Banatul din corturi

Strazile din Foeni, Cruceni, Otelec si Ionel sunt inca pline de ruine si de corturi, la patru luni de la noaptea in care Timisul a rupt digul de aparare. Intorsi in satele lor, oamenii au gasit doar promisiuni, in locul gospodariilor, si se tem ca ii va apuca iarna in corturi.

Strazile din Foeni, Cruceni, Otelec si Ionel sunt pline de ruine si de corturi. Au trecut patru luni de cand Timisul a rupt digul de aparare si le-a inundat satele. In ciuda asigurarilor pe care le-au primit, oamenii sunt convinsi ca o sa-i apuce iarna tot in corturi.

Au trecut patru luni... Barcile au disparut de pe strazi, cadavrele animalelor au fost stranse, un nou dig de aparare creste in apropierea raului Timis, care curge cuminte in albia lui. Soseaua de la Foeni s-a uscat, in sfarsit. Pe ulite nu mai trec barci, insa malul e asa de gros, ca utilajele firmelor de constructii abia strabat.

In afara de strada mare, unde casele au ramas in picioare, Foeni e un sat de corturi si ruine. Oamenii s-au intors la gospodariile lor si s-au adapostit cum au putut, in speranta ca autoritatile se vor tine de promisiune si le vor face case pana sa vina frigul. Multi s-au bucurat sa mai gaseasca in picioare cate o fosta bucatarie, un grajd sau o bucata din cotetul porcilor. Acolo si-au injghebat de bine de rau un adapost.

CASA CU BROASTE. "In camera asta stam sase persoane. E umezeala, cresc ciuperci, sar broaste de peste tot. Nora mea e mai fricoasa, sta cu tarnacopul langa ea, de frica broastelor. Cand ploua, curge apa peste noi. N-avem nici pentru la primavara speranta ca o sa ne mutam in casa pe care ne-au promis-o", spune Ludovica Periat. Daca la altii a aparut in curte macar scheletul viitoarei case, la familia Periat abia au facut masuratorile. Deocamdata, pe locul unde e proiectata viitoarea casa, sunt doar flori de toate culorile. "Nu stiu cum au rezistat. Ca in gradina nu mai avem nimic. Apa a stricat tot, doar florile astea au mai ramas", spune Ludovica Periat. Femeia e multumita insa ca are peretii, intre care se poate adaposti, asa plini de apa si cu broaste, cum sunt ei. Pentru ca majoritatea vecinilor carora apa le-a distrus casele nu au avut norocul sa mai gaseasca nici macar un perete de grajd in picioare.

COSMARUL. Familia Rasa - mama, tatal si doi baieti - traieste intr-un cort de armata. Sub panza verde incap o masa, un scaun si un pat. Bucataria si-au injghebat-o undeva langa gradina. Din apa au reusit sa mai scoata doar aragazul, televizorul si masina de spalat. Doar aragazul mai functiona. Televizorul, la care oamenii mai au de platit rate inca trei ani, nu mai merge. Noroc cu niste muncitori mai priceputi care i-au reparat femeii masina de spalat. "Baiatul cel mare, care are 15 ani, se ridica noaptea si vrea sa plece. Spune ca vine apa si ca trebuie sa fugim. Cel mic a trecut mai usor peste necaz, dar el trebuie sa inceapa scoala in septembrie. Intra in clasa intai. Sper sa plece de acasa la scoala, si nu din cort", spune Maria Rasa.

SPERANTE. Zidurile de la noua casa se inalta deja in curte. O sa mai dureze pana o sa fie finalizata - poate o luna, poate doua, cine stie, cu vremea rea care nu-i lasa pe muncitori sa lucreze. Pana atunci, oamenii traiesc in cort. "Intr-o noapte, a venit o ploaie si o furtuna asa de mare, ca am crezut ca nu mai scapam. A venit unul din muncitorii care lucreaza la case si l-a luat pe baiatul mic in brate. Cu o mana tinea copilul, cu cealalta cortul, care era cat pe ce sa zboare. Dimineata, n-am avut nici o pereche de ciorapi uscati, ca sa ma duc la serviciu", povesteste Maria Rasa. "N-am crezut ca o sa se uite cineva la noi. Am crezut ca o sa ramanem vai de sufletul nostru. Intr-o zi am venit de la serviciu, de la Timisoara, si am gasit fundatia turnata si trei randuri de caramizi puse. Si am plans atunci, de am cazut din picioare. Munceau pana tarziu, noaptea, la casa. Sunt multumita, pentru ca noi n-am fi avut bani sa ne facem casa asa buna, din piatra, cu termopane si tot ce trebuie", adauga femeia.

