Aurora Cornu si Marin Preda: Au fost casatoriti patru ani doar, dar dragostea pentru ea nu l-a parasit niciodata
Lui - glontul dragostei i-a ars inima, prabusindu-l peste lungi scrisori de iubire in care se daruia, fara sa-i pese ca se pierde.Pe ea, care era "bolnava de plecare" - asa cum singura marturiseste -, nici macar dragostea n-a putut sa o tina prizoniera.
S-a rupt de el, pentru ca ii era teama ca, dupa atata vreme de stat langa Marin Preda, aripile n-or sa mai stie sa o poarte pe cerul ei. A umblat toata viata prin lume, asa cum a visat, dar nu si-a mai gasit niciodata locul. Singurul ei acasa a ramas inima lui Marin Preda.
El s-a mai recasatorit de doua ori, a avut-o pe Eta, care l-a ingrijit, apoi pe Elena, care i-a daruit doi fii. Dar in nici una dintre nevestele sale n-a reusit s-o gaseasca pe Aurora, fata de la malul marii pentru care a scris prima lui scrisoare de dragoste...
ADRIANA OPREA-POPESCU
S-au cunoscut in cantina
Uniunii Scriitorilor
si au avut atunci un
mic schimb de cuvinte, nu
foarte amabil. Apoi s-au ignorat
reciproc. Demonstrativ,
de fiecare data cand se
vedeau, el intorcea capul in
alta parte, iar ea ii urma
exemplul.
Doi ani mai tarziu, in
august 1954, s-au revazut la
mare, in statiunea "Vasile
Roaita". Marin Preda avea 32
de ani, Aurora Cornu,
aproape 20... Din nou s-au
infruntat: ea ocupa, de o
saptamana, camera pe care
avea el repartitie. Marin
Preda a incercat totusi sa fie
politicos, i-a spus ca daca prefera
camera, se poate duce in
alta parte. Insa ea n-a acceptat
ca un necunoscut, "dezagreabil,
pe atunci", sa-i faca
favoruri. A inceput sa-si
adune lucrurile raspandite
prin toata camera, iar el o
privea fix, din cadrul usii,
stanjenindu-i miscarile,
indragostindu-se de ele. A
doua zi, iesind la plaja, Aurora
a primit prima scrisoare
de dragoste de la el.
"August 1954
Dar iata ca o adiere de
durere, de parere de rau, de
mahnire izvoraste din inima
mea. Te-am facut sa suferi (nu
stiu unde, cand si de ce), dar
simt ca acest lucru s-a intamplat
si mi-e greu sa indur asta acum,
singur, cu gandul la tine, scriindu-ti intaia mea scrisoare de
dragoste. Astept sa treaca...
*
A trecut... Oh, te iubesc! Te
iubesc de tot, cu parul tau, cu
hainele tale verzi, cu salopeta
si sandalele tale ciudate. Iubesc
cingatoarea ta ascunsa, copcile,
oasele trupului tau... Totul, aspiratiile tale, somnul tau... Vanitatea
si cochetaria ta distilata,
nelinistile tale profunde, gandul
tau putin inghetat, categoric si
fara ascunzisuri, atat de temut
de catre amatorii de compromisuri.
"
S-au reintalnit pe plaja si
au incheiat un armistitiu.
Mai intai la malul marii,
unde-au impartit acelasi cearsaf, pe care stateau de vorba,
uitand de ei, prajindu-se sub
soarele puternic. Erau doi
tovarasi de singuratate care
aveau in fata lor lumea...
Seara, mancau impreuna, sub
un copac. Asa i-a gasit o
colega poeta care ii
pandea pasii
lui Preda, i-a
vazut manca
nd din acelasi pui la ceaun,
izolati de
restul lumii, si
a inteles ca
toate sperantele-i sunt duse.
Dar nici unul
dintre cei doi nu
presimtea ca se
vor pierde...
A cerut-o
de nevasta
de a doua
zi
Prima cerere
in casatorie a
venit, in gluma,
chiar din a doua
sau a treia zi. Se
plimbau pe strazi,
el i-a cerut, in
gluma, sa-i cumpere
o limonada.
Ea a acceptat,
gandindu-se ca
"poate n-are bani
la el", apoi a
comentat "uite-asa
se compromite o
femeie". Iar el a
replicat iute "daca
te-am compromis,
te iau de nevasta".
