Averea unui "baron roşu": Paul Niculescu-Mizil

Decenii la rând i-am respectat, dar ne-am şi temut de ei. Aveam şi pentru ce: erau membrii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, elita regimului comunist din România. Mai sus decât ei erau numai Ceauşeştii. Ştiam că sunt foarte puternici, motiv pentru care bănuiam că sunt şi foarte bogaţi. Dar niciodată nu am ştiut cât de bogaţi.

Revoluţia din Decembrie 1989 i-a răsturnat de la putere şi i-a trimis, pe unii imediat, pe alţii ceva mai târziu, în boxa acuzaţilor, anchetaţi, judecaţi ba chiar şi condamnaţi în celebrul proces "Lotul CPEx". Unora li s-a pus sechestru pe avere. Altora li s-au percheziţionat casele şi, în ambele situaţii, s-au întocmit procese-verbale în care averile "baronilor roşii" erau consemnate amănunţit.

În ultimii ani ai regimului comunist, Paul Niculescu-Mizil era considerat unul dintre tovarăşii "luminaţi" de la vârful aparatului central de partid. Membru al PCR din anul 1945, a intrat în elita politică încă din 1955, când, pe vremea lui Gheorghiu-Dej, a fost ales membru în CC al PMR. Şi era tot acolo când partidul a fost "rebotezat" PCR. Cele mai înalte poziţii le-a avut însă în "regimul" Ceauşescu: a fost de două ori ministru şi vreme de şase ani a fost chiar viceprim-ministru. Apoi a intrat într-un con de umbră şi, din 1981 până în Decembrie 1989, a fost doar preşedintele CENTROCOOP. A fost arestat în febuarie 1990, iar actele întocmite cu ocazia percheziţiilor descriu "starea materială" a tovarăşului Mizil.

Conform procesului-verbal, primul lucru de care s-au interesat procurorii când au intrat în locuinţa fostului demnitar, situată în "buricul târgului" pe Str. Emil Zola nr. 1A, Sectorul 1, au fost "bijuteriile şi sumele de bani, în lei sau valută". În acest sens, primele valori, consemnate cu serie şi număr, au fost 17 carnete CEC a câte 5.000 lei fiecare, celebrele librete pentru achiziţionarea Daciilor. Deci, un total de 85.000 lei. Al doilea punct de interes au fost bijuteriile. Oricât ni s-ar părea acum de ciudat, familia Mizil avea doar câteva asemenea obiecte. Procesul-verbal menţionează doar: "un ceas marca «Longines», trei inele, două perechi de cercei şi un medalion, toate din aur". Asta era tot ce aveau Paul Niculescu-Mizil şi soţia lui? Nu avem de unde să ştim: în acea perioadă tulbure pentru ei, foştii demnitari şi-au împrăştiat lucrurile de preţ pe la prieteni, de unde le-au recuperat după ce au ieşit din necazuri.

Amplasată într-o zonă centrală, vila în care locuia familia Mizil nu era chiar un palat. Procurorii vorbesc despre o sufragerie, o cameră de zi, un dormitor şi un hol mare. Plus bucătăria. Iar procesul-verbal de acum două decenii menţionează rând pe rând mobilele din fiecare încăpere. Cele mai scumpe par a fi cele din sufragerie: "o masă de 12 persoane cu 12 scaune tapiţate, în valoare de 12.000 lei; o vitrină stil, evaluată la 12.000 lei şi un pian achiziţionat în urmă cu 30 de ani, evaluat la 30.000 lei". În camera de zi, fostul demnitar avea "o servantă stil, de 5.000 lei" şi "o canapea extensibilă, uzată, de 2.000 lei". Plus "un televizor «Telecolor» de 15.000 lei, un aparat de radio Orion şi unul Grundin, ambele vechi". Departe de ochii posibililor vizitatori, dormitorul este descris ca fiind de-a dreptul sărăcăcios: "un pat vechi, o măsuţă şi un scaun stil, valorând toate la un loc 20.000 lei".

La timpul său, Paul Niculescu-Mizil era considerat unul dintre puţinii intelectuali ai "elitei comuniste". Aşa îl evocă şi fiul său Serghei: "marea lui pasiune au fost cărţile şi arta; era un pasionat de pictură şi un colecţionar de tablouri deosebit de competent". Pasiuni de-o viaţă puse în evidenţă şi de conţinutul celor două corpuri de bibliotecă existente în casă. Pe rafturile lor, procurorii au găsit, printre multe altele, "10 volume din Grand Larousse", care făceau casă bună cu "Istoria românilor", de V.A. Urechia, ediţia din 1900, dar şi cu cele "50 de volume ale Istoriei civilizaţiei, ediţia franceză". Iar "Dicţionarul enciclopedic al URSS, ediţia din 1952" se afla alături de "Memoriile" lui W. Churchill. Dar ceea ce impresionează într-adevăr în enumerarea bunurilor din casa lui Mizil sunt tablourile. Iar lista lor este cu adevărat impresionantă. Acestea se aflau la domiciliul fiicei demnitarului, care locuia la aceeaşi adresă, dar la alt etaj.

Acolo, procurorii au identificat 127 de tablouri, toate semnate de autori români. Lista acestora este lungă şi cuprinde zeci de nume, de la o acuarelă a lui Tonitza la tablouri în ulei pictate de Isser, Ciucurencu, Baba, Ressu, Pătraşcu, Pacea, Piliuţă şi mulţi alţii. Plus multe tablouri semnate de fiul său Serghei Niculescu-Mizil. Ce s-a ales de toate aceste bunuri? Actele dosarului "Lotul CPEx" nu spun mare lucru despre ele. Serghei Mizil ne-a relatat că după percheziţie nu s-a confiscat nimic. "Mama, o femeie deosebit de ordonată şi meticuloasă, avea chitanţele primite la cumpărarea fiecărui obiect pe care-l avea în casă. Inclusiv cele emise când s-au cumpărat tablourile. În plus, multe dintre acestea erau primite cadou chiar de la autori, fapt menţionat în dedicaţiile cu autograf "înscrise pe spatele acestora."

Judecat în cadrul "lotului CPEX", Paul Niculescu-Mizil a făcut trei ani de puşcărie. Dar, şi după punerea în libertate, el a rămas consecvent cu convingerile sale. Prin anul 2006, când nişte ziarişti l-au acuzat că ar fi "criptocomunist, un nostalgic al vechiului regim", el a replicat ferm: "Domnilor, nu mai căutaţi atâţia termeni: eu sunt comunist". Şi aşa a şi murit la 5 decembrie 2008.