PERICOL. Familia Nistor s-a bucurat, dupa inundatii, ca le-a ramas casa in picioare. Dar ce folos acum, daca peretii s-au umflat si stau sa cada. "Totul e mucegait inauntru. In fiecare zi trebuie sa scot hainele si sa le intind. Mi-e frica sa plec de acasa. Ma gandesc numai ca o sa cada peretii peste copiii astia", spune femeia.

Familia Ogodescu sta tot in cort, de cand casa mare, cu cinci camere, s-a prabusit dupa atatea saptamani de stat in apa. Nu e noua casa la fel de mare ca cea pe care au avut-o, dar oamenii sunt multumiti. Asteapta ca muncitorii sa termine constructia si poate dupa aceea vor avea putere sa-si mai ridice si ei o camera-doua, sa aiba loc toti copiii.

CONDITII. Muncitorii firmelor de constructii care au castigat licitatiile pentru ridicarea caselor de la Foeni traiesc tot in corturi, in aceleasi conditii cu sinistratii. Au o masa calda asigurata pe zi, dar ca sa manance ar trebui sa mearga pe jos cativa kilometri buni, asa ca multi renunta. Daca e timp bun, lucreaza si duminica, si noaptea. Pana acum, ploile i-au facut sa intarzie lucrarile. De multe ori au carat materialele cu mana sau cu spatele, pentru ca utilajele nu puteau sa intre pe strazile care se umpleau de apa si mal, la cea mai mica ploaie.

Muncitorii care locuiesc in corturi si lucreaza de dimineata pana noaptea castiga, in cel mai fericit caz, intr-o luna, daca sunt ajutati si de vreme ca sa-si faca planul, in jur de 10-12 milioane de lei.

SUPARATI. La Cruceni e suparare mare cu noile case. Acestea sunt ridicate pe schelet de lemn si oamenii spun ca au fost proiectate prost, fara cosuri, fara sa se tina cont ca singura posibilitate de incalzire, pe timp de iarna, pentru sateni, sunt sobele cu lemne. O alta problema ar fi modul in care au fost proiectate baile din noile case. Oamenii spun ca nu au cum sa-si bage instalatile sanitare, pentru ca planul casei nu le permite. "Peretii sunt foarte subtiri, iar in zona asta e foarte frig iarna. Mi-e teama ca o s-o ia pe sus primul vant mai tare care o sa bata", spune Tecsi Anuta, in curtea careia se inalta scheletul de lemn al noii case.

IN ASTEPTARE. Altii insa n-au avut norocul sa vada nici peretii subtiri din lemn la ei in curte. Clementina Farcas (26 de ani) a venit tocmai din Germania sa-si ajute bunicii ramasi fara casa dupa inundatii. Fata a plecat din Cruceni cand avea 2 ani si nici macar nu vorbeste romana. Si-a luat prietenul german si muncesc impreuna ca sa le ridice batranilor un adapost provizoriu pentru iarna. Pentru mai multa siguranta, au adus cu ei o rulota, in care i-au cazat pe batrani. "Nici la Craciun nu cred ca termina casa pe care le-au promis-o. Spuneau ca o sa fie gata pe 3 noiembrie, dar cine sa creada asa ceva, daca ei nici nu au inceput-o", spune Clementina Farcas. Fata mai e dezamagita si de faptul ca oamenii din sat s-au inrait si nu se ajuta deloc intre ei.

TOT IN APA
"In camera asta stam sase persoane. E umezeala, cresc ciuperci, sar broaste de peste tot. Nora mea e mai fricoasa, sta cu tarnacopul langa ea, de frica broastelor. Cand ploua, curge apa peste noi. N-avem nici pentru la primavara speranta ca o sa ne mutam in casa pe care ne-au promis-o" - Ludovica Periat, localnica din Foeni

Fara rabdare, fara speranta

SUB CERUL LIBER. Copiii traiesc printre ruine

La un colt de strada din Cruceni, trei copii se joaca pe fundatia unei case. Sunt fetitele si baietelul familiei Pop. Alexa, fetita cea mare, are 5 ani, Diana are 4, iar cel mic abia a implinit un an. E voinic si a invatat deja sa mearga.

