x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Babeni - Valcea / "O sa murim de atata apa!"

Babeni - Valcea / "O sa murim de atata apa!"

de Octavian Herta    |    14 Iul 2005   •   00:00
Babeni - Valcea / "O sa murim de atata apa!"

Cat vezi cu ochii, apa. Pe marginea drumului, oameni cu cearcane la ochi, care nu-ti mai dau buna ziua, asa cum se intampla la tara. Ploile torentiale, care au lovit pentru prima data Babeniul la inceputul lunii iunie, par a nu se mai opri.

Orasul Babeni, situat la doar 20 de kilometri de municipiul Ramnicu Valcea, pare mai degraba o comuna de la mijlocul anilor ‘50. Tristetea acestei localitati, care a devenit comuna in urma cu cativa ani, doar pentru orgoliul unor parlamentari si al catorva consilieri locali, este accentuata de nenorocirile care nu contenesc sa o loveasca de la inceputul acestei veri. Ultimele trei zile au aruncat in haos localitatea. Apele au intrat in curti si in case, distrugand agoniseala de-o viata a unor oameni si asa sarmani. In tot acest timp, autoritatile ridica din umeri. Nu au solutii, dar nici intentia de a face ceva pentru a-i sprijini pe acesti oameni. Din cauza ploilor, dar si nepasarii autoritatilor, Babeniul este acum o imensa piscina murdara.

URMELE APELOR. Femeile si-au intins la uscat pe garduri hainele pline de apa, paturi si covoare. In fata portilor, balteste apa. Indaratul acelorasi porti, balti de zeci de metri au inecat gradinile de zarzavat. Pe zidurile caselor se vad urmele apelor care au inundat locuintele. In unele case inca mai este apa, din altele a fost scoasa cu galetile. O masina de pompieri merge din poarta in poarta ca sa ajute oamenii. Unii au copii mici, care plang in pragul usii. Sunt in picioarele goale si tremura de frig. A inceput sa fulgere. O femeie izbucneste in plans. "Doamne, nu din nou! O sa murim de atata apa!"

PRAPAD. Apele au distrus agoniseala de-o viata a oamenilor din orasul Babeni

SE TEM SA DOARMA. O casa din chirpici e pe trei sferturi prabusita, in mijlocul unei curti in care balteste apa. Prin ferestrele strambe, cu ramele de lemn deformate din cauza presiunii, se vad chipurile a doua femei. Casa este a Mariei Fieraru, de 57 de ani. Doar fiica ei, Floarea Serban, de 37 de ani, vrea sa vorbeasca.

"Am doi copii, uite-i acolo, dorm saracii, ca noaptea nu pot, de frica sa nu cada casa pe ei. Uite ce s-a ales de casuta noastra, cade pe noi. De acum o luna a inceput sa cada, de cand a venit potopul prima oara. Ne-a intrat apa pana sub pat. Toata noaptea copilasii nu dorm de frica", spune femeia.

Usile casei sunt legate cu sarma. Intreaga locuinta atarna parca de niste fire nevazute. Acum trei saptamani, o bucata de zid s-a prabusit peste unul dintre copii, in timp ce acesta dormea pe o lavita. A avut noroc, a scapat cu viata, dar s-a ales cu rani pe fata.

INDIFERENTA. Cei de la Primaria Babeni au venit o singura data sa vada in ce stare se afla aceasta casa. Au ridicat din umeri si singurul sfat pe care l-au dat celor doua femei vaduve a fost sa-si astupe gaurile din ziduri cu paie si pamant. Nu au facut nici o expertiza, nu le-au ajutat cu nimic.

"Macar sa ne dea si noua o camaruta undeva, sa ne ajute sa o facem noi. Nu mai putem sta in casa asta. Noi nu avem bani, doar ajutorul social de 700.000 de lei si alocatiile copiilor. Nu avem mancare, nu avem apa, ca de fantani s-a ales praful", mai spune Floarea Serban.

"Uite, domnule, cum ne-a intrat apa in casa. Astia de la primarie zic ca avem pagube de doar 5 milioane de lei. Pai cum, dar ei stiu cat costa mobila, covoarele si sa zugravesti din nou?" Sotii Badalan vor sa dea in judecata primaria si le trebuie probe. Nu e pentru prima oara cand apa intra in casa lor. Prima data a fost in iunie. Atunci, autoritatile le-au promis ca-i vor ajuta, dar nu au facut nimic. La 12 iulie, la primele ore ale diminetii, s-au trezit cu apa sub pat. A trecut si primarul Ion Barbus pe acolo, a trecut si prefectul de Valcea, Anuta Handolescu. Cum au venit, asa au plecat.

