x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cazul chirurgului care nu operează, e telemedic în tren și „avertizor de integritate” la spital

Cazul chirurgului care nu operează, e telemedic în tren și „avertizor de integritate” la spital

de Diana Scarlat    |    05 Mai 2023   •   00:01
Cazul chirurgului care nu operează, e telemedic în tren și „avertizor de integritate” la spital

Spitalele din orașele mici au mari probleme cu deficitul de personal, iar faptul că reușesc să găsească medici și asistente e deja o mare realizare.

 În aceeași situație este și Spitalul Găești, un oraș mic din sudul județului Dâmbovița. Managerul Spitalului Găești se plânge că are un post de chirurg blocat, pentru că medicul angajat, Anca Stamate, nu operează, nu se ocupă de pacienți și nu face gărzi. În plus, locuiește în  București și consideră că timpul pe care-l petrece în tren și în metrou ar trebui să fie calculat la programul de lucru, conform unei decizii UE, care nu a fost transpusă în legislația românească. Chirurgul în cauză este și avertizor de integritate, iar managerul spitalului spune că singura ei activitate este aceea de a scrie reclamații, în timpul programului scurt de la spital. Anca Stamate explică, însă, că dreptatea este de partea ei, dar managerul îi încalcă drepturile. 

Medicul chirurg Anca Stamate s-a angajat la Spitalul Găești în iunie 2021, venind prin transfer de la Cluj. De atunci nu a operat niciun pacient, conform declarațiilor managerului Laurențiu Belușică, dar îi cere acestuia să-i considere ore de muncă timpul petrecut pe drum, de la București la Găești și înapoi, invocând telemunca și telemedicina, reglementate și în România. 

Managerul a explicat, pentru Jurnalul, că nu se poate face chirurgie din tren, în drum spre spital, deci nu poate da curs solicitării chirurgului. Totuși, medicul, care este și avertizor de integritate, insistă să explice că se poate, iar singurul care nu vrea să accepte este managerul.

„Includerea timpului de navetă ca timp de lucru este reglementată de către Comisia Europeană, chiar dacă legislația națională nu s-a aliniat încă. Telemunca și telemedicina sunt deja reglementate în legislația românească, de aceea le-am propus pentru soluționarea situației existente în rândul tuturor medicilor care fac naveta la locul de muncă. Chirurgia nu înseamnă doar consult și operație... actul medical este mai complex, având și o parte administrativă care poate fi făcută prin telemuncă. Telemedicina poate fi implementată, conform legislației și a contractului cu CAS. Dar din păcate, dânsul nu dorește”, spune chirurgul.

Managerul Spitalului Găești și colegii au acuzat-o pe Anca Stamate că ia salariul fără să presteze activitățile pentru care a fost angajată ca medic primar chirurgie generală, din iunie 2021, salariul unui chirurg fiind peste 10.000 de lei pe lună, în România. 

I s-a găsit un loc în altă secție

Medicul se apără, explicând că a fost angajată la Spitalul Orășenesc Găești începând cu data de 1 iunie 2021, prin transfer din Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Prof. Dr. O. Fodor Cluj-Napoca, dar în luna aprilie a aceluiași an avusese un accident casnic, în urma căruia a suferit mai multe intervenții chirurgicale la nivelul mâinii drepte, care i-au făcut imposibilă desfășurarea activității chirurgicale pentru o perioadă mai lungă, motiv pentru care, la solicitarea managerului Laurențiu Belușică, a fost detașată în Secția COVID a Spitalului Orășenesc Găești. 

Aici a desfășurat activitate medicală prin acordarea îngrijirilor și tratamentului necesar pacienților internați cu infecție SARS-CoV-2, și a efectuat aproximativ 3-4 gărzi lunar, începând cu luna septembrie 2021, până în luna august 2022, conform declarațiilor sale. 

