x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Augustin Buzura: "Măcar să asculte dacă nu ştiu să citească"

Augustin Buzura: "Măcar să asculte dacă nu ştiu să citească"

de Claudia Daboveanu    |    25 Oct 2010   •   00:00
Augustin Buzura: "Măcar să asculte dacă nu ştiu să citească"
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

"Pe un drum mult mai scurt decât ne-am fi imaginat vreodată am ajuns iarăşi ca ura, frica, agresivitatea şi neîncrederea să se instaleze pretutindeni în ţară. Toţi se tem de toţi, arată cu degetul în sus şi-şi ascund telefoanele mobile sau îşi scot bateriile când au ceva de discutat.



Ce-aş putea crede, aşadar, despre o asemenea atmosferă? Discuţiile despre interceptările ilegale sunt la ordinea zilei, iar fragmentele de convorbiri apărute în ziare golăneşti de un prost gust desăvârşit nu fac decât să creeze sentimente de neajuns şi de jenă pentru lumea în care am ajuns să trăim. Nu mă pot pronunţa cât sunt de legale sau de ilegale, dar mă cuprinde o deznădejde fără margini când mă gândesc ce poziţii ocupă cei "demascaţi" în viaţa publică. Şi nu-mi pot imagina ca "adversarii" lor să fie mai deosebiţi. De asemenea, nu ştiu dacă frica, violarea intimităţii, ura şi tot ce trăim zi de zi au acoperire în vreun articol din Constituţie, dar sunt profund dezamăgit că după 20 de ani am ajuns mai rău decât de unde am plecat.

În ceea ce mă priveşte, nu am de ce să mă tem. Ca şi alte câteva milioane de pensionari, nu fac decât să-mi păzesc pensia de mâna lungă a Guvernului Boc. Ca scriitor şi jurnalist, mi-aş dori din suflet să fiu ascultat şi pe această cale, cum am mai fost şi în cei 30 de ani prerevoluţionari. Dacă nu prea ştiu să citească - starea culturii româneşti dovedeşte că n-au acest obicei - măcar să asculte! Am încă foarte multe de spus. Un alt securist care mi-a cenzurat romanul "Drumul cenuşii" m-a asigurat că benzile magnetice nu sunt documente juridice. Să se fi schimbat între timp situaţia? Oricum, de mulţi ani nu mai avem nici o victorie în nici un domeniu. Şi asta pentru că ne-am lăsat pe seama impostorilor şi a celor care nu ştiu decât să instaureze frica şi incertitudinea. Poate că "orbii" lui Bruegel ar trebui priviţi cu mai multă atenţie!"

×
Subiecte în articol: special