DISPERARE


"Uite ce s-a ales de casuta noastra, cade pe noi. De acum o luna a inceput sa cada, de cand a venit potopul prima oara. Ne-a intrat apa pana sub pat. Toata noaptea copilasii nu dorm de frica"
Floarea Serban

DN 7 S-A SURPAT CU TOT CU MASINI
Ultimele 24 de ore s-au transformat intr-un adevarat calvar pentru soferii care circulau pe Valea Oltului. In apropierea localitatii Caineni, DN 7 a cedat furtunilor si s-a transformat intr-o prapastie adanca de peste 15 metri.
Incercand sa evite rapa, un tir incarcat cu cateva tone de rosii si castraveti s-a izbit puternic de un parapet de ciment si s-a rasturnat pe carosabil. Un pasager care se afla in caroseria autoutilitarei, in varsta de 50 de ani, a decedat, iar soferul a fost ranit grav. Politistii spun ca accidentul s-ar fi putut evita daca angajatii Directiei Regionale de Drumuri Nationale si Poduri ar fi semnalizat zona afectata de alunecarea de teren. Traficul pe Valea Oltului a fost blocat o noapte intreaga, autovehiculele formand coloane de peste zece kilometri. La numai cateva ore dupa accident, un copac de cateva tone s-a prabusit de pe versanti, blocand inca o data circulatia pe DN 7. Intrucat arborele a cazut si pe calea ferata, un tren de marfa a fost pe punctul de a deraia de pe sine. (Alexandra Chivu)

Dolj - Subprefectul, luat de apa


Aproape o mie de gospodarii au fost inundate in urma precipitatiilor abundente cazute marti si miercuri. Viitura care a lovit marti seara a atins aproape trei metri. Cele mai afectate sunt localitatile situate pe paraul Teslui. O batrana din Motoci a fost luata de ape sub privirile neputincioase ale fiicei Maria Chirita. Batrana a fost gasita de militari in noaptea de marti spre miercuri pe un gard. Satul a fost, in intregime, acoperit de ape a caror adancime masoara intre 0,5 si 1,5 metri.
Localitatea Mischii a fost, la randu-i, partial inundata de viitura. Oamenii s-au refugiat in podurile si pe acoperisurile caselor, pentru a nu fi luati de viitura. Cinci drumuri judetene si un drum national au fost, totodata, blocate. Armata a intervenit cu TAB-uri amfibie pentru a evacua locuitorii satelor Motoci si Mischii, dar unul dintre vehiculele militare s-a rasturnat, chiar cel in care se aflase subprefectul Ionel Groza. Acesta a apucat sa coboare intr-o barca pneumatica, in vreme ce unii dintre militari s-au catarat in copacii din apropiere. SMURD-ul a fost solicitat la fata locului in noaptea de marti spre miercuri pentru a prelua o batrana care a suferit un infarct.

Si raul Jiu a depasit cota de inundatie, acoperind aproximativ 700 de hectare de culturi agricole. Jiul a afectat si localitatile Racarii de Jos, Scaiesti, Bralostita, situate in apropiere de Filiasi. Autoritatile apreciaza ca inundatiile produse in ultimele zile sunt cele mai grave care au avut loc in ultimii zeci de ani pe raza Doljului. (Cristian Vasilcoiu)

Gorj - Au mai ramas doar cu hainele


Zeci de familii gorjene si sute de gospodarii au fost afectate de inundatii. Case prin care viitura a strapuns peretii, garduri distruse, culturi compromise, animale moarte, drumuri rupte si bunuri distruse. Acesta este tabloul inundatiilor din Gorj. In urma ploilor, 13 localitati au fost grav afectate.

IN APE, DUPA BANI. O batrana din comuna Borascu, o localitate lovita de inundatii, a refuzat sa coboare din podul casei unde se ascunsese de furia apelor. A fost nevoie de interventia pompierilor pentru ca femeia sa fie coborata. Striga intruna ca vrea sa moara in casa ei, ca e munca ei stransa intr-o viata si nu poate renunta usor. Un alt gorjean incerca sa mai recupereze din banii pe care ii pusese deoparte si pe care apa ii imprastiase prin curte. A reusit sa stranga 4 milioane din cele 11 pe care le economisise. Jandarmii au fost cei care l-au scos pe om din ape.

Majoritatea oamenilor loviti de inundatii isi facusera rate la banci pentru achizitionarea de aparate electrocasnice. Acum au ramas doar cu ratele pentru ca aparatele au fost distruse. Dupa ce apele s-au retras si s-au intors in gospodarii, oamenii au realizat proportiile dezastrului. Noaptea n-au dormit, s-au plimbat pe strazi pentru ca in case nu mai aveau curent electric, paturi si ziduri. Le-au mai ramas doar hainele de pe ei, si ele ude. (Gabriela Mladin)

Constanta - Apa la parterul blocurilor


Circulatia in mai multe zone din municipiul Constanta a fost paralizata, subsolurile mai multor blocuri au fost inundate si apa a patruns chiar si in apartamentele aflate la parter. Zeci de masini au ramas blocate in intersectiile din oras unde apa a ajuns aproape de geamurile autovehiculelor. Circulatia tramvaielor a fost oprita pentru mai multe ore, iar retelele de tensiune au fost decuplate pentru evitarea accidentelor. Calatorii din autobuze au fost nevoiti sa se urce pe scaune pentru ca apa a intrat in masini. Zeci de reclamatii au fost facute la dispeceratul Regiei Judetene de Apa de constantenii care locuiesc atit in zonele centrale, dar si de la periferia orasului. Cea mai afectata de precipitatiile abundente a fost statia de pompare ape uzate din orasul Basarabi. Din cauza alunecarilor de teren, un dig de protectie s-a surpat, toata statia a fost inundata, iar echipele au facut cu greu fata solicitarilor. In orasele Harsova, Cernavoda si Medgidia, zonele centrale au fost acoperite de torente, iar la Poarta Alba, 40 de case au fost inundate. Pe DN 22 Constanta - Tulcea, intre Poarta Alba si Basarabi s-au format coloane auto de cate doi kilometri. (Mariana Craciun)
×
Subiecte în articol: casa eveniment s-au