Vacanta s-a
sfarsit mai devreme
pentru Aurora, care
a plecat la Sinaia,
unde avea repartitie.
El a ramas singur,
la malul marii pe
care-o impartisera la
doi, si a inceput sa-i
scrie lungi scrisori de
dragoste...
"Vasile Roaita,
Sept. 1954
Draga Aurora,
Dupa ce ai plecat in seara
aceea m-am intors acasa
stapanit de un sentiment mic si
ciudat care abia a doua zi mi-am
dat seama ce inseamna. Am
venit acasa foarte linistit, ca si
cand nu s-ar fi intamplat nimic si
eram foarte mirat de aceasta
senzatie. Stiam ca te-am cunoscut,
stiam ca ne-am plimbat
impreuna, ca ceasuri intregi am
stat fascinat de prezenta ta, ca
sufletul meu a tremurat de
nenumarate ori la auzul glasului
tau si ca in ultima vreme tot ce
era aici, marea si valurile si
rasaritul soarelui si apusul si
portita vilei si apele minerale si
noptile cu stele, erai tu si aceasta
din prima zi si atat de mult
incat tot ce stiam, ca te-am
cunoscut si m-am bucurat, toate
acestea mi se pareau atat de
firesti, incat plecarea ta nu putea
sa strice ceea ce se realizase,
plecarea ta nu insemna aproape
nimic, plecarea ta adica; nu
putea sa deplaseze, sa ia dupa
tine toate acestea.
Ceea ce se realizase
ramanea aici, cu mine, si tot
aici, cu mine, ramaneai si tu, cu
toate ca plecai. "Ia te uita, am
gandit eu dupa ce am ramas singur.
Ea pretinde ca a plecat. Nu
se poate, n-a plecat", mi-am spus
eu linistit si m-am culcat fara
nici o turburare, avand doar sentimentul
acela mic despre care
ti-am pomenit."
In perioada aceea, Aurora
era bolnava, extrem de slabita
si extrem de sensibila. Daca
se simtea lezata in vreun fel,
se aseza in pat, cu genunchii
la gura, fara sa scoata vreun
sunet si vreme de sase ore. A
ingrijit-o, ca un infirmier,
vreme de un an. "Tandretea
din primele lui scrisori se
adreseaza unei bolnave",
marturiseste ea astazi.
Marin Preda a fost un ipohondru
toata viata, ii era frica
de boli si de spitale, dar pe
ea a ingrijit-o ca pe un copil.
Au ramas impreuna, iar ea
i-a cunoscut familia si i-a
indragit-o. Pentru ca era certata
cu ai ei, Marin a silit-o sa
se impace, sa devina, cum se
spune, familista.
Singurul lor copil:
"Morometii"
S-au mutat in Cotroceni,
in casa pe care el o descrie in
ultima parte a romanului
"Cel mai iubit dintre
pamanteni". Marin Preda
citea pe atunci Spinoza si
asculta incontinuu Bach.
Difuzoarele bubuiau in toata
casa, pentru ca lui ii placea sa
simta muzica cu tot trupul.
Adormeau dupa miezul
noptii, pe acordurile din
"Mattheus Passion", iar el se
destepta dis-de-dimineata, isi
facea singur ceaiul si se apuca
de scris. Cand se trezea, Aurora
era primul critic al celor
mai proaspete fraze din
"Morometii". A mosit facerea
cartii, care a fost, intr-un fel,
si copilul ei. Singurul pe care
l-au avut impreuna.
Aurora il iubea pe Marin
si era fascinata de "Morometii". Acum recunoaste ca daca
n-ar fi fost cartea, poate nu sar
fi maritat cu Marin
Preda... Sau daca, pe de alta
parte, nu aveau nevoie de
acte ca sa mearga si sa stea
impreuna la hotel sau sa
calatoreasca in strainatate,
in Turcia si in Grecia... Nici
unul dintre ei nu a simtit
nevoia sa-si scoata o legitimatie de indragostit, dar certificatul
de casatorie le-a fost
necesar.
