"Baietii rai" si business-ul de razboi

Sanda Nicola, trimisul special al Realitatea TV la Paris, povesteste, intr-o corespondenta speciala, intalnirea ei in crucea noptii cu "baietii rai" din suburbii care incendiaza masini.


Sanda Nicola, trimisul special al Realitatea TV la Paris, povesteste, intr-o corespondenta speciala, intalnirea ei in crucea noptii cu "baietii rai" din suburbii care incendiaza masini.

Jamal are 25 de ani si locuieste in Aulnay-sous-Bois. Spune ca el nu a dat foc in viata lui la nimic, el este "mediator". Este imbracat destul de bine, vorbeste politicos, rupe si ceva engleza si conduce un Renault alb, de prin anii ’80. Umbla pe la hotelurile cu ziaristi straini si stabileste contacte. Face pe "calauza" prin suburbie pentru reporterii care si-ar da o mana sa vada de aproape cum isi pregatesc rebelii minori Molotovul. Face asta, evident, contra cost. Mi-am dat intalnire cu el la ora 23:00. Dupa un sfert de ora de asteptare, l-am sunat pe telefonul mobil. N-a raspuns, iar la 23:35 am crezut ca n-o sa mai apara niciodata.

ASTEPTAREA. Intr-o masina parcata vizavi de noi e Maite, corespondenta Tele 5 din Spania, impreuna cu cameramanul ei cambodgian. Dupa ce ne studiem cu coada ochiului pret de cateva minute, Maite coboara si vine spre mine. "Ai intalnire aici cu o calauza?" Ii spun ca da si ca tipul se numeste Jamal. Avea si ea o intalnire cu unul care se recomandase Steve. Verificam numerele de telefon si nu coincid. Convenim ca, daca intr-adevar sunt doi si daca macar unul o sa apara la intalnire, sa mergem amandoua cu el.

Primul a aparut Steve. La volanul unui Peugeot destul de nou, ne masoara din cap pana in picioare si ne cere 1.000 de euro. Maite protesteaza si incearca sa negocieze cu el. Intre timp, apare si Jamal, care isi parcheaza masina lui si sare pe bancheta din spatele nostru. "Sa ne grabim, se apropie un echipaj de politie!" O strig pe Maite si ii spun sa se tina dupa noi. Undeva intre blocuri, Jamal ne spune sa oprim si ne cheama pe amandoua sa vorbim despre bani. Accepta sa ne ajute daca-i dam 150 de euro de caciula; asta asa, pentru ca venim din Romania, respectiv Spania, pentru ca englezilor de la BBC le-a cerut 500.

Plecam catre mahala, iar pe drum imi spune de cateva ori sa ma comport natural si sa nu-mi fie frica. "Vor sa vorbeasca, ei m-au pus sa va chem, asa ca nu cred ca o sa va faca ceva", ne-a incurajat Jamal.

Intr-o curticica interioara, printre pubele si fiare vechi, zece pustani galagiosi. Se prostesc si canta un soi de hip-hop din care inteleg ca zic ceva despre "excitatie" si "alcool". Maite zambeste usor crispat si-mi face semn sa intram.

In fata avem o poarta cu grilaj, inchisa cu lant si lacat. Un individ maruntel, cu gluga pe cap si fular legat peste fata, deschide poarta atat cat permite lantul si ne face semn sa intram repede.

Inauntru, un miros infect, pe pereti sunt scrise cu graffiti injuraturi la adresa politiei, iar baietii fluiera incantati ca Jamal le-a adus de data asta doua reporterite.

Sunt copii, doar vreo doi-trei au peste 20 de ani. Unul e infofolit si isi acopera mereu fata, altii, dimpotriva, cauta sa se vada cat mai bine in cadru. Isi dau importanta si emit pareri despre orice-i intrebi. Simt ca si-au pregatit parte din texte, pentru ca fara sa-i intreb nimic despre Sarkozy au inceput cu amenintarile la adresa ministrului de Interne si descriu cu lux de amanunte cam ce i-ar face daca l-ar prinde.

CONTACTUL. Nu ma abtin si intreb de la obraz: "Chiar sunteti dintre cei care incendiaza scoli si masini?". Salim recunoaste ca el nu, "dar toti astia din jurul meu au luat parte la atacuri". "Asta a pus foc la reprezentanta Renault si la Comisariat" si mi-l arata pe Omar. Omar e cat se poate de negru, are 19 ani, o gluga pe cap si gulerul puloverului ridicat pana peste nas. Ii vad doar ochii. Mari si expresivi, n-are nimic inspaimantator in privire. Il intreb daca in seara asta are in plan sa incendieze ceva. Se gandeste o clipa si hotaraste ca nu. "In seara asta, nu, doamna!"

Ceva mai rezervat, Yussef sta deoparte si priveste. E bine imbracat, proaspat barbierit si pare foarte stapan pe el. Nu-mi dau seama exact ce "functie" are in gasca, dar simt ca ii domina pe ceilalti. Cand "infofolitul" imi loveste microfonul, semn ca nu vrea sa vorbeasca, Yussef ii spune ca asa ceva nu se face. "Vorbeste cu ea!", i-a spus autoritar, iar infofolitul s-a conformat.

SPECTACOLUL. Yussef imi spune ca el e la Stiinte Economice si are chiar si o legitimatie de student. Are 22 de ani si zice ca in suflet este algerian, insa gandeste ca un francez. Vrea sa se specializeze in comert peste cativa ani. El o duce bine, nu ia parte la incendieri, dar nici nu-i condamna pe prietenii lui. "Franta n-are mila de ei, ei de ce-ar avea mila de Franta?", imi spune studentul cu patima. In spate, infofolitul isi face de lucru printre fiare si loveste cu ciuda in tomberoane. Ca sa avem ilustratie, pun pariu!

Ii spunem lui Jamal ca e de ajuns si iesim prin grilajul pe unde am intrat. Si Maite, si eu avem acelasi gand. Cat de autentici sunt "rebelii" pe care i-am cunoscut? Il conducem pe Jamal in locul unde si-a lasat masina si-l platim pentru serviciile lui. Se intoarce si-mi face semn sa cobor geamul. "Cat imi dai sa te duc in canale ca sa filmezi pistoale, Kalashnikov-uri adevarate?" Ii spun ca nu mai am bani. "Daca faci rost de inca 150, suna-ma maine pe la 4! Acum plecati repede ca vine politia!", si s-a facut nevazut.

Tocmai trimisesem imaginile cu "rebeli" in tara si stateam la o cafea in holul aceluiasi hotel din Aulnay-sous-Bois. La masa de alaturi, o echipa de jurnalisti sloveni vorbeau nelinistiti despre unul, Jamal, care intarzie. La plecare, m-am oprit la masa lor si le-am spus sa nu-si faca griji, "Jamal intotdeauna intarzie". Uimiti, m-au intrebat de unde il cunosc pe Jamal. Le-am spus istoria pe scurt si le-am zis sa nu-i dea mai mult de 150 de euro.

IN GHETOU - Cu microfonul printre stapanii noptilor