"Astept sa ne intalnim in viata urmatoare"

Aurora Cornu si Marin Preda: Au fost casatoriti patru ani doar, dar dragostea pentru ea nu l-a parasit niciodata

Lui - glontul dragostei i-a ars inima, prabusindu-l peste lungi scrisori de iubire in care se daruia, fara sa-i pese ca se pierde.
Pe ea, care era "bolnava de plecare" - asa cum singura marturiseste -, nici macar dragostea n-a putut sa o tina prizoniera.
S-a rupt de el, pentru ca ii era teama ca, dupa atata vreme de stat langa Marin Preda, aripile n-or sa mai stie sa o poarte pe cerul ei. A umblat toata viata prin lume, asa cum a visat, dar nu si-a mai gasit niciodata locul. Singurul ei acasa a ramas inima lui Marin Preda.
El s-a mai recasatorit de doua ori, a avut-o pe Eta, care l-a ingrijit, apoi pe Elena, care i-a daruit doi fii. Dar in nici una dintre nevestele sale n-a reusit s-o gaseasca pe Aurora, fata de la malul marii pentru care a scris prima lui scrisoare de dragoste...
ADRIANA OPREA-POPESCU

S-au cunoscut in cantina Uniunii Scriitorilor si au avut atunci un mic schimb de cuvinte, nu foarte amabil. Apoi s-au ignorat reciproc. Demonstrativ, de fiecare data cand se vedeau, el intorcea capul in alta parte, iar ea ii urma exemplul.
Doi ani mai tarziu, in august 1954, s-au revazut la mare, in statiunea "Vasile Roaita". Marin Preda avea 32 de ani, Aurora Cornu, aproape 20... Din nou s-au infruntat: ea ocupa, de o saptamana, camera pe care avea el repartitie. Marin Preda a incercat totusi sa fie politicos, i-a spus ca daca prefera camera, se poate duce in alta parte. Insa ea n-a acceptat ca un necunoscut, "dezagreabil, pe atunci", sa-i faca favoruri. A inceput sa-si adune lucrurile raspandite prin toata camera, iar el o privea fix, din cadrul usii, stanjenindu-i miscarile, indragostindu-se de ele. A doua zi, iesind la plaja, Aurora a primit prima scrisoare de dragoste de la el.

"August 1954
Dar iata ca o adiere de durere, de parere de rau, de mahnire izvoraste din inima mea. Te-am facut sa suferi (nu stiu unde, cand si de ce), dar simt ca acest lucru s-a intamplat si mi-e greu sa indur asta acum, singur, cu gandul la tine, scriindu-ti intaia mea scrisoare de dragoste. Astept sa treaca...

* A trecut... Oh, te iubesc! Te iubesc de tot, cu parul tau, cu hainele tale verzi, cu salopeta si sandalele tale ciudate. Iubesc cingatoarea ta ascunsa, copcile, oasele trupului tau... Totul, aspiratiile tale, somnul tau... Vanitatea si cochetaria ta distilata, nelinistile tale profunde, gandul tau putin inghetat, categoric si fara ascunzisuri, atat de temut de catre amatorii de compromisuri. "
S-au reintalnit pe plaja si au incheiat un armistitiu. Mai intai la malul marii, unde-au impartit acelasi cearsaf, pe care stateau de vorba, uitand de ei, prajindu-se sub soarele puternic. Erau doi tovarasi de singuratate care aveau in fata lor lumea... Seara, mancau impreuna, sub un copac. Asa i-a gasit o colega poeta care ii pandea pasii lui Preda, i-a vazut manca nd din acelasi pui la ceaun, izolati de restul lumii, si a inteles ca toate sperantele-i sunt duse. Dar nici unul dintre cei doi nu presimtea ca se vor pierde...

