Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Muntii astia sunt plini de comori", zic, mai tot timpul cu mandrie, oamenii de prin partea locului. "Nu le-a gasit nimeni, si nici n-o sa le gaseasca. Sunt ascunse bine si poarta asupra lor si blesemele celor care le-au ascuns..."
Muntii laudati nu sunt altii decat cei ai Capatanii, de pe meleagurile valcene. Nespectaculosi prin inaltime, au fost catalogati mai tot timpul - pe nedrept, de altfel - "munti de vaci". Si tratati ca atare.Dar, pe vreme frumoasa, din Olanesti - asta insemnand la vreo 20 de kilometri distanta de Ramnicu-Valcea pleaca spre munte tot felul de grupuri. Care mai de care mai ciudate. Ar putea trece drept turisti, daca nu ar fi inarmati cu tot felul de lopeti, tarnacoape, franghii, saci si tot ce vrei si ce nu vrei. Merg linistiti si au un aer conspirativ. Localnicii ii dibuiesc imediat si-i iau in ras. Dar parca nu e rasul lor... Mai ales acum, ca de vreun an incoace au aparut si italienii. Astia au alta aparatura, niste detectoare de metale pretioase, eheeii...
Pestera Iepurilor
Vara trecuta si-au facut de lucru, cu tot cu aparatele alea, prin albia r.ului Olanesti, intr-un loc ce-i zice "La Butoi". Si stiti ceva? Au gasit aur, domâle, aur adevarat, pilitura, dar si niste bucatele, asa ca pepitele. Sau ca si cum ar fi fost parti dintr-o moneda. Se-adunase lumea ca la urs...
Pe urma a inceput sa umble vorba ca aurul ar fi tocmai din Pestera Iepurilor - un loc aproape inaccesibil, de unde izvoraste un afluent al raului Olanesti. Si ca acolo, in pesterea asta, ar fi... o comoara, spun unii, un filon de aur, zic altii.
Singura certitudine este insa ca italienii au gasit, intr-adevar, pulbere de aur in albia r.ului Olanesti.
Citește pe Antena3.ro
Calea lui Traian
Cat despre comori, ei bine, da, aici e alta poveste. In primul rand, demna de luat in seama este insasi istoria acestor locuri. Se spune ca, dupa marea navalire a romanilor, un detasament de cavalerie al cotropitorilor, olanii, a ratacit drumul spre casa. Ca, in loc sa o apuce pe vestita "Cale a lui Traian", olanii s-au trezit pe poteci laturalnice. Dupa luptele crunte si devastatoare, oamenii erau obositi, infometati si bolnavi, iar caii inspumati isi tarau cu greu pelagra. Au mers vreme de o zi prin albia unui rau, si tot pe malul raului si-au asezat tabara, sa se odihneasca. Ca prin minune, caii au inceput sa se vindece. Si cavalerii ce s-au spalat cu apele involburate, parca au inceput sa se simta mai bine. N-au mai plecat si, incet, incet, pe langa izvoarele miraculoase, au intemeiat o asezare. Un loc al olanilor: Olanesti...
Sute de ani mai tarziu, Olanestiul si imprejurimile au reprezentat un loc de refugiu, dar si o zona de rezistenta impotriva valurilor de navalitori. Asa se explica, probabil, si faptul ca poalele muntelui sunt strajuite pur si simplu de manastiri. Fiecare cu istoria si farmecul ei. Dintre ele, doua poarta povara comorilor ascunse. Iezer si Pahomie. Prima, manastire de maici, asezata pe curbura calda a muntelui, a doua, un fost schit de calugari, ascuns in inima unei stanci.