A ocupat o funcție importantă

„În tot acest timp (din 1.03.2022-12.10.2022), am ocupat și funcția de director medical, prin concurs, desfășurând activitate administrativă, conform contractului încheiat, de 50% din timpul total de muncă, conform legislației. În data de 12.10.2022, am fost revocată abuziv din funcție de către managerul instituției, motiv pentru care m-am adresat instanței, existând pe rol un dosar în plină desfășurare. Pentru că am întâmpinat dificultăți majore în realizarea actului chirurgical, m-am adresat unui medic de chirurgie plastică, în vederea tratamentului chirurgical al mâinii drepte, în data de 23.11.2022. Apoi, am fost în concediu medical de recuperare, până în data de 18.01.2023, când am revenit în spital, dar în condiții de recuperare a mâinii drepte, cu recomandări de a evita eforturile fizice cu mâna dreaptă, precum și evitarea mișcărilor de finețe și precizie”, își motivează chirurgul Anca Stamate lipsa de activitate în secția la care este angajată. 

Aceasta mai spune că ulterior a reînceput, treptat, activitatea chirurgicală, efectuând intervenții minore, atât în ambulatoriu, cât și în Secția de Chirurgie Generală, reușind să recupereze funcționalitatea mâinii drepte. 

Managerul aduce acuzații grave

Nu este de aceeași părere managerul Spitalului Găești, care o acuză pe Anca Stamate de nerespectarea programului și a atribuțiilor de serviciu. Laurențiu Belușică, managerul spitalului Găești, spune că în continuare Anca Stamate nu are nicio activitate, în timpul programului scurt de la spital. „Ne-a informat că nu dorește să facă gărzi, nu internează niciun fel de bolnav, nu tratează chirurgical niciun fel de bolnav, iar de când s-a angajat în acest spital a operat o singură dată, a fost o intervenție minoră, dar nici măcar nu a făcut-o bine, pentru că a trebuit să intervenim noi, să rezolvăm problema. Din punctul meu de vedere, compromite în mod grav atât statutul de medic, cât și pe cel de avertizor de integritate”, a declarat, pentru Jurnalul, Laurențiu Belușică.

Abia zilele trecute a ajuns această situație în Comisia de Disciplină a Spitalului Găești, dar medicul în cauză spune că nu i s-a transmis încă rezultatul, având și o zi de concediu, chiar ieri. „Am trimis-o în Comisia de Disciplină a spitalului și am înțeles că i s-a stabilit o sancțiune pe o perioadă de trei luni în care i se va reține 5% din salariu. Doamna continuă să sfideze întregul colectiv și să vină la ora 10.00 la serviciu, plecând la ora 13.00. A făcut reclamații către toate instituțiile, cu zeci de pagini în care scrie despre fiecare când vine și când pleacă de la serviciu, deși dânsa nu știe cine depune cerere de concediu, cine depune cerere de învoire, cine are jumătăți de normă etc. Este un caz unic, dorește să i se considere timp de muncă orele pe care le petrece în tren și în metrou. Dorește să opereze prin telemedicină, din tren, a făcut demersuri către Primăria Găești, către DSP și mai multe instituții, dar toată lumea i-a răspuns că este ilegal și imoral să fie considerată activitatea medicală mersul cu trenul, în timp ce noi stăm la spital și avem grijă de pacienți. Vrea să-i decontăm și cartelele de metrou din București, ca fiind din timpul serviciului. Dânsa și-a ales programul de la 7.00 la 14.00 în fiecare zi, dar vine la 10.00 și pleacă la 13.00, cel târziu la 14.00, în acest timp stând închisă într-un birou unde nu face absolut nimic”, mai spune managerul spitalului.

Ora 7.00 devine ora 9.00

Chirurgul Anca Stamate are mai multe explicații pentru această situație: „Nu este adevărat că nu am lucrat ca medic chirurg la acest spital, ci doar am făcut reclamații, în calitate de avertizor de integritate. Nu am ezitat să răspund tuturor solicitărilor colegilor mei în efectuarea consulturilor de specialitate chirurgicală, am efectuat intervenții chirurgicale minore, în regim ambulatoriu, dar și pe Secția Chirurgie generală, pe măsura adresabilității. Reclamații am făcut în calitate de avertizor de integritate din vremea în care exercitam funcția de director medical, când am constatat numeroase nereguli și disfuncționalități în activitatea medicală și manageriala a medicului Belușică. Eu sunt prezentă zilnic la locul de muncă și, conform deciziilor manageriale primite, respect programul de lucru, consultând pacienții la care sunt solicitată și acord tratament chirurgical și recomandări pacienților care mi se adresează”, mai explică aceasta.

