Astronomie şi politică în fotbal

Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu
Jurnalul lui Adrian Păunescu - necesitate, şansă, condamnare (113)

24 mai 1987, Bârca şi Bucureşti
Ziua pe scurt:
1. Ultima de şedere la Bârca.
2. Duminică sportivă în familie. Mai întâi, pe praful uliţei, s-au înfruntat, la o partidă de fotbal, Adrian Păunescu, împreună cu nepoţii săi de văr, Mihai Finescu (11 ani) şi Mircea Păcuraru (zis Păpuşel, 14 ani) de o parte, şi Mitu Păunescu (65 de ani, unchiul lui A.P. din Făgăraş), Doru Păcuraru (30 de ani, văr) şi eu (la câteva zile după majorat). Apoi am ascultat etapa diviziei A la fotbal, în care s-au înregistrat câteva scoruri astronomice: Steaua - F.C. Olt Scorniceşti 8 - 0 (să fie Armata atât de neascultătoare, faţă de echipa satului natal al Preşedintelui Republicii?), Corvinul Hunedoara - Gloria Buzău 7 - 0, Universitatea Craiova - Chimia Râmnicu Vâlcea 5 - 0 (superioritate evidentă a oltenilor sudişti faţă de oltenii de nord, crescuţi la şcoala Ostrovenilor), F.C. Argeş - Dinamo 0 - 2 (fostul Dinamo Piteşti nu se mai putea obrăznici încă o dată în faţa superiorilor de la centru, după accidentul din 1979, când Dobrin, pe cont propriu, a bătut echipa Internelor, la Bucureşti, luându-i campionatul în ultima etapă), Victoria Bucureşti - “U” Cluj 1 - 0 (tradiţia universitară clujeană păleşte în faţa reputaţiei Miliţiei bucureştene), Petrolul Ploieşti - S.C. Bacău 1 - 1, Oţelul Galaţi - F.C.M. Braşov 1 - 0, Sportul Studenţesc - Jiul Petroşani 1 - 0 (de unde tragem concluzia că unicul suporter al echipei, utecist de nădejde, cântăreşte mai greu decât zecile de mii de mineri, cu tot cu vagoneţi) şi Flacăra Moreni - Rapid Bucureşti 3 - 1 (echipa meleagurilor în care s-au format, pentru muncă şi viaţă, o sumedenie de cadre politice importante din Securitate, printre care şi şeful său, Tudor Postelnicu, spulberă, când doreşte, cea mai iubită trupă a ţării, trimiţând-o în Giuleşti cu coada între membre, să zică mersi că a rămas în prima divizie).
3. Supărat că fotbalul e dominat de echipele militare, care, prin forţă sau ameninţarea cu forţa, au adunat jucători, valori şi toate cele trebuincioase, pentru ca să li se asigure poziţiile fruntaşe, închid radioul şi stau de vorbă cu Bobi, sărbătorind azi trei ani de când ne cunoaştem foarte bine, timp în care am realizat un copil, pe Andreea, şi o prietenie care nu dă semne de oboseală.

Nepotul lui Terente
Seara târziu, plecăm spre Bucureşti cu două maşini. Nu înainte ca A.P. să participe, vreme de o oră (rugat insistent de tataie) la botezul nepotului celui mai bun centru atacant pe care l-a avut, acum două decenii, echipa de fotbal “Avântul” Bârca, nimeni altul decât domnul Terente. La botez am mers în formulă restrânsă: A.P., bunicul meu, eu, Marin Bădeanca (fost primar al comunei) şi Ion Nuş Gurgui. N-am băut şi n-am mâncat nimic. Masa de seară am luat-o la noi acasă, iar bioenergeticianul Valeriu Popa n-a scăpat prilejul să ne explice, din nou, că după ora opt seara, stomacul trebuie lăsat gol, în linişte, să contribuie la un somn cu adevărat uşor.
Un cenaclu la botez

Nu rezistăm, însă, la rugămintea mesenilor, care, trecând pe rând pe la A.P., îi strâng mâna şi-l roagă să cântăm ceva din Cenaclul Flacăra. E impresionant că nişte oameni, majoritatea suficient de băuţi, au chef de cântece care nu îi invită neapărat la dans, ci îi predispun să asculte versuri. Nuntaşii primesc extraordinar cântecele noastre, pe care A.P. le dirijează de la masă şi al căror singur solist sunt eu: “Amor cubist”, “Fânul e baza”, “Cetăţeanul turmentat”, “Treceţi, batalioane române Carpaţii !”, şi, doar la chitară, “Europa” lui Carlos Santana.