A cerut-o de nevasta de a doua zi
Prima cerere in casatorie a venit, in gluma, chiar din a doua sau a treia zi. Se plimbau pe strazi, el i-a cerut, in gluma, sa-i cumpere o limonada. Ea a acceptat, gandindu-se ca "poate n-are bani la el", apoi a comentat "uite-asa se compromite o femeie". Iar el a replicat iute "daca te-am compromis, te iau de nevasta".
Vacanta s-a sfarsit mai devreme pentru Aurora, care a plecat la Sinaia, unde avea repartitie. El a ramas singur, la malul marii pe care-o impartisera la doi, si a inceput sa-i scrie lungi scrisori de dragoste...

"Vasile Roaita, Sept. 1954
Draga Aurora,
Dupa ce ai plecat in seara aceea m-am intors acasa stapanit de un sentiment mic si ciudat care abia a doua zi mi-am dat seama ce inseamna. Am venit acasa foarte linistit, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic si eram foarte mirat de aceasta senzatie. Stiam ca te-am cunoscut, stiam ca ne-am plimbat impreuna, ca ceasuri intregi am stat fascinat de prezenta ta, ca sufletul meu a tremurat de nenumarate ori la auzul glasului tau si ca in ultima vreme tot ce era aici, marea si valurile si rasaritul soarelui si apusul si portita vilei si apele minerale si noptile cu stele, erai tu si aceasta din prima zi si atat de mult incat tot ce stiam, ca te-am cunoscut si m-am bucurat, toate acestea mi se pareau atat de firesti, incat plecarea ta nu putea sa strice ceea ce se realizase, plecarea ta nu insemna aproape nimic, plecarea ta adica; nu putea sa deplaseze, sa ia dupa tine toate acestea.
Ceea ce se realizase ramanea aici, cu mine, si tot aici, cu mine, ramaneai si tu, cu toate ca plecai. "Ia te uita, am gandit eu dupa ce am ramas singur. Ea pretinde ca a plecat. Nu se poate, n-a plecat", mi-am spus eu linistit si m-am culcat fara nici o turburare, avand doar sentimentul acela mic despre care ti-am pomenit."
In perioada aceea, Aurora era bolnava, extrem de slabita si extrem de sensibila. Daca se simtea lezata in vreun fel, se aseza in pat, cu genunchii la gura, fara sa scoata vreun sunet si vreme de sase ore. A ingrijit-o, ca un infirmier, vreme de un an. "Tandretea din primele lui scrisori se adreseaza unei bolnave", marturiseste ea astazi.
Marin Preda a fost un ipohondru toata viata, ii era frica de boli si de spitale, dar pe ea a ingrijit-o ca pe un copil. Au ramas impreuna, iar ea i-a cunoscut familia si i-a indragit-o. Pentru ca era certata cu ai ei, Marin a silit-o sa se impace, sa devina, cum se spune, familista.

Singurul lor copil: "Morometii"
S-au mutat in Cotroceni, in casa pe care el o descrie in ultima parte a romanului "Cel mai iubit dintre pamanteni". Marin Preda citea pe atunci Spinoza si asculta incontinuu Bach. Difuzoarele bubuiau in toata casa, pentru ca lui ii placea sa simta muzica cu tot trupul. Adormeau dupa miezul noptii, pe acordurile din "Mattheus Passion", iar el se destepta dis-de-dimineata, isi facea singur ceaiul si se apuca de scris. Cand se trezea, Aurora era primul critic al celor mai proaspete fraze din "Morometii". A mosit facerea cartii, care a fost, intr-un fel, si copilul ei. Singurul pe care l-au avut impreuna.
Aurora il iubea pe Marin si era fascinata de "Morometii". Acum recunoaste ca daca n-ar fi fost cartea, poate nu sar fi maritat cu Marin Preda... Sau daca, pe de alta parte, nu aveau nevoie de acte ca sa mearga si sa stea impreuna la hotel sau sa calatoreasca in strainatate, in Turcia si in Grecia... Nici unul dintre ei nu a simtit nevoia sa-si scoata o legitimatie de indragostit, dar certificatul de casatorie le-a fost necesar.
In primavara lui ‘55, s-au luat la Sfatul Popular. Singuri, pe fuga, fara vreo floare sau vreun pahar de sampanie. Au avut si verighete. Simple, fara nimic scris pe interiorul lor. Aurora si-a pierdut-o pe a ei intr-un cinematograf si amandoi au intrat in panica. Toata sala i-a ajutat sa o gaseasca, lipsa verighetei devenise o drama... Inelul care fusese o formalitate capatase, dintr-odata, valoare. Isi luasera casnicia in serios... Plecarile ei erau urmate de randuri care ii implorau intoarcerea. Marin Preda era bolnav de dragoste.

