Atunci când jucăriile plâng

Xiao Lin are acum 24 de ani. Este fiul unor oameni simpli şi săraci, din provincia Gui Zhou. Când Xiao Lin era mai mic, familia sa, formată din cinci membri, se ocupa cu agricultura, dar ce obţinea de pe câmp nu era suficient pentru supravieţuire. Pentru a face o viaţă mai bună familiei sale, în 1993, tatăl său a pornit spre provincia Zhe Jiang din estul Chinei şi s-a angajat în construcţii. Dar nici asta nu a fost de ajuns. Sărăcia era din ce în ce mai feroce. Pe când era în liceu, Xiao Lin s-a angajat la o fabrică de ţigări. Făcea multe drumuri pe zi, pe munte, fiind nevoit să care în spate, de fiecare dată câte  60 de kilograme de tutun.

După ce a absolvit şcoala secundară, el şi-a urmat tatăl la Zhe Jiang şi a lucrat în mici fabrici. Doi ani mai târziu, însă, părinţii i-au cerut să se întoarcă acasă şi să o ia în căsătorie pe Xiao Ying. La mijlocul anului 2003, tânărul a fost nevoit să-şi părăsească familia, soţia şi copilul care urma să se nască. Sărăcia era atât de cumplită, încât orice ar fi făcut, oricât ar fi muncit nimic nu le ajungea. Astfel că, împreună cu alţi săteni, a plecat spre zona cea mai industrializată din regiune, metropola Shenzen.

Soţia sa nu l-a putut ierta că a plecat, suferinţa a fost cumplită de ambele părţi, dar altfel, spune el, nu ar fi supravieţuit. În Shenzen şi-a găsit de lucru într-o frabrică de jucării. Credea că s-a terminat cu coşmarul. Dar nu a fost aşa. Unul nou tocmai se năştea.

Timp de trei luni Xiao Lin a lucrat în această fabrică de jucării, care avea 80 de muncitori. Programul de lucru era de 13-14 ore pe zi, şapte zile pe săptămână, pentru 800 de yuani. Tânărul nu se plângea de muncă; se gândea la soţia sa, la copilul său pe care trebuia să îl vadă crescând, căruia trebuia să îi asigure o viaţă mai bună. Dar... spre stupefacţia lui, deşi muncea fără să crâcnească, pe bani puţini, şi făcea multe ore suplimentare, după cele trei luni, când s-a terminat sezonul de vârf al producţiei de jucării (acesta este mai ales în perioada sărbătorilor)   Xiao Lin a fost concediat, fără explicaţii, fără nici o compensaţie.

Apoi el a găsit un loc de muncă într-o mică fabrică de mase plastice, cu doar 26 de lucrători, unde a fost plătit cu 20 de yuani pe zi. Nemulţumit de suma încasată şi de condiţiile de muncă, el a demisionat. Cu toate acestea, şeful nu a aprobat „cererea” de demisie! A fost forţat să stea să muncească pe aceşti bani. Altfel ar fi urmat represalii. 

După alte plângeri şi demisii, alături de alţi colegi de muncă, Xiao Lin a reuşit să-şi obţină drepturile, dar numai după ce s-a plâns la oficialităţi. Această poveste este un fragment dintr-o lucrare de mari dimensiuni: „Provocarea Forţei de muncă în China: Greve şi schimbare/ Regimul de muncă global în fabrici”, a lui Chris King-Chi Chan, doctor în sociologie, profesor la Universitatea din Hong Kong, care a întreprins un studiu aprofundat în mai multe regiuni ale Chinei.

Povestea lui Xiao Lin are un final  fericit. Dar sunt mulţi alţi oameni utilizaţi de companii ca şi când ar fi un utilaj care fabrică pe bandă rulantă jucării. Iar jucăriile, cele care ne bucură pe noi şi aduc zâmbete pe chipul copiilor noştri, sunt făcute, de cele mai multe ori, cu multe lacrimi.

De unde vin jucăriile?

95% din totalul jucăriilor importate în Uniunea Europeană sunt produse în Asia, aproape în exclusivitate în China. Mâna de lucru este ieftină şi abundentă. Mulţi muncitori chinezi acceptă condiţii de lucru mizere. La fel cum acceptă, de nevoie, şi încălcarea drepturilor omului şi ale angajatului.

Un muncitor chinez din industria de jucării câştigă, în medie, 3,5 euro pe zi. Iar „viaţa” sa este completată cu schimburi de 15-16 ore pe zi, neplata orelor suplimentare, aplicarea unor sancţiuni nelegale. Nu au concedii legale plătite. Peste 100.000 de persoane mor anual în accidente de muncă din cauza lipsei măsurilor de sănătate şi de securitate a muncii (conform raportului SACOM, una dintre organizaţiile din Hong Kong implicate în campania de susţinere a muncitorilor chinezi). Locurile de muncă sunt foarte periculoase, utilajele şi maşinile sunt vechi şi defecte, sunt utilizate substanţe toxice, muncitorii benefi­ciind de puţine ori de echipament de protecţie.