In primavara lui â55, s-au
luat la Sfatul Popular. Singuri,
pe fuga, fara vreo floare
sau vreun pahar de
sampanie. Au avut si
verighete. Simple, fara nimic
scris pe interiorul lor. Aurora
si-a pierdut-o pe a ei intr-un
cinematograf si amandoi au
intrat in panica. Toata sala
i-a ajutat sa o gaseasca, lipsa
verighetei devenise o drama...
Inelul care fusese o formalitate
capatase, dintr-odata,
valoare. Isi luasera casnicia in
serios... Plecarile ei erau
urmate de randuri care ii
implorau intoarcerea. Marin
Preda era bolnav de dragoste.
"Buc.,
11 Martie 1955
Draga mea Aurora,
Imi vine sa-ti scriu cand
mi-e dor de tine, tot asa cum
mi-e greu sa-ti vorbesc. Deocamdata
nu inteleg de ce este
asa, inteleg ca te iubesc si
iubirea turbura sufletul meu atat
de mult, incat il face inactiv. Oh,
ar trebui sa curga de-a valma
simtirea mea catre tine, sa se
reverse ca un torent si bucuria
sa tasneasca pentru noi pana la
cer. Imi dau seama ca nu se
intampla asa si inteleg ca e din
pricina romanului care imi cere,
ca si tie, sa nu ma pierd... (...)
Incat, iubita mea, nu ma
nelinistesc ca inima mea nu
arde in vazul tau. Am insa bucuria
secreta ca tu stii ca ea arde
neincetat, iar eu stiu ca in ziua
cand va fi eliberata de propriile
ei fictiuni va fi vazuta
mult mai mult decat a
fost pana acum... Mult
mai mult!
Si acum sa-ti spun
ca mi-e dor de fiinta ta
si de tot ce-mi
aminteste de fiinta ta.
As vrea sa tin in maini
flanela ta. Ghetele tale
galbene. Sa-ti ating
fata cu palmele, sa ma
bucur de ochii tai. Mie
dor de gestul tau, a
carui finalitate e smulgerea
unui fir din
parul tau ramas rarit
pe crestet. Mi-e dor
de glasul tau, de
miscarile domoale
ale trupului tau.
Trupul tau a
inceput sa faca
parte din mine
insumi si daca n-as
fi ceea ce sunt, ar
trebui sa fiu disperat
in loc sa-ti scriu
aceste randuri
calme.
Te iubesc
neincetat, de
dimineata si pana
seara. Ma uit la
lucrurile din jur si
ma uit afara prin
ferestrele mele
mari. Stau linistit
la masa, ma
gandesc la tine,
ma uit la lucruri
...
Lemnul uscat
al mesei tresare.
Piatra rece a
strazii arde.
Vantul si ploaia
capata glas,
Aurora! Exista
pretutindeni! Ea exista neincetat
in toate si pentru totdeauna."
Aurora spune despre el ca
era un amant perfect si un
sot excesiv de delicat. "Sotia
lui era regina, nimic nu era
prea bun pentru ea, vantul
care batea trebuia sa bata asa
incat sa nu o supere... Era in
stare, cand iubea, sa sarute
pamantul pe care calca nevasta
lui... Ei, ii zicea, cu
duiosie, cu amor si umor in
glas, Aurica, iar pe ea o infuria
la culme treaba asta! O
necajea pentru ca-i placea
aerul ei de copil bosumflat si
inocenta cu care se straduia
sa-si apere numele de
Aurora...
Camarazi de drum
La un moment dat, a
intrebat-o "daca eram frizer,
ma iubeai?". "Nu, un frizer
poate sa fie extraordinar, i-a
raspuns ea, dar eu sunt
indragostita de Marin Preda,
de ideile tale, de literatura
ta. De tine fizic, moral, intelectual.
Cum frizerul e o
notiune abstracta, daca erai
frizer, nu ma indragosteam
de tine. Probabil..."
Petreceau impreuna zilele
si noptile. Erau camarazi de
drum. Tot timpul unul langa
celalalt. Se intampla de multe
ori ca el sa inceapa o fraza, iar
ea sa o termine. Glumeau tot
timpul, se tachinau fara
incetare, iar casa lor era plina
de rasul lui Marin si chiotele
ei. Erau extrem de istoviti
unul de altul, dar niciodata
plictisiti...