Despre program, chirurgul are explicații ferme: „Sunt prezentă zilnic, începând cu ora 9.00, atunci când ajunge trenul București-Găești, cu care fac naveta zilnic și plec în jurul orei 14.10, pentru a ajunge la trenul Găești-București, de la ora 14.29, pentru a mă reîntoarce la domiciliu. Da, am cerut identificarea unor soluții pentru toți medicii care facem naveta și nu suntem prezenți la spital de la ora 7.00. Situația e generală în cadrul personalului medical și am prezentat-o în mai multe rânduri, inclusiv din calitatea de director medical, propunând inclusiv soluții, pentru a nu permite culpabilizarea vreunui medic, ținând cont de problema deficitului de medici din unitatea sanitară”, mai spune Anca Stamate.

Își vrea înapoi poziția de director medical

Din ancheta pe care am realizat-o la Spitalul Găești reiese că scandalul la care s-a ajuns în această perioadă are la bază demersurile pentru acreditarea acestei unități spitalicești, lupta dintre medici ducându-se, de fapt, pentru preluarea funcțiilor de conducere. Pe de o parte, managerul și actualul director medical lucrează la documentația necesară pentru acreditare și la proiectele accesate de spital cu finanțări din fonduri europene, în valoare de 6 milioane de euro, cât a fost aprobat din suma mai mare cerută de spital, după ce statul român, prin instituțiile sale, a eliminat posibilitatea achiziției de camere hiperbare la Spitalul Găești.

Fiind înlăturată din funcția de director medical, Anca Stamate acuză conducerea spitalului de abuz. De fapt, a fost declarată incompatibilă cu funcția de director medical, fiind simultan și lider sindical (vicepreședinte de sindicat) - funcție pe care nu a declarat-o la preluarea postului de director medical și nici ulterior, până când această dublă calitate a fost descoperită. 

După ce a apărut informația în presa locală, Anca Stamate și-a dat demisia din funcția pe care o avea la sindicat, dar spitalul a eliberat-o din funcția de director medical, pentru situația de incompatibilitate anterioară. 

„Referitor la revocarea mea din funcția de director medical al Spitalului Orășenesc Găești, funcție pe care am ocupat-o în urma concursului pe post, aceasta a fost făcută abuziv, fiind acuzată de o incompatibilitate inexistentă, motivând că am ascuns ocuparea unei funcții de conducere la nivelul unui sindicat. Am ocupat funcția de președinte și vicepreședinte în cadrul Sindicatului Medical România, însă în momentul numirii mele în funcția de director medical la Spitalul Orășenesc Găești, am cerut suspendarea mea din acele funcții de conducere, cunoscând preabine legislația din domeniu. Ca  urmare, BEX-ul sindicatului a luat cunoștință de cererile mele și le-a acceptat. Așa încât, nu a fost vorba de nicio incompatibilitate, așa cum afirmă managerul spitalului, care cu ușurință ar fi aflat despre aceste aspecte, dacă ar fi solicitat aceste informații mie sau sindicatului. Însă dânsul a preferat să emită decizia de revocare a mea din funcție și apoi să depună o sesizare la A.N.I. referitoare la presupusa incompatibilitate.
În acest moment, este pe rolul instanțelor de judecată cererea mea de suspendare și anulare a acestui act de revocare", declară Anca Stamate.