De obicei, aceşti oameni care fabrică jucăriile zâmbitoare şi frumos colorate mor prin epuizare. Şi, ceea ce este şi mai dureros, în unele din aceste fa­brici de jucării ca muncitori sunt folosiţi copiii!

Toate acestea pentru că marile companii, în  fuga (normală) după profit, îşi localizează producţia în ţările cu costuri de fabricaţie reduse. Nevoia de a respecta termenele de livrare extrem de scurte impuse şi de a accepta preţurile mici pentru comenzile de jucării primite de la marile companii multinaţionale fac ca violarea drepturilor omului şi ale muncitorilor să fie considerată tot ca „normale” în multe fabrici de jucării din China.

Pentru a-i ajuta pe aceşti oameni s-a iniţiat campania „Stop Toying Around - De unde ne vin jucărille?”

Este o campanie europeană susţinută de o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale din Austria, Cehia, Franţa, Polonia şi România, un consorţiu sprijinit financiar de Uniunea Europeană, care şi-a propus să facă vizibilă situaţia actuală a muncitorilor chinezi din industria producătoare de jucării. România este reprezentată de AUR-Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resurse Umane. 

Campania îşi mai propune ca alături de consumatorii cu spirit civic să solicite companiilor din industria producătoare de jucării să îşi accepte responsabilitatea ce le revine în garantarea unor standarde sociale minimale în toate etapele procesului de producţie şi de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare.

Ce se cere? Ca legislaţiile naţionale în domeniul muncii să fie respectate, muncitorilor să li se încheie contracte de muncă legale, interzicerea muncii forţate, să nu mai fie discriminare la angajare (aici victime sunt în primul rând femeile), asigurarea unui salariu „de trai” şi nu numai a unui salariu minim, interzicerea orelor excesive de muncă, asigurarea unor condiţii de muncă decente şi sigure. Iar companiile să-şi asume întreaga responsabilitate pentru lanţurile lor de aprovizionare, să se implice în buna aplicare şi respectare a legii.

Cele cinci organizaţii care luptă pentru drepturile muncitorilor din industria chineză de jucării colaborează cu mai multe ONG-uri din Hong Kong. Unele dintre ele au specialişti care fac inclusiv cercetări undercover în fabricile din China.

De ce plâng jucăriile? Între 3 şi 5 milioane de persoane, tinere femei în majoritate, muncesc şi trăiesc adesea în condiţii inumane în fabricile de jucării din China. Pentru a avea muncitorii la îndemână, multe fabrici ridică pe lângă ele un mic cartier de blocuri, de obicei insalubre, unde este „asigurat” totul. Este ca o cazarmă. Muncitorii îşi părăsesc căminele, familiile din provincia din care provin, în speranţa că îşi vor găsi de lucru şi vor câştiga bani mai mulţi în marile oraşe, acolo unde mii de fabrici produc jucării pentru multinaţionalele occidentale. Dar realitatea este cruntă. Salariile prea mici nu le permit să-şi ajute rudele, pe care, în unele cazuri, nu mai ajung să le vadă niciodată. Mulţi dintre ei îşi şubrezesc sănătatea din cauza numărului excesiv de ore lucrate şi a condiţiilor periculoase de muncă. Există chiar un termen chinezesc pentru epuizare: „Guolaosi”. Pentru că nu au avut şi nici nu au acces la educaţie şi la informaţie, cei mai mulţi dintre muncitori nu îşi cunosc drepturile. Nu ştiu nici măcar care este veni­tul minim impus de autorităţi! Ba mai mult, în China este interzis orice sindicat în afara celui oficial, orice altă reprezentare este interzisă, chiar pedepsită!

De ce plâng jucăriile?

Pentru că femeile sunt nevoite să muncească până la epuizare şi nu mai au timp să fie soţii şi nici mame. Pentru că aceşti oameni care produc jucării nu îşi permit să le facă o bucurie  propriilor copii. Banii pe care îi câştigă după  o lună de muncă neîncetată abia le ajung să-i hrănească. Nici nu îşi permit să se gândească la faptul că şi-ar putea trimite copiii la şcoli mai bune pentru a le asigura un viitor mai bun şi nu o moarte sigură ca muncitor într-o frabrică.  Pentru că sunt copii care nu-şi permit niciodată să strângă la piept o păpuşă sau un ursuleţ de pluş, dar muncesc pentru ca alţi copii să poată dormi cu ele la cap, fericiţi.

Campania, declanşată în anul 2009, se derulează pe parcursul a trei ani şi îşi propune să atragă atenţia consumatorului faţă de problemele pe care le întâmpină muncitorii chinezi. Nu este vorba despre a renunţa la cumpărarea acestor jucării produse în China, dimpotrivă, oamenii au nevoie de locuri de muncă!

Mai multe informaţii şi posibilitatea de a vă implica în această campanie de sprijinire a muncitorilor din China pe www.stop-toyng-around.ro sau www.stop-toyng-around.com