"Buc., 11 Martie 1955
Draga mea Aurora,
Imi vine sa-ti scriu cand mi-e dor de tine, tot asa cum mi-e greu sa-ti vorbesc. Deocamdata nu inteleg de ce este asa, inteleg ca te iubesc si iubirea turbura sufletul meu atat de mult, incat il face inactiv. Oh, ar trebui sa curga de-a valma simtirea mea catre tine, sa se reverse ca un torent si bucuria sa tasneasca pentru noi pana la cer. Imi dau seama ca nu se intampla asa si inteleg ca e din pricina romanului care imi cere, ca si tie, sa nu ma pierd... (...)
Incat, iubita mea, nu ma nelinistesc ca inima mea nu arde in vazul tau. Am insa bucuria secreta ca tu stii ca ea arde neincetat, iar eu stiu ca in ziua cand va fi eliberata de propriile ei fictiuni va fi vazuta mult mai mult decat a fost pana acum... Mult mai mult!
Si acum sa-ti spun ca mi-e dor de fiinta ta si de tot ce-mi aminteste de fiinta ta. As vrea sa tin in maini flanela ta. Ghetele tale galbene. Sa-ti ating fata cu palmele, sa ma bucur de ochii tai. Mie dor de gestul tau, a carui finalitate e smulgerea unui fir din parul tau ramas rarit pe crestet. Mi-e dor de glasul tau, de miscarile domoale ale trupului tau.
Trupul tau a inceput sa faca parte din mine insumi si daca n-as fi ceea ce sunt, ar trebui sa fiu disperat in loc sa-ti scriu aceste randuri calme.
Te iubesc neincetat, de dimineata si pana seara. Ma uit la lucrurile din jur si ma uit afara prin ferestrele mele mari. Stau linistit la masa, ma gandesc la tine, ma uit la lucruri ...
Lemnul uscat al mesei tresare. Piatra rece a strazii arde. Vantul si ploaia capata glas, Aurora! Exista pretutindeni! Ea exista neincetat in toate si pentru totdeauna."
Aurora spune despre el ca era un amant perfect si un sot excesiv de delicat. "Sotia lui era regina, nimic nu era prea bun pentru ea, vantul care batea trebuia sa bata asa incat sa nu o supere... Era in stare, cand iubea, sa sarute pamantul pe care calca nevasta lui... Ei, ii zicea, cu duiosie, cu amor si umor in glas, Aurica, iar pe ea o infuria la culme treaba asta! O necajea pentru ca-i placea aerul ei de copil bosumflat si inocenta cu care se straduia sa-si apere numele de Aurora...

Camarazi de drum
La un moment dat, a intrebat-o "daca eram frizer, ma iubeai?". "Nu, un frizer poate sa fie extraordinar, i-a raspuns ea, dar eu sunt indragostita de Marin Preda, de ideile tale, de literatura ta. De tine fizic, moral, intelectual. Cum frizerul e o notiune abstracta, daca erai frizer, nu ma indragosteam de tine. Probabil..."
Petreceau impreuna zilele si noptile. Erau camarazi de drum. Tot timpul unul langa celalalt. Se intampla de multe ori ca el sa inceapa o fraza, iar ea sa o termine. Glumeau tot timpul, se tachinau fara incetare, iar casa lor era plina de rasul lui Marin si chiotele ei. Erau extrem de istoviti unul de altul, dar niciodata plictisiti...