TREI COPII. Locuiesc intr-un cort de armata. Cativa metri de panza adapostesc cinci suflete, doua paturi, un televizor si patutul plin de jucarii al baietelului cel mic. Din nailoane si cateva lemne, oamenii si-au mai ridicat in fata cortului un fel de bucatarioara. Acolo au o masa si aragazul. Intr-un colt, Cristina Pop a asezat chiar o vaza cu flori. "Trebuie sa fiu tare pentru copii. De multe ori, nu mai pot rezista insa si ma apuca plansul. Atunci ma duc pe afara, plang, ma descarc si ma intorc la ei. Daca ma vad fetitele ca plang, incep si ele", spune femeia. Cand a spart Timisul digul si li s-a umplut curtea de apa, Cristina era acasa doar cu cei mici. Sotul era plecat in Italia, la munca. A lasat tot si a plecat cu copiii. Pe Diana a scapat-o cineva in apa si de atunci fetita e tare speriata.

RUINE. Din case a mai ramas in picioare doar cate un perete

"Eu sunt din Bacau, sotul meu e de la Dej. Stateam cu chirie la Timisoara si, asa cum am putut, ne-am cumparat o casa in Cruceni. Nu era o casa foarte buna. Am dat pe ea 2.500 de euro, dar era casa noastra, iar copiii erau fericiti sa stea in curte, sa alerge. Cand au venit apele, am urcat intr-un pod jucariile si cateva hainute de-ale copiilor. Fetele erau fericite ca o sa le gaseasca atunci cand o sa se intoarca. Am stat cateva zile in scoala de la Cruceni. Aveam doar o patura, pusa direct pe ciment. Dupa aceea am plecat la Timisoara, unde ne-au cazat intr-un fel de hotel. Nu voiam sa le tin aici pe fete, erau si asa prea speriate. Cand ne-am intors, au fost tare triste pentru ca soarecii au mancat toate jucariile pe care le urcasem in pod", povesteste Cristina Pop.

PROMISIUNILE. Initial, autoritatile le-au spus ca vor avea prioritate la constructia unei locuinte. Casa, asa cum o sa fie ea, din lemn, ar fi trebuit sa fie gata pe 15 septembrie. Nu se stie din ce motive, s-au trezit mutati de pe lista de septembrie pe cea de octombrie. Si macar de ar fi gata si in octombrie... "Eu nu contez, mi-e teama doar pentru sanatatea copiilor mei. In noptile cand ploua, cortul se umple de apa si stau cu fetitele in brate pana dimineata", spune Cristina Pop. Deocamdata, casa familiei Pop are doar fundatia turnata.

DEZAMAGITI. In urma cu patru luni, Ionel era un loc pustiu. Iohansfield, asa cum se numea la inceputuri, a fost parasit inainte de 1989 de sasii care au plecat spre Germania. Au ramas doar casele mari, in care s-au mutat romani veniti de prin toata tara. Asta-primavara, apele au maturat la Ionel si vechile case ale sasilor. Oamenii stau acum in corturile de la Crucea Rosie, pe care si le-au instalat in curte. Multi din sateni n-au avut putere sa se intoarca. Nici n-ar mai fi avut la ce. Sunt adapostiti, deocamdata, la Pustinis sau la Uivar.

Si noile case care se ridica la Ionel sunt facute tot pe structura de lemn. "Nu stiu cum o sa reziste, ca peretii sunt asa de subtiri, ca n-am curaj sa bat nici un cui", spune unul din sateni.

NEMULTUMIRI. La Otelec, printre ruine, au inceput sa creasca noile case. Satenii de aici sunt mai norocosi decat cei din Ionel, pentru ca locuintele sunt din caramida, cu ziduri groase. Insa multumiti nu prea sunt oamenii, pentru ca lucrarile merg greu. Muncitorii lucreaza si duminica, daca e timp bun, pentru a termina la termen, caci ploile nu le-au dat deloc pace in ultimul timp. "Nici la Craciun n-am eu parte sa ma mut in casa", spune o batrana vaduva. Jumatate din locuinta cu o camera in care va sta a fost deja ridicata. "Oamenii nu mai au rabdare si nici speranta. Vad ca ploua, ca e deja frig si e normal sa fie pesimisti", spune un muncitor. Echipa din care face parte a ajuns la Otelec sambata noaptea, iar duminica dimineata se apucase deja de lucru.

Familia Csanyi locuieste in fostul grajd. Opt oameni dorm in doua camere pline de igrasie, in care e aproape imposibil sa respiri. Nora lui Csanyi Adam e la maternitate. Trebuie sa nasca. In curand, vor dormi zece suflete, dintre care trei copii, in grajdul transformat in locuinta.

Casa cea noua are doar fundatia turnata. Ar trebui sa fie gata pana la 8 octombrie. Dar mare minune daca nu-si vor petrece iarna tot in grajd, spun oamenii...