"Marti,
7 iunie â55
Aurora draga, iubita mea,
(...) Te-am sarutat la tramvai
de doua ori, intocmai ca in
copilarie, cand plecam la camp
infricosat de soare si beam
dinainte apa multa. Dar apa
bauta fara sete nu e buna si nu
inlatura setea de mai tarziu, ci
doar te chinuie, prin amintirea
ei, asa cum ma chinuie pe mine
acum sarutarile luate la
despartire. Ele nu tin locul
dorintei chinuitoare care ma
stapaneste acum in amintire, de
a te strange la piept si a sorbi
bucuria de pe buzele tale iubite.
Oh, ce scumpa imi e rosata chipului
tau asa cum arata cand
eu m-am urcat in tramvai! Iubita
mea, nu pot sa-ti mai scriu!
Noapte buna trupului tau drag si
ochilor tai frumosi! Fii linistita
si dormi. Odihneste-te si vino
sambata! Eu te iubesc atat de
mult..."
*
Aurora il prevenise, din
primele zile ale vietii lor in
doi, ca atunci cand va voi sa
plece, el va trebui sa nu se
impotriveasca. "I-am zis de
la inceput, isi aminteste ea,
Marine, cand vreau sa plec,
eu plec!" Dar frica lui cea
mare nu era ca ea il va lasa, ci
ca nu va putea cuprinde, pe
de-a intregul, toata dragostea
pe care i-o purta. Avea si o
vorba Marin Preda, pe care
ii placea sa o spuna adesea
in grupul lor de prieteni:
"Aurora o sa creada ca am
iubit-o cand o sa ma vada cu
mainile pe piept pe catafalc".
Prizonieri
si invingatori
Erau insa din aceeasi
rasa. La fel de puternici si de
orgoliosi, la fel de loviti de
patima condeiului. Dar in
fiecare poveste de dragoste
exista prizonieri si
invingatori. Fara sa-l poata
invinge, Aurora n-a vrut nici
sa capituleze... Nici familia,
nici dragostea n-o puteau tine
prizoniera.
"Hanoi,
Dec. 1957
(...) La plecarea mea de
acasa am ramas cu inima
nedaruita si ma simt cu durere
pentru tine fiindca te iubeam
asa mult si n-am avut o clipa
destinsa sa te strang in brate si
sa-mi fac sufletul bun. Din pricina,
poate, a tineretii tale prea
necoapte si in acelasi timp totusi
prea... sa zicem, avizate, o
pojghita artificiala raceste
suprafata dorurilor mele pentru
tine si miezul lor prea viu izbucneste apoi te miri cand si tocmai
cand e prea tarziu si imi
pricinuieste dureri care nu se
vindeca.
Acestea sunt ranile mele in
viata cu tine si daca ai muri sau
daca m-ai parasi (ceea ce ar fi
totuna) ele, asadar, nu s-ar mai
vindeca si as fi un infirm..."
Aurora l-a parasit si totusi
n-a murit pentru el. A plans si
a suferit un an inainte de plecare.
Apoi, n-a mai avut lacrimi
... "Am tinut piept patru
ani, spune ea... Nu mai era
nimic de adaugat la dragostea
noastra. Mai mult, ar fi
insemnat pentru mine anularea
nu a personalitatii mele,
ci chiar a persoanei mele creatoare,
pentru ca tot ce respiram
mergea catre literatura
lui, care era fascinanta si
foarte puternica."
Pentru ea, despartirea a
fost unul din lucrurile cele
mai bune care i se puteau
intampla. Scapase de grija ca
i s-a luat libertatea. "Visul
meu nu era sa fiu nevasta lui
Marin Preda. Nu m-am
nascut sa fiu nevasta lui
Marin Preda, imi placea pe
atunci sa spun", explica astazi
Aurora motivul rupturii.
Au plans si s-au
iubit la despartire
Intr-o zi, i-a spus chiar
asa: "Marine, vreau sa plec
de la tine". Si el, sperand probabil
ca-i va trece, a rugat-o
sa amane despartirea pana
cand va iesi el din spitalul in
care trebuia sa se interneze. A
adaugat chiar si ca, daca ea
i-a gresit cu ceva, el e gata sa
o ierte.