"Marti, 7 iunie ‘55
Aurora draga, iubita mea,
(...) Te-am sarutat la tramvai de doua ori, intocmai ca in copilarie, cand plecam la camp infricosat de soare si beam dinainte apa multa. Dar apa bauta fara sete nu e buna si nu inlatura setea de mai tarziu, ci doar te chinuie, prin amintirea ei, asa cum ma chinuie pe mine acum sarutarile luate la despartire. Ele nu tin locul dorintei chinuitoare care ma stapaneste acum in amintire, de a te strange la piept si a sorbi bucuria de pe buzele tale iubite. Oh, ce scumpa imi e rosata chipului tau asa cum arata cand eu m-am urcat in tramvai! Iubita mea, nu pot sa-ti mai scriu! Noapte buna trupului tau drag si ochilor tai frumosi! Fii linistita si dormi. Odihneste-te si vino sambata! Eu te iubesc atat de mult..."

* Aurora il prevenise, din primele zile ale vietii lor in doi, ca atunci cand va voi sa plece, el va trebui sa nu se impotriveasca. "I-am zis de la inceput, isi aminteste ea, Marine, cand vreau sa plec, eu plec!" Dar frica lui cea mare nu era ca ea il va lasa, ci ca nu va putea cuprinde, pe de-a intregul, toata dragostea pe care i-o purta. Avea si o vorba Marin Preda, pe care ii placea sa o spuna adesea in grupul lor de prieteni: "Aurora o sa creada ca am iubit-o cand o sa ma vada cu mainile pe piept pe catafalc".

Prizonieri si invingatori
Erau insa din aceeasi rasa. La fel de puternici si de orgoliosi, la fel de loviti de patima condeiului. Dar in fiecare poveste de dragoste exista prizonieri si invingatori. Fara sa-l poata invinge, Aurora n-a vrut nici sa capituleze... Nici familia, nici dragostea n-o puteau tine prizoniera.

"Hanoi, Dec. 1957
(...) La plecarea mea de acasa am ramas cu inima nedaruita si ma simt cu durere pentru tine fiindca te iubeam asa mult si n-am avut o clipa destinsa sa te strang in brate si sa-mi fac sufletul bun. Din pricina, poate, a tineretii tale prea necoapte si in acelasi timp totusi prea... sa zicem, avizate, o pojghita artificiala raceste suprafata dorurilor mele pentru tine si miezul lor prea viu izbucneste apoi te miri cand si tocmai cand e prea tarziu si imi pricinuieste dureri care nu se vindeca.
Acestea sunt ranile mele in viata cu tine si daca ai muri sau daca m-ai parasi (ceea ce ar fi totuna) ele, asadar, nu s-ar mai vindeca si as fi un infirm..."
Aurora l-a parasit si totusi n-a murit pentru el. A plans si a suferit un an inainte de plecare. Apoi, n-a mai avut lacrimi ... "Am tinut piept patru ani, spune ea... Nu mai era nimic de adaugat la dragostea noastra. Mai mult, ar fi insemnat pentru mine anularea nu a personalitatii mele, ci chiar a persoanei mele creatoare, pentru ca tot ce respiram mergea catre literatura lui, care era fascinanta si foarte puternica."
Pentru ea, despartirea a fost unul din lucrurile cele mai bune care i se puteau intampla. Scapase de grija ca i s-a luat libertatea. "Visul meu nu era sa fiu nevasta lui Marin Preda. Nu m-am nascut sa fiu nevasta lui Marin Preda, imi placea pe atunci sa spun", explica astazi Aurora motivul rupturii.

Au plans si s-au iubit la despartire
Intr-o zi, i-a spus chiar asa: "Marine, vreau sa plec de la tine". Si el, sperand probabil ca-i va trece, a rugat-o sa amane despartirea pana cand va iesi el din spitalul in care trebuia sa se interneze. A adaugat chiar si ca, daca ea i-a gresit cu ceva, el e gata sa o ierte.