Acum, medicul Anca Stamate dorește să redevină director medical și să se ocupe de acreditarea spitalului, ceea ce a și declarat pentru Jurnalul: „Am informat conducerea spitalului de disponibilitatea mea în a ajuta la procesul de acreditare a spitalului, pentru că sunt singurul medic calificat să desfășor asemenea activități, iar spitalul nu are angajat niciun medic în biroul de management al calității, iar eu am participat activ la acreditarea unității sanitare în care am profesat anterior, dar din decizia managerului am fost exclusă din orice astfel de activități. Așa încât, faptul că nu mi se atribuie sarcini, deși eu mi-am oferit disponibilitatea în repetate rânduri, este responsabilitatea conducerii unității sanitare”, spune Anca Stamate. 

 

Soluția tehnică pentru medicii navetiști

 

Medicul chirurg Anca Stamate vrea să implementeze decontarea transportului și considerarea navetei drept ore de muncă pentru toți medicii care locuiesc în alte localități decât cele în care lucrează. „Am propus ca timpul de navetă, cel de dimineață, să îl transformăm în timp de muncă, folosind telemunca. Partea administrativă, gen bilete de ieșire, protocoale medicale, proceduri operaționale, adrese, răspunsuri la adrese, pot fi efectuate și prin acest mod de lucru, implementat deja în Codul Muncii, dar și în sistemul sanitar românesc. Decontarea transportului, la și de la locul de muncă, pentru toți cei care fac naveta, a fost aprobată de către Primăria Găești, iar eu nu am făcut altceva decât să pun la dispoziția unității abonamentul de tren și metrou pe care le folosesc pentru a veni și pleca de la locul de muncă, în vederea respectării legislației corespunzătoare”, explică medicul Anca Stamate.

 

Scandaluri și pentru alte posturi din spital

 

În timp ce scandalul legat de fostul director medical al Spitalului Găești, Anca Stamate, continuă și se amplifică, un medic urolog a rămas cu jumătate de normă, după ce a fost diagnosticat cu schizofrenie. Acesta are dreptul să lucreze în continuare, cu jumătate de normă, și își dorește acest lucru, astfel încât postul lui nu poate fi preluat integral de altcineva. 

Cealaltă jumătate de normă i-a fost acordată unui colaborator, însă acesta îi cere managerului să-i dea o normă întreagă. Laurențiu Belușică a explicat, pentru Jurnalul, că nu-i permite legea să-l dea afară pe cel care s-a îmbolnăvit și nici să scoată un alt post întreg la concurs, neavând justificare, raportat la activitatea spitalului, la numărul de paturi destinate fiecărei secții și numărul de pacienți, iar dacă ar da curs presiunilor care se exercită asupra lui, ar încălca legea și ar fi tras la răspundere.

În acest context, Laurențiu Belușică este acuzat în spațiul public inclusiv pentru banii pe care i-a încasat pentru prestațiile în cadrul spitalului. S-a publicat inclusiv un fluturaș de salariu care reprezenta venitul obținut de Belușică pentru trei luni de activitate, timp în care a avut și suplimentul acordat tuturor medicilor în perioada pandemiei, pentru vaccinarea COVID. Documentul a fost afișat în spațiul public inclusiv cu CNP-ul managerului spitalului, cu încălcarea GDPR, dar autoritățile din domeniu nu s-au autosesizat. „Toate sumele și toate documentele justificative sunt afișate, în transparență, pe site-ul spitalului. Ei spun că eu câștig 10.000 de euro pe lună, ceea ce nu are cum să fie adevărat. Câștig 10.000 de lei pe lună, iar pensia mea militară, de care s-au legat, este dreptul meu. Pentru toți banii pe care i-am câștigat am muncit”, declară managerul Spitalului Găești. 

Ca avertizor de integritate, dar și ca fost director medical care se ocupa cu documentele pentru acreditarea spitalului, Anca Stamate avertizează acum că refuzul implicării ei în procesul de acreditare „pune în pericol iminent unitatea sanitară”.

 

Pe același principiu invocat de medicul chirurg de la Spitalul Găești, dacă s-ar legifera transformarea navetei în ore de muncă, un medic din București ar putea efectua orele de program doar în tren sau în avion, lucrând la Baia Mare. Pentru întârzierile mijloacelor de transport ar putea cere și plata orelor suplimentare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: spital deficit personal telemedicina chirurgie