"15 sept.,
Sinaia â58
(...) Acum e noapte si s-a
facut tarziu, e ora 12, nu te mai
vad, te-ai culcat, ai disparut in
universul tau. Noapte buna!
Mi-e dor de magari. Cand m-am
indragostit de tine un magar
acompania simfonia concertanta
a iubirii mele in fiecare
noapte. Sufletul se inalta in sus,
sus, inima batea si... si... deodata
se auzea hi-ha-ha-ul
magarului!
Acum, dimpotriva, se aude
doar revarsarea apelor cristaline
care curg, curg - si acompaniaza
simfonia concertanta a
insanatosirii si regenerarii mele.
Maine te voi vedea? Iti sarut
amandoi ochii."
Dupa o luna, in septembrie,
el a venit dupa ea la
Sinaia, si au trait, dupa cum
marturiseste acum Aurora,
cele mai sublime saptamani
de despartire pe care le putea
visa. Un singur lucru i-a
reprosat el totdeauna: ca nu
l-a lasat pe el sa planga pe
strada in voie, ca l-a luat de
mana si l-a ascuns in spatele
unui tufis, sa nu-l mai vada
nimeni, ca i-a fost, adica,
rusine de lacrimile lui.
De plans, au plans
amandoi, dar tot s-au despartit. Ea a plecat de-acasa,
lasandu-i doar un bilet:
"Marine, eu plec, te parasesc.
Vezi ce faci... Cheile sunt
colo, banii dincolo...". Desfacerea
casatoriei a fost tot
la Sfatul Popular. De comun
acord. Ea a luat vina,
parasirea domiciliului conjugal
adica, in care a mai locuit
vreun an dupa divort, iar el a
luat procedura.
Pe urma, relatia lor a
intrat intr-o zona intunecata,
Marin Preda s-a internat
chiar in acel an, 1959, pentru
o nevroza. A iertat-o insa
repede pentru o vina pe care
n-a avut-o si au redevenit prieteni.
Desi se recasatorise cu
Eta, a doua lui nevasta,
Marin o vizita adesea si o
intreba daca poate sa o ajute,
daca are nevoie de ceva. Nu se
vindecase si, oricum, nu
renunta la un bun care fusese
odata al lui.
Peste ani, cand Aurora se
recasatorise si ea, o vizita in
casa soacrei. Ea avea in camera
de acolo o mocheta
adusa din vechea casa, iar
Marin intra, cu un singur pas
pe propria lui mocheta, pe
oglinda fostei lui neveste din
casa socrilor ei, se pieptana si
zicea: "He, mocheta asta mai
tine inca!".
Il viseaza si
"vorbesc" si acum
Ea a plecat in â65 la Paris
si, dupa un timp, cand el a
venit sa viziteze Franta, s-au
vazut zi de zi, vreme de o
luna, numai pentru placerea
de a se certa din orice fleac.
De dragul vremurilor trecute...
Peste zeci de ani s-au
reintalnit in "Capsa" si el a
intrebat-o: "De fapt, tu de ce
m-ai lasat pe mine?". Iar
Aurora i-a raspuns: "Nu stiu,
Marine...". Ultima oara s-au
vazut cu putin inainte ca el sa
moara. Au luat masa impreuna,
au povestit despre vietile
lor. Nimic nu prevestea
Marea Despartire... S-au
iubit pana la capat. Si,
indiferent de oamenii care au
intrat pe rand in vietile lor si
de care s-au indragostit,
iubirea lor a ramas intreaga.
Aurora l-a iubit din toata
inima, chiar daca uneori el
n-a simtit asta. A purtat cu ea
prin lume scrisorile lui de
dragoste. De la Londra la
Paris, de aici la New York si
Washington, pe urma inapoi
la Paris si Bucuresti... I-a fost
teama ca se vor pierde. Ca il
va pierde... In anii cat au fost
impreuna, i-a raspuns in scris
la fiecare declaratie de
dragoste... Scrisorile ei s-au
pierdut insa, o vreme el le-a
tinut ascunse la editura, apoi
se gandea chiar sa le dea spre
pastrare unui bun prieten,
dar n-a mai apucat. Au
disparut la Mogosoaia, o data
cu el, la plecarea spre Dumnezeu.