"15 sept., Sinaia ‘58
(...) Acum e noapte si s-a facut tarziu, e ora 12, nu te mai vad, te-ai culcat, ai disparut in universul tau. Noapte buna! Mi-e dor de magari. Cand m-am indragostit de tine un magar acompania simfonia concertanta a iubirii mele in fiecare noapte. Sufletul se inalta in sus, sus, inima batea si... si... deodata se auzea hi-ha-ha-ul magarului!
Acum, dimpotriva, se aude doar revarsarea apelor cristaline care curg, curg - si acompaniaza simfonia concertanta a insanatosirii si regenerarii mele. Maine te voi vedea? Iti sarut amandoi ochii."
Dupa o luna, in septembrie, el a venit dupa ea la Sinaia, si au trait, dupa cum marturiseste acum Aurora, cele mai sublime saptamani de despartire pe care le putea visa. Un singur lucru i-a reprosat el totdeauna: ca nu l-a lasat pe el sa planga pe strada in voie, ca l-a luat de mana si l-a ascuns in spatele unui tufis, sa nu-l mai vada nimeni, ca i-a fost, adica, rusine de lacrimile lui.
De plans, au plans amandoi, dar tot s-au despartit. Ea a plecat de-acasa, lasandu-i doar un bilet: "Marine, eu plec, te parasesc. Vezi ce faci... Cheile sunt colo, banii dincolo...". Desfacerea casatoriei a fost tot la Sfatul Popular. De comun acord. Ea a luat vina, parasirea domiciliului conjugal adica, in care a mai locuit vreun an dupa divort, iar el a luat procedura.
Pe urma, relatia lor a intrat intr-o zona intunecata, Marin Preda s-a internat chiar in acel an, 1959, pentru o nevroza. A iertat-o insa repede pentru o vina pe care n-a avut-o si au redevenit prieteni. Desi se recasatorise cu Eta, a doua lui nevasta, Marin o vizita adesea si o intreba daca poate sa o ajute, daca are nevoie de ceva. Nu se vindecase si, oricum, nu renunta la un bun care fusese odata al lui.
Peste ani, cand Aurora se recasatorise si ea, o vizita in casa soacrei. Ea avea in camera de acolo o mocheta adusa din vechea casa, iar Marin intra, cu un singur pas pe propria lui mocheta, pe oglinda fostei lui neveste din casa socrilor ei, se pieptana si zicea: "He, mocheta asta mai tine inca!".

Il viseaza si "vorbesc" si acum
Ea a plecat in ‘65 la Paris si, dupa un timp, cand el a venit sa viziteze Franta, s-au vazut zi de zi, vreme de o luna, numai pentru placerea de a se certa din orice fleac. De dragul vremurilor trecute...
Peste zeci de ani s-au reintalnit in "Capsa" si el a intrebat-o: "De fapt, tu de ce m-ai lasat pe mine?". Iar Aurora i-a raspuns: "Nu stiu, Marine...". Ultima oara s-au vazut cu putin inainte ca el sa moara. Au luat masa impreuna, au povestit despre vietile lor. Nimic nu prevestea Marea Despartire... S-au iubit pana la capat. Si, indiferent de oamenii care au intrat pe rand in vietile lor si de care s-au indragostit, iubirea lor a ramas intreaga.
Aurora l-a iubit din toata inima, chiar daca uneori el n-a simtit asta. A purtat cu ea prin lume scrisorile lui de dragoste. De la Londra la Paris, de aici la New York si Washington, pe urma inapoi la Paris si Bucuresti... I-a fost teama ca se vor pierde. Ca il va pierde... In anii cat au fost impreuna, i-a raspuns in scris la fiecare declaratie de dragoste... Scrisorile ei s-au pierdut insa, o vreme el le-a tinut ascunse la editura, apoi se gandea chiar sa le dea spre pastrare unui bun prieten, dar n-a mai apucat. Au disparut la Mogosoaia, o data cu el, la plecarea spre Dumnezeu.
De cand s-au despartit, Aurora a inceput sa-l viseze si sa vorbeasca cu el in vis. De cand a murit, il viseaza si mai des. Il simte, spune ea, mai aproape decat atunci cand era in viata si se vedeau, cand si cand...
Acum, in ultima vreme, se "intalneste" cu el in sedintele de spiritism pe care le face cu prietenele din Paris. Il intreaba daca vrea sa se reincarneze, iar Marin ii raspunde ca tot roman vrea sa fie... "Lumea crede ca vrajile se fac din dragoste, e o treaba a celor doi, ele sunt in noi, se fac prin noi. Seductia e in afara noastra, spune Aurora Cornu. Nemaivorbind ca eu cred ca noi ne-am incurcat si in alte vieti, eu cu Marin, si ne plateam sau ne rasplateam in viata asta. Il astept in urmatoarea..."
"Oh, cat de mult a batut aici inima mea pentru tine!
Fusta din fata mea m-a facut sa te iubesc ca niciodata. Priveste-o cum sta!
Aici am citit "Doamna Bovary" o noapte intreaga.
Ceva a ars aici, indelung. Te iubesc mai mult! Acuma plec si simt ca inima mi se sfasie de dorul tau. Iubita mea! Bucuria mea!"

