington Post, The Washington Times, The New York Times. Este membru al Academiei Americano-Romane de Stiinta si Arta (ARA) si Society of Competitive Intelligence Proffesionals. In prezent este expert consultant in informatii competitive din domeniul economic si financiar pentru companii interesate de investitii in fosta Europa de Est. La 11 iulie 1989, Liviu Turcu a fost condamnat la moarte de un complet de judecata, al carui presedinte a fost colonelul de Justitie Gica Popa - la 25 decembrie 1989, acelasi colonel l-a condamnat la moarte si pe Nicolae Ceausescu, iar apoi s-a sinucis la 1 martie 1990. La 1 octombrie 1990, ca urmare a recursului extraordinar inaintat de Procurorul General prin Decizia nr. 27, Curtea Suprema de Justitie, rejudecand procesul, a anulat sentinta data de fostul regim totalitar, fiind repus in drepturile sale civile.