De cand s-au despartit,
Aurora a inceput sa-l viseze si
sa vorbeasca cu el in vis. De
cand a murit, il viseaza si mai
des. Il simte, spune ea, mai
aproape decat atunci cand era
in viata si se vedeau, cand si
cand...
Acum, in ultima vreme,
se "intalneste" cu el in
sedintele de spiritism pe care
le face cu prietenele din Paris.
Il intreaba daca vrea sa se
reincarneze, iar Marin ii
raspunde ca tot roman vrea
sa fie... "Lumea crede ca
vrajile se fac din dragoste, e o
treaba a celor doi, ele sunt in
noi, se fac prin noi. Seductia e
in afara noastra, spune Aurora
Cornu. Nemaivorbind ca
eu cred ca noi ne-am incurcat
si in alte vieti, eu cu Marin, si
ne plateam sau ne
rasplateam in viata asta. Il
astept in urmatoarea..."
"Oh, cat de mult a batut
aici inima mea pentru tine!
Fusta din fata mea m-a
facut sa te iubesc ca niciodata.
Priveste-o cum sta!
Aici am citit "Doamna
Bovary" o noapte intreaga.
Ceva a ars aici, indelung.
Te iubesc mai mult! Acuma
plec si simt ca inima mi se
sfasie de dorul tau. Iubita
mea! Bucuria mea!"
EA
Aurora Cornu a debutat, la
14 ani, cu versuri si figura,
alaturi de alti tineri scriitori,
printre sperantele liricii
romanesti. A fost, vreme de
patru ani, sotia lui Marin
Preda. In 1965 pleaca la
Paris unde, un an, a petrecut
nopti boeme, prin bistrouri si
cafenele, alaturi de alti
artisti romani exilati. Face
cronica de poezie franceza la
Monica Lovinescu, apoi
pleaca la Londra, unde sta
trei ani. Acolo il cunoaste pe
romanul Aurel (tot Cornea),
operator de televiziune. Ea
scrie critica de poezie pentru
Europa Libera si face filme.
Are un rol principal in filmul
lui Erich Rohmer "Genunchiul
Clarei", este producatoare si
actrita filmului ocult "Bilocation
". In 1985 intervine pe
langa guvernul francez pentru
eliberarea echipei de televiziune
rapita de teroristii din
Liban. Printre ostatici era si
Aurel Cornea, cu care apoi
se si casatoreste, cavaler de
onoare fiindu-le Jacques
Chirac, pe atunci premier al
Frantei. Acum locuieste in
Paris, intr-un apartament
modern, situat intr-un cartier
din apropierea Turnului Eiffel.
Isi imparte timpul si prieteniile
din lumea culturala
intre Paris si New York. Si-a
lansat de curand un volum
de versuri in limba engleza
"Romanian Fugue in C Sharp
- A Novel and Nine Stories".
In luna aprilie a acestui an,
Aurora Cornu se va intoarce
in tara, pentru a ridica o
manastire in comuna Cornu,
in memoria parintilor ei.
EL
Marin Preda s-a nascut in
judetul Teleorman, la
Silistea-Gumesti, in familia
lui Tudor Calarasu. Termina
in sat sapte clase si, intre
1937-1940, este elev la
Scoala Normala din Abrud,
pe care o continua la Cristuru-
Odorhei si apoi la
Bucuresti. Ia examenul de
Capacitate, dar renunta la
scoala. E functionar la Institutul
de Statistica, face
corectura la "Timpul", unde
debuteaza in 1942 cu schita
"Parlitu". Incurajat, publica
apoi proza si e remarcat de
Eugen Lovinescu la cenaclul
"Sburatorul". In 1948, debut
editorial: "Intalnirea din
pamanturi". Tanarul nuvelist
plateste, si el, tribut realismului
socialist, ca majoritatea
scriitorilor din perioada
"dictaturii proletariatului"
("Desfasurarea"). Prima sa
capodopera este "Morometii" (vol. I - 1955; vol. II -
1967), carte care a fost apoi
ecranizata. A mai scris romanele:
"Risipitorii", "Intrusul",
"Marele singuratic",
"Delirul", precum si a doua
capodopera "Cel mai iubit
dintre pamanteni" (1980). A
fost gasit mort in camera sa
de creatie de la Palatul
Mogosoaia. S-a stins, in mod
suspect la 16 mai 1980.