EA
Aurora Cornu a debutat, la 14 ani, cu versuri si figura, alaturi de alti tineri scriitori, printre sperantele liricii romanesti. A fost, vreme de patru ani, sotia lui Marin Preda. In 1965 pleaca la Paris unde, un an, a petrecut nopti boeme, prin bistrouri si cafenele, alaturi de alti artisti romani exilati. Face cronica de poezie franceza la Monica Lovinescu, apoi pleaca la Londra, unde sta trei ani. Acolo il cunoaste pe romanul Aurel (tot Cornea), operator de televiziune. Ea scrie critica de poezie pentru Europa Libera si face filme. Are un rol principal in filmul lui Erich Rohmer "Genunchiul Clarei", este producatoare si actrita filmului ocult "Bilocation ". In 1985 intervine pe langa guvernul francez pentru eliberarea echipei de televiziune rapita de teroristii din Liban. Printre ostatici era si Aurel Cornea, cu care apoi se si casatoreste, cavaler de onoare fiindu-le Jacques Chirac, pe atunci premier al Frantei. Acum locuieste in Paris, intr-un apartament modern, situat intr-un cartier din apropierea Turnului Eiffel. Isi imparte timpul si prieteniile din lumea culturala intre Paris si New York. Si-a lansat de curand un volum de versuri in limba engleza "Romanian Fugue in C Sharp - A Novel and Nine Stories". In luna aprilie a acestui an, Aurora Cornu se va intoarce in tara, pentru a ridica o manastire in comuna Cornu, in memoria parintilor ei.

EL
Marin Preda s-a nascut in judetul Teleorman, la Silistea-Gumesti, in familia lui Tudor Calarasu. Termina in sat sapte clase si, intre 1937-1940, este elev la Scoala Normala din Abrud, pe care o continua la Cristuru- Odorhei si apoi la Bucuresti. Ia examenul de Capacitate, dar renunta la scoala. E functionar la Institutul de Statistica, face corectura la "Timpul", unde debuteaza in 1942 cu schita "Parlitu". Incurajat, publica apoi proza si e remarcat de Eugen Lovinescu la cenaclul "Sburatorul". In 1948, debut editorial: "Intalnirea din pamanturi". Tanarul nuvelist plateste, si el, tribut realismului socialist, ca majoritatea scriitorilor din perioada "dictaturii proletariatului" ("Desfasurarea"). Prima sa capodopera este "Morometii" (vol. I - 1955; vol. II - 1967), carte care a fost apoi ecranizata. A mai scris romanele: "Risipitorii", "Intrusul", "Marele singuratic", "Delirul", precum si a doua capodopera "Cel mai iubit dintre pamanteni" (1980). A fost gasit mort in camera sa de creatie de la Palatul Mogosoaia. S-a stins, in mod suspect la 16 mai 1980.

CONTINUARE: Iubita mea Veronicuta Eminul meu iubit