Pastratoarele comorii
La Iezer, se spune, comoara ar fi fost incredintata maicilor de catre insusi principele Constantin Brancoveanu, acum aproape 300 de ani. Figura marcanta a istoriei romanilor, Brancoveanu (1688-1714) a fost prins, pe toata perioada domniei, intre marile lupte si orgolii habsburgice si otomane. Cand raporturile cu austriecii s-au imbunatatit, Brancoveanu a primit, in 1695, titlul de "principe al Sfintului Imperiu", insa problemele grele au inceput sa apara din partea turcilor. Domnitorul a incercat sa castige si sa pastreze bunavointa inaltei Porti, pe care o platea cu pungi grele de aur. Drept urmare, in anul 1699, sultanul i-a acordat domnia pe viata. Nestatornici insa in gandurile lor, mai-marii Imperiului l-au pus pe Brancoveanu in mai multe situatii periculoase. In anul 1703 a fost chemat pe neasteptate la Poarta si acuzat de necredinta fata de sultan. Cu dibacia vorbelor, dar mai cu seama cu daruri bogate, a izbutit sa scape si sa se intoarca teafar in tara. Aceasta intamplare a reprezentat insa un puternic semnal de alarma pentru Printul aurului - Altin Oglu - cum era numit in epoca Brancoveanu. Indiferent de soarta lui, aurul avea sa ramana in tara. Se pare ca acesta a fost momentul in care, pentru protectia comorilor, principele le-a incredintat unor supusi credinciosi.
Comoara de la Iezer nu a fost niciodata estimata. Dupa tragica moarte a lui Brancoveanu si a descendentilor sai, la 1714 - moarte hotarata de aceeasi inalta Poarta -, Manastirea Iezer a fost atacata de turci. Cronicile spun ca atacatorii cautau comoara. si ca maicile au refuzat sa dezvaluie locul unde era ascunsa. Toate slujitoarele Domnului au fostmasacrate, iar manastirea arsa din temelii. S-a presupus ca aurul Brancovenilor a ajuns astfel tocmai pe mainile celor de care il protejase. Dar nu exista nici o confirmare. La fel de bine ar putea fi inca la Iezer, sub protectia muntelui si a lui Dumnezeu. ( OANA COSTEA )
Descuiarea comorilor (I)
Pe la manastirea lui Adam, din judetul Tutova, se zice ca este o comoara strasnica, pe care o poate vedea orisicine. Este facuta in chip de beciu, cu usa, si cu un lacat sdravan pe care sta scris: "Nimeni nu poate umbla aici, fara iarba hiarelor".
Sâa incercat "statul" fel si chip, ba a trimis si osti ca sa-si incerce puterea, dar degeaba.
Multi au cheltuit averi, cautand iarba fiarelor, dar aceea nu se gaseste lesne, pentru ca nimeni nâo cunoaste.
Prin judetul Braila se zice ca iarba fiarelor e aurie sau argintie, sau rosie.
Prin Bucovina se spune ca iarba fiarelor creste pe locul unde a pierit trasnit un Diavol - "Uciga-l tunul".
"Unii spun ca iarba fiarelor e neagra si subtire la fir si creste pe camp, pe unde creste si cealalta iarba, doar atat ca daca in vara asta a crescut, de pilda, in poiana dumitale, iarna se pierde, si la primavara nu mai rasare tot aci, ci hat departe, peste trei ape curgatoare si tocmai peste noua ani mai rasare tot in locul ala.
Altii spun ca iarba fiarelor e rosie la fir, iar altii spun ca e si rosie, si neagra, adica e de doua feluri, dar ca neagra e mai buna". Oricum, ceea ce-i sigur este ca iarba fiarelor exista!
Prin judetul Muscel se crede ca iarba fiarelor creste prin smarcuri, pe langa lacuri si este de coloare rosie ca focul. Aceasta fata si-o tine toata noaptea si dimineata, panaân rasaritul soarelui; dupa aceasta insa se inverzeste si nu se mai poate cunoaste din celelalte balarii. Prin Bucovina se spune ca "iarba talharilor" creste pe piatra si intre pelinita. Ea are cap, ca si omul, si e vie, umbla. Frunza nâare: numai niste aripi din umere, coada si picioare.
E de coloare galbie. Radacina nâare. Pe piatra isi lasa o tara de radacina si merge mai departe.
Cand e nour, o poti capata. Atunci o cunosti pe piatra, si atunci e mai groasa; dar cand e soare, se subtie de tot. O bucatica de aceea daca ai lua in gura, mori pe loc. Ea, foarte rar, se gaseste. Talharii o vara in palma. Pe langa Noua-sulita, se afla".
In apropierea Botosanilor este undeva o comoara pusa de 7 ani si nâo pot lua decat 7 frati cu trei fire de